430 likes | 796 Views
Introducere în Noul Testament. Prelegerea 1 PERIOADĂ INTERTESTAMENTARĂ Evenimente reper Literatură apocrifă şi parabiblică Septuaginta Iudaism Anul 70 – schimbare de paradigmă. Evenimente reper. 536 î.Hr. - reîntoarcerea din exilul babilonian
E N D
Introducere în Noul Testament Prelegerea 1 PERIOADĂ INTERTESTAMENTARĂ Evenimente reper Literatură apocrifă şi parabiblică Septuaginta Iudaism Anul 70 – schimbare de paradigmă
Evenimente reper • 536 î.Hr. - reîntoarcerea din exilul babilonian • 331 î.Hr. – cucerirea palestinei de către Alexandru cel Mare • 330 î.Hr. – moartea lui Alexandru şi divizarea imperiului între cei 4 generali ai săi • Se remarcă două dinastii: cea a Seleucizilor în Siria şi cea a Ptolemeilor în Egipt • 197 î.Hr. – Iudeea devine provincie a Imperiului Seleucid • Începe procesul de elenizare a evreilor
Evenimente reper • 175-164 î.Hr. – elenizarea promovată de Antioh IV Epifanes sau Epifanul • Marele preot Onias III este înlăturat şi înlocuit de fratele său filoelenist, Iason • 172 î.Hr. – Iason este înlocuit cu Menelau care, care îngăduie elenizarea • 169 î.Hr. – Antioh, condus de Menelau, profanează şi jefuieşte Templul din Ierusalim • 167 î.Hr. – începe persecutarea evreilor; religia lor e abolită oficial sub ameninţarea cu moartea. Templul este transformat într-un sanctuar al lui Zeus olimpianul
Revolta Macabeilor • 166 î.Hr. – începutul revoltei; preotul Matatiaşi fiii săi • După moartea lui Matatia, fiii săi preiau responsabilitatea luptei anti-seleucide • Revolta este susţinută de toate partidele religioase iudaice • Iuda, numit Macabeul, devine liderul revoltei • 25 decebbrie 164 î.Hr. – curăţirea Templului • Sărbătoarea Hanucah sau Sărbătoarea luminilor ori Praznicul Înnoirii • 160 î.Hr. – Iuda moare în luptă, iar fratele său Ionatan preia conducerea revoltei
Revolta Macabeilor şi dinastia • 152-145 î.Hr. – Alexandru Balas uzurpă tronul seleucid şi îl desemnează pe Ionatan Mare preot • 145-142 î.Hr. – Antioh VI, fiul lui Al. Balas, preia tronul, ajutat de Trifon, generalul tatălui său; Ionatan este numit guvernator al Siriei, iar Simon guvernator militar al coastei Palestinei • 143 î.Hr. – Ionatan este arestat şi înlocuit cu Simon, fratele lui, care devine mare preot şi etnarh • 140 î.Hr. – titlurile lui Simon devin ereditare; se întemeiază dinastia macabeilor sau haşmoneilor • 67 î.Hr. – Hircan II devine rege şi Mare preot, dar este înlăturat de Fratele său Aristobul • Războiul civil dintre Hircan II şi fratele său Aristobul II • 63 î.Hr. – Iudeea cucerită de Pompei; Aristobul II este luat prizonier, iar Hircan este instalat ca Mare preot, dar fără vreun titlu regal
Sfârşitul perioadei hasmoneene • 40 î.Hr. – Antigonus, fiul lui Aristobul II preia tronul şi poziţia de Mare preot, fiind ajutat de parţi; Hircan este mutilat şi exilat • 37-4 î.Hr. – Irod cel Mare pune capăt domniilor hasmoneene • 27-14 d.Hr. – domnia împăratului Caesar Octavianus Augustus • 4-6 d.Hr. – naşterea Domnului Isus Hristos • 4-6 d.Hr. – Arhelau este etnarh al Iudeii şi Samariei • 14-37 d.Hr. – domnia împăratului roman Tiberius • 26-36 d. Hr. – Pontius Pilat guvernator al Iudeii • 27-30 d.Hr. – lucrarea şi răstignirea Domnului
