CONSERVAREA BIODIVERSIT ĂŢII 3

1. CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII 3

2. Metode utilizate în conservarea biodiversităţii

3. Obiective: • Identificarea entităţilor naturale care treubuie puse sub protecţie • Stabilirea ariilor manageriate pentru conservarea biodiversităţii • Stabilirea măsurilor care se impun pentru conservare • Estimarea evoluţiei sistemelor ecologice protejate • Evaluarea costurilor şi a raportului cost economic / beneficiu ecologic; • Compararea opţiunilor manageriale

4. Analiza golurilor (GAP) Analiza viabilităţii populaţiilor (AVP) Metoda AMOEBA

5. Metode de identificare a entităţilor naturale care necesită protecţie

6. Analiza golurilor (Gap Analyses Program) Analiza GAP este o metodă de identificare a componentelor subreprezentate ale biodiversităţii într-o reţea de arii protejate deja existentă, prin tehnici cartografice. Se bazează pe utilizarea GIS – sistem de stocare, analiză, integrare şi prezentare a datelor spaţiale.

7. Obiectivele analizei GAP (Scott şi colab, 1993) • Identificarea speciilor şi a categoriilor de sisteme ecologice care sunt neprotejate sau inadecvat protejate în ariile administrate pentru conservarea valorii lor naturale; • Identificarea ariilor din fiecare regiune, care conţin cel mai mare număr de categorii de sisteme ecologice neprotejate sau slab protejate; • Identificarea de noi arii, care ar trebui administrate pentru valoarea lor naturală pentru a asigura conservarea sistemelor ecologice neprotejate sau slab protejate, care nu se găsesc în zonele cu densitate mare a acestor categorii de elemente ale biodiversităţii; • Identificarea coridoarelor de migraţie între ariile protejate mari, care pot fi menţinute sau readuse la starea naturală pentru a permite fluxul genic între ariile protejate.

8. Principiul de funcţionare GIS

9. Principiul analizei GAP

10. Analiza GAP integrează trei categorii de date primare: • Distribuţia tipurilor reale de vegetaţie (descrisă pornind de la imaginile de pe satelit); • Distribuţia faunei terestre (parţial extrapolată din distribuţia vegetaţiei); • Statutul de proprietate şi management al terenului.

11. Tipurile de date necesare în analiza GAP

12. Etapele analizei GAP: • Cartarea şi digitizarea datelor referitoare la vegetaţie şi a datelor referitoare la distribuţia speciilor; • Digitizarea hărţilor ariilor protejate şi a celor de proprietate asupra terenurilor; • Adăugarea, sub formă de izolinii sau puncte, a datelor referitoare la speciile rare şi sistemele ecologice de interes; • Cartarea, schiţarea şi clasificarea ariilor cu diversitatea ecosistemică mare şi cu diversitate specifică mare; • Identificarea “golurilor” existente în protecţia categoriilor de sisteme ecologice şi a ariilor cu bogăţie specifică mare; • Integrarea datelor pentru a selecta ariile de interes şi a proiecta politica de management al terenurilor şi alte acţiuni de consevare.

13. Etapele parcurse în analiza GAP

14. Clasificarea şi cartarea vegetaţiei permite: • cuantificarea extinderii, distribuţiei şi reprezentării cat. majore de vegetaţie; • excluderea habitatelor necorespunzătoare în procesul de predicţie a distribuţiei celorlalte specii; • analiza gradului şi modului de fragmentare a habitatelor; • localizarea coridoarelor de legătură între zonele naturale.

15. Predicţia distribţiei animalelor şi a bogăţiei specifice Baze de date: • corelaţia dintre prezenţa speciilor şi tipul de habitat; • modele de afinitate pentru habitat; • date de distribuţie, reale.

16. Proprietatea asupra terenului Regimul de management

17. Clase de administrare a terenurilor: • Arii administrate pentru conservare; • Arii administrate pentru valoarea lor naturală, dar care sunt utilizate astfel încât se pot degrada; • Arii cu utilizare multiplă; • Arii publice sau private neadministrate permanent pentru conservare, utilizate în principal pentru activităţi umane.

18. Produsul analizei GAP

19. Identificarea priorităţilor pentru managementul şi conservarea biodiversităţii • Arii cu diversitate ecosistemică mare • Arii cu bogăţie specifică mare • Centre de endemism

20. Metode de stabilire a priorităţilor pentru conservare • Alegerea zonelor care individual au bogăţie specifică mare • Alegerea zonelor care individual sunt bogate în specii cu areal de distribuţie restrâns (endemite) • Alegerea unor zone care în combinaţie prezintă bogăţie specifică mare.

