Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

1. E V A N G H E L I A DUPĂ M A R C U Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

2. 1. Autorul Evangheliei a. Mărturii ale Tradiţiei • Papias - episcop de Hierapolis - “Explicarea cuvintelor Domnului”, scria: • “Iată ce spune prezbiterul (bătrânul) adică Apostolul Ioan. Marcu, care era tălmaciul lui Petru, a scris corect, dar fără rânduială, tot ceea ce îşi aducea aminte că a fost spus sau făcut de Domnul”. « Căci el nu auzise şi nici nu însoţise personal pe Domnul, ci doar a însoţit mai târziu pe Petru. Acesta îşi expunea învăţăturile după cum simtea că ar fi trebuit, dar nu aşa ca şi cum ar fi făcut o expunere ordonată a faptelor. • De aceea nu-i greşela lui Marcu dacă a scris după cum şi-a adus aminte, pentru că el purta de grijă doar de un singur lucru: să nu lase afară nimic din ceea ce auzise şi să nu se facăvinovat în expunerea sa de nici o minciună”.

3. Prologul antimarcionit( sfârşitul sec. II ) – afirmă: “Marcu, cel numit cu degete scurte, a fost tălmaciul lui Petru, care a scris o Evanghelie în ţara Italiei”. • Sf. Irineu, în secolul 2, după ce afirmă că Evanghelia după Marcu a fost scrisă „pe când Petru şi Pavel propovăduiau Evanghelia la Roma şi întemeiau acolo Biserica”, adaugă: “după moartea lui Petru şi Pavel, Marcu ucenicul şi tălmaciul lui Petru n-a transmis în scris ceea ce predica Petru” • Origenscria: “În al doilea rând vine cea de la Marcu care a scris după învăţătura primită de la Petru, care îl recunoaşte pe Marcu drept fiul său în prima sa epistolă sobornicească” (1 Pt 5,13).

4. b. Mărturii neotestamentare despre autorul Evangheliei • Numele său nu este menţionat niciodată în sfintele Evanghelii. Totuşi, după unii cercetători, Evangheliile ar conţine unele referiri indirecte la Marcu. • În paginile Noului Testament numele său este totuşi consemnat de 10 ori. - Faptele Apostolilor pomenesc de 6 ori pe un ucenic numit fie “Ioan, cel numit Marcu”, fie Ioan, fie, simplu, Marcu. În toate aceste locuri este vorba de una şi aceeaşi persoană, adică de tânărul care l-a însoţit pe Pavel şi Barnaba în prima călătorie misionară în Asia, între anii 45-48 d. Hr. şi pe care, la un moment dat, îi părăseşte. - În Epistolele pauline numele lui apare de 3 ori: în Coloseni 4,10 – Marcu apare ca fiind vărul lui Barnaba; în Filimon 24, Marcu este amintit ca fiind „împreună lucrător” cu Ap. Pavel, iar în IITimotei 4,11, Marcu este dorit de Apostolul întemniţat la Roma, ca unul care îi era „de folos în slujire”.

5. Faptele Apostolilor, în capitolul 12 istorisesc eliberarea din închisoare a lui Petru, care se duce la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi pentru rugăciune. • Unii comentatori văd pe Marcu în purtătorul ulciorului cu apă, care-i aştepta pe Petru şi Ioan la poarta dinspre Betania, spre a-i conduce la casa aleasă de Domnul pentru cina Euharistică ( Marcu 14,14; Luca 22,10). • Alţii văd în el pe tânărul care mergea după Domnul, spre grădina Ghetsimani, în noaptea când Acesta a fost prins şi apoi judecat (Marcu 15,51-52). În momentul în care era pe punctul de a fi prins de soldaţi, tânărul a fugit, rămânându-i cămaşa în mâinile lor (Marcu 14,51).

