630 likes | 800 Views
2011. HB. Cântă fluerul lui Horea. NOI SUNTEM....CINE SUNTEM NOI. Civilizaţia dacică: Timpuri străvechi. AVANS MANUAL. DACIA.
E N D
2011 HB Cântă fluerul lui Horea NOI SUNTEM....CINE SUNTEM NOI Civilizaţia dacică: Timpuri străvechi AVANS MANUAL
DACIA De la Nistru pânăla Tisa, de la Dunăre până sus la Dorohoi, de la Timişoara până la Marea Neagră,Să ştie toată lumea: Români vom fi mereu,Ţara vom iubi-o şila bine şi la greu! AVANS MANUAL
Stau câteodată şi mă uit la ţara mea, România şi nu pot să nu remarc frumuseţea locurilor şi a oamenilor din ea. Suntem un popor aparte, de sine stătător, care are ca vatră, unul dintre cele mai binecuvântate si protejate locuri ale planetei Pământ. Simt că este nevoie să vorbim puţin despre istoria ţării noastre, pentru a ne ridica moralul şi a ne aduce aminte ca totul este trecător, tot astfel vor fi si cei care acum încercă prin toate mijloacele să ne facă viaţa tot mai grea. Însă nu vom vorbi despre istoria aceea “fabricată”, pe care am invăţat-o în scoală, nici despre cea recentă si otravită de toţi parveniţii aflaţi la putere…….. vom vorbi despre istoria adevarată a neamului românesc, istorie pe care nu ne-o poate fura nimeni. Afirm cu tărie că ne pot fura orice în afară de NOI SUNTEM !!! Ă ă â î ş ţ
De-a lungul vremii istoricii au înterpretat istoria după bunul plac şi după cum o dictau interesele ţării din care proveneau. Tot astfel s-a întâmplat şi cu ţara noastră. Deoarece în prezent suntem o ţară mică si nesemnificativă în ochii marilor puteri, toate amănuntele istorice privitoare la începuturile civilizaţiei din ţara noastră şi nu numai, au fost trecute cu vederea sau chiar schimbate, deşi dovezile concludente şi categorice nu au lipsit. Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii înalte la titlul de popor ales, cunoscătorii ştiu unde bat.
În zona Olteniei sau înregistrat cele mai vechi locuinte în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Cristos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii….etc. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.
Râul Nistru de la capătul Moldovei duce cuvinte roamâneşti până la Marea Neagră
Şi acum ţineţi-vă bine. Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care arheologia îi consemnează autohton, poporul care nu a părăsit ţara lui de naştere.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa. În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor,(Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.
Zona Nord -Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi. Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.
ACCES LIBER la detalii >CLICK pe http/ … PELASGII http://youtu.be/rZTU4nWGvxg DACII http://youtu.be/WvJKPNDbuYM COMORILE TRACILOR http://youtu.be/jnY0knx2lb0 COMORILE DACILOR http://youtu.be/ZGUYdgAyIgQ LECTIE DE PATRIOTISM-DISCURSUL LUI DECEBAL; http://youtu.be/SrvdudY0_QQ • Comentarii: • STELIAN MARIA spunea... • “Romania m-a fascinat întotdeauna, întai ca tară în care m-am născut, apoi ca geografie şi nu în cele din urmă ca istorie. Am înteles încă de mai multi ani că tara noastră poate fi mandră de trecutul ei. Suntem, da, suntem leaganul civilizatiilor. Păcat că astazi avem prea mulţi nepăsatori şi hoţi şi trădători în fruntea tării.” • 21 iulie 2011, 12:11 • Argentina Gherasim spunea... • “E dovadă de patriotism firesc. Şi eu încerc, nu întotdeauna cu succes, să demonstrez că nobleţea acestui neam care, parafrazându-l pe Vlahuţă, "ca trestia s-a îndoit sub vânt şi nu s-a dat la pămant, şi-aici a stat." • 23 august 2011, 23:40
"In ceea ce urmeaza voi scrie despre cea mai mare tara care se intindea din Asia Mica pina in Iberia si din nordul Africii pina dincolo de Scandinavia, tara imensa a Dacilor" - DIONISIE PERIEGETUL 138 d.h. CONCISA, PASIONANTA, CAPTIVANT ILUSTRATA. O carte pentru cei interesati de istorie dar mai ales pentru cei ce n-au iubit-o pina acum.
