Clivajul Eului în procesul de apărare

1. Clivajul Eului în procesul de apărare 1938

2. Clivajul – termen introdus în 1927 de Sigmund Freud pentru a desemna un fenomen propriu fetișismului, psihozei, apoi perversiunii în general și care se traduce prin coexistența în Eu a două atitudini contradictorii, una constînd în a refuza realitatea, cealaltă în a o accepta (Dicționar de psihanaliză, E. Roudinesco, M. Plon).

3. Funcția sintetică a Eului Freud susține că fenomenul clivajului ne apare ciudat, căci considerăm că sinteza proceselor eului e ceva de la sine înțeles. Însă, acesta sinteză a proceselor eului nu poate fi întotdeuna menținută. Funcția sintetică a Eului, funcție extraordinar de importantă pentru funcționarea noastră, își are propriile sale condiții și e supusă unui întreg șir de tulburări.

4. Freud începe să prezinte problematiza clivajului referindu-se la pulsiunile libidinale caracteristice copilului mic și comportamentul masturbatoriu cu care acesta și le satisface. ‘Eul copilului se află sub influența unei puternice exigențe pulsionale pe care este obișnuit să o satisfacă, fiind brusc îngrozit de o trăire care îl învață că a continua această satisfacție înseamnă a avea parte de un pericol greu de suportat’’.

5. Conflict între exigența pulsiunii și obiecția realității El trebuie acum să se decidă: ori să recunoască pericolul real și să renunțe la satisfacerea pulsiunii, ori să refuze realitatea, să se convingă că nu există nici un motiv să se sperie, reușind astfel să rămînă cu satisfacția. Apare, așadar, un conflict între exigența pulsiunii și obiecția realității.

6. Caz clinic. ‘Un băiețel a făcut cunoștință la o vîrstă cuprinsă între trei și patru ani, cu organele genitale feminine, fiind tentat de o fată mai în vîrstă’’. Freud se referă la descoperirea diferenței dintre sexe care are loc în stadiul falic, și la emoțiile, fantasmele și apărările pe care le suscită descoperirea acestei diferențe.

7. ‘După abandonarea acestor relații, el a continuat excitația sexuală astfel primită printr-o onanie manuală asiduă, dar a fost surprins de bona sa și amenințat cu castrarea, pusă ca de obicei în sarcina tatălui’’. Stim că în stadiul falic activitatea autoerotică se concentrează tot mai mult genital, libidoul dezinvestește celelalte zone erogene parțiale și investeste prioritar , narcisic și erotic, penisul.

8. După observarea diferenței reale dintre sexe urmează necesitatea copilului de a găsi o explicație acestei realități, și fantasma castrării este una dintre ele, la care contribuie atît imaginarul copilului, cît și adulții semnificativi prin replicile privind pedeapsa în cazul masturbării.

9. ‘Amenințarea cu castrarea are un efect terifiant; copilul refuză să o creadă, el nu-și poate imagina cu ușurință că e posibil o despărțire de o parte atît de apreciată a corpului său. La vederea organelor sexuale feminine copilul ar fi putut să se convingă de o astfel de posibilitate, dar el nu a tras atunci această concluzie, deoarece repulsia față de ea era prea mare și nu exista nici un motiv care să-l fi obligat’’.

10. Dimpotrivă, disconfortul resimțit a fost împăcat aflînd că ceea ce lipsește va veni mai tîrziu, că el – membrul – îi va crește ulterior. Cine a observat îndeajuns pe băieți mici, poate să își amintească de o astfel de manifestare la vederea organelor genitale ale surorii mai mici.

11. Dar odată rostită amenințarea castrării,băiețelul crede că acum înțelege de ce organul genital al fetei nu prezintă nici un penis și nu mai îndrăznește să pună la îndoială faptul că și propriile sale organe genitale pot cunoaște aceeași soartă. El trebuie de acum în acolo să creadă în realitatea pericolului castrării.

12. ‘Consecința fricii de castrare este faptul că băiatul cedează amenințării, într-o totală sau cel puțin parțială obidiență – căci nu-și mai atinge organele genitale -, fie imediat, fie după o luptă de o durată mai lungă, așadar renunță total sau parțial la satisfacerea pulsiunii’’.

13. ‘Noi știm deja că pacientul știa să se ajute într-un alt mod. El își crea un substitut pentru penisul lipsă al mamei, un fetiș. Prin asta el refuza într-adevăr realitatea, dar își salva propriul său penis’’. Încă în 1927 în lucrarea ‘Fetișismul’’ Freud care descrie acest tip de apărare: subiectul refuză percepția castrării femeii, fetișul fiind substitutul penisului care lipsește.

14. ‘Dacă nu trebuie să recunoaștem că femeia și-a pierdut penisul, amenințarea privind castrarea și-ar pierde credibilitatea, el nu mai trebuia atunci să se teamă pentru penisul său, putînd să continue netulburat să se masturbeze. Acest act al pacientului nostru ne-a apărut ca o întoarcere de la realitate, ca un proces pe care am vrea să-l rezervăm psihozei’’

15. Această tratare, încurcată s-ar putea spune, a realității hotărăște asupra comportamentului practic al băiatului. El practică masturbarea în continuare, ca și cum ea nu i-ar putea pune în pericol penisul, dar în același timp, în totală contradicție cu nepăsarea sau vitejia sa aparentă, dezvoltă un simptom care demonstrează că el recunoaște totuși acest pericol.

16. El a fost amenințat că tatăl îl va castra, iar imediat după aceea, concomitent cu crearea fetișului, i-a apărut o intensă angoasă față de pedeapsa tatălui, care îl va preocupa mai mult și pe care o va supracompensa și depăși doar punîndu-și la bătaie întreaga masculinitate. Această angoasă în fața tatălui trece sub tăcere castrarea. Cu ajutorul regresiei la o fază orală, ea apare ca angoasa de a fi mîncat de tata.

17. E imposibil să ne amintim aici de un fragment primitiv al mitologiei grecești, care spune cum vechiul titanul Kronos și-a înghițit fiii, dorind să-l înghită și pe cel mai mic dintre ei, Zeus, și cum acesta, salvat prin viclenia mamei, și-a emasculat tatăl, spune Freud făcînd apel la fantasmele transmise filogenetic.

18. Întorcîndu-ne din nou la cazul prezentat, Freud susține că băițelul a creat un alt simptom - o sensibilitate angoasată la atingere a celor două degete mici de la picior, ‘ca și cum în mișcarea de dute-vino a refuzului și a recunoașterii i-ar reveni totuși castrării o expresie mai limpede’’. Freud se referă la faptul că fetișul nu a fost suficient pentru a rezolva conflictul, a fost creat și un simptom adițional.

19. Din primii ani de viață, în special perioada falică, Eul individului se confruntă cu un conflict major dintre moțiunile pulsionale și realitate. Eu se apără prin două reacții opuse: pe de o parte refuză realitatea și urmează plăcerea pulsională, iar pe de altă parte recunoaște primejdia provenind din partea realității și își trăiește angoasa sub forma unui simptom. Freud susține că prețul acestui aranjament psihic este clivajul Eului care se va adînci cu anii și care poate determina diverse manifestări patologice.