STUDIEREA Ş I APROFUNDAREA DIVERSELOR ASPECTE Ş I PROBLEME ALE POEZIEI POPULARE „DOINA” Lecţii recapitulative p

1. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. (Romani 12:7) Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui. (Luca 6:40) „Doina” varianta Vasile Alescandri STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME ALE POEZIEI POPULARE „DOINA” Lecţii recapitulative pentru elevii din clasele V - XII Derulare automată

2. „Doina”Argumentaţi încadrarea poeziei populare „Doina” în genul liric. Cerinţe: 1. Indicaţi patru trăsături definitorii ale creaţilor lirice. 2. Ilustraţi aceste trăsături, prin referire la poezia „Doina”. 3. Încadraţi poezia menţionată într-o specie literară.

3. RĂSPUNS: 1. Genul liric este un gen literar care cuprinde un număr mare de specii şi o infinitate de opere. În esenţă, creaţiile lirice prezintă următoarele cinci trăsături: a) Autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele proprii (caracterul subiectiv); b) Opera lirică este o mărturisire directă a poetului (caracterul de confesiune); c) Prezenţa nemijlocită a eului liric, exprimată prin folosirea persoanei I;

4. d) Prezenţa nemijlocită a eului liric, exprimată prin folosirea persoanei I; e) Utilizarea unor procedee artistice şi a prozodiei (trăsătură care poate apărea şi în epica în versuri). Creaţiile liricii populare au un autor anonim (necunoscut), circulă pe cale orală, sub formă de variante, au un caracter colectiv (mai mulţi autori) şi sincretic (se îmbină cu muzica).

5. 2 a) Poezia„Doina” este o creaţie populară şi a fost publicată de Vasile Alecsandri, în volumul „Poezii populare ale românilor, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri”. Din simetria perfectă a versurilor ei (cizelate prin trecerea anilor) se desprind gândurile şi sentimentele proprii ale autorului / autorilor anonim(i). Citiţi varianta anonimă, publicată de V. Alecsandri şi audiaţi variantaprescurtată, cântată de Tudor Gheorghe:

6. Doină, doină, cântic dulce! Când te-aud nu m-aş mai duce. Doină, doină, viers cu foc! Când răsuni eu stau în loc. Bate vânt de primăvară, Eu cânt doina pe afară, De mă-ngân cu florile Şi privighetorile. Vine iarna viscoloasă, Eu cânt doina-nchis în casă,

7. De-mi mai mângâi zilele, Zilele şi nopţile. Frunza-n codru cât învie, Doina cânt de voinicie. Cade frunza gios în vale, Eu cânt doina cea de jale. Doină zic, doină suspin, Tot cu doina mă mai ţin. Doină cânt, doină şoptesc, Tot cu doina vieţuiesc.

8. 2. b)Titlul poeziei este un cuvânt-simbol, fiind numele creaţiei care defineşte însăşi fiinţa noastră ca popor. Reluat în încă 14 poziţii semantice, cuvântul „doina” constituie chiar axa ideatică a poeziei. (Ascultaţi melodia doinei fără cuvinte.) Textul este alcătuit din douăzeci de versuri, fără a fi structurat pe strofe. În funcţie de ideile pe care le conţine, această poezie ar putea fi împărţită în trei secvenţe, din care se desprind tot atâtea motive literare:

9. Prima secvenţă (versurile 1- 4) cuprinde o adresare directă a cărei marcă este substantivul „doina”, la cazul vocativ, repetat de patru ori. Acest procedeu exprimă dragostea şi duioşia autorului anonim care i se adresează doinei ca şi când ar vorbi cu o fiinţă nepreţuită (personificare).

10. Motivul literar al primei secvenţe fiind cel al doinei-cântec, la realizarea lui contribuie două epitete: „cântic dulce” şi „viers cu foc”.Acestea subliniază armonia şi frumuseţea doinei, capacitatea ei de a exprima sentimente adânci, de a fi duioasă şi răscolitoare, pătimaşă şi tristă, dar mereu minunată. Auzindu-i melodia legănată (ca plaiul mioritic alcătuit din deal şi vale), omul pământului se simte contopit cu doina şi fascinat de bogăţia ei („... nu m-aş mai duce”, „... eu stau în loc”).

11. A doua secvenţă (versurile 5-16) dezvoltă motivul anotimpurilor (a căror rotaţie integrează omul în ritmurile cosmice). Dintre acestea, primăvara fiind cea mai frumoasă, relaţia om-doină-natură câştigă un plus de bogăţie: cântând doina „pe afară”, fiinţa umană se simte liberă şi intră în armonie cu Firea („De mă-ngân cu florile / Şi privighetorile”). Chiar şi în anotimpul hibernal (caracterizat prin epitetul „iarna viscoloasă”), omul îşi caută mângâierea tot în cântecul doinei. În felul acesta, dorul, tristeţea, voinicia, jalea, bucuria şi comuniunea cu natura sunt cuprinse în eterna doină.

12. Ultima secvenţă (versurile 17-20) are ca motiv literar doina-existenţă. Dacă primele patru versuri conţineau o adresare, de data aceasta se accentuează caracterul de confesiune (mărturisire): cântul doinei îl ajută pe român să-şi ducă zilele, ea se contopeşte cu existenţa lui („Tot cu doina mă mai ţin”, „Tot cu doina vieţuiesc”).

13. 2 c) O a treia trăsătură a genului liric este prezenţa nemijlocită a eului liric, fapt exprimat prin folosirea persoanei I. Mărcile acestei prezenţe sunt pronumele personal „eu” şi verbele la persoana I singular.

14. 2. d)Folosirea figurilor de stil constituie încă o caracteristică a operelor lirice. În„Doina”, figurile de stil nu sunt numeroase (trei epitete, personificarea codrului care „învie”, personificarea doinei). Mai importante sunt procedeele care ţin de sintaxa poetică: repetarea unor cuvinte („doina”, „eu”, „cânt”) şi paralelismul sintactic (din ultima parte a poeziei).

15. Versificaţia este specifică poeziei populare: măsura este de 7-8 silabe, ritmul trohaic, rima împerecheată. Acestea au menirea de a spori muzicalitatea doinei. Prin lirismul lui, prin profunzimea sentimentelor exprimate, acest cântec despre cântec este o doină care nu se încadrează în niciuna dintre felurile ei, dar care le aminteşte pe toate dintre elementele lor caracteristice. Valoarea deosebită a acestei creaţii populare este dată de intensitatea şi sinceritatea sentimentelor.

16. 3. Ca specie literară, doina ocupă locul cel mai important, atât prin varietatea creaţiilor cât şi prin faptul că este cea mai cunoscută. Doinaeste o poezie lirică specifică poporului român, în care sunt exprimate sentimente diferite: dorul, dragostea, bucuria, ura, jalea, revolta, înstrăinarea etc.

17. În funcţie de sentimentele pe care le exprimă, doinele pot fi de mai multe feluri: de dor, de dragoste, de haiducie, de ciobănie, de jale, de cătănie, de înstrăinare etc. Creaţia populară „Doina” (varianta lui Vasile Alecsandri) exprimă o suită de sentimente: dragostea şi preţuirea pentru bătrâna doină, dorul de libertate, bucuria şi tristeţea, înfrăţirea cu natura, sentimentul frumosului. Prin aceste caracteristici, poezia menţionată se încadrează în specia literară doina.

18. DĂ UN CLICK ŞI VIZITEAZĂ ACUM!!! http://geocities.com/ihapca2002 SFÂRŞIT SFÂRŞIT