6. Chiril Metafrastul şi Nichifor Calist spun că Marcu şi-a încheiat viaţa prin moarte martirică, fiind prins de către păgâni într-o catacombă din Alexandria Egiptului, apoi legat şi târât pe străzile oraşului până şi-a dat sufletul. • Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în ziua de 25 aprilie.

7. Destinatarii Evangheliei • în primul rând - creştinii romani, care nu cunosc nici Palestina, nici obiceiurile iudaice • autorul explică anumiţi termeni greceşti prin corespondenţii lor latini: • doi lepta(monedă grecească), adică un quadrans ( moneda romană) ( Mc. 12,42 ); • înlăuntrul curţii, adică în pretoriu(15,16); • traduce unele expresii aramaice rostite de Mântuitorul: „Talita Kumi” ceea ce se tâlcuieşte: „Fiică, ţie-ţi zic, scoală-te!”( 5,41); „Corban”, adică: „Darul cu care aş putea să te ajut, i l-am dăruit lui Dumnezeu” (7,11); „Avva”, Părinte ( 14,36 ); Golgoata, care se tâlcuieşte Locul Căpăţânii (15,22), • lămureşte anumite expresii referitoare la cultul mozaic: „…a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât preoţii” –(2,26 ); spălarea mâinilor înainte de masă, spălarea paharelor ( 7,3-4) etc.

8. când evanghelistul istoriseşte episodul purtării crucii lui Iisus de către Simon Cirineul, el precizează că acesta era „tatăl lui Alexandru şi a lui Ruf” ( 15,21). • din Romani 16,13 rezultă că la data la care Ap. Pavel scria această epistolă, Ruf se găsea la Roma. • Cititorii romani ai Evangheliei îi cunoşteau, aşadar, pe fii acelui Simon, astfel că ei îl puteau foarte uşor identifica pe acel personaj, intrat în istoria dramei Crucii.

9. Timpul scrierii • În ceea ce priveşte timpul scrierii Evangheliei exprimările Tradiţiei sunt contradictorii. - Prologul antimarcionit şi Sf. Irineu afirmă că Evanghelia a fost scrisă după moartea Ap.Petru - Clement e de părere că evanghelia a fost scrisă pe timpul când Ap. Petru mai era încă în viaţă. Dacă avem în vedere faptul că Luca a folosit opera lui Marcu, iar el a scris, potrivit mărturiilor tradiţiei, cândva în jurul anului 63, atunci Marcu nu-şi va fi scris opera sa decât în anul 63, adică cu puţin înainte de Luca. • Teologii apuseni datează Evanghelia după Marcu la o dată mai târzie, cândva în jurul anului 70, cu puţin înainte de distrugerea Ierusalimului, sau, după unii, chiar după această dată.

10. Planul doctrinar al Evangheliei 1,1 – 8,26 – Misterul lui Mesia (mesianitatea slăvită a lui Iisus) 8,27 – 15,47 – Misterul Fiului Omului (mesianitatea umilă) 16 - Învierea

11. 1 – 9 - Activitatea în Galileea 10 – Călătoria spre Ierusalim 11- 16 - Activitatea în Ierusalim (Patimi, moarte, Înviere)

12. Caracteristicile Evangheliei după Marcu în comparaţie cu cea după Matei • El trece peste consemnarea copilăriei Mântuitorului şi începe evanghelia direct cu relatarea activităţii Lui. • Acest fapt i-a determinat pe specialişti să afirme că Matei scrie în completarea lui Marcu, de vreme ce consemnează, în partea de început a Evangheliei sale, pruncia Domnului. • Evanghelia a II-a cuprinde toate minunile pe care le găsim şi în Evanghelia după Matei, cu excepţia: - vindecarea servitorului sutaşului din Capernaum (Mt. 8,15) - vindecarea celor 2 orbi (Mt. 9,27- 31) - vindecarea unui mut demonizat (Mt. 9,31-32) • Acest fapt i-a condus pe specialişti la concluzia că Matei, având în faţă pe Marcu, le-a observat lipsa şi le-a inserat în Evanghelia sa.

