CAP.II – DEZVOLTAREA REGIONALA IN ROMANIA

1. CAP.II – DEZVOLTAREA REGIONALA IN ROMANIA

2. 1. METODOLOGII DE CALCUL ALE DECALAJELOR REGIONALE 1.1.Consideraţii generale privind creşterea regională Abordarea problemei decalajelor regionale este legată de discuţiile privind modalităţile de definire a modelelor creşterilor regionale, care se poate exprima printr-o serie de indicatori cum ar fi : producţia totală (bruta) a unei regiuni sau produsul intern brut/net al regiunii pe locuitor. Modul de definire al creşterii regionale este deosebit de important pentru ca, în funcţie de aceasta, se pot formula concluzii diferite referitoare la situaţia economică a unei regiuni. 1.2.Metode de evaluare a creşterii regionale Pentru determinarea nivelurilor de creştere la nivelul regiunilor pot fi utilizate modele neoclasice .

3. fără progres tehnic • Modelele neoclasice sunt grupate în: a)Unisectoriale cu progres tehnic b) Bisectoriale Prin intermediul primului model unisectorial (cel fără progres tehnic), output-ul regional (rezultatul economic al regiunii) este determinat in intregime de input-urile de capital si forta de munca, relaţia de calcul fiind o funcţie care are ca factori determinanţi capitalul fix şi forţa de muncă din regiune  : Yt = f (Kt, Lt), in care : Yt = output-ul (rezultatul); Kt= capitalul fix; Lt= forţa de muncă; t= perioada de timp pentru care se face calculul.

4. Modelul neoclasic unisectorial cu luarea în calcul a progresului tehnic, ia în considerare, în mod explicit, influenta progresului tehnic asupra output-ului regional (ca element separat), relaţia de calcul pentru determinarea rezultatului economic fiind următoarea: • Yt = Aegt x Ktα x Lt1-α g = impactul progresului tehnic pe perioada (0,t).

5. 1.3. Metodologia de calcul a decalajelor regionale Pentru determinarea decalajelor regionale se calculează indicele global al dezvoltării pe baza căruia s-au putut ierarhiza regiunile utilizând un număr important de indicatori agregaţi ai dezvoltării regionale, care au la bază următoarele categorii de indicatori : • produsul intern brut pe locuitor şi rata şomajului; • densitatea drumurilor publice la 100 km ²; • densitatea căilor ferate la 1000 km ²; • cantitatea de apa potabilă distribuită pe o persoană pe zi şi procentul locuinţelor racordate la sistemele centralizate de distribuţie a apei din total locuinţe; • numărul de abonamente telefonice la 1000 locuitori; • numărul de paturi din spitale la 1000 locuitori; • procentul de elevi înscrişi la licee din totalul grupei de vârstă cuprinsă între 15-18 ani; • indicele presiunii umane, rata migraţiei nete, indicele vitalităţii demografice, migraţia extra-judeţeană, rata mortalităţii infantile; • numărul de autoturisme proprietate personală la 1000 locuitori, procentul populatiei de 12 ani şi peste această vârstă, cu mai mult decât educaţia primară, procentul populaţiei urbane în total populaţie a unei tări.

6. Alături de aceste categorii de indicatori se mai pot determina şi alţi indicatori agregaţi pentru calculul indicelui global al dezvoltării, cum ar fi : • nivelul producţiei industriale pe locuitor şi numărul de salariaţi la 1000 locuitori; • cantitatea de apă potabilă distribuită în sistem centralizat pe locuitor; • numărul de medici la 1000 locuitori; • numărul de profesori la 100 de elevi de gimnaziu si de liceu; • numărul de sosiri din alte judeţe la 1000 locuitori, • numărul de plecări spre alte judeţe la 1000 locuitori; • rata mortalităţii infantile la 1000 de nou-născuţi; • numărul de abonamente TV la 1000 locuitori. Este de menţionat faptul că, în statisticele internaţionale, unul dintre cei mai utilizaţi indicatori pentru evaluarea decalajelor regionale este PIB pe locuitor.

