Ion Luca Caragiale

1. ,,O scrisoare pierduta”Elevi:Ghiurutan AlexIfrim IuliaCozma CozminSilaghi RadaProfesor: Pop-Cozac Sorina

2. Ion Luca Caragiale • I.L.Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea lui, un scriitor realist şi moralizator. El foloseşte satira şi sarcasmul pentru a demasca moravurile societăţii şi pentru a crea personaje dominate de o morală reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman.Principalul mijloc de construire a personajelor este comicul, foarte variat ca mod de manifestare; comicul de situaţie , de caracter, de limbaj, de moravuri, de intenţie, comicul de nume.

4. Opera literară ,,O scrisoare pierdută” , de I.L.Caragiale, aparţine genului dramatic iar ca specie literară este o comedie.Comedia este specia genului dramatic care satirizează întâmplări, aspecte sociale, moravuri, prin intermediul personajelor ridicole, între care se ivesc conflicte puternice.,,O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie de moravuri politice, ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputaţi.În această perioadă se ivesc conflicte între reprezentanţii opoziţiei : Caţavencu şi grupul de intelectuali independenţi şi membrii partidului de guvernământ Ştefan Tipătescu,Zoe,Zaharia Trahanache,Farfuridi,BrânzovenescuAcţiunea se petrece în capitala unui judeţ de munte la sfârşitul secolului XIX-lea.Autorul foloseşte ca moduri de expunere predominante dialogul şi monologul.

5. Caracterizarea personajului • ,,Zaharia Trahanache” Este "prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral, comitetului scolar, comitetului agricol, si a altor comitete si comitii" se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigu recunoscut chiar si in opozitie"am tinut la dumneata ca la capul judetului nostru"(Catavencu). "Venerabilul neica Zaharia" este "stalpul" local al partidului de guvenamant, edsi sustine ideea integritatii morale a societatii, practica inselaciunea atat in familia sa cat si sef al partidului, falsificand listele cu alegatori. Atunci cand prestigiul si reputatia lui sunt in pericol, constata "A, ce corupta societate, nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mia e nimic: enteresul si iar enteresul". Ambitia politica si comoditatea vietiiil fac sa se pastreze cu strasnicie"enteresul" de a fi prieten cu prefectul, care "I-a facut si-i face servicii", sustinand "candidatul pe care-l pune pe tapetpartidul intreg", pentru ca" de la partidul intreg atarna tot binele tarii si de la binele tarii atarna binele nostru". Este vaninos incornorat, ridicol prin contrastul dintre aparenta si esenta, este senil si ramolit, plat in gandire, dar numai aprarent naiv, pentru ca pregateste cu abilitate contrajantasul.Este incult, dovada fiind ticurile verbale" ai putintica rabdare", repetarea mecanica a unor fraze, imprumutate de la fiul sau "de la facultate"pe care-l citeaza cu emfaza:"Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri va sa zica sugereaza zahariseala(Zaharia)si faptul ca poate fi modelat usor(trahana = coca moale) de catre superiorii" de la centru"sau de "enteres", dar mai ales de Zoe.

6. Nu gresim daca afirmam ca Zaharia Trahanache, venerabilul neica Zaharia, prezidentul unor comitete si comitii pe care nici el nu le mai stie este personajul central al comediei. Scriitorul il introduce in scena (intrand prin fund, fara sa ia seama la Ghita care se ridica repede la intrare). Trahanache e miscat rostind semnificativele cuvinte menite sa surprinda sintetic esenta vietii lor: A! ce corupta sotietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt printipuri, nu mai e nimic: enteresul si iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltaieri in scrisoare: vezi, tanar, tanar, dar copt, serios baiat! zice: Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie, si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!... Auzi dumneata miselie, infamie. Constatarea lui Trahanache este intarita de Tipatescu in finalul comediei: Ce lume! Ce lume! fireste mai rafinat spus, esenta fiind insa aceeasi. Este lumea bunului plac, cand totul se subordoneaza intereselor personale. Ticaitul de Trahanache este tipul vanitosului inselat, incercand sa-l lamureasca el pe Fanica ce mare comedie este, cerandu-i sa aiba putintica rabdare. Scena IV, din actul I este relevanta pentru autocaracterizarea lui Trahanache viclenie rudimentara, automatism de vorbire, copilaros in reactiile fata de constatarile fiului sau.