21. Analiza viabilităţii populaţiei(AVP)

22. Analiza viabilităţii populaţiei(AVP) • Procesul de evaluare sistematică a probabilităţii de extincţie în timp a unei populaţii periclitate • Reuneşte tehnici care permit simularea pe computer a proceselor de extincţie a populaţiilor cu efective mici, pentru a estima viabilitatea lor pe termen lung • Se aplică în programele de conservare a speciilor

23. Conservarea unei specii  Reducerea riscului extincţiei populaţiilor  Identificarea factorilor care pot cauza extincţia: • Factori extrinseci • Factori intrinseci

24. Populaţiile devin mai vulnerabile pe măsură ce efectivele lor scad

25. Shaffer (1981) – probabilitate desupravieţuire a unei populaţii este mai mare dacă efectivele acesteia se menţin deasupra unui nivel, numit mărimea minimă a populaţiei(MMP) • MMP este efectivul care asigură supravieţuirea populaţiei timp de 100 ani, cu o probabilitate de 95% • Efectivul minim pentru ca o populaţie să fie viabilă (MVP – “minimum viable population”) este considerat efectivul care asigură populaţiei o şansă de 99% ca să supravieţuiască timp de 1000 ani, indiferent de efectele demografice, de mediu sau genetice şi de catastrofele naturale.

26. Obiectivul conservării: reducerea riscului de extincţie a populaţiei la un nivel cât mai apropiat de riscul natural Parametri la care se evaluează riscul: • extincţia , • pierderea diversităţii genetice

27. AVP permite determinarea efectivului necesar unei populaţii pentru a supravieţui, cu o anumită probabilitate, de-a lungul unei perioade de timp măsurată în număr de generaţii, precum şi estimarea impactului relativ şi cumulat pe care variaţia diferiţilor factori l-ar putea avea asupra populaţiei.

28. Criterii pentru stabilirea mărimii ariilor naturale protejate

29. Speciile umbrelă • Postulatul dependenţei vieţii unui biosistem de schimburile de energie pe care acesta le întreţine cu mediul său • “Spaţiu ecologic” (Lamotte, 1979)

30. Determinarea mărimii “spaţiului ecologic” • Evaluarea bilanţului energetic: • determinarea la nivel de individ şi prin extrapolare la nivel de populaţie a următorilor parametri: • valoarea metabolismului bazal (kcal/zi) • cheltuiala energetică anuală a organismului (kcal/an) • oferta trofică (kcal/mp*an • indicele energetic al biosistemului – exprimă raportul dintre oferta trofică a mediului şi cheltuiala energetică anuală a biosistemulu

31. Evaluarea efectivului minim al unei populaţii, necesar pentru ca aceasta să supravieţuiască şi să se perpetueze în afara instaurării derivei genetice, timp de peste 1000 de ani

32. Se evaluează întinderea următoarelor categorii de suprafeţe: • Aria de susţinere a unui individ timp de un an • Aria minimă de supravieţuire a unei populaţii reprezentată printr-un efectiv minim viabil • Ariile minime şi optime de ocrotire ale unor populaţii dintr-o specie dată.

33. Relaţia dintre efectivul populaţiei şi spaţiul său ecologic

35. Dependenţa dintre aria minimă de supravieţuire şi efectivul minim al populaţie

37. Metoda AMOEBA • realizarea unui program coerent de conservare prin integrarea programelor de cercetare, monitorizare şi management într-un sistem unitar.

38. Etape: • 1. identificarea parametrilor, a diversităţii specifice şi capacităţii de autoreglare a sistemului ecologic considerat, a bunurilor şi serviciilor furnizate de către acesta SSE • 2. stabilirea unui sistem de referinţă • 3. identificare măsurilor necesare pentru sporirea efectivelor populaţiilor ţintă, identificarea efectelor probabile şi costurilor asociate.

39. Criterii pentru selectarea speciilor ţintă: • Să existe date (3 - 5 ani) • Speciile selectate să fie afectate de activitatea antropică, să emită un răspuns la presiunea antropică • Să fie uşor de inventariat în teren • Să fie indicatoare ale stării sist. ecologic • Să fie cunoscute, cu valoare estetică, culturală şi/sau afectivă