Liceul Teoretic “ Aurel Lazăr ”,Oradea

1. Liceul Teoretic “Aurel Lazăr”,Oradea LOCALITATEA PEȘTIȘ - MATRICEA FAMILIALĂ A PROF. IACOB LAZĂR

2. Cuprins • I.ISTORICUL LOCALITĂŢII • II. ÎNVĂŢĂMÂNTUL ŞI CULTURA • III. ROLUL PROFESORULUI LAZĂR IACOB • IV. CONCLUZII • BIBLIOGRAFIE •  ANEXE

3. Tema abordată nu este una întâmplătoare. Premisele de la care am pornit demararea acestui studiu au avut ca principal suport faptul că localitatea Peştiş este o localitate cu încărcătură istorică. Semnificaţia este una dublă. Pe de o parte este vorba de prof. Lazăr Iacob, născut şi crescut pe meleagurile acestei localităţi, iar pe de altă parte, semnificaţia este una religioasă, strâns legată de lăcaşul de cult al comunităţii.

4. Metodele de cercetareabordate au foststudiularhivistic - ArhiveleNaţionale-DirecţiaJudeţeanăBihor, istorieorală-relatări ale angajaţilorPrimărieiPeştişşiAleşdşipreotulsatului, cercetarepeterenpentru a identificacelemaiimportantemărturiiistorice ale comunei, studiereadocumentelorvremiidarşi a celorcontemporane care facreferire la subiectulîndiscuţie- „Gazeta de Vest” şiMonografialocalităţiiPeştiş.

5. I. Istoricul localităţii Peștiș

6. Așezare • SatulPeştiş este aşezat la • poalelemunţilorPlopiş, la 3 km • de Aleşd, pe şoseauacare duce • de la Aleşd la PădureaNeagră.

7. Peştiş apare pentru prima dată în documente în 1302 sub denumirea de Pestus. În 1406 este pomenit în documente ca Possesio Walachis Barathpestese si Possesio Walakalis Kelemenkenezpeste, dar şi Alsápestes ( Peştişul de Jos) şi Felsöpestes (Pestişul de Jos) . Tot în 1406 apare şi aşezarea Possesio Walachalis Solzomtew (Piatra Şoimului).

8. În 1552 Peştişul de Jos avea două porţi, iarPeştişul de Sus trei porţi, toate ale familiei Dragffi. În 1599 Peştişul de Jos, Peştişul de Sus şi Piatra Şoimului aveau 12 case, proprietatea lui Ştefan Bocskai. În 1604, Peştişul de Jos avea o casă, iar Peştişul de Sus trei case, ambele aşezări fiind tot proprietatea lui Stefan Bocskai. În 1614 toate cele trei aşezări roite din fostul Pestus (Peştişul de Jos, Peştişul de Sus şi Piatra Şoimului)erau proprietatea lui Mihai Imreffi şi a soţiei sale Elisabeta Zolzormi de Albiş. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea aşezările din fostul Pestus se vor contopi într-o singurăaşezare numităPeştişul de Piatra Şoimului. Între 1660-1692,Peştiş face parte din Sângeacul de Aleşd. Peştişul aparţinea în 1713 Fiscului Regal şi cuprindea 25 de familii de iobagi, în 1719 aparţinea lui George Banffi şi avea 25 de familii de iobagi cu 8 fraţi şi fii peste 16 ani, iar la mijlocul secolului avea 8,25 sesii, 26 de familii de iobagi si 8 fraţi şi fii peste 16 ani. A aparţinut tot de domeniul cameral al fiscului ( ASO, Fond Prefectura jud. Bihor, inv. 41, dosar 160/a). La conscrierea Domeniului Cameral Aleşd din 1779 se specifică faptul că Peştişul are 8 sesii întregi şi 1/4; 47 familii de iobagi, 71 jeleri cu casă şi un jeler fără casă. În acea perioadă în Peştiş existau o cârciumă domenială, pământ alodial neproductiv, vie alodială, cazan de fiert ţuică şi patru mori. În raza acestei aşezări, în partea de vest, în munţii Plopişul pe Valea Şoimului, aproape de hotarul cu Lugaşul de Sus, s-a construit în a doua jumătate a secolului al XIII-lea cetatea Piatra Şoimului, numită impropriu de unii Cetatea Şinteu.

