170 likes | 669 Views
Izvorul nopţii de Lucian Blaga. Frumoaso,. ţi-s ochii-aşa de negri încât seara. când stau culcat cu capu-n poala ta. îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul. din care tainic curge noaptea peste văi. şi peste munţi şi peste şesuri,. acoperind pământul c-o mare de întuneric.
E N D
Izvorul nopţii de Lucian Blaga
îmi pare că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
acoperind pământul c-o mare de întuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea.
Lozul câştigător • Poezia poartă acest titlu pentru că: • ochii sunt oglinda sufletului şi poetul, în ciuda faptului că o iubeşte, îşi dă seama că iubita sa este o femeie rea; • atunci când sunt împreună întotdeauna e foarte întuneric şi el nu poate vedea culoarea ochilor femeii; • ochii femeii sunt frumoşi, dar foarte misterioşi.
Cubul • Compară elementele prozodice din poezie cu cele din creaţia Lacul; • Asociazăjocul de umbră şi lumină cu sentimentele pe care le încearcă un îndrăgostit; • Descrie iubita prin ochii poetului; • Analizează felul în care se transmit ideile şi sentimentele; • Aplică cunoştinţele dobândite şi precizează procedeele artistice întâlnite în poezie; • Argumentează folosirea virgulei în primul vers al poeziei.
Acvariul sentimentelor Selectează sentimentele pe care le trăieşte poetul alături de persoana iubită: frică stabilitate regret resemnare admiraţie nostalgie recunoştinţă dragoste
Eseul de cinci minute Elevii se vor împărţi în două grupuri, în funcţie de părerea pe care o au referitor la siguranţa, respectiv nesiguranţa, pe care o reprezintă o lume plină de întuneric şi mister, argumentându-şi opţiunea într-un eseu de 5 minute.
De-a v-aţi ascunselea Creatorii ne prind într-un joc, propunându-ne să vedem realitatea prin ochii lor. Alege semnificaţia metaforelor din dreapta, aşa cum crezi că le sugerează poetul. Începutul Viaţa Credinţa izvorul Chemarea Nefiinţa Întunericul Cunoaşterea Lumina Misterul
Puzzle Precizează caracteristicile creaţiei studiate, răspunzând la următoarele cerinţe, pentru a demonstra apartenenţa textului la un gen studiat: • Elemente prozodice • Modul de expunere • Felul în care se transmit sentimentele • Prezenţa eu-lui liric/ • naratorului • Realitate transfigurată a sentimentelor
Diagrama Venn Compară cele două creaţii lirice învăţate, scriind în partea comună elementele care le aseamănă, iar în porţiunea în care nu se intersectează, particularităţile fiecăreia, adică ceea ce le diferenţiază.
Profesor Loreta Mahalu Şcoala I. Creangă, Iaşi www.glittersgraphics.com