Irod cel Mare • Este impus rege de către romani în 37 î.Hr. • Se căsătoreşte cu Mariame, nepoata lui Hircan II, pentru a-şi legitima şi consolida domnia • Demarează proiectul reconstruirii Templului • 4 d.Hr. – moartea lui Irod cel Mare • 6 d.Hr. – revolta lui Iuda Galileanul • Palestina devine provincie romană • Palestina divizată între fiii săi
Partide iudaice • Saducheii – clasa sacerdotală, coruptă • Fariseii – pietatea iudaismului • Esenienii – pietatea radicală a iudaismului • Cărturarii – interpreţii inventivi ai Legii lui Moise • Irodienii – aristocraţia fidelă familiei Irozilor • Zeloţii – ultranaţionalişti; militanţi antiromani • Sicarii – ultranaţionalişti, evidenţiaţi între 66-136 d.Hr. (tâlhari)
Partidele iudaice şi raportarea faţă de Torah • Saducheii acceptau doar Torah • Esenienii acceptau toate Scripturile plus învăţătura liderului lor spiritual Învăţătorul dreptăţii • Fariseii acceptau şi ei toate Scripturile, dar: SURSĂ Interpretarea Interpretarea Scripturile Sursei interpretării Sursei
Mişcări iudaice revoluţionaretâlhari şi bande • Ezechia (Ant. 14.9.2-4; Răzb. 1.10.5-7) • Tolomaus (Ant. 20.1.1) • Eleazar a operat timp de 20 de ani (Răzb. 2.13.2) • Procuratorul Fadus (44-46 d.Hr.) a pornit să cureţe ,,toată Iudeea” de bandele de tâlhari (Ant. 20.1.1) • Totuşi, bandele s-au retras în fortăreţele lor, de unde au infectat toată Iudeea (Ant. 20.6.1)
Anul 70 d.Hr. Căderea Ierusalimului • Înainte de anul 70, iudaismul era o religie multicoloră • După anul 70, odată cu distrugerea Templului, nu mai exista infrastructura pentru respectarea împlinirea Legii • Iudaismul experimentează o SCHIMBARE DE PARADIGMĂ deosebit de importantă • Iudeii intră sub condamnarea perpetuă la neascultare de Lege • Dacă Dumnezeu a luat Templul, trebuie găsit un alt punct de sprijin pentru iudaism: Torah • Legea este metafizică, iar nu pămânească • Ea se află deasupra oricărei condiţionări umane
Iudaism şi Creştinism • Dintre toate expresiile multicolore rămân iudaismul rabinic şi creştinismul • Diferenţa esenţială este coordonata istorică • Creştinismul nu a renunţat la ancorarea istorică a credinţei în Isus Hristos • Iudaismul nu mai avea ancorare istorică • Iudaismul îmbrăţişează o dimensiune metafizică • Istorie înseamnă realitate • Apare conflictul ISTORIE - METAFIZICĂ
Mesianismul • Apare în exilul babilonian • Primul care capătă titlul de Mesia sau ,,Unsul” este Cir Persanul (cf. Isaia 45:1, vr<Akål. éAxyvim.li) • Antioh IV este a doua figură mesianică, datorită numelui Epifanul, dar s-a dovedit a nu fi un Mesia, ci un duşman al poporului • 30-6 d. Hr. - Iuda Galileanul • Iudas fiul lui Ezechias (Ant. 17.10.5), Simon (scalv al lui Irod, Ant 17.10.7), Athronges (cioban, Ant. 17.10.7) • 66-70 d. Hr – Menahem ben Iuda (fiul lui Iuda Galileanul) şi Simeon bar Giora (conducătorul sicarilor) • 132-136 d.Hr. – Simon bar Kochba susţinut de Rabi Akiva • Numeri 27.14: bqoª[]Y:mI) bk'øAK,o stea [Koziba] va ieşi din Iacov
Exodul şi aşteptările mesianice • deoarece Israel a fost eliberat în luna nisan (prima lună a anului şi luna celebrării Paştelor), va fi mântuit tot în luna nisan, la venirea lui Mesia • ,,Luna nisan va fi începutul tuturor lunilor, pentru că atunci a izbăvit [sau răscumpărat] YHWH poporul său, copiii lui Israel, şi tot atunci îi va izbăvi.”(într-un targum) • Poemul celor patru nopţi, inserat în Targumul Ieruşalmi despre Exodul 12:42 reia această idee, făcând o conexiune între noaptea Creaţiei, cea a jertfei lui Avraam, cea a Paştelui şi cea a mântuirii finale.
