650 likes | 1.31k Views
Cei trei purceluşi. O treabă de mântuială Nu e bună socoteală!.
E N D
Cei trei purceluşi O treabă de mântuială Nu e bună socoteală!
A fost odată o mamă-scroafă ce avea trei purceluşi. I-a crescut ea singură mari, că era văduvă, numai ea ştie cum: de multe ori se ţinea ea de la mâncare numai să fie sătui purceluşii ei. Şi i-a învăţat cum să se poarte, să fie harnici, cinstiţi şi mereu veseli. Dar, iată că sosi vremea ca să plece ei de-acasă, să-şi caute fiecare norocul în lume, să-şi construiască o căsuţă a sa şi să-şi facă rostul său... Mama îi petrecu până la uşă, îşi luară rămas bun de la ea şi fiecare, cu traista-n băţ, porni cu paşi voiniceşti pe drumul vieţii.
Primul purceluş, care se numea Albişorul, se întâlni cu un om ce căra o legătură mare de paie. Îl rugă respectuos:- Vă rog, domnule, îmi daţi mie aceste paie ca să-mi construiesc o casă din ele? Omul îi dădu cu plăcere paiele, iar Albişorul îşi construi o mândreţe de casă, dar ... din paie!!!
Un lup flămând trecu pe acolo, bătu las uşă şi ceru să fie lăsat înăuntru.- Ba, pe părul meu de porc, n-o să las eu un lup să-mi intre în casă! zise Albişorul viteaz, ştiindu-se la adăpost. Numai că lupul începu sufle şi să sufle... şi să sufle, până ce casuţa din paie se destrămă zburând în toate zările; îl înşfăcă apoi pe Albişor şi-l duse în vizuina lui din pădure.
Al doilea purcel, care se numea Negruţ, se întâlni cu un om ce ducea o legătură de lemne în spate. Îl rugă frumos să-i dea lui surcelele ca să-şi construiască o căsuţă cu ele, omul i le dădu şi Negruţ se puse voiniceşte pe treabă. Când fu casa gata construită iaca şi lupul cel rău:- Purceluşule, lasă-mă să intru înăuntru!- Ba, pe părul meu de porc dacă te-oi lăsa să-mi calci în casă! Lupul se înfurie, începu să sufle din toate puterile şi iaca! o căsuţă din surcele zbură în toate părţile şi lupului nu-i fu greu să-l înşface pe Negruţ şi să-l ducă la vizuina sa din pădurea cea mare!...
Al treilea purceluş, Cafeniul, întâlni în drumul său un om ce căra cărămizi. Îl rugă frumos să i le dea lui să-şi construiască o căsuţă; omul, bun la inimă, îi dădu cărămizile iar Cafeniul îşi construi căsuţa dorită. Veni lupul, vru să intre dar, hăţ! Cafeniul nu-l lăsă:- Ba, pe părul meu de porc de te-oi lăsa să păşeşti în casa mea! Lupul se înfurie, începu să sufle, şi să sufle, dar ... nimic! Căsuţa nu era din paie, nu era din surcele şi rămase aşa cum fusese zidită. Nu era treabă făcută de mântuială!
Aşa că lupul se gândi la o şmecherie:- Cafeniule, nu ai vrea să mănînci ceva bun?- Cum să nu vreau, lupule!- Uite, ştiu eu un ogor cu sfeclă, este al vecinului. Mâine dimineaţa la ora 6 vin să te iau să mergem să luăm micul dejun împreună! Numai că purcelul nostru era tare isteţ, cam ştia el ce dejun doreşte lupul să mănânce! Aşa că deja la ora 5 fu pe ogor, îşi încărcă coşul cu sfeclă iar când dihania sosi la el se înfurie tare mult!
Îi spuse purcelului că el ştie o livadă cu mere în vecini şi că a doua zi, dimineaţa la ora 5 va veni să-l ducă acolo, să ia amândoi micul dejun împreună. Numai că deja de la ora 4, Cafeniul porni spre livadă, se sui într-un măr şi începu să umple coşul. Sosi şi lupul. Purceluşului i se făcu frică. - Ei, văd că ai fost mai harnic decât mine! Ia vino jos să vedem dacă sunt gustoase merele!- Sunt foarte bune, uite, ia-l pe ăsta! strigă purceluşul şi-i aruncă unul cât mai departe şi când lupul se duse să-l caute prin iarba livezii, el, ţuşti! sări din măr şi pe-aci ţi-e drumul!
Foarte supărat că a rămas fără cărniţă proaspătă de purcel la masă, lupul croi alt plan. Îi spuse acestuia că în oraş este un bâlci (un iarmaroc, un târg) şi-l chemă să meargă împreună la ora 3 dimineaţa. Dar la ora 1 noaptea Cafeniul luă un butoi mare de lemn şi porni spre oraş. Pe la ora 2, mai devreme decât ar fi trebuit să se întâlnească, lupul urca încet coasta dealului ca să-l surprindă pe purceluş când iese din casă. Numai că purceluşul, când îl văzu, se sperie foarte tare, se urcă în butoi şi îşi dădu drumul de-a dura în jos. Zgomotul butoiului mare de lemn ce venea spre el rostogolindu-se îl sperie atât de tare pe lup încât acesta o luă la sănătoasa!
A doua zi lupul s-a dus la Cafeniul şi i-a povestit că ceva mare şi strălucitor, zgomotos ca un balaur era să-l mănânce. Purceluşul i-a râs în nas şi i-a zis că el a fost, numai că era în butoiul cel mare de lemn. Aşa de tare s-a înfuriat de data asta lupul încât şi-a pierdut răbdarea: s-a suit pe casa de cărămidă şi a vrut să intre pe coş. Dar purcelul a pus iute cazanul cu apă la fiert, a aprins un foc mare şi când lupul a dat să cadă în vatră a ridicat capacul cazanului şi ... uite cum se învârtea în apa fierbinte un lup opărit!
Şi, iată cum Cafeniul l-a fiert pe lup în cazan! S-a dus apoi şi i-a eliberat din vizuina lupului cel lacom pe Albişorul şi pe Negruţ. Şi au trăit împreună fericiţi în căsuţa cea de cărămidă , nu de paie şi nici din surcele! O casă din cărămidă este o casă din cărămidă! Au învăţat cu toţii din această întâmplare că “orice treabă făcută de mântuială, nu este o bună socoteală!”
V-am prezentat o poveste pestriţăPentru copiii de şcoală,Dar şi pentru cei de grădiniţă - Şi, ca orice vorbă bună, cu măsură,Are o înţeleaptă învăţătură: Din surcele şi din paie Să nu îţi ridici odaie, Lucrul rău, de mântuială Nu e bună socoteală! Lucrul bun din temelie Îţi aduce bucurie!