Tulburarile de anxietate descriere diagnostic recunoaştere

1. Tulburarile de anxietatedescrierediagnosticrecunoaştere Diana Tudose Salvati Copiii Romania

2. Fobiile şi tulburările de anxietate la copii şi adolescenţi (DSM-IV-TR)

3. Fobiile şi tulburările de anxietate la copii şi adolescenţi (DSM-IV-TR)

4. Fobiile şi tulburările de anxietate la copii şi adolescenţi (DSM-IV-TR)

5. Anxietatea de separare Anxietatea de separare este una dintre cele mai frecvente tulburări de anxietate întîlnite la copii.

6. Anxietatea de separare • Anxietatea de separare este o reacţie normală în dezvoltarea copilului dacă nu se intensifică şi nu depăşeşte un anumit interval de vârstă, fiind specifică copilăriei foarte mici. Ce este anxietatea de separare? • O frică excesivă care apare ca răspuns la separarea reală sau imaginară a copilului de persoana de care este ataşat (cel mai adesea unul din părinţi). • O dezvoltarea neadecată şi excesivă a anxietăţii legată de separarea de casă sau de persoana de care copilul este ataşat. Aproximativ 12% dintre copii vor suferi o tulburare de anxietate de separare inainte de implinirea varstei de 18 ani. Tulburarea de anxietate de separare are trei varfuri : intre 5 si 6 ani, 7 si 9 si 12 si 14 ani.

7. Diferenţa între teama de separare şi anxietatea de separare Teama de separare este o reacţie emoţională firească care apare în intervelul de dezvoltarea 6-18 luni, când se formează relaţia de ataşament, şi dispare în jurul vârstei de 30 luni o dată cu dezvoltarea cognitivă şi fizică a copilului. Reacţii normale ale fricii de separare: • Plâns în anumite situaţii (părinţii pleacă de acasă, în vizită etc); • Teama de persoane necunoscute; • Refuzul de a sta cu alte persoane decât părinţii; • Stări de furie intensă când e lăsat cu persoane necunoscute (ex.plânge, ţipă când parinţii îi spun că în următoarele ore va sta cu vecina); • Verifică periodic prezenţa adulţilor (ex. caută părinţii din cameră în cameră);

8. Diferenţa între teama de separare şi anxietatea de separare • Devine agitat când e separat sau urmează a fi separat de persoana de referinţă. (ex. începe să plângă când sesisează că mama se îmbracă cu hainele de serviciu, înainte de a pleca de acasă la grădiniţă începe să devină agitat şi “neascultător”); • Refuză să exploreze locuri noi fără prezenţa persoanei de referinţă (ex.merge la plimbare doar dacă este însoţit de părintele de care este ataşat); • Insistă să doarmă cu persoana de care e ataşat şi se trezeşte în timpul somnului pentru a verifica prezenţa adultului lângă el (ex. adoarme doar dacă e în camera parinţilor şi împreună cu ei).

9. Diferenţa între teama de separare şi anxietatea de separare Anxietatea de separare apare atunci când distresul şi reacţiile comportamentale asociate situaţiei de separare sunt neadecvate raportat la vârsta şi nivelul de dezvoltare al copilului. Spre deosebire de teama de separare, anxietatea de separare este o tulburare care se manifestă prin: • Trăiri emoţionale mult mai intense care se menţin o durată mai mare de timp şi care se exprimă într-o multitudine de situaţii (copilului îi e teamă să rămână cu persoane necunoscute chiar şi acasă); • Refuzul de a merge la grădiniţă cu altcineva decât cu adultul de care e ataşat; • Refuzul de a dormi singur;

10. Recunoaşterea anxietăţii de separare Simptomele fizice: • dureri de stomac, • ameteli, accelerarea batailor inimii, • respiratie superficiala, • Momentul in care apar aceste acuze fizice este un bun indiciu pentru identificarea anxietatii de separare. De exemplu, parintii pot auzi aceste acuze in dimineata unei zile de gradiniţă, dar nu si in weekend.

