200 likes | 400 Views
P aladiciuc Daniel. O amintire din copilărie în poezie și adevăr S. Freud 1917. Când vrei să-ți amintești cele mai îndepărtate evenimente din copilărie, ți se întâmplă adesea să confunzi lucruri auzite de l a alții cu cel care provin din propria ta experiență.
E N D
Paladiciuc Daniel O amintire din copilărie în poezie și adevărS. Freud 1917
Când vrei să-ți amintești cele mai îndepărtate evenimente din copilărie, ți se întâmplă adesea să confunzi lucruri auzite de la alții cu cel care provin din propria ta experiență. Goethe în pagini ale autobiografiei, povestește o întâmplare, care poate fi situată în perioada primei copilării(până la 4 ani). Personajele sunt cei 3 frați von Ochenstein, care locuiau în fața casei lui și care-l tachinau în fel și chip.
El descrie o poznă, în care după târgul de oale casa fusese aprovizionată cu diverse oale , inclusiv li s-a cumpărat și copiilor. Într-o după-amiază se juca cu oalele și azvârli una din ele pe stradă bucurându-se auzind zgomotul cioburilor. Frații von Ochenstein băteau cu voioșie din palme și strigau ”încă una”. Pozna a continuat cu spargerea tuturor jucăriilor și a vaselor din bucătărie până se ivi cineva care să-l oprească, iar vecinii avură o anecdotă hazlie de care se veseliră până sfârșitul vieții lor.
Faptul că un anumit eveniment al vieții infantile a reușit să se extragă uitării nu poate fi lipsit de semnificație. De cele mai multe ori ele par indiferente, dar cum se face că tocmai ele au reușit să înfrângă amnezia? Doar o anumită semnificaţie le poate evidenția importanța, fie arătând modalitatea în care trebuie să înlocuim conținutul acestor amintiri, fie indicând raportul lor cu alte trăiri de o importanță incontestabilă, cărora ele li s-au substituit în calitate de amintiri-ecran.
De obicei se dovedește că tocmai amintirea pe care cel analizat o redă mai întâi, prin care își începe istoria vieții, este cea mai importantă, ea constituie cheia pentru comportamentele tainice ale vieții sale. Freud și-a adus aminte de această poveste când un pacient i-a povestit o întâmplare asemănătoare.
Un bărbat de 27 ani, inteligent cultivat, care trăia un conflict cu mama sa, conflict extins asupra tuturor domeniilor vieții sale. Conflict care-și avea origini în prima copilărie. În acea perioadă fusese un copil bolnăvicios , care doar în acea perioadă se bucura de o iubire pe care nu trebuia să o împartă cu nimeni. Când nu împlinise 4 ani venise pe lume un frate și ca reacție se transformase într-un copil încăpățânat și rebel, încât mama îl pedepsea neîncetat.
Unul din motive de a veni în terapie era acela că mama detesta psihanaliza iar gelozia față de fratele său mai mic s-a exprimat în copilărie și printr-un atentat împotriva sugarului din leagăn. În prezent fratele mai mic se bucură de considerații, dar diferite acte de violență asupra animalelor, trebuie înțelese ca ecouri ale acelor impulsuri dușmănoase față de fratele mai mic.
Într-o zi pacientul a povestit că atentatul asupra fratelui a corespuns cu aruncarea peste fereastra casei a întregii vesele la care a reușit să ajungă, o acțiune identică cu cea povestită de Gheothe. El îi face responsabili de acțiunea sa pe frații von Ochenstein. Din povestirea lui ” pentru că nu știam ce să fac cu ele, azvârlii unul din aceste vase” - poate fi o mărturie a faptului că poetul nu cunoștea motivul real al acțiunii sale.
Se știe că Johann Wolfgang și sora sa Cornelia erau supraviețuitorii cei mai vârstnici a unui șir de copii foarte debili. Cornelia era sora cea mai apropiată de vârstă, s-a născut când el avea un an și 3 luni. La nașterea primului frățior Herman Jakob pe care Gheothe nici nu-l pomenește în autobiografie, Jhohan Wolfgan era în vârstă de 3 ani și 3 luni. La moartea lui Herman la 6 ani doctorul Ed. H notează, ”micul Gheote a asistat și el nu fără plăcere , la moartea fratelui său”.