9. Cu privire la Peştiş, un document din 1406 vorbeşte de o parte a satului în fruntea căruia se afla un cneaz local. E vorba despre Kelemenkenezpestese (Peştişul cneazului Clemente). În timpul existenţei Paşalâcului de Oradea (1660-1692), cetatea a fost reşedinţă de sangeac. Cetatea a fost dărâmată în 1711 din ordinul autorităţilor habsburgice. Ce a mai rămas din cetate se află într-o stare jalnică. Trecerea anilor şi nepăsarea oamenilor şi-au spus cuvântul. Se greşeşte cu Peştiş pentru că în 1715, Ascadi ne arată că aşezarea era locuită de etnici unguri, deşi se ştie ca încă din 1406 în documente apare ca “possessio walachalis“. Susţinem această părere cu nume de iobagi din 1712 şi 1713: Gabriel Boksa (Bocşe), Iohanes Ioan, Georg Atvin (Achim), Gabr. Boza, Laur. Somlyan, John. Markuli (Marcu), Monyas(Monea), John.Felyke(Feica), Gab. Albul, Koszta(Costea, adică Constantin) Hegedus, Simo (Simion)Kracson (Crăciun), Demeter (Dumitru) Hiricz (Hirit), John Kaposa (Căpuşa), Georg. Koszta, Theod. Varcsalan ( Vârcelean), Theod. Oppris etc. Greşeala este nu numai la etnia locuitorilor, ci şi la numărul familiilor. În 1715 Acsadi afirmă că în Peşti existau 7 familii de libertini, în timp ce în conscrierea comitatului se spun că existau în 1713- 25 de familii. Este imposibil ca în doi ani să moară sau să “evadeze“ peste 2/3 din populaţie. Să ne referim şi la anul 1720. Pentru acest an Acsadi susţine existenţa a 8 familii de libertini (5 români şi 3 unguri). După Acsadi anul 1720 este anul apariţiei în istorie, la Peştiş, a românilor. Însecolul al XIX-lea populaţiacreşterelativ constant(de 1,8 ori) de la circa 2900 locuitori la începutulsecolului, la 5200 de locuitori la sfârşitulsecolului, în 1900. Totodatăconvingerile religioase ale oamenilor din sat eraudiferite, predominândînsăromano-catoliciişiordocşii.

12. II. ÎNVĂŢĂMÂNTUL ŞI CULTURA

13. Î N V Ă Ţ Ă M Ă N T Existenţa şcolii din Peştiş este atestată documentar în anul 1860. În documentele vremii se arată că în anul 1871 se construieşte localul special pentru şcoală, învăţător fiind Ioan Fâşie. În anul şcolar 1876/1877, copiii cu vârste între 6-12 ani erau prea puţin preocupaţi de şcoală. La examenele de sfârşit de an s-au prezentat 22 de elevi din 68. Obiectele de învăţământ care se studiau atunci au fost: Catehirizare şi Biblia, Citire şi scriere românească, Socoata de restu şi cifre, Agricultura şi grădinăritul, Drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, Cântul bisericesc şi naţional, Citirea şi scrierea ungurească. Între anii 1914-1918, cursurile şcolii au fost întrerupte din cauză că învăţătorul Gheorghe Popovici a plecat voluntar pe front, preotul Gavril Iacob era în incapacitate de activitate, iar fostul învăţător solicita un salariu prea mare pentru posibilităţile parohiei din Peştiş. În secolul al XVIII –lea principala ocupaţie a locuitorilor din Peştiş era agricultura , adică cultivarea cerealelor,viticultura, pomicultura şi creşterea animalelor. În 1746, se arată în documente, s-a generalizat cultivarea porumbului şi a început cultivarea florii soarelui. Din 1778 se menţionează cultivarea cartofului. Se realizează importante venituri din meşteşuguri . În 1753 se realizează un venit de 10 florini din meşteşuguri, din cazane de fiert ţuică 16 florini şi din morărit 20 de câble venit anual. C U L T U R Ă şi

14. B iserica

15. Prezenţa în secolul al XVII-lea a foştilor domnitori români Gavrilaş Movilă, Constantin Şerban şî Gheorghe Ştefan, mazilaţi de turci, ca stăpâni ai domeniului cetăţii Piatra Şoimului a avut un rol important în conservarea ortodoxiei pe aceste meleaguri. Preocuparea acestora de organizarea bisericească se explică prin existenţa la Peştiş a unui protopopiat ortodox. Viaţa spirituală a comitatului bihorean este oglindită pentru prima dată în vizitaţia canonică din anul 1725, întreprinsă de către Paul Laszló, arhidiaconul greco-catolic al românilor din diaceza de la Oradea. Rezultatul unor asemenea preocupări ctitoreşti este şi biserica din lemn din Peştiş cu hramul Buna Vestire, care se înalţă pe o colină în mijlocul satului.Momentul edificării bisericii nu se cunoaşte cu exactitate, forma actuală fiind probabil o refacere a bisericii vechi, ce a avut loc în anul 1797 aşa cum este menţionat şi în inscripţia de pe portal. Modificări importante i-au fost aduse şi în anul 1862 când turnul este refăcut şi a fost adaugată prispa ce înconjoară biserica. În 1922 biserica este din nou reparată.

16. Portalul intrării în pronaos conţine inscripţii în limba română şi în limba latină, cu caractere chirilice şi latine, inscripţii ce amintesc de momentul edificării bisericii. O primă inscripţie, în limba română scrisă cu caractere chirilice, din păcate păstrată parţial aminteşte de meşterii care au ridicat biserica: "Această sfântă biserică s-a făcut în anul 1797 şi au lucrat meşterii Bocse Mihaiu...", o a doua inscripţie scrisă cu litere şi cifre arabe indică persoana ce ocupa postul de asesor consistorial la momentul edificării bisericii: "Poinar Miklos assessor consistorialis 1797". O ultimă inscripţie, în limba latină indică faptul că în 1797 a avut loc doar o renovare a bisericii: "Hoc templum ren(o)vatum est in anno 1797". Pe o Evanghelie tipărită la Sibiu în anul 1806 scrie: “S-a renovat sfânta biserică în anul 1797, fiind preot Nicolae Poinar, asesor consistorial. După aceea s-a zugrăvit în anul 1810. S-a zidit din nou în anul 1862. S-aun renovat în anul 1921”.

