ECOLOGIE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ

1. ECOLOGIE ŞI DEZVOLTARE DURABILĂ 13 aprilie 2013

4. SCURT ISTORIC 1972 Stockholm Conferinţa privind mediul uman (ECO I). Înfiinţarea PNUM (UNEP)Participanţi 113 naţiuni cu excepţia "Grupul 77“şi a blocului estic 1983 WCED începe, sub preşedinţia premierului norvegian Gro H. Brundtland, activitatea urmînd a elabora un raport privind mediul şi a verifica eficienţa UNEP; 1987 Raportul Brundtland (Raportul WCED) "Our Common Future". Acesta conţine cea mai bună definiţie a sustainable development" Ca urmare ONU decide organizarea UNCED (1992) 1992 Conferinţa privind Mediul şi Dezvoltarea de la Rio de Janeiro (UNCED "Earth Summit") -Convenţia privind diversitatea biologică; -Convenţia privind combaterea deşertificării; -linii directoare privind protejarea pădurilor. -AGENDA 21

5. SCURT ISTORIC (continuare)  2002 Summit privind dezvoltarea durabilă la  Johannesburg ("Rio+10")Decizii privind domenii ca apa potabilă, ajutorul pentru dezvoltare şi Protocolul de la Kyoto fără a fi stabilite termene limită, iar hotărârile nu au caracter juridic obligatoriu. 2012 Summit pentru dezvoltarea durabilă la Rio de Janeiro (Rio+20) Rezultate: Documentul “Viitorul pe care ni-l dorim” în care cele 192 de state participante şi-au reafirmat angajamentul lor pentru dezvoltarea durabilă şi pentru promovarea unui viitor durabil. Textul spijină adoptarea obiectivelor dezvoltării durabile (ODD) un set de ţinte măsurabile pentru promovarea dezvoltării durabile la nivel global destinate a înlocui obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM ) deoarece acestea nu ţineau cont de rolul mediului în dezvoltare. -Au fost propuse alternative pentru PIB ca măsură a bunăstării prin luarea în considerare a factorilor sociali şi de mediu; -documentul reafirmă necesitatea de a reîntoarce “urgent “resursele oceanice la niveluri durabile; -angajamente privind renunţarea la subvenţii pentru combustibilii fosili; -400 de angajamente voluntare

6. REPERE SEMANTICE (Ecologie) ECOLOGIE (de la grecescul : οἶκος, “casă"; -λογία, “ştiinţă”)= studiul relaţiilor pe care organismele vii le au între ele şi cu mediul lor abiotic. Termenul a fost introdus de către savantul german Ernst Heckel în anul 1866 ECOSISTEMUL= o comunitate de organisme vii (plante, animale şi microbi) interacţionând dinamic cu acele componente abiotice ale mediului lor (aerul, apa, solul mineral) ca un sistem. Termenul a fost introdus de către omul de ştiinţă britanic Arthur Roy Clapham (1904-1990) la începutul anilor 1930 Ecologia este un domeniu interdisciplinar care include biologia şi Ştiinţele Pământului Ştiinţele Pământului = un termen atotcuprinzător pentru toate ştiinţele care se ocupă de planeta Pământ incluzând studiul atmosferei, hodrosferei, biosferei şi a geosuportului lor solid. Utilizează instrumente din fizică, biologie, chimie, cronologie şi matematică

7. REPERE SEMANTICE (Ecologie continuare) Ecologia ≠ mediul, ecologismul sau ştiinţele mediului Ecologismul= o largă filozofie, ideologie şi mişcare socială preocupată de conservarea mediului şi îmbunătăţirea sănătăţii mediului incluzând grija pentru elementele nonantropice ale mediului. La baza ecologismului stau concepte ca: etica terenului, biodiversitatea, ecologia şi ipoteza biofiliei Etica terenului= o filozofie ce caută să ghideze acţiunile în cazul în care activitatea umană utilizează sau modifică terenul Biodiversitatea= gradul de diversitate al formelor de viaţă în cadrul unei specii date, a unui ecosistem, biom sau la scara întregii planete Biom= comunităţi de plante, animale şi organisme ale solului în condiţii climatice şi geografice similare care cuprind mai multe ecosisteme

8. REPERE SEMANTICE (Ecologie continuare) Ipoteza biofiliei= legătură instinctivă între fiinţele umane şi alte sisteme de viaţă. Lansată în cartea americanului Edward O.Wilson Biofilia (1984) şi poate fi legată de ecologia profundă Ecologia profundă =ramură oarecum recentă a filozofiei ecologice (ecosofiei) care consideră omul ca parte integrantă a mediului. Este un sistem de gândire care acordă mai multă valoare speciilor non-umane și ecosistemelor decât mișcările ecologiste clasice, evitând ecologismul antropocentric preocupat de protejarea mediului mai degrabă pentru a putea fi exploatat în continuare de către oameni Ştiinţele mediului= Un domeniu academic interdisciplinar integrând ştiinţele fizice şi biologice incluzând dar fără a se limita la ecologie, fizică, chimie, biologie, ştiinţa solului, geologia, ştiinţa atmosferei şi geografia pentru studiul/soluţionarea problemelor mediului În concluzie ecogismul ∈ ecologia iar ecologistul este adeptul mişcării ecologiste spre deosebire de ecolog care este un om de ştiinţă ce se ocupă de ecologie