13. Evanghelia a II-a cuprinde trei minuni care nu se găsesc la Matei: - demonizatul din Capernaum (Mc. 1,21-28) - vindecarea unui surdomut (Mc. 7,32-37) - vindecarea orbului din Betsaida (Mc. 8,22-26) • Specialiştii sunt de părere că Matei nu le-a consemnat din simplul motiv că le-a găsit suficient de plastic descrise în Evanghelia după Marcu, astfel că nu a socotit necesară adjustarea lor. • Cuvântările Domnului în Evanghelia a II-a, în comparaţie cu cele din Evanghelia după Matei, aproape că lipsesc total (a se vedea Predica de pe munte) • Evanghelia cuprinde şi două parabole proprii evanghelistului Marcu şi care nu sunt consemnate de ceilalţi evanghelişti: Pilda seminţei ce creşte de la sine (4,26-29) şi pilda celor ce veghează (13,34-37).

14. Secretul mesianic – coordonată teologică a Evangheliei • S-a considerat Iisus, Mesia venit în lume, sau nu? • Şi-a aplicat Sieşi acest titlu? • Sau a respins ideile preconcepute care, în iudaism, erau asociate titlului de Mesia?

15. Evanghelia Sf. Marcu este străbătută, de la un capăt la altul, ca un fir rosu, de ideeaascunderii de către Iisus a MesianităţiiSale. a- Iisus le porunceşte demonilor, care Îl recunoşteau ca fiind trimisul Domnului, să tacă: “Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu, şi Iisus l-a certat, zicând: Taci! (Mc. 1,24-25). b- În acelaşi capitol Marcu consemnează faptul că Iisus a tămăduit pe mulţi care sufereau de diferite boli, iar pe demonii alungaţi de El “nu-i lăsa să vorbească, pentru că-L ştiau că El este Hristos” (Mc.1,34). c- Într-un alt context, Marcu consemnează faptul că ”duhurile cele necurate”, când îl vedeau, cădeau înaintea Lui şi strigau, zicând: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi El le certa mult ca să nu-L dea pe faţă” (Mc. 3,11-12).

16. d- Celor vindecaţi de lepră Iisus Hristos le interzice să răpândească vestea şi modul curăţirii lor: “Şi i-a zis: Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului...” (Mc. 1,44). e- După săvârşirea minunii învierii fiicei lui Iair, Iisus porunceşte atât părinţilor ei, cât şi tuturor celor prezenţi, ca nimeni să nu afle de aceasta: “Dar El le-a poruncit, cu stăruinţă, ca nimeni să nu afle de aceasta...” (Mc. 5,43). f- În ţinutul Decopolei vindecăun surdo-mut - “le porunceşte tuturor să nu spună nimănui” (cf.Mc. 7,8). Marcu inserează însă şi amănuntul că “cu cât le poruncea, cu atât mai mult ei îl vesteau” (Mc. 7,36).

17. g - În ţinutul Cezareei lui Filip, după mărturisirea de către Petru a dumnezeirii Sale, Iisus “le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El” (Mc. 8,30). h - Cu prilejul Schimbării la faţă înaintea ucenicilor Săi, Iisus, coborându-Se cu ei din munte “le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră decât atunci când Fiul Omului va învia din morţi” (Mc. 9,9). În acest text se poate observa o gradaţie - Ucenicilor, le spune totuşi că aceasă taină pot să o afirme, dar numai după Învierea Sa. g - Conform lui Mc. 4,11, Iisus învăluie taina Împărăţiei lui Dumnezeu într-o enigmă, astfel ca cei din afara grupului ucenicilor să nu o cunoască: “Vouă vă este dat să cunoasteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde”.

18. h - Problema Mesianităţii lui Iisus este pusă în modul cel mai limpede în textul din Marcu 14,61 urm. - Caiafa îl întreabă pe Iisus: “Eşti tu Hristosul, fiul Celui binecuvântat?” Potrivit evangheliei, Iisus a răspuns: egw eimi = “da”. Dar textele paralele din Matei şi Luca sunt diferite. În Evanghelia după Matei 26,64 citim: “Tu ai zis” (sÝ eŒpaj = “da”.