17. Inscripţie ce aminteşte de numele meşterilor

18. Inscripţie în latină

19. Interiorul bisericii

20. Turnul bisericii

25. Caracter neprihănit care ne face cinste tuturor, dl. Lazăr Iacob poate fi pus oriunde la locul de cinste căci pretutindeni este vrednic(1934,PSS Andrei Crişanul) Profesorul Lazăr Iacob Prin tematica abordată în cursurile sale cu caracter creştin, este un european. Delegat la Adunarea Naţională de la Alba Iulia din anul 1918.

26. Datebibliografice

28. Printre volumele publicate de prof.univ. dr .Lazăr Iacob se numără: Naturajuridică a patronatului suprem si drepturile suverane ale statului român,Cluj(1938)

29. Decanul LazărIacob • În calitate de decan al Academiei de Drept de la Oradea, Lazăr Iacob a fost permanent preocupat de buna desfăşurare a activităţii instituţiei pe care o reprezenta, atât din punct de vedere administrativ cât şi didactic şi pedagogic. • Ca toţi decanii Facultăţii de Drept de la Oradea şi Lazăr Iacob a avut relaţii foarte bune cu autorităţile locale participând personal sau prin reprezentanţi la toate activităţile organizate de acestea.

30. Profesorul Lazăr Iacob şiCasa Naţională • Prin adresa nr. 35/12 mai 1933, adresă semnată de Nicolae Zigre, preşedinte de onoare al acestei instituţii şi de secretarul Ganea că, Adunarea generală a Casei naţionale a judeţului Bihor l-a ales preşedinte pe o perioadă de 3 ani. În această calitate, prof. Lazăr Iacob a participat la toate acţiunile cu caracter social, cultural şi naţional care s-au organizat în Oradea şi judeţul Bihor sub egida Casei Naţionale. • Sub editura Casei Naţionale a judeţului Bihor va fi publicat Bihorul - strajă la hotare care insera jertfele de sânge ale bihorenilor bazate pe un material documentar adunat la întrunirile antirevizioniste din datele de 27 noiembrie 1932 şi 28 noiembrie 1933.

31. S-a implicat în: Întărirea sentimentelor naţionale; Dezvoltarea unităţii şi a culturii naţionale; Cimentarea legăturilor sufleteşti şi de solidaritate naţională între populaţia urbană şi cea rurală; Întreţinerea relaţiilor sociale între membri; Înfiinţarea unei biblioteci pentru luminarea minţii şi cultivarea sufletului românesc; Constituirea unei săli de lecură; Organizarea de şezători culturale, literare, conferinţe publice, audiţii muzicale; Expoziţii agricole şi naţionale; Excursii; Stabilirea de relaţii cu alte societăţi culturale şi naţionale; Ocrotirea vieţii economice în judeţ. Până la 7 octombrie 1934, a condus Liga Antirevizionistă – filiala Oradea care va funcţiona în cadrul Casei Naţionale.

32. REGISTRU DE PREZENŢĂ-DREPT BISERICESC, ANUL II

33. Membru în Senatul Universităţii din Bucureşti începând cu anul 1932

34. 1921 Distincţia Coroana României

35. 1908 începe activitatea didactică

36. BIBLIOGRAFIE I.DOCUMENTE ARHIVISTICE 1.1. Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor: a. Fond Academia de Drept din Oradea b. Fond Episcopia Ortodoxă din Oradea 1.2.Arhivele Naţionale- Direcţia J.udeţeanăCluj a. Fond Universitatea Regele Ferdinand I- Academia de Drept din Oradea II. PRESĂ/PERIODICE 2.1. Anuarele Universităţii Regele Ferdinand I din Cluj pe anii 1933-1934, 1934-1935, 1935-1936, 1936-1937, 1937-1938, Institutul de Arte Grafice „Ardealul” şi Tipografia „Cartea Românească”, Cluj 2.2. Suflet românesc (Oradea)-fost „Flori de crâng”, an I, 1934 2.3. Gazeta de Vest (Oradea), anii 1933 şi 1934 III. LUCRĂRI GENERALE 3.1 Gabriel Vâlceanu, Monografia Orasului Aleşd , Editura Tradiţie, Bucureşti, 2000 IV. LUCRĂRI SPECIALE 4.1.Degău Ioan, Apan Adrian, Peştiş – O vatră de istorie, cultură şi civilizaţie românească, din Bihor, Societatea cultural-ştiinţifică ADSUMUS, Oradea 2007

37. Înconcluzieacestproiect ne-a deschisnoiorizonturi cu referire la trecutulsatuluiromânescşitotodatăasuprapersonalităţilorculturaleşi a contribuţiiloraduseînaceastăperioadăînvedereadezvoltăriipolitice, religioaseşieconomice.