11. Recunoaşterea anxietăţii de separare Gandurile anxioase: Îngrijorari legate de separare si de a ramane singur. Copii mici nu-si pot exprima o ingrijorare specifica, ci mai degraba refuza sa faca un anume lucru. Copii mai mari si adolescentii isi exprima ingrijorarea ca „ceva rau” li se poate intampla lor sau parintelui/persoanei care il ingrijeste. Gandurile cele mai frecvente sunt: • „Daca i se intampla ceva rau mamei sau tatalui?” • „Daca ma ratacesc?’” • „Daca bunica nu vine sa ma ia de la grădi?” • „Daca voi fi rapit?” • „Daca ma imbolnavesc si mama nu este langa mine sa ma ajute?

12. Recunoaşterea anxietăţii de separare Simptomele comportamentalela copiii mici: plansete, se agita , se agata de parinti cand anticipeaza o despartire sau se despart de parinti; dificultati de a adormi singuri si au cosmaruri pe teme legate de despartire sau moartea celor dragi. Adesea copiii vor spune: • „Nu ma lasa singur!” • „Unde te duci?” • „Mama, nu pleca!” Vor refuza sa: • Fie singuri in camera; • Stea la grădiniţă si sa participe la diverse activitati pana cand o persoana de incredere nu sta cu ei; • Stea acasa cu babysitter cand parintii sunt plecati; • Sa doarma singuri;

13. Consecinţele anxietăţii de separare • Reprezintă un important factor de risc pentru dezvoltarea atacurilor de panică la vârsta adolescenţei. • Blocheză accesul copilului la contextele care-l ajută să se dezvolte corespunzător (refuză să meargă la grădiniţă, să se implice în activităţi specifice vârstei etc.). • Conduce la accentuarea nivelului de stres din familie deoarece tulburarea copilului limitează activităţile fraţilor şi părinţilor.

14. Teama de a fi singur sau teama de abandon Simptome cheie în anxietatea de separare

15. Teama a fi singur si teama de a fi abandonat - contextele de evitare • Cameră • Baie • Bucătărie • Scări • Beci • Dormitor • Pod • Şcoală • Maşină • Locul de joacă • Activităţile extraşcolare • A sta cu un străin (ex. bona) • Petreceri • A dormi în altă parte

16. Comportamentele de siguranţă ale copiilor Persoane/animale • Adultul de referinţă/ Părintele • Rude • Sora/fratele • Animalul preferat • Cel mai bun prieten • Profesor Locuri • Casa • Casa rudelor • Casa celui mai bun prieten • Camera părinţilor • Camera sorei/fratelui • Locurile familiare

17. Comportamentele de siguranţă ale copiilor Obiecte • Lumina de noapte • „Păturica” de somn • Jucăria specială • Cartea specială • Alimente/băuturi Acţiuni • Sun/chem părintele • Cer promisiuni specifice • Îl urmez peste tot pe părinte, ca o „umbră” • Dorm cu cineva apropiat • Stau cu profesorul • Mă implic în activităţi favorite

18. Evaluarea în anxietatea de separare Evaluarea este un proces dinamic şi continuu pe tot parcursul procesului de terapie.

19. Obiectivele evaluării • Anxietatea de separare • Comportamentele problematice ale copilului • Temperamentul copilului • Ataşamentul • Psihopatologia părintelui • Contextul familial

20. Informaţii relevante în evaluarea anxietăţii de separare Experienţe timpurii: • Reacţia faţă de străini; • Reacţia faţă de contexte/situaţii noi; • Reacţia copilului la grădiniţă; • „Timiditate”/Izolare, precauţie în comportament; • Dificultatea de a dormi singur/ă;

21. Informaţii relevante în evaluarea anxietăţii de separare Istoricul familiei: • Tulburări emoţionale (în special de anxietate şi/sau depresie); • Tulburare de anxietate de separare şi/ sau panică; • Inhibiţie comportamentală; • Ataşament insecurizant; • Tratament/medicaţie;

22. Informaţii relevante în evaluarea anxietăţii de separare Evenimente adverse: • Spitalizare ; • Pierderi în familie (deces); • Separare/divorţ; • Recăsătorire ; • Schimbarea locuinţei;

23. Cum comunicăm diagnosticul de anxietate de separare Indicaţi familiei câteva lucruri prin care ar putea ajuta copilul să reducă anxietatea: • Incurajati copilul sa reduca asigurarile. Copii cu anxietate de separare cauta adesea reasigurari de la parintii lor. Întrebari: „Sigur nu pleci dincolo de curtea din spate a vecinilor?’ „Esti sigura ca nu ma veilasa la gradinita?” Cand copilul cauta reasigurari insistent si repetat: • Spuneti-i ca este vorba despre teama. Copilul cauta intodeauna reasigurari pentru ca anxietatea il copleseste. • Spuneti-i ca va poate cere asigurari doar o singura data. • Stabiliti cu copilul dumneavoastra un plan pentru reducerea anxietatii care sa nu se bazeze pe reasigurari.