ACCES LIBER la detalii >CLICK pe http/ … Mitologia dacica Poporul trac, era după cum spune Herodot "neamul cel mai numeros după inzi", și ocupa un spațiu vast din centrul și estul continentulului european. Din marea familie a tracilor se evidențiază dacii, numiți, tot de Herodot, "cei mai viteji și mai drepți dintre traci". Mitologia traco-dacă este una matură, bine închegată, cu un panteon restrâns, zeii fiind puțini, dar cu responsabilități bine definite. Dacii venerau un număr de 4-5 zei majori: Gebeleizis, Bendis, Derzis, Kandaon, zeul războiului, asemănător zeului grec Ares, și probabil încă un număr restrâns de zei minori. De la apariția profetului Zamolxis în Dacia, religia dacică devine monoteistă, acest profet fiind divinizat după moarte și considerat zeul suprem.
Obiceiuri și ritualuri Dacii se considerau nemuritori, pentru ei moartea fiind doar o trecere de la lumea materială, la cea spirituală, cea a morților, peste care guverna, zeul lor, Zamolxes. De aceea, înaintea unor războaie, sau în timpul secetelor, ei trimiteau pe cel mai viteaz dintre tinerii daci, ca sol la Zamolxes. Tânărul era ales în urma unor competiții. Istoricul Herodot povestește despre ritualul de trimitere al solului, astfel: "...câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile sulițelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai este în viață." Se mai știe de asemenea despre daci, că atunci când este o furtună și tună și fulgeră, ei trag cu săgețile spre cer pentru a-și amenința zeul. Zei daci Despre zeii daci se știu destul de puține lucruri, datorită faptului că înaintea cuceririi romane, pentru grecii antici și latinii, cultura și chiar existența poporului dac constituiau un mister. Vitejia ieșită din comun a daco-geților, i-a făcut pe unii greci să elaboreze ipoteza că zeul elen al războiului, Ares s-ar fi născut în Dacia.
ACCES LIBER la detalii >CLICK pe http/ … • Zeii daci erau: • Gebeleizis - zeul suprem înaintea lui Zamolxes; zeul tunetelor și al fulgerelor • Bendis - zeița pădurilor, a farmecelor, a vrăjilor și a lunii • Derzis sau Derzelas - zeul vigorii, al sănătății • Zamolxes - divinitatea supremă a dacilor, care a luat treptat locul lui Gebeleizis și a celorlalți zei • o zeiță a focului vetrei, a focului sacru, deci înzestrată cu atribute asemănătoare celor ale Vestei la romani • un zeu al războiului - Kandaon - (echivalent lui Ares sau Marte), căruia- dupa marturia lui Iordanes - geții îi jertfeau prizonierii prinși în război, "socotind ca zeul războaielor trebuie împăcat prin vărsare de sânge omenesc" • Dabatopienos - zeul metalurgiei • Eitiosaros, despre care nu se știu prea multe informații;
ACCES LIBER la detalii >CLICK pe http/ … Zeii traci Bendis, zeiță a pădurii, prezentă și la daci Kotys sau Cottyto - zeița-mamă Heros - zeul lumii morților Zibelthiurdos - zeul furtunii Sabazios - reînnoitorul în ciclul anotimpurilor și stăpânul ceresc al lumii, analog la greci cu Dionis, zeul vinului Semele sau Zemelo - zeiță a pământului Xerxes - zeul recoltelor si a mancarii Cerceteaza aici: Orfeu - erou din mitologia greacă, al cărui mit a luat naștere sub influența escatologiei tracice Mitologie greacă Mitologie romană Mitologie egipteană
Laur Mama Gemenilor Divini, Zalmoxis, se numea (Fecioara) Maria, ca si mama lui Christos. (nota mea: apropos de “fecioria” Mariei se face referire la faptul ca Mammi-Geea-Fecioara Maria, in calitatea sa de medic sef al expeditiei stiintifice extraterestre, nu avea nevoie de procesul cunoscut omului pentru a crea zei, semizei ori oameni, iar Vechile Texte ne dau de intels ca Mammi-Fecioara Maria a creat omul din propria gena). La nasterea Copiilor Ceresti au venit, dinspre Marea Neagra, adica de la Rasarit, trei magi cu daruri, asa cum au venit, tot de la rasarit, la nasterea lui Iisus. Regele scyth Erete a vrut sa-I ucida pe pruncii Apollon si Artemis, intocmai cum regele Irod a vrut sa-l omoare pe copilul Iisus. Ca sa scape de persecutiile lui Erete, Aisepios (tatal adoptiv al Copiilor Ceresti) si sotia lui, impreuna cu pruncii, au fugit la Cabesos, iar Iosuf, mama si copilul, in Egipt.
