Locul Fizicii în curriculum şcolar Prof. Cristian Miu Colegiul Naţional “Ion Minulescu” Slatina

1. LoculFizicii în curriculum şcolar Prof. Cristian MiuColegiul Naţional “Ion Minulescu” Slatina STANDARDE DE CALITATE IN EDUCATIE SIMPOZION INTERNATIONAL

2. Curriculum-ul este, în esenţă, o structură instructiv-educativă, pusă în aplicare conform unui proiect raţional(plan de învăţământ), materializat într-un program document (programa şcolară) şi validat de acţiunea la clasă.

4. Trăsături caracteristice ale actualului curriculum • Adecvarea la contextul socio-cultural naţional; • Permeabilitate faţă de evoluţiile din domeniu, pe plan internaţional; • Coerenţă la nivelul relaţiei cu finalităţile învăţământului şi al componentelor sale; • Pertinenţă în raport cu obiectivele educaţionale; • Transparenţă pentru toţi cei implicaţi; • Articularea optimă a etapelor procesului curricular: proiectare, elaborare, aplicare, revizuirea

5. Stadiul operaţiilor formale- 10/11- 14 ani Stadiul operaţiilor concrete 6/7-10/11 ani

6. Programele şcolare de Fizică • Teoria şi practica actuală a curriculumului nu pledează pentru o anume orientare în conceperea programelor şcolare dar sugerează o translaţie semnificativă dinspreacademicism şi tehnicismcătre deliberativ şi constructivism (D. Ungureanu, 1999)

7. ORIENTĂRI CURRICULARE REFLECTATE ÎN PROGRAMELE ŞCOLARE

9. Modelul curricular Model în spirală, simultan cumulativ şi integrativ. El trebuie să asigure învăţării Fizicii: • Coerenţa internă sau pe verticală- se referă la continuitatea învăţării, realizată la nivelul anului şi anilor de studii; • Coerenţa externă sau pe orizontală- constă în depăşirea cadrului disciplinei urmărindu-se articularea transversală a diferitelor obiecte de învăţământ.

10. Obiectivele cadru şi de referinţă • Scopul procesului instructiv educativ este asimilarea de către elevi a cunoştinţelor ştiinţifice ale disciplinei • Se urmăreşte utilizarea cunoaşterii ştiinţifice într-un scop extern(social sau tehnic, inclusiv cel al vieţii cotidiene). Unele din finalităţi aparţin altui domeniu sau au un caracter interdisciplinar • Fizica poate fi privită din două perspective: Disciplină obiect şi Disciplină instrument

11. Fapte ştiinţifice; • Concepte, enunţuri (reguli, legi, postulate); • Modele, teorii • Se fundamentează în planul sintactic al disciplinei care vizează: modul de gândire, caracteristicile procesului şi metodei ştiinţifice de cunoaştere • Dezvoltarea unei gândiri creative, a capacităţii de investigare şi valorizare a propriei experienţe, a construirii unui set de valori individuale şi sociale

12. Structurarea conţinutului prin programa şcolară Prin programa şcolară conţinutul supus învăţării trebuie selectat şi sistematizat pe baza următoarelor consideraţii: • Elevii să-şi însuşească cunoştinţele esenţiale, pe care se fundamentează ştiinţific Fizica; • Cunoştinţele selectate să fie prelucrate în vederea adaptării la nivelul de înţelegere al elevilor; • Cunoştinţele însuşite să le permită elevilor formularea unor răspunsuri raţionale, şi creative problemelor curente şi, mai târziu celor profesionale; • Cunoaşterea ştiinţifică dobândită trebuie să-l conducă pe elev spre o atitudine corectă faţă de ştiinţă şi tehnologie, mediu şi comunitate.

13. Conţinuturi la nivel liceal • În liceu se studiază teoriile fizicii clasice, într-o succesiune ce ţine cont de nivelul de abstractizare al conceptelor formulate. • La acest nivel se doreşte ca elevul să asimileze un sistem închegat de cunoştinţe, adaptat nivelului de dezvoltare intelectuală şi cunoştinţelor intra- şi interdisciplinare şi orientat spre viaţă(fenomene naturale, aparate şi dispozitive utilizate în tehnică). • Se urmăreşte ca absolventul de liceu să posede discernământ în domeniul Fizicii şi să-şi menţină(pentru Fizică) un interes constant şi la un nivel acceptabil(prin raportare la idealul educaţional)

14. Conţinuturi la nivel gimnazial • Nivelul dezvoltării intelectuale a elevilor de gimnaziu este unul preformal(M. Ionescu- 1995), care depăşeşte stadiul operaţiilor concrete dar nu se încadrează, în totalitate, în parametrii gândirii formale. • La nivel gimnazial trebuie demarate: - procesul conceptualizării, cu acordarea de atenţie selectării unităţilor tematice după criterii de importanţă(conţinut fundamental, conţinut de interes actual- solicitat de exigenţa socială, conţinut atractiv); - iniţierea în studiul experimental; • La absolvirea ciclului gimnazial, elevii trebuie să posede un număr redus de noţiuni şi concepte(preponderent calitative şi mai puţin cantitative).

