Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

1. EDUCAŢIA, CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, INOVAREA ŞI TRANSFERUL TEHNOLOGIC ÎN SLUJBA STRATEGIEI NAŢIONALE ANTICRIZĂ ŞI A BUNEI GUVERNĂRI Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Prof. dr. ing. Anton HADĂR Director al Centrului Interuniversitar de Comunicare şi Valorificare a Proprietăţii Intelectuale – CTT POLITECH, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Prof. dr. ing. Alexandru MARIN Director adjunct al Centrului Interuniversitar de Comunicare şi Valorificare a Proprietăţii Intelectuale – CTT POLITECH, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Prof. dr. ing. Augustin Semenescu EU RFCS Programme Expert Expert management executiv CTT POLITECHUniversitatea POLITEHNICA din Bucureşti Dr. ing. Dan C. Badea Expert CDI, CTT POLITECH Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti Braşov, 19 – 20 octombrie 2011 Întâlnire de proiect în cadrul Activității 15, Bucureşti, 24 – 26 octombrie 2011

2. Educaţia, cercetarea ştiinţifică, inovarea şi transferul tehnologic în slujba dezvoltării şi a bunei guvernări. Începând cu anul 2007 România se bucură de statutul de ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, fiind un partener demn de încredere pentru companii şi ţări din întreaga lume şi o nouă alternativă de pătrundere în Europa pentru comerţul internaţional şi investiţiile străine. • Evoluţiile recente şi perspectivele dezvoltării ţărilor din Uniunea Europeană prin educaţie, ştiinţă şi inovare, prin adaptarea la fenomenul globalizării ţi al crizei, ar trebui sa determine o nouă atitudine a României în ceea ce priveşte eficacitatea reformelor şi competitivitatea sa, în contextul integrării europene. • La douazeci şi unu ani de la începerea tranziţiei către capitalismul democratic, în România se poate constata că problemele acestui proces complex s-au amplificat şi au devenit mai greu de rezolvat, crizele adâncindu-se, iar inadecvările multiplicându-se. • Una dintre marile probleme ale înţelegerii procesului de tranziţie este cea a definirii rolului educaţiei şi al ştiinţei în acest proces, problemă, de altfel, identificată şi de Joseph E. Stiglitz, care îşi arăta îngrijorarea faţă de scăderea bugetului destinat educaţiei şi cercetării şi considera domeniul educaţiei şi al cercetării ca fiind principalul suport al tranziţiei şi al luptei împotriva sărăciei. Întâlnire de proiect în cadrul Activității 15, Bucureşti, 24 – 26 octombrie 2011

3. Sunt necesare noi tipuri de politici publice pentru prevenirea şi / sau corectarea căderilor sistemice, în mod special, direcţionarea către dezvoltarea reţelelor educative şi inovative, precum şi îmbunătăţirea capacităţilor de absorbţie ale firmelor.Nici până în prezent, mediile politice şi ale societăţii civile nu au ajuns să recunoască rolul pe care l-ar putea avea educaţia şiştiinţa asupra reformelor. Redefinirea rolului educaţiei şi al ştiinţei, în contextul crizei, ar trebui să se fundamenteze pe ideea reformistă că educaţia ştiinţa şi inovarea reprezintă factorii cheie ai dezvoltării economice şi sociale. • Prin educaţie, România trebuie să - şi consolideze capacitatea de creativitate şi inovare din motive sociale, economice şi de securitate, pentru a răspunde în mod eficient la necesitatea ieşirii din criză şi la dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere. • Capacitatea inovatoare este strâns legată de creativitatea ca însuşire personală şi pentru a fi valorificată la maximum, aceasta trebuie difuzată pe scară largă în rândul populaţiei, prin intermediul educaţiei bazate pe inovare. Întâlnire de proiect în cadrul Activității 15, Bucureşti, 24 – 26 octombrie 2011