Impreuna cu Dumnezeu nimic nu se imposibil. Car avec Dieu rien n'est impossible. Denn bei Gott ist kein Ding unmöglich. Perché con Dio nulla è impossibile. Dla Boga, nie może być niemożliwe. Para con Dios nada hay imposible. Ибо у Бога не останется бессильным никакое. Για με το Θεό Τίποτα δεν είναι αδύνατο.
Tinerii zei traco-daci au participat la Canonia (“nunta”, conform romanescului cununie) iar Christos a fost invitat la nunta de la Cana. Cea care l-a uns cu mir pe Apollon se numea Modula, iar cea care l-a uns cu ulei sfant pe Iisus a fost Maria din Magdala. In graiul traco-dacic, conducatorului unui tinut I se spunea PILEAT (“nobil”,”stapan”), iar guvernatorul roman care n-a putut impiedica rastignirea lui Christos a fost Pilat din Pont. Inainte de a fi ucis, Apollon s-a retras in crangul AKES-SAMENOS (“Gradina Sfanta”) iar Iisus in gradina Ghetsimani. Pe o gema tracica, Apollon (cu supranumele de OR-PHEOS – “Cel Jelit”) apare crucificat ca si Christos in iconografia crestina. Primii patru apostoli ai lui Iisus au fost Simon zis Petru, Andrei, Iacov si Ioan, iar primii patru ai lui Apollon au fost Asanum zis Petrae, Andar, Iacchus si Ion, ce erau frati de lapte ai zeului.
“Tăbliţele de la Tărtăria datează de la 7000-7500 dinainte de Hristos, deci nu pot avea nici o legătură cu dacii, care aveau să apară mii de ani mai târziu. Nu ştim cărui popor au aparţinut şi nici dacă sunt făcute aici sau aduse din altă parte. Ce este evident este faptul că nu există o continuitate între acele tăbliţe şi vreo scriere ulterioară, pentru că altfel ar fi trebuit să găsim şi texte intermediare.”
O zeitate a culturii Vinča-Turdaş, numele “Tărtăria” Se pun întrebări asupra posibilităţii existenţei unei filiaţii spirituale între cultura Vinca-Turdaş şi cultura geto-dacică. Foarte probabil statueta-divinitate Vinča avea aripi. Aceeaşi divinitate putea fi reprezentată şi pe coiful traco-getic.
Ultimul apostol al lui Christos a fost Pavel din Tars, iar cel care a restaurat cultul zalmoxian a fost Buerebuistas, caruia poporul i-a zis si PAVEL TER (“Cel mai mare Imparat) (nota: vezi statuia lui Burebista de la Orastie pe care sta scris “Rege al Tuturor Regilor”!) Iisus a fost crucificat (pe vechiul simbol al credintei traco-dace) pe dealul Golgota, care inseamna “Locul Capatanii” iar zeul trac a fost ucis pe colina ARGE-DAVA (“Locul Capului”,”Capatana”). Cel care l-a adus acasa pe Apollon ucis a fost tatal adoptiv, AISEPIOS, nobil din tinutul AURUMETTI (Ialomita); cel care a luat trupul lui Iisus de pe cruce si l-a pus in mormant a fost un om bogat din Arimateea, cu numele de Iosif. Cel care a proorocit nasterea Gemenilor Divini a fost Orpheus, caruia I s-a mai spus si Ion “Magnificul”; profetul care l-a precedat pe Iisus a fost Ioan Botezatorul. Lui Orpheus i-au taiat capul MANAIDES (“Dansatoarele”), pe timpul marii preotese SALONAI iar Sfantului Ioan Botezatorul I s-a taiat capul in urma unui dans al Salomeei. Ca si zeul trac, Christos a inviat si s-a inaltat la cer. Lui Apollon I s-a mai spus si CHAR-YSTOS (“Fiul Cerului”) iar lui Iisus, Christos. Cei doi Zalmoxis le-au lasat traco-dacilor un NOF DIADIS (“Noul Testament”) iar cartea sacra a crestinilor este tot Noul Testament.