11. Metoda analizei multicriteriale. Pune accent pe următoarele aspecte: • caracterizarea nivelului de dezvoltare a agriculturii regionale a României prin agregarea unor grupe de indicatori ce vor fi denumite în continuare şi grupe de criterii; • realizarea pe baza indicatorilor selectaţi şi respectiv a grupelor de indicatori a unor ierarhizări şi comparări între unităţile de referinţă, respectiv între regiunile de dezvoltare; • estimarea coeficienţilor de importanţă aferenţi fiecărui indicator, respectiv grupe de criterii; • determinarea unei note agregat pentru caracterizarea fiecărui criteriu şi care la rândul lor să permită diferite comparaţii; • stabilirea decalajelor ce se manifestă între grupele de indicatori, respectiv de grupele de criterii avute în analiză.

12. Ceea ce prezintă un interes deosebit în metodologia de analiză multicriterială adoptată, este posibilitatea determinării „estimatorului global de eficacitate regională a sectorului agricol”. Acesta este un indicator complex ce permite agregarea criteriilor – respectiv a grupelor de indicatori, grupelor de criterii avute în analiză – şi care au fost stabilite pe nivelele anterioare ale analizei.

13. Metoda diagnosticării multicriteriale are în vedere următoarele etape: 1. Asigurarea, normalizarea şi prelucrarea datelor şi a informaţiilor primare privind agricultura României. 2. Identificarea şi determinarea conţinutului principalilor indicatori ce se vor utiliza pentru cuantificarea stadiului dezvoltării agriculturii într-un anumit moment de timp. 3. Gruparea indicatorilor pe criterii/grupe de analiză 4. Analizarea nivelului secvenţial şi respectiv global al stadiului dezvoltării ramurii în fiecare din regiunile de dezvoltare. 5. Formularea unor sugestii şi propuneri pentru strategia de dezvoltare viitoare a ramurii.

14. Pentru utilizarea în analiza dezvoltării regionale a agriculturii a metodei diagnosticării multicriteriale indicatorii disponibili au fost ordonaţi în 12 grupe sau tipologii sau direcţii de analiză după cum urmează: - modul de folosinţă a terenului (MFT); - structura principalelor culturi practicate (SC); - nivelul producţiilor agricole vegetale obţinute (PATV); - randamentele aferente producţiei vegetale (RPV); - efectivele de animale (EA); - densitatea animalelor la 100 hectare (DAN); - randamentele în producţie animalieră obţinute (RPA); - parcul de tractoare şi maşini agricole (PTMA); - disponibilul de resurse umane din agricultură (RU); - principalii indicatori macroeconomici (IMACRO); - valoarea producţiei vegetale totale (VPAT); - zone defavorizate (ZDF).

15. Pentru fiecare indicator (criteriu) au fost identificate, într-o primă etapă, elemente primare cu caracter relativ menite să permită comparaţiile după cum urmează: - Stabilirea locului, respectiv a rangului fiecărei regiuni de dezvoltare faţă de fiecare din regiunile luate în analiză; pentru ierarhizare s-au acordat, în ordine crescătoare, note de la 1 la 9 (incluzând cele 8 regiuni de dezvoltare şi media aferentă fiecărui indicator). - Fiecărei grupe de indicatori i-a fost ataşată o notă agregată (rang agregat).

16. Pentru determinarea importanţei indicatorilor aflaţi în componenţa unei grupe s-a folosit metoda notaţiei crescătoare după cum urmează: • punctaj maxim pentru indicatorii foarte importanţi, care în cazul nerealizării ar avea consecinţe extrem de grave la nivelul ramurii sau chiar al economiei; • punctaj mediu pentru indicatorii consideraţi de analist a fi de importanţă majoră şi care în cazul nerealizării ar avea consecinţe grave la nivelul ramurii, dar mai ales asupra unor activităţi din cadrul acesteia; • punctaj minim pentru cazurile în care gradul de importanţă al indicatorilor este apreciat ca fiind secundar, dat fiind influenţa relativ scăzută exercitată atât asupra ramurii în ansamblu cât şi asupra diferitelor activităţi.

19. Pentru determinarea estimatorului global al dezvoltării regionale a agriculturii României pentru lucrarea de faţă s-au adoptat următorii coeficienţi de importanţă/greutăţi specifice pe criterii.

20. Pe baza notelor agregate determinate pentru fiecare din grupele de indicatori/criterii ce caracterizează regiunile de dezvoltare ale României, precum şi a coeficienţilor de importanţă/greutăţi specifice atribuite pe criterii s-a putut determina estimatorul global al dezvoltării regionale a agriculturii pe fiecare regiune, inclusiv pentru media regională.