4. După cum se cunoaşte, buna guvernareeste modul de guvernare care atinge simultan  următoarele caracteristici majore: • Permite participarea cetăţenilor la buna funcţionare a instituţiilor publice. • Este orientată către obţinerea consensului. • Presupune asumarea deplină a răspunderii faţă de membrii comunităţii. • Este transparent. • Reacţioneaza prompt la semnalele emise de cetăţeni prin diferite mijloace. • Livrează servicii publice în mod eficient. • Permite participarea echitabilă a tuturor factorilor interesaţti în elaborarea şi formularea politicilor; • Se bazează pe respectarea legilor şi aplicarea regulamentelor. • Asigură integritatea reprezentanţilor administraţiei publice. Aceste caracteristici nu pot fi obţinute decât printr-un proces educaţional intensiv, care să conducă la un profil moral superior şi la un management public performant, bazat pe competenţă. Întâlnire de proiect în cadrul Activității 15, Bucureşti, 24 – 26 octombrie 2011

5. Problema care ar trebui abordată în întreaga societatea românească este restructurarea relaţiilor dintre societatea civilă, cultură, educaţie, ştiinţă şi administraţia publică. • Actualul cadru al acestor relaţii este puternic perturbat şi are efecte negative asupra comunităţii culturale, academice, ştiinţifice şi a societăţii civile, cu impact de mare risc asupra dezvoltării societăţii româneşti în ansamblul ei. • Soluţionarea acestei probleme se poate face numai cu aportul educaţiei şi cel al societăţii civile, ţinând cont de dezideratele acestora şi anume consolidarea democraţiei şi participarea la circulaţia ideilor, în beneficiul dezvoltării pe termen lung a României. • În contextul tranziţiei către capitalismul democratic, societăţii româneşti nu i-a fost încă propusă o viziune integratoare şi de perspectivă implicând dezvoltarea prin educaţie, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat, care să facă obiectul unui acord social. Acest acord ar putea reprezenta un „acord social al educaţiei”. Existenţa acordului ar putea sugera tratamentul privilegiat acordat educaţiei şi comunităţii ştiinţifice de către guvern. Ca bun public de consum, educaţia şi ştiinţa sunt investiţii pe termen lung. Dar, pe seama ideologiei guvernamentale şi a fondurilor drastic diminuate ale educaţiei şi ştiinţei, constatăm că acestea nu sunt incă considerate bunuri productive. Ca urmare a analizei unor corelaţii la nivel macroeconomic între creşterea economică, schimbarea tehnologică şi îmbunătăţirea calităţii forţei de muncă, Edward F. Denison ajungea la concluzia că schimbarea tehnologică şi, implicit, creşterea economică, nu sunt asigurate prin simpla achiziţionare de echipamente mai performante, ci numai în condiţiile creşterii calităţii forţei de muncă, deci, ale creşterii cheltuielilor pentru educaţie. Aceste cheltuieli pentru educaţie se regăsesc însă în creşteri ale produsului intern brut, ceea ce înseamnă că investiţiile în educaţie nu înseamnă bani cheltuiţi într-un sector neproductiv.

6. Procesul de dezindustrializare a României România a cunoscut în ultimii 21 de ani un proces dedezindustrializare determinat în primul rând de o criză profundă de sistem. S-au închis fabrici reprezentative şi s-au pierdut sute de mii de locuri de muncă în industrie. Unele branduri naţionale din industrie au fost salvate prin privatizare, altele nu. Deşi s-au creat alte sute de mii de locuri de muncă în servicii, aceasta s-a dovedit a nu fi suficient. • În contextul unor provocări multiple generate de globalizarea economiilor, la care se pot adăuga condiţii specifice economiilor în tranziţie (cazul României), dezvoltarea de strategii, politici şi instrumente pentru crearea cadrului de îmbunătăţire a valorificării rezultatelor de CDI, care maximizează impactul pozitiv asupra dezvoltării economice şi creşterii competitivităţii, trebuie să reprezinte o preocupare a tuturor factorilor implicaţi în domeniul educaţiei,inovării şi transferului tehnologic.

