Miscarea aparenta a planetelor exterioare pe sfera cereasca

1. Miscarea aparenta a planetelor exterioare pe sfera cereasca

2. Planetele exterioare le vom vedea pe cer in todeauna in constelatiile zodiacale opusa celei in care se afla soarele in acel moment

3. Din antichitate s-a observat ca, în timp ce marea majoritate a astrilor nu-si schimba pozitiile unii în raport cu altii(reciproce), unii astrii ratacesc printre stele prin diferite constelatii zodiacale. Acestia au fost numiti planete. Privite cu luneta, ele apar cu un diametru care creste odata cu puterea de marire a lunetei. Mai mult planetele nu scânteiaza ca stelele(a caror stralucire si culoare variaza neîntrerupt din cauza atmosferei).

4. În antichitate se cunosteau sapte planete, care, în ordinea asezarii lor fata de Pamânt erau: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter si Saturn. Soarele si Luna erau considerate planete, deoarece îsi schimba pozitia fata de stele deplasându-se în sens direct. Celelalte planete se deplaseaza când în sens direct, câ 717g66h nd în sens retrograd, trecând de la un sens la altul printr-o oprire aparenta numita statie.

5. Planetele Mercur si Venus au fost numite inferioare, deoarece, fiind între Pamânt si Soare, erau considerate ca „mai jos” decât Soarele. Ele sunt vazute totdeauna în vecinatatea Soarelui fie seara dupa apusul Soarelui, în elongatie estica(elongatia fiind distanta unghiulara dintre Soare si planeta), fie dimineata înainte de rasaritul Soarelui, în elongatie vestica.

6. Planetele Marte, Jupiter si Saturn erau numite superioare (adica „mai sus” decât Soarele). O planeta superioara se îndeparteaza de Soare, descrie o bucla, apoi ajunge din urma Soarele.

7. Intervalul de timp dintre doua opozitii(sau conjunctii) succesive se numeste revolutie sinodica a planetei. Intervalul de timp în care longitudinea planetei creste cu 3600(în care îsi descrie orbita completa) se numeste revolutie siderala.În antichitate se sustinea ca toate corpurile ceresti se misca în jurul Pamântului fix, aflat în centrul Universului. Platon(427-347 î.Hr.) si Aristotel(384-322 î.Hr.) considerau planetele ca fiind prinse în câte o sfera de cristal care le poarta în jurul Pamântului. Deci sistemele lor asupra structurii lumii erau geocentrice.

8. Claudiu Ptolemeu(sec.II î.Hr.) sintetizeaza toate sistemele geocentrice în lucrarea sa Almagest. Dupa teoria lui, toate planetele(7 la numar) descriu orbite circulare, cu o miscare uniforma în jurul Pamântului. Pentru a explica miscarea aparenta a planetelor, el sustine ca, exceptând Luna si Soarele, fiecare planeta descrie câte un cerc mic(epiciclul), al carui centru descrie în jurul Pamântului un cerc mare(deferentul), admitând chiar mai multe epicicle pentru aceeasi planeta.

9. Alaturi de conceptia geocentrica au existat în antichitate si minti luminate, care au întrezarit adevarul. Aristarh din Samos(sec.III î.Hr.) a aratat ca este mai logic  a aseza Soarele mare în centrul Universului. Universul, fiind foarte mare, nu se poate roti în jurul Pamântului, ci Pamântul este o planeta oarecare, cu o miscare de rotatie în jurul axei sale.

10. Astronomului Nicolaus Copernic(1473-1543) îi revine gloria de a fi descoperit ca Pamântul este o planeta. El constata ca orbitele lui Mercur si Venus nu cuprind Pamântul si, spre deosebire de celelalte planete, sunt convexe fata de Pamânt. De aici se deduce ca locul Pamântului si al Lunii este între orbita convexa a lui Venus si orbita concava a lui Marte, deci în rândul planetelor, iar locul Soarelui în centrul Universului. Sistemul sau cu Soarele în centru este un sistem heliocentric

11. Planetele se misca in sens direct in jurul Soarelui pe orbite eliptice, avand planele apropiate de planul elipticii, si se rotesc in sens direct in jurul axelor proprii, cu exceptia planetelor Venus si Uranus, care se rotesc in sens retrograd.