Un trib dacic se numea CRESTONAI, etnonim ce aminteste de crestini. La fel, Iros vine de la Irodia – numele Craiesei Ielelor si al Reginei Vantoaselor (nume care aminteste de Seth – “vantul napraznic”, dusmanul lui Ram!) Iisus Christos este cunoscut din vechile scrieri crestine (“Noul Testament”) drept “Fiul Domnului”. Ei bine, Zalmoxe era numit de traco-daci AIZUS, adica…”Fiul”! Nimic deosebit, o coincidenta? Notati, atunci, ca AIZUS se citeste “Ezus”, comparati cu ebraicul “Jesus”, frecvent inalnit chiar inainte de nasterea lui Iisus Christos (Jesus, citit “Gisus” in engleza) si vom ajunge la aceeasi concluzie, aparent senzationala: Isus-Jesus era un vechi nume ebraic, frecvent intalnit, preluat de la traco-daci tocmai pentru semnificatia lui divina!(nota mea: in Spania inca se foloseste frecvent numele de Jesus). Inca de acum 2000 de ani, evreii voiau sa se numeasca Cohen (“Mare Preot”), Lev-Leon (Leu-regele animalelor), Fischer (pescarul care tine in undita pestii..crestini), Cezar (ca imparatii romani), Solomon, Saul, David (niciodata Goliath- uriasul fraier!), Samuel, Max-Massimo (de la “maximus”) etc. Mai tarziu, tot evreii au transformat numele Mantuitorului in Isus, care inseamna “magar” in ebraica, semn al ostilitatii fata de propovaduitorul unei credinte ce nu le apartinea si nu le convenea..Motiv pentru care s-a gasit solutia de compromis: Iisus. De ce nu Iesus sau Ezus? Pentru ca aceste variante aminteau prea mult de originea traco-daca a numelui Mantuitorului!
Pentru cei aflati inca in cumpana, mai ofer o informatie, la fel de senzationala si de elocventa: cea dintai icoana din istorie a lui Iisus Christos, ne semnaleaza Christofi Cerchez (“Cea dintai icoana crestina”) se gaseste pe…Columna lui Traian si este numerotata XVII (numar fatidic in credinta romama!) de catre Cichorias pe unul din registrele Columnei Traiane. Figura sa, cu parul si barba crescute in voie, nu se deosebeste cu nimic de dacii barbosi si pletosi de pe restul Columnei. Oare intamplatoare aceasta aparitie? Nu cumva Iisus Christos era cunoscut la acea vreme ca avand origine traco-daca? De ce nu mai exista alte dovezi in acest sens? Pentru ca unii au avut grija, de-a lungul secolelor, sa elimine toate vestigiile stanjenitoare…
LAMPAcu ulei a dacilor dinScythya Minor – Dobrogea în vreme ce se înfăptuia romanizarea populaţiei băştinaşe din Scythya Minor – Dobrogea – în Bethleemul Iudeii s-a născut Mântuitorul Hristos, a cărui persoană şi învăţătură avea să ocupe un loc de frunte în istoria şi cultura lumii. Cum cei care trăiau în Imperiul Roman, aveau drept de circulaţie liberă, fără să mai amintim de comercianţi ori oşteni ce erau mutaţi cu serviciul militar dintr-un loc într-altul, fie coloniştii aduşi, cu siguranţă că mulţi dintre ei au adus şi sămânţa noii învăţături a lui Hristos.
“ In codri bătrani, sub bolta înstelată, în bătaia caldă a vantului de libertate, cei cu inima pură pot auzi şi acum chemarea la luptă a Marelui Lup Alb. Pământul, frunzele şi cerul îl cunosc preabine. Voi îl auziti ?“(Legendele dacilor liberi)
De la triburile primitive la neam|n perioada de inceput a neamului dacic, in timpurile primitive, tatuajul era un semn pe piele prin care se diferentiau clanurile, triburile, straturile sociale incipiente si originile neamului respectiv. In acest ultim semn, ele erau realizate in cadrul unor ceremonii de initiere (sexuala, maritala, razboinica), pentru protectia totemica. http://www.tattoo-history.com/2010/12/tatuajul-in-dacia-antica.html
„Niciodată adoratorii lui Zalmoxis n-au înţeles să cedeze fără luptă”
Fabuloase cantitati de aur si argint au luat drumul Romei cind Traian si-a instalat talpa in Dacia, zecile de mii de monede descoperite la 1500 in albia Streiului de niste pescari, monede care valorau cit o suta de mii de soldati cu armuri si cai.
AUR din DACIA! Tezaurul de la Sannicolau Mare, Timisoara. Sala-tezaur a muzeului din Viena are un sfert din marimea salii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti. Tezaurul cantareste 10 kg din aur pur.