7. Capitalul străin a ajuns să realizeze peste 80% din cifra de afaceri din industrie, un factor de progres care nu se regăseşte însă şi în statistica balanţei comerciale, care rămâne profund dezechilibrată. De 21 de ani, România fuge de politica industrială. De 21 de ani, România fuge de politica industrială. Pentru analizarea dezindustrializării ţării noastre, se observă evoluţia procentului din PIB reprezentat de industrie, care a scăzut relativ constant, deşi cu o rată redusă în perioada 2000-2009, tendinţă ce se preconizează a se continua şi în viitor. • Nu este nimic rău în a avea o politică industrială, deoarece trebuie mai întâi să avem producţie, dacă dorim valoare adăugată. • Aceasta nu înseamnă un nou exces de capacitate productivă sau de stocuri, aşa cum se întâmpla înainte de 1989, ci apariţia de noi industrii. Reindustrializarea României este necesară pentru a valorifica potenţialul de producţie, de inovare şi de spirit antreprenorial, şi mai ales pentru a schimba radical modelul de dezvoltare economică.

8. O nouă strategie anticriză bazată pe educaţie, cercetare ştiinţifică şi transfer tehnologic. Literatura economică identifică mai multe tipuri de stadii ale dezvoltării unei economii: - economia bazată pe factori (factorii de producţie); - economia bazată pe investiţii; - economia bazată pe inovare (cheltuieli mari de cercetare-dezvoltare-inovare), grad mare de sofisticare a pieţei; Există trei direcţii principale ale noii Strategii Europa 2020: creştere inteligentă, creştere durabilă şi creştere incluzivă. Domeniul prioritar „Creştere inteligentă” are ca scop promovarea economiei bazate pe cunoaştere. Acest obiectiv poate fi măsurat prin două dintre cele cinci obiective reprezentative ale UE: 3% din PIB-ul UE ar trebui să fie investit în cercetare şi dezvoltare rata abandonului şcolar trebuie să fie sub 10% • România ar trebui să se îndrepte către o economie bazată pe inovare, iar pe termen mediu, politicile economice ar trebui să fie orientate spre atingerea stabilităţii macroeconomice şi, implicit, pentru îndeplinirea criteriilor de la Maastricht. Planurile actuale prevăd adoptarea euro în 2015. • Există, astfel, o perioadă extrem de scurtă de timp, pentru soluţionarea dezechilibrelor macroeconomice actuale.

9. Beneficiul cel mai clar al integrării României în Uniunea Europeană este, probabil, posibilitatea de a accesa fondurile europene nerambursabile. • Cele mai importante sunt fondurile structurale şi de coeziune, destinate micşorării disparităţilor între statele membre, concomitent cu dezvoltarea economică şi socială. • Fondurile structurale finanţează proiecte în regiunile cu un PIB sub 75% din media Uniunii, iar Fondul de Coeziune finanţează proiecte mari, de peste zece milioane de euro, în domeniul transport şi mediu, în regiunile cu un Venit Naţional Brut (VNB), măsurat la paritatea puterii de cumpărare, mai mic de 90% din media UE. • Conform planificării bugetare multianuale 2007-2013, bugetul total al Uniunii pentru această perioadă este de 826,4 miliarde de euro, din care sunt destinate politicii de coeziune 35,7%, respectiv 347,41 miliarde de euro (preţuri curente 2007), sumă care reprezintă aproximativ 0,37% din Venitul Naţional Brut al UE-27.

10. României i-au fost alocate, astfel, aproape 30 de miliarde euro – 19,67 miliarde de euro prin Fondul Social European (FSE)8, Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de Coeziune (FC)10, la care se adaugă sumele pentru agricultură şi dezvoltare rurală. • Sumele aferente fondurilor structurale se finanţează de la bugetul UE până la maximum 75% din valoarea proiectului, iar cele aferente fondului de coeziune, până la 85%, restul cheltuielilor urmând a fi acoperite prin contribuţia proprie a beneficiarului. • România şi-a propus ca obiectiv general, prin Cadrul Strategic Naţional de Referinţă, reducerea disparităţilor faţă de UE prin generarea unei creşteri suplimentare de 15-20% a produsului intern brut până în 2015, plecând de la un PIB per capita în 2004 de 31% din media UE-25 şi 50% din media noilor state membre.