9. Ernst HAECKEL (1834-1919) Edward O. WILSON (n. 1929)

10. REPERE SEMANTICE (Dezvoltare durabilă D.D.) Dezvoltare durabilă= se referă la o metodă de dezvoltare antropică în care utilizarea resurselor are scopul de a satisface cerinţele umane prezervând în acelaşi timp mediul astfel încât aceste necesităţi să poată fi indeplinite nu numai în prezent dar şi pentru generaţiile care vin Este o dezvoltare care propune asigurarea unui echilibru pe termen lung între necesităţile de îmbunătăţire a calităţii vieţii pe de o parte şi conservarea resurselor naturale şi a ecosistemelor pe de altă parte O situaţie de “dezvoltare care nu este durabilă” apare atunci când capitalul natural (suma totală a tuturor resurselor) este utilizată mai rapid decât se poate regenera. D.D. solicită ca activitatea umană să utilizeze resursele naturii numai într-un ritm în care ele se pot regenera în mod natural. Inerent conceptul D.D. este interconectat cu cel de capacitate de suport. Teoretic rezultatul pe termen lung al degradării mediului este inabilitatea de a susţine viaţa omului. O astfel de degradare poate implica extincţia pentru umanitate

11. SEMNIFICAŢIA DEZVOLTĂRII DURABILE echilibru Conservarea resurselor naturale şi a ecosistemelor Imbunătăţirea stilului de viaţă

12. REPERE SEMANTICE (Dezvoltare durabilă-continuare) -termenul de dezvoltare durabilă este preluat din literatura de specialitate anglo-saxonă (sustainable development) deşi îşi are originea în latina, verbul „sustenare” însemnând „a susţine” dar în acelaşi timp „a se (auto) susţine sau a se auto-întreţine -termenul de sustenabilitate = în alte limbi de origine latină cum ar fi spaniola (sustenabilidade) italiana sau portugheza (sustentavel – desevolvimento sustentavel). Semnifică o stare de echilibru continuu datorat capacităţii unui sistem de a–şi crea propriile resurse nu numai de a fi consumator de resurse (primare) de a avea însuşirea de a urma un ciclu regenerativ (natura-natura). -termenul "durabilitate" utilizare iniţială în domeniul silviculturii, desemnând proceduri conform cărora capacitatea de producţie a pădurilor şi lemnul recoltat se află în echilibru, astfel încât, pe termen lung, să poată fi recoltat cât mai mult material lemnos, dar, în acelaşi timp, pădurile să nu aibă de suferit de pe urma defrişărilor.

13. DEFINIŢII ALE DEZVOLTĂRII DURABILE Definiţia clasică autor Lester Brown preluată din raportul Comisiei Brundtland (1987) : dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care satisface nevoile generaţiei prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi” Definiţii alternative (peste 100) Primar al oraşului Helsinki: dezvoltarea durabilă reprezintă provocarea pentru omenirede a utiliza mai degrabă resursele nelimitate ale inteligenţei omeneşti în locul resurselor limitate ale naturii.

14. Gro Harlem BRUNDTLAND (n. 1939) Lester R. BROWN (n.1934)

15. DEFINIŢIA CLASICĂ Definiţia clasică conţine două concepte cheie: 1. Conceptul nevoi, reprezentând în particular cerinţele lumii sărace cărora ar trebui să li se acorde prioritate; 2. Ideea limitărilor impuse de starea tehnologiilor şi organizării sociale asupra capacităţii mediului de a răspunde nevoilor prezente şi viitoare; Dezvoltarea durabilă cupride deci ideea dezvoltării fără epuizarea resurselor prin trecerea dincolo de limita de suportabilitate şi regenerare a ecosistemelor. Fundamentul acestui concept este necesitatea integrării obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţie a mediului; Abordarea creşterii economice lăsând pe un plan secundar mediul este posibilă economia stabilă putând genera fonduri şi permiţând o intensă muncă socială în domeniul protecţiei mediului; o astfel de abordare nu permite însă o dezvoltare susţinută pe termen lung, fapt aplicabil mai ales ţărilor în curs de dezvoltare. O astfel de dezvoltare favorizează pagubele ecologice şi consecinţele nefaste asupra sănătăţii generaţiilor prezente şi viitoare. Ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu grave probleme de protecţie a mediului la nivel local/naţionalşi nu au disponibilităţi materiale pentru a contribui la rezolvarea problemelor globale

16. ELEMENTELE DEZVOLTĂRII DURABILE Cele trei dimensiuni (cei trei piloni, tripla linie de fund saucei trei P ai dezvoltării durabile): • SOCIETATEA=Oamenii (People P1); • MEDIUL=Planeta (Planet P2); • ECONOMIA= Profitul (Profit P3) Există în prezent tendinţa de a include şi un al patrulea pilon care ar fi cultura sau tehnologia. Ambele sunt foarte importante dar cultura aparţine şi poate fi inclusă în sistemul social iar tehnologia în sistemul economic

17. REPREZENTARE GRAFICĂ A D.D CERCURI CONCENTRICE

18. REPREZENTARE GRAFICĂ A D.D COLOANE (STÂLPI)

19. REPREZENTARE GRAFICĂ A D.D CERCURI CARE SE SUPRAPUN (DIAGRAMĂ VENN)

20. REPREZENTARE GRAFICĂ A D.D Triunghi cu explicitarea mai multor subcomponente

21. Triunghi cu explicitarea mai multor subcomponente

22. CONCEPTE ŞI INSTRUMENTE ALE DEZVOLTĂRII DURABILE concept = idee, teorie sau sau filozofie despre modul cum poate fi atinsă dezvoltarea durabilă; instrument = procedură sistematică pas cu pas sau algoritm de calcul utilizat în sprijinul conceptului

23. CUM POATE SOCIETATEA UMANĂ REALIZA D.D. Reprezintă una din marile provocări cu care se confruntă omenirea. Orice soluţie va cere modificări pe mai multe