15. Restructurarea la nivelul programei şcolare

16. Manualele şcolare unice şi/sau alternative • Mijloc de învăţământ conceput pentru eficientizarea procesului învăţării. Reprezintă punctul final al unui parcurs care are ca punct de plecare un articol ştiinţific ce prezintă rezultatele unei cercetări teoretice sau experimentale. Articol ştiinţific Articol de sinteză Lucrare ştiinţifică cu caracter de sinteză Curs universitar Manual pentru Perfecţionarea profesorilor Manual şcolar; Manuale auxiliare

17. Realizarea manualului presupune câteva faze: • Documentarea propunătorului; • Redactarea manualului; • Experimentarea manualului; • Evaluarea manualului.

18. Documentarea propunătorului • Justificarea necesităţii manualului; • Identificarea caracteristicilor grupului ţintă; • Stabilirea funcţiilor viitorului manual; • Stabilirea categoriei de manual pentru care se optează(închise, deschise, etc) • Precizarea modului de delimitare a conţinutului ştiinţific şi elaborarea structurii

19. Redactarea manualului • Se realizează în două etape: redactarea unui capitol şi apoi a întregului manual; • Capitolul redactat este supus experimentării pentru a se stabili dacă este accesibil, sprijină învăţarea, favorizează transferul cunoştinţelor, dezvoltă gândirea critică şi ştiinţifică a elevilor; • După evaluarea capitolului se redactează tot manualul. Manuscrisul este citit de profesori, inspectori de specialitate, specialişti în didactica disciplinei, care vor urmări corectitudinea ştiinţifică, calitatea limbajului şi a prezentării, coerenţa conţinuturilor.

20. Experimentarea manualului Există trei categorii de practici: • Experimentarea la scară mare, cu o durată de cel puţin 3 luni; se va selecta conţinutul cu gradul maxim de dificultate, pe un eşantion mare de subiecţi din zone urbane şi rurale; • Experimentarea limitată a manualului; se aleg câteva clase şi un conţinut ca mai sus; • Lipsa experimentării; se acceptă când manualul se înscrie în tipare clasice şi când autorii au o experienţă bogată în elaborarea de manuale şcolare;

21. EVALUAREA Un manual este supus la două tipuri de evaluare: • evaluarea manualului propriu-zis; • evaluarea rezultatelor obţinute în urma utilizării în practica didactică.

22. Evaluarea manualului propriu-zis Comisia de evaluare va urmări dacă manualul: • Poate fi utilizat de toţi elevii, indiferent de mediu(urban-rural); • Are un conţinut ştiinţific corect; • Contribuie la creşterea eficienţei învăţării; • Este atractiv din punct de vedere al conţinutului cât şi din cel al aspectului

23. Evaluarea în urma utilizării în practica didactică • Este centrată pe utilizarea manualului iar aprecierea este legată de următoarele aspecte: • Procentajul profesorilor şi elevilor care utilizează manualul; • Manualul este utilizat de elevi acasă, alături de alte referinţe atunci când li se cere să se documenteze; • Manualul este utilizat de profesori în pregătirea lecţiei.

24. CONCLUZIILE EVALUĂRII Evaluarea obiectivă a manualelor caută să stabilească în ce măsură transpunerile didactice existente în manual: • oferă sprijin elevului în depăşirea unei concepţii, prezentând cunoştinţa corectă şi propunând activităţi de învăţare(inclusiv itemi de evaluare) care să oblige elevul să-şi apeleze concepţia şi s-o utilizeze; • Oferă un model explicativ corect(ceea ar putea preveni instalarea unei concepţii sau a unui conflict cognitiv între concepţia existentă şi cunoştinţa corectă); • Includ concepţia printre itemii de evaluare(ca variantă greşită de răspuns la o întrebare sau problemă)

25. BIBLIOGRAFIE • UNGUREANU, Dorin(1999), Educaţie şi curriculum. Timişoara, Editura Eurostampa • IONESCU, Miron(1995), Didactica modernă. Cluj Napoca, Editura Dacia • M.E.N., Consiliul Naţional pentru Curriculum(1998), Curriculum Naţional pentru învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă. Bucureşti