11. Tema reindustrializării României este una de necesitate imperioasă, chiar şi în contextul în care statul român mai deţine o pondere relativ mică a activelor industriale şi are relativ puţine pârghii de intervenţie. • Astfel, ajutorul de stat este limitat, politica comercială este de competenţa UE, politica monetară este restrictivă, politica valutară pare pusă în slujba politicii monetare, iar politica fiscală şi bugetară are constrângeri impuse prin acordul cu FMI. • Mai mult, România traversează o criză economică profundă, de sistem şi de model de dezvoltare. • Chiar dacă am depăşit în 2009 - 2010 o criză a deficitului de cont curent, prin ajustarea brutală a importurilor şi prin creşterea datoriei publice, în 2011 şi în următorii ani România se confruntă cu o criză a finanţelor publice (deficitul bugetar şi datoria publică). • Dar tocmai în acest context , politica industrială recapătă importanţă şi anvergură: un impuls de creştere a economiei româneşti nu poate apărea replicând modelul de dezvoltare al deceniului trecut, bazat pe consumul finanţat pe datorie.

12. Obiectivele politicii economice în România • Presupunând însă că România va reuşi să se încadreze în ţinta agreată de deficit bugetar (ceea ce reprezintă în sine o sarcină monumentală), că datoria publică îşi va încetini ritmul de creştere, că liniile private de credit vor fi menţinute şi chiar că se va relua creşterea economică, anul acesta (tot mai puţin probabil) sau anul viitor, toate acestea nu sunt suficiente pentru a scoate economia românească din criza profundă de sistem pe care o traversează. • Creşterea economică, reducerea şomajului şi creşterea productivităţii muncii nu sunt ţinte în acordul cu FMI şi sunt chiar contradictorii cu ţinta de reducere a deficitului bugetar (mai puţin consum public va duce la amânarea reluării creşterii economice) sau cu ţinta de dezinflaţie. • Productivitatea muncii a crescut pe baza disponibilizărilor abuzive, dar această creştere nu va fi sustenabilă după depăşirea crizei şi reînceperea angajărilor. • Cheltuielile de educaţie, cercetare, dezvoltare reduse, atât publice, cât şi private, arată o problemă importantă a economiei româneşti: lipsa inovării, şi chiar mai grav lipsa cererii pentru produse inovative. • Competiţia este prin preţ nu prin inovare. • Desigur, se poate trăi şi aşa, dar nu pentru mult timp.

13. Dacă ne propunem o reindustrializare a României, nu putem face abstracţie de realitatea faptului că peste 80% din industria prelucrătoare românească este dominată de capitalul străin. Aceasta nu este în sine nici bine nici rău – capitalul străin poate fi făcut partener în procesul de reindustrializare. • Guvernul trebuie să se concentreze asupra sectoarelor specifice care oferă o bază de creştere solidă. • Crearea condiţiilor şi stimulentelor propice investiţiilor în educaţie, infrastructură şi energie trebuie să fie o prioritate, fiind, de asemenea, în concordanţă cu propunerile UE. Starea precară a educaţiei şi a infrastructurii are un efect negativ care se răsfrânge asupra întregii economii, crescând costurile agenţilor economici. • Pentru promovarea şi eficientizarea investiţiilor în educaţie şi infrastructură, România trebuie să implementeze bugete multianuale, astfel încât să existe bani prevăzuţi în avans şi în anii următori pentru investiţiile prioritare.