Exodul şi mesianismul sectei de la Qumran • ,,O dată împlinite acestea în Israel, pentru obşte, ei trebuie să părăsească sălaşul oamenilor păcătoşi şi, potrivit acestor porunci, să meargă în deşert spre a-I pregăti [Domnului] calea, după cum stă scris: în pustiu gătiţi calea... [cele trei puncte înlocuiesc tetragrama YHWH], drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru (Isaia 40:3). El ne-a dat învăţarea Legii prin mijlocirea lui Moise (VIII, 1-15).” Manuscrisul 1Qs Regula Comunităţii
Mesianismul şi Exodul în literatura necanonică sau parabiblică • Exagoge sau ,,Ieşirea (din Egipt)”, aparţinând unui oarecare Iezechiel(cunoscător al clasicilor greci) • Exagoge este prima dramă biblică • Filon din Alexandria vorbeşte şi despre sărbătoarea Fericitei Treceri (ta diabateria) şi despre sărbătoarea Azimilor în comentariul despre Rânduielile deosebite (cf. De Specialibus Legibus II, 145-161). Despre sărbătoarea Paştelui (menţionat sub formă aramaică, Paskha) spune: ,,...Această sărbătoare este o pomenire şi o dovadă de mulţumire [lui Dumnezeu] pentru Exodul fără seamăn...”
Cartea Antichităţilor Biblice, care aparţine perioadei dinaintea anului 70 al erei creştine, apropiindu-se de tradiţia sinagogală, aminteşte elemente specifice Exodului original. Sunt menţionate plăgile Egiptului, trecerea Mării Roşii (cf. CAB 10, 1-2), sunt făcute aluzii la sărbătoarea Paştelor şi sărbătoarea Azimilor, unde Paştele este ,,pomenirea” ieşirii din Egipt. • Flavius Josephus, Antichităţi iudaice ,,Pe când Fadus mai era procuratorul Iudeii, un şarlatan cu numele de Theudas a convins o uriaşă mulţime de oameni să-l însoţească împreună cu avuţiile lor până la fluviul Iordan. El s-a dat drept profet şi pretindea că prin magicul său cuvânt era în stare să despartă apele Iordanului, înlesnind trecerea însoţitorilor lui pe celălalt mal...Theudas însuşi a căzut prizonier, fiind scurtat de cap, care i-a fost dus la Hierosolyma [Ierusalim]. Iată aşadar întâmplările prin care au trecut iudeii în timpul cât le-a fost procurator Fadus.”
Flavius Josephus • Josephus mai vorbeşte şi despre ţesătorul Ionatan, care anunţă minuni în pustiu (cf. Ant. 20.5.1, 20.8.6). • În repetate rânduri istoricul spune că pretendenţii mesianici îşi chemau adepţii în pustiu (cf. Ant. 20.97-99, 167), care era ,,locul asociat în gândirea poporului cu venirea mântuirii escatologice.” • Josephus nu este rezervat faţă de amintirea aşteptării mesianice a lui Israel şi speranţa într-un nou Exod.