Mama lui Gheothe după povestirea lui Bettinei ”a fost uimită că el nu a vărsat nici o lacrimă, la moartea fratelui său mai mic, care fusese tovarășul său de joacă.., mai mult îi producea un fel de enervare” întrebat de mamă dacă nu-și iubea fratele, el i-a adus o mulțime de hârtii pe care erau scrise lecții ” fratele mai mare s-a jucat cu plăcere de-a tatăl cu fratele mai mic, demonstrându-i superioritatea sa”.
Aruncarea veselei era o acțiune simbolică, o acțiune magică, prin care copilul își exprimă energic dorința de a-l îndepărta pe intrus. Spargerea obiectelor produce plăcere, zgomotul și fapta au asigurat durabilitatea memoriei. • Copilul care sparge vesela știe bine că face ceva rău, pentru că va fi mustrat de părinți, și dacă acest lucru nu-l oprește, înseamnă că dă curs unei ranchiuni împotriva părinților, el vrea să fie neascultător. • Aruncarea ”afară” pare să constituie o parte esențială a acțiunii magice, provenind din sensul ei ascuns. Nou-născutul trebuie îndepărtat prin aruncarea pe fereastră.
Aduce un alt exemplu a unui pacient care povestește ”sunt cel mai vârstnic dintre 8 sau 9 frați și surori”. Una din primele amintiri este aceea că tatăl meu îmi spune râzând că mi s-a născut un frate, aveam atunci 3 ani și 9 luni. Apoi în scurt timp după aceea, am aruncat în stradă diferite obiecte , pantofi, perii. O altă amintire de la 2 ani în timpul unei călătorii am înnoptat cu părinții într-o cameră de hotel. Am fost atât de neliniștit în acea noapte, am țipat mult, încât tatăl meu a trebuit să mă bată.
Dacă în cursul unei ședințe analitice, două evenimente sunt relatate unul după altul, această vecinătate trebuie să o interpretăm ca legătură. ”deoarece am aflat că mi s-a născut un frate, la scurt timp am aruncat în stradă obiectele„. Aruncarea afară se dovedește esențialul acțiunii, plăcerea produsă de spargere și natura lucrurilor sunt variabile neesențiale.
Ideea de conexiune este valabilă și pentru a 3-a amintire infantilă a pacientului. Marea neliniște a copilului de 2 ani era provocată de prezența în același pat a tatălui și a mamei sale. Dintre sentimentele care l-au animat pe micul gelos s-a păstrat mâhnirea produsă de mama sa, ceea ce a avut ca urmare o tulburare de durată a dezvoltării afective. Alte 2 cazuri relatate de d-na doctor Hug-Hellmuth:
caz I La vârsta de 3 ani și 6 luni Erich a început să arunce pe fereastră tot ceea ce nu-i place: într-o zi un sucitor greu, în alta bocancii tatălui, pe care a trebuit să-i scoată din cufăr. Mama fiind gravidă a avortat la 7 luni după care copilul a redevenit cuminte și drăgălaș. În luna a 5-a îi spunea mamei ”mămico îți sar pe burtă, te apăs pe burtă”.
Caz II O tânără femeie de 19 ani povestește cea mai timpurie amintire: ”mă văd și acum îngrozitor de obraznică, stând sub masa de sufragerie. Pe masă se află ceașca de cafea , pe care mă pregăteam s-o arunc pe fereastră, în momentul în care a intrat bunica în cameră. În ziua ceea se născuse fratele meu mai mic cu 2 ani și jumătate. Mi se povestește că în acea zi am fost insuportabilă. La prânz am aruncat de pe masă păharul preferat al tatălui meu, mi-am murdărit hăinuțele și am fost toată ziua morocănoasă și în furie am distrus o păpușă”.
În primul caz ”obiectele grele” simbolizează mama împotriva căreia se îndreaptă furia copilului atât timp cât nou-născutul nu a venit pe lume. Aici putem să ne amintim de ”micul Hans” și de frica lui de camioanele foarte încărcate. În cel de-al doilea caz vârsta fragedă este semnificativă.
În poezia lui Gheothe apare o conexiune plauzibilă: am fost un copil norocos, soarta m-a ținut în viață, deși m-am născut aproape mort, ea l-a îndepărtat pe fratele meu așa încât nu a trebuit să împart cu el iubirea mamei. Într-un alt context a afirmat că cine a fost preferatul necontestat al mamei păstrează pentru tot restul vieții acel sentiment de învingător, acea încredere în succes care nu rareori atrage după sine succesul. Iar Gheothe ar fi putu începe, tăria mea își are rădăcinile în relația mea cu mama…