24. reacţia părintelui la anxietatea de separare a copilului Reacţiile tipice sunt cele de: • Hiperprotecţie: îi permite copilului să evite contextele provocatoare de anxietate; • Reasigurare; • Coerciţie: ca metodă de a elimina comportamentele de siguranţă ale copilului (ex. când solicită promisiunea de a nu fi lăsat singur sau de a nu pleca mama de acasa, de a da telefoane, etc.) şi reacţiile lui emoţionale (ex. crizele de plâns, reacţiile de furie).

25. Intervenţie Program de intervenţie cognitiv-comportamentală : • Intervenţia adresată copilului: controlul îngrijorărilor, exerciţii de relaxare, flexibilitatea cognitivă prin modificarea distorsiunilor cognitive, flexiblizarea convingerilor de perfecţionsim, modificarea atitudinii faţă de greşeală şi eşec, identificarea comportamentelor de asigurare şi reducerea lor, expunerea la situaţiile de separare, dezvoltarea abilităţilor de autoreglare emoţională, învăţarea relaţiei frică-evitare, frică-anxietate; • Intervenţia adresată părintelui;

26. Intervenţia adresată părintelui Informaţii despre frică şi despre anxietatea de separare Frica este o emoţie normală şi foarte frecventă în rândul copiilor: • 90% dintre copiii cu vârste între 2 şi 14 ani manifestă cel puţin o frică de intensitate moderată sau intensă; • 40% dintre copiii cu vârste între 6 şi 12 ani manifestă cel puţin 7 sau mai multe frici; • Teama de separare este o reacţie normală de dezvoltare; • 40% dintre copii manifestă teama de separare; • Debutul anxietăţii de separare este în jurul vârstei de 6-7 ani;

27. Manifestarea anxietăţii de separare: • identificarea reacţiilor somatice în contexte specifice de separare (ex. înainte de gradinitasau în vacanţă la bunici); • identificarea comportamentelor de evitare (ex. refuzul de a merge la o petrecere sau la un program extraşcolar) asociate cu frica de a fi singur sau de abandon; • identificarea comportamtelor de siguranţă ale copilului (ex. nevoia ca mama să stea cu copilul în timpul activităţilor extraşcolare sau să vină să o ia sau să îl ia la o oră fixă); • reducerea comportametelor de siguranţă va duce la o creştere a anxietăţii de separare pe temen scurt/mediu; părinţii trebuie să se aştepte ca la începutul terapiei anxietatea să crească odată ce sunt reduse comportamentele de siguranţă şi o dată ce copilul se expune la situaţiile de separare; • identificarea reacţiilor somatice, a reacţiilor emoţionale de frică, teamă, nelinişte, comportamentele de evitare şi comportamentele de siguranţă.

28. Ce pot face părinţii în situaţiile în care copiii au anxietate de separare. • Încurajaţi copiii să dezvolte comportamentele de autonomie personală (să se imbrace singuri, să se hrănească singur, să doarmă singur etc.). • Creaţi copiilor oportunităţi să desfăsoare activităţi în afara contextului familial, pentru a putea să stabilească relaţii de prietenie cu alţi copii. • Modelaţi comportamentul copilului dvs. prin modul în care interacţionaţi cu alte persoane (salutaţi persoanele, iniţiaţi o conversaţie cu vânzătoarea de la magazin). • Modelaţi acceptarea emoţiilor de teama ca fireşti, nu ca ruşinoase sau ameninţătoare. • Nu vorbiţi în locul copilului dvs. Încurajaţi-l pe el să răspundă la întrebări. • Nu încurajaţi comportamentele de evitare, ci încurajaţi copilul să intre în situaţiile sociale pe care le evită (petreceri, jocul cu alţi copii, activităţi extraşcolare). • Valorizaţi eforturile copilului de a face schimbări în comportamentul său; • Nu pedepsiţi copilul pentru refuzuri sau evitări, nu-l ironizaţi, nu îl ameninţaţi cu expunerea publică, nu îi aduceţi injurii în public sau în privat