14. Creşterea ratei ocupării este singura soluţie durabilă pentru creşterea veniturilor bugetare (şi nu creşterea nivelului impozitelor) şi pentru limitarea necesarului de împrumuturi interne şi externe. • Toate eforturile politicii publice ar trebui să fie orientate în direcţia creşterii ratei ocupării (şi nu, cum se întâmplă în prezent, în direcţia reducerii de personal), soluţie care ar reduce atât vulnerabilităţile macroeconomice, cât şi inegalitatea socială (implicit, ar reduce şi nevoia de cheltuieli de asistenţă socială). • Iar creşterea ratei ocupării nu poate fi atinsă în absenţa politicii industriale: România are mult de construit în domeniul educaţiei, transportului şi energiei, trebuie să producă mai mult şi mai diversificat atât bunuri de consum curent, cât şi de consum îndelungat pentru piaţa internă, dar mai ales pentru piaţa externă. • Actualul sistem economic a creat multe locuri de muncă în comerţul cu bunuri de import. • Scăderea consumului intern nu este un fenomen trecător; criza economică din 2009-2010 continuă şi în anii următori, iar din perspectiva consumului intern acesta va fi afectat trei-cinci ani din cauza măsurilor de austeritate, dar şi a scăderii sentimentului de încredere al pieţei şi a prudenţialităţii sectorului bancar. • Apreciem că este posibil ca o politică industrială bine ţintită să reprezinte un factor important în direcţia creării de locuri de muncă, singura soluţie viabilă pe termen mediu şi lung în România.

15. O astfel de strategie poate avea succes cu o condiţie: să existe şi finanţare pentru ea. Această finanţare poate şi trebuie să vină la de la fondurile structurale. În exerciţiul financiar 2007-2013 au fost demarate un număr insuficient de proiecte. • Cadrul Naţional Strategic de Referinţă şi Programele Operaţionale sunt lipsite de o atitudine reală proactivă. Ele sunt instrumente mecanice pentru absorbţia banilor, pe principiul „proiecte pentru bani”. De exemplu, în POS CCE (programul de competitivitate) lipseşte orice indicator de competitivitate sau productivitate. De asemenea, în POS DRU (programul de resurse umane) lipseşte orice indicator de pregătire a resurselor umane pentru activitatea de producţie. • Un alt exemplu: Fondul de Capital de Risc, care trebuia operaţionalizat cu bani europeni şi derulat prin programul JEREMIE al Fondului European de Investiţii, este blocat de peste trei ani. Acest fond urma să aloce până la 100 de milioane de euro pentru start-up-uri inovative. • Abordarea trebuie schimbată radical astfel ca în exerciţiul 2014-2020 să ne ghidăm după principiul „bani pentru proiecte”. • Reindustrializarea României poate canaliza multe astfel de proiecte cu bani europeni, cu condiţia corelării între strategie şi finanţare. • Relaţia dintre politică industrială şi utilizarea fondurilor europene trebuie să fie prioritară: fondurile europene trebuie puse să lucreze în sprijinul unei politici industriale active. Dar nu numai banii europeni nu sunt întotdeauna folosiţi la potenţial maxim. • Fondurile naţionale pentru competitivitate, acordate prin Ministerul Economiei, ar trebui alocate pentru noi priorităţi de cercetare aplicată. • În general, nimeni nu mai finanţează în Europa dezvoltată clădirile unor laboratoare sau universităţi, ci rezultatul aplicat în industrie sau servicii al acestora.

16. În concluzie este nevoie nu doar de coerenţa unei gândiri strategice privind reindustrializarea României, prin educație, inovare, transfer tehnologic, ci şi de optimizarea relaţiei dintre o astfel de strategie şi finanţarea sa din fonduri naţionale şi europene. • Dacă pentru primul exerciţiu financiar în UE vom avea rezultate minimale, pentru 2014-2020 noul Cadru Naţional Strategic de Referinţă va putea să includă şi viziunea unei strategii de reindustrializare şi să o transpună apoi în practică prin programele operaţionale specifice ? • Fără investiţia în educaţia bazată pe ştiinţă, inovare şi antreprenoriat nici nu putem concepe sau spera la un viitor optimist al dezvoltării economico – sociale a României.