Mesianismul şi Exodul în cărţile apocrife • Cartea Iuditei Exodul apare şi în Cartea Iuditei, prezentat de această dată în cuvântarea unui amonit, numit Ahior. El prezintă istoria Exodului (cf. Iudita 5:6-22) recurgând chiar şi la amănunte spaţiale, descriind în linii mari un traseu. Vorbeşte despre trecerea Mării Răşii, drumul până la Sinai, Cadeş-Barnea. • Cartea lui Baruch ,,Şi-i voi aduce înapoi în ţara pe care cu jurământ le-am făgăduit-o părinţilor lor – lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob – şi o vor stăpâni; şi-i voi înmulţi şi nu se vor împuţina. Şi voi face cu ei legământ veşnic, ca Eu să le fiu Dumnezeu, iar ei să fie poporul Meu. Şi nu-l voi mai mişca pe poporul Meu Israel din ţara pe care le-am dat-o.” Baruch 2:34-35 • Cartea Tobit ,,El ne pedepseşte pentru nedreptăţile noastre, dar iarăşi I Se va face milă şi ne va aduna din toate neamurile printre care aţi fost risipiţi.” (Tobit 13:5, vezi şi Baruch 3:6-8; 2 Macabei 1:27-29; 1 Enoch 85-90)
Qumran, Manuscrisele de la Marea Moartă • Manuscrisele comunităţii provin în general din secolele II şi I î.Hr. • În numeroase manuscrise sunt transcrise sau citate pasaje din Pentateuch ori sunt făcute compilaţii. • Există referiri directe sau aluzii la Moise (Apocriful lui Moise, 4Q377), la Iosua (Apocriful lui Iosua, 4Q378-379), ieşirea din Egipt (4Q422), evenimente exodice (1Q22, 2Q21, 4Q159, 4Q513-514), trecerea Iordanului (4Q378) sau intrarea în stăpânirea Canaanului (4Q226, 4Q374, 4Q522) ori rescrieri/parafrazări/comentarii cu privire Exod şi Creaţie (4Q158 / 4Q225 / 4Q422), iar lista exemplelor poate continua.
Sulurile • Descoperite în 1947 • O literatură intertestamentară şi din sec. I A.D., deosebit de bogată • A fost descoperit întreg VT, mai puţin Cartea Estera • Scrierile comunităţii: Regula comunităţii, Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Binecuvântari patriarhale, Imnuri, Apocriful cărţii Daniel • Oferă un context literar fără precedent pentru literatura NT
Septuaginta LXXLegendă şi adevăr. Există oare LXX? • Septuaginta este traducerea grecească a Bibliei ebraice • Numele acsta i-a fost dat în Scrisoare lui Aristeu către Filocrat • A fost tradusă din iniţiativa regelui Ptolemeu al II-lea Filadelful • În timpul său a fost tradus Pentateuchul (285-246) • Traducerea tuturor cărţilor s-a întins pe durata a 2, 3 secole • Nu au fost traduse de aceiaşi traducători, în aceeaşi perioadă şi nici în aceleaşi zone geografice • Conţine şi apocrife (Siracid sau Isus Sirah, Înţelepciunea lui Solomon)
Septuaginta • Reprezintă cartea de vizită a iudaismului • LXX poate fi considerată în multe situaţii o interpretare a Bibliei ebraice • Aceasta se datorează scrierii ebraice consonantice • Urmează încercări de aliniere a LXX la textul ebraic • Sulurile de la Marea Moartă reprezintă dovada unei pluralităţi de texte ebraice aflate în circulaţie în lumea antică • Revizuiri: Theodotion şi grupul Kaige (sec. I d.Hr.); Aquila (125 d.Hr.); Symmachus (sf. sec. II d.Hr.) • LXX a fost respinsă de iudaismul rabinic, deoarece a început să fie folosită de creştini (90-130) • Au continuat să fie folosite ediţiile revizuite (Aquila, sec. VI d.Hr.) • Codex Vaticanus sec. IV d.Hr. – conţine LXX şi NT