Download
1 / 13
E N D
Apa se află într-o permanentă circulaţie în natură. Un mare număr de fenomene fizice, cum ar fi evaporarea, condensarea, topirea, solidificarea, afectează forma sub care circulă apa în natură. Dar în circuitul său, apa străbate şi corpurile vieţuitoarelor, făcând parte din mediul lor intern. în ceea ce priveşte relaţia plantelor cu apa, ele absorb apă, o conduc, o consumă (în fotosinteză), o produc, o elimină. Apa este o necesitate vitală pentru plante, iar plantele contribuie la circuitul acesteia.
La muşchi, absorbţia apei se realizează prin toată suprafaţa corpului. La cormofite, deşi orice celulă cu pereţi subţiri poate permite trecerea apei, organul specializat pentru absorbţie este rădăcina. La nivelul rădăcinii, zonele active în procesul de absorbţie sunt zonele tinere, prevăzute cu perişori absorbanţi. Perii absorbanţi sunt celule modificate, alungite, ale rizodermei care pătrund printre particulele de sol, fiind în direct contact cu apa.
Deşi rădăcina cu perii săi absorbanţi asigură necesarul de apă al plantei, şi alte zone pot participa la absorbţie. Condiţia principală este ca zona respectivă să aibă celule cu pereţi subţiri, nelignificaţi. O ramură bifurcată, pusă cu una din ramificaţii în apă poate să rămână proaspătă mai multe zile, deoarece apa este absorbită de către frunzele aflate în apă şi condusă până la nivelul celor rămase în aer.
Deoarece rădăcina este principalul organ cu rol în absorbţia apei de către plante; în funcţie de forţele care se manifestă la acest nivel, absorbţia poate fi considerată activă sau pasivă. Absorbţia activă se produce prin acţiunea unei forţe numită presiune radiculară. La plantele bine aprovizionate cu apă şi în condiţii fiziologice normale, în rădăcina lor se dezvoltă o presiune pozitivă care face ca apa să fie absorbită de rădăcină şi condusă prin tulpină până la frunze. Fenomenul este vizibil primăvara, când se taie via. "Lacrimile viei" sunt picături de sevă brută care apar la locul tăieturii. Apa a urcat datorită presiunii radiculare
Absorbţia pasivă este datorată forţei de sucţiune a frunzelor. Termenul de pasivă arată lipsa de implicare a rădăcinii; dovada acestui tip de absorbţie este supravieţuirea plantelor tăiate puse cu tulpina în apă. Datorită transpiraţiei de la nivelul frunzelor, apare un deficit de apă care se transmite în lungul vaselor de lemn din nervurile frunzelor prin tulpină şi rădăcină, până la perişorii absorbanţi. La nivelul acestora forţa transmisă de la frunze determină absorbţia continuă a apei şi conducerea ei prin plantă până la frunze.
Absorbţia apei din sol şi circulaţia ei prin corpul plantelor este influenţată de o serie de factori interni (care ţin de plantă) şi externi (care ţin de biotop). Principalii factori externi sunt cantitatea de apă din sol şi temperatura solului. Cantitatea de apă din sol: absorbţia este optimă când apa ocupă 70-80% din spaţiile solului. în solurile saturate cu apă, absorbţia este încetinită; deşi apa este disponbilă în mare cantitate, lipsa oxigenului din sol scade intensitatea respiraţiei, deci planta nu mai are energie disponibilă pentru absorbţie. Temperatura solului: absorbţia apei începe în jur de 0°C şi creşte pe măsură ce temperatura urcă la 30-35°C după care scade. Sub 0°C solul îngheaţă, iar apa nu mai este accesibilă pentru plante. Alţi factori importanţi sunt: concentraţia de oxigen din sol (influenţează indirect absorbţia prin efectul asupra respiraţiei) şi pH-ul. Plantele s-au adaptat în mod diferit la soluri cu pH-uri diferite.