19. Când planul lui Dumnezeu nu mai putea fi revocat, după învierea lui Lazăr, Iisus Domnul nu mai opreste pe nimeni să-L aclame ca Mesia. Orbul din Ierihon striga: “Iisuse, Fiul lui David, miluieste-mă!” (Mc.10,47). • La intrarea în Ierusalim se întâmplă acelaşi lucru. Iisus Mântuitorul acceptă “Osana” (Mc.11,10). Evanghelistul Matei consemnează faptul că arhiereii şi cărturarii au luat atitudine, cerându-i lui Iisus să-i oprească pe cei ce-L aclamau (Mt.21,15-16). • În Patimi, în faţa arhiereului, Iisus îşi lasă totuşi descoperită identitatea Sa fie şi indirect, dar numai în sensul şi termenii expuşi până acum: “Veţi vedea pe Fiul Omului...” (Mc. 14,62), afirmaţie care devine, de altfel, şi motivul condamnării Sale.

20. Motivele pentru care Iisus încearcă să-şi ascundă mesianitatea Sa ar fi următoarele: 1 - Conflictul care exista între ideea mesianică a evreilor şi ideea proprie mesianică a Mântuitorului. 2 – Lumină în identitatea lui Iisus a făcut doar Patimile, Moartea şi Învierea, care L-au reclamat ca fiind adevăratul Mesia, fără să mai fie nevoie să afirme El acest 3 – Secretul mesianic ţinea şi de necesitatea Patimilor. Aşadar, în viziunea lui Marcu, secretul mesianic al lui Iisus devine mijloc şi cale spre descoperirea adevăratei Sale identităţi, doar atunci când planul lui Dumnezeu cu lumea era sigur de realizarea sa.

21. Bibliografie Comentarii • V. Taylor, The Gospel according to St. Mark, 2d ed London 1966 • J. Gnilka, Das Evangelium nach Markus, 2 vol., EKK, 2.1-2, Zurich-Neukirchen-Vluyn, 1978-1979 • M.D. Hooker, The Gospel According to saint Mark, BNTC, London, 1991; • R. Pesch, Das Markusevangelium, 2 vol.. HThK, 2, 1-2 ; Fribourg-en –Brisgau, 1980, ( 2 ed. );

22. R. Schnackenburg, Das Evangelium nach Markus, 2 vol., Düsseldorf 1966-1970 ; trad. L’Evangile selon saint Marc, 2 vol., Paris 1973 • J. Valette, L’ Evangile de Marc, parole de puissance et message de vie,2 vol. , Paris 1986 • J. P. Heil, The Gospel of Mark as Model for Action: A Reader- Response Commentary, New York – Mahwah 1992

23. Introduceri, lucrări de specialitate • Vasile Gheorghiu,Introducerea în Sfintele Cărţi ale Testamentului Nou,Cernăuţi 1929; • W. G. Kümmel, Einleitung in das Neue Testament, Heidelberg 1983; • Raymond E. Brown, An Introduction to the New Testament, New-York 1997, cap: Gospels in general p. 99-111; • Vasile Mihoc, Daniel Mihoc, Ioan Mihoc,Introducere în Studiul Noului Testament, Sibiu 2001.

24. Stelian Tofană, Introducere în Studiul Noului Testament. (vol. II). Evangheliile după Matei şi Marcu. Documentul Quelle, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2002, p. 255-383; • Silviu Negruţiu, Dan Moldovan, Florin Codrea, Mirela Măţăoanu, Stelian Tofană (coordonator), Cercetarea noutestamentară românească – Ghid bibliografic -,Cluj-Napoca 2004 Donald Guthrie, New Testament Introduction, Downers Grove, Illinois USA 1990;