C e t a t e a

1. C e t a t e a C A P I D A V A Judeţul CONSTANŢA

2. Imperiul roman ajunsese la Dunăre încă din anul 14 d. Hr., când generalul Aelius Catus a şi întreprins o expediţie dincolo de fluviu pentru a-i ţine la respect pe daci şi pe proaspeţii lor aliaţi, sarmaţii. Dar legiunile nu-şi desfăşuraseră efectivele decât până la Durostorum (Silistra), nordul Dobrogei de astăzi fiind lăsat în seama forţelor regilor sapaei, aliaţii şi protejaţii romanilor, ajutaţi de forţele pe care le comanda Praefectus Orae Maritimae (comandantul litoralului). În anul 46, când Regatul Sapaeilor a fost desfiinţat, este probabil că mici garnizoane romane s-au instalat în vechile asezări dacice de pe malul Dunării, între altele şi la Capidava.Abia împăratul Domiţian va realiza importanţa strategică a pământului dintre Dunăre şi Mare, folosind Dobrogea - Sciţia Mică - drept bază de plecare a expediţiilor sale peste Dunăre, împotriva dacilor. Împăratul Traian, în cadrul pregătirilor războaielor daco-romane avea să construiască, cu detaşamente ale Legiunilor V Macedonica de la Troesmis şi XI Claudia de la Durostorum un castellum pe stânca de la Capidava care să controleze vadul şi să stabilească aici o garnizoană formată, probabil, din Cohors I Ubiorum. CLICK pentru avansare !

3. CETATEA Capidava este un toponim getic, care, potrivit lui W. Tomaschek (Die alten Thraker, II, 2, 83) s-ar traduce prin "aşezarea de la cotitură" - adică tocmai cotul pe care îl face fluviul între satele Dunărea (vechiul Boazcic) şi Topalu. CLICK pentru avansare !

4. Ilustraţie din Notitia Dignitatum imperii romani(Basel ?, cca 1436): Paris, Bibliothèque nationale de France. Manuscrits. Latin 9661 (fol. 101 verso).Capidava apare aici între cetăţile situate pe limesul Dunării de Jos şi aflate sub autoritatea comandantului militar al provinciei (dux Scythiae). CLICK pentru avansare !

5. Toponimul getic iniţial confirmă nu doar existenţa, dar şi însemnătatea locuirii preromane. Deşi încă neidentificatăîn teren, aceasta se bucura de o poziţie geograficăşi strategică privilegiate, jucând, fărăîndoială, un rol important pentru contactele dintre geţii dobrogeni şi cei din Câmpia Munteană. Vasile Pârvan identifică în acest loc capitala staului getic condus de Dapyx. Sursele literare antice (mai precis Cassius Dio, in Istoria romana, LI, 26, 1-4) ni-l prezintăîn conflict cu Roles, un alt conducător getic local, al cărui regat ocupa întreg sudul Dobrogei, între Durostorum-Abritus-Axiopolis. Atacul declanşat în 28 i.Hr. asupra lui Roles, aliat al Romei (purtând titlul de "prieten şi aliat al poporului roman"), va conduce la intervenţia promptă, în cursul aceluiaşi an, a lui Marcus Licinius Crassus, proconsulul Macedoniei. Nepotul triumvirului întreprinde o campanie fulgerătoare, soldată cu distrugerea nucleelor de putere ale geţilor central şi nord-dobrogeni, conduşi de Dapyx şi Zyraxes.Dapyx va fi curând asediat în chiar fortăreaţa sa (gr. φρούριον), care sfârseşte prin a fi cucerită de generalul roman, după trădarea unor greci mercenari sau localnici vorbitori de elină din rândul trupelor regelui get. Sfârşitul acestuia este unul tragic, asemenea lui Decebal mai târziu, el alege calea eroică a sinuciderii, urmat de ceilalţi fruntaşi geţi. CLICK pentru avansare !

6. Castrul a fost ridicat în timpul împăratului Traian în cadrul măsurilor de fortificare a frontierei romane; construcţia este atribuită unor detaşamente din legiunile a XI-a Claudia şi a V-a Macedonica.

8. În castru au fost cantonate, succesiv, diverse unităţi militare; până în sec.III d.Hr. au staţionat aici două trupe aduse din spaţiul germanic: cohors I Ubiorum, cohors I Germanorum civium Romanorum; apoi, pentru secolele IV – VI izvoarele antice atestă o unitate de cavalerie – cuneus equitum Solensium -, sau unităţile de equites scutarii şi vexillatio Capidavensium. CLICK pentru avansare !

9. Cărămizi cu ştampile ale unitaţilor romane cantonate în castru. CLICK pentru avansare !

13. Castrul construit în timpul lui Traian a fost distrus de atacurile carpo-gotice astfel încât, spre sfârşitul sec. III d. Hr., a fost refăcut în întregime, accentuându-se capacitatea defensivă a fortificaţiei prin dispoziţii constructive adecvate. Cetatea reconstruită, ale cărei ruine masive se văd şi astăzi, are un plan rectangular (105 x 127 m), cu ziduri groase de peste 2 metri şi înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri, înalte de aproape 11 metri (trei turnuri patrulatere pe centrele laturilor, două turnuri în sfert de cerc la colţuri şi două turnuri intermediare, în formă de potcoavă, pe latura lungă), o poartă, lată de 2,36 metri, situată pe latura de sud-est – pe unde se făcea legătura dintre masiv şi uscat – o poartă strategică pe o latură a turnului nr.1, spre Dunăre şi un port amenajat în terase spre fluviu. CLICK pentru avansare !

20. Până în sec. V d. Hr. cetatea a cunoscut două refaceri masive ca urmare a diverselor atacuri care, începând încă din epoca anarhiei militare (mijlocul sec. III d. Hr.) s-au succedat într-un război neîntrerupt, cu incursiuni pustiitoare, durând zeci de ani. Astfel, după anul 337 d.Hr. au fost refăcute zidurile, turnul porţii a fost amplificat, turnurile intermediare, în formă de potcoavă, de pe latura lungă au fost demolate, iar paramenţii curtinelor şi turnurilor au fost reparaţi cu moloane cioplite, ultimele cu blocuri mari paralelipipedice. După evenimentele violente de la mijlocul secolului V d. Hr., cu prilejul celei de a doua refaceri, au fost incluse în ziduri numeroase pietre profilate sau artistic cioplite: capitele, arhitrave, statui de divinităţi, reliefuri de cult sau funerare. Acestea din urmă, luate din aşezarea civilă alăturată sau din necropolă, ne dezvăluie, pe de-o parte, caracterul de urgenţă al reparaţiilor, pe de alta constituie mărturii de necontestat despre caracterul urbanistic dezvoltat, despre arhitectura monumentală, precum şi despre bogatele manifestări artistice din aşezarea de la Capidava. CLICK pentru avansare !

25. La sfârşitul secolului VI d. Hr., după pârjolirea cetăţii de către huni, a fost construit un fort mic, patrulater, cu latura de 60 m, care ocupa doar sfertul de sud al incintei; săpăturile au scos la lumină traseul zidului de incintă al acestuia, precum şi şanţul care-l apăra. Populaţia din aşezarea civilă s-a mutat în interiorul cetăţii, reamenajând spaţiul pentru locuit. În secolul VII d. Hr., în urma atacurilor avarilor şi slavilor, cetatea este complet distrusă şi părăsită şi de ultimile resturi ale corpurilor de trupe care supravegheau zona. Viaţa cetăţii nu se opreşte însă în secolul VII. Va deveni din nou intensă în epoca medio-bizantină (secolele IX-XI) când, din nou, întărirea frontierei dunărene devine o sarcină prioritară pentru împăraţii bizantini. Reintegrarea cetăţii în sistemul defensiv bizantin determină instalarea aici a unei comunităţi de stratiotai (ţărani-grăniceri bizantini), ale căror locuinţe-bordeie s-au suprapus construcţiilor romano-bizantine. CLICK pentru avansare !

29. Aşezarea medio-bizantină a suprapus – şi distrus – construcţiile romano-bizantine. Pentru cei aproape trei sute de ani de vieţuire au fost cercetare şapte nivele de locuire. Pentru o suprafaţă de circa 1,5 ha se poate estima o populaţie de până la 1000 de locuitori. Descoperirile arheologice sunt de o mare varietate şi ne dezvăluie preocupările locuitorilor acestei cetăţi. CLICK pentru avansare !

34. Capidava a fost un important punct vamal în sec. II - III d. Hr prin situarea sa la îcrucişări de importante drumuri comerciale în epocă. Un rol important în dezvoltarea localităţii a constituit-o şi prezenţa unui port fluvial puternic consolidat, ale cărui ruine încă se pot vedea pe malul Dunării. CLICK pentru avansare !

38. Pânăîn prezent, la Capidava au putut fi identificate ruinele unei unice bazilici, în colţul de nord al cetăţii. Edificiul reprezintă cel mai semnificativ monument pentru viaţa religioasă a cetăţii din cursul primelor secole ale Imperiului creştin (sec. IV-VI d.Hr.). CLICK pentru avansare !

39. Opaiţ cu toartăîn formă de cruce grecească (sec. VI d.Hr.). Ploscuţă de pelerin (ampulla) decorată cu o cruce grecească, cu braţele egale şi extremităţile acestora bicuspide (de la lat. cuspis - coada). Ploscuţă de pelerin (ampulla) decorată cu imaginea Sf. Mina. Pe ambele feţe ale piesei este reprezentat frontal Sfântul, ca orant (orans - in rugăciune), cu braţele larg deschise. El poartă mantia militară (paludamentum), fiind un soldat martirizat pentru credinţa sa creştinăîn jurul anului 300 d.Hr., în vremea persecuţiilor împăratului Diocleţian. CLICK pentru avansare !

47. Spre E si NE de cetate se intindea cimitirul tumular cu morminte de incineratie, cu inventare bogate, iar mai spre sud, un cimitir plan, cu morminte mai modest garnisite. Urcior din sec, X CLICK pentru avansare !

49. Fortificaţia are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE - 105m x 127m, cu ziduri groase de peste 2 m şi înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri în sfert de cerc şi 2 turnuri intermediare în formă de potcoavă (U), o poartă lată de 2,50 m situată pe latura de SE care făcea legătura cu restul teritoriului şi o ieşire strategică pe latura de SV a turnului dinspre Dunăre, unde era amenajat portul. CLICK pentru avansare !