280 likes | 378 Views
Ajut ă - ţ i copilul s ă treac ă peste e ş ecul de la Bacalaureat!. Prof. Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bac ă u. Te numeri printre părinţii unui elev care a picat Bac-ul în acest
E N D
Ajută-ţi copilul să treacă peste eşecul de la Bacalaureat! Prof. Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău
Te numeri printre părinţii unui elev care a picat Bac-ul în acest an? Nu dispera, nu este o tragedie! Specialiştii te învaţă, pas cu pas, cum să-l faci pe copil să treacă mai uşor peste acest şoc, astfel încât să nu cadă în depresie şi să recurgă la gesturi extreme. Totodată, învaţă-l să fie eficient atunci când studiază pentru următorul examen din toamnă.
Ce spune avocatul-Care sunt paşii după depunerea contestaţiei
Singura şansă pentru cei aproape 100000 de elevi care au picat examenul să ia note mai mari este depunerea contestaţiilor. Dar ce se întâmplă, punctual, în cadrul procedurii de contestare? • După ce copilul tău a depus cererea de reverificare, lucrarea este reexaminată în funcţie de baremul iniţial, punct cu punct. • Pentru ca elevul să primească o altă notă şi să se facă modificarea oficială notării iniţiale , diferenţa la a doua corectură trebuie să fie mai mare de 0,5 puncte. Atenţie însă: după a doua verificare, nota poate să crească dar şi să scadă! • În cazul în care rezultatul contestaţiei nu e mulţumitor, elevul poate cere să-şi vadă lucrarea, pentru a constata unde a greşit. Trebuie să facă o solicitare scrisă comisiei de evaluare judeţene sau a municipiului Bucureşti din cadrul inspectoratelor şcolare pentru a-şi vedea lucrarea. Elevul o poate vedea doar singur, nu însoţit de un părinte sau de un profesor.
Când poţi da Ministerul Educaţiei în judecată: Părintele unui elev poate da în judecată inspectoratul şcolar sau Ministerul Educaţiei în următoarele condiţii: • Dacă elevul a fost exclus din examen, fără să se aducă o dovadă că a copiat. Profesorul nu are dreptul să-l dea afară din sală doar pe baza unei suspiciuni; • Dacă se constată că subiectele au fost eronate, iar rezolvarea acestora a fost, practic, imposibilă.
Ce spun profesorii -Concepe un plan de bătaie, ca să înveţe constant
Pentru a înlătura un eşec viitor la sesiunea din toamnă a bacalaureatului , elevii trebuie să fie motivaţi şi organizaţi. Specialiştii în metodologia de învăţare, le recomandă studiul după un orar prestabilit: • Înainte de a începe studiul, e bine ca fiul sau fiica voastră să ia o pauză de o săptămână pentru deconectare şi pentru a scăpa de toate tensiunile acumulate până acum. • Trebuie să-l faci să înveţe după un plan exact, în funcţie de materia de studiu. Ajută-l să-şi planifice reprize de studiu de 2-3 ore cu pauze de cel puţin o oră între ele! Nu-l lăsa să sară peste repaus pentru că memoria lui are nevoie de relaxare.
Este bine ca, în cazul în care trebuie să înveţe la mai multe materii, să alterneze zilele de studiu în funcţie de obiectul de studiu (ex: luni, fă-l să studieze română, marţi matematică, miercuri istorie). Dacă învaţă la mai multe materii într-o singură zi, există o mare probabilitate ca informaţiile să se amestece! • La materiile teoretice e recomandat să înveţe individual, în timp ce la cele practice încurajează- l să studieze în grupuri de 2-3 persoane. • Voi, părinţii, trebuie să respectaţi programul de odihnă şi de relaxare al copiilor voştri, chiar dacă într-o situaţie de eşec întreaga familie suferă. Nu vă pedepsiţi copilul şi nu-l ţineţi non-stop în casă, lăsaţi-l să se vadă cu prietenii.
Există o strânsă legătură între randamentul cerebral şi calitatea alimentelor ingerate, în special în perioadele de examene. Aşadar, specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să opteze pentru o dietă sănătoasă atunci când e vorba de copilul lor. Cerealele integrale, sursă de energie Un aliment foarte bun în această perioadă este orezul. Acesta se digeră uşor şi eliberează lent energie. În plus , furnizează creierului glucoza necesară pentru performanţă cognitivă. Medicul mai recomandă pastele şi cerealele integrale, care sunt sursă de energie.
Ce alimente trebuie să evite elevul Nu-ţi lăsa copilul să mănânce alimente nesănătoase cum ar fi cafea, ciocolată, conserve, chipsuri, băuturi alcoolice, precum şi mâncărurile care conţin în exces condimente! Dă-i un pahar de lapte înainte de culcare Un pahar cu lapte cald degresat scade aciditatea gastrică şi o să-i favorizeze un somn profund. Acelaşi efect îl au şi ceaiurile de plante îndulcite cu miere. Totodată, sunt bune fructele şi mesele de seară, care trebuie să conţină brânză, carne de pui sau de peşte, dar şi multe legume verzi, gătite în abur.
Ce spune psihologul- Părinţii şi elevii trebuie să facă acum o echipă
Cel mai mare şoc în cazul elevilor care nu au luat bacalaureatul e cel mental. Psihologii îi sfătuiesc pe părinţi să-şi încurajeze copiii şi să nu-i pedepsească. Atât părinţii, cât şi elevii trebuie să plece de la premisa că nu e un capăt de lume să pici Bac-ul. Ascultă- ţi copilul, apropie- te de el şi faceţi acum echipă împreună! Astfel vei şti tot timpul care e starea lui de spirit. Încurajează-l şi spune-i că sigur va reuşi să treacă examenul din toamnă. Mulţi elevi cred că sunt incompetenţi. Pentru a evita situaţia în care adolescentul încearcă să-şi ia viaţa, fii atent la comportamentul lui. Dacă se izolează de prieteni, e apatic şi îşi pierde brusc pofta de viaţă, atunci sigur e măcinat de gânduri negre, aşa că apelează imediat la un specialist psiholog. De asemenea, ia în serios ameninţările vădite ale copiilor (de exemplu: “plec de acasă” sau “mă sinucid”) pentru că nu sunt nişte vorbe în vânt!
Bibliografie 1.www.adevarul.ro/.../Ce_ma_fac_fara_Bac 2.www.evz.ro/.../rezultate-bacalaureat-2011-ai-picat-examenul 3.www.libertatea.ro/.../ajuta-copil-treaca-peste-esec-bac 4. www.stirideromania.ro/.../ajutati-copilul-sa-treaca-peste-esec 5. www.ziare-pe-net.ro/.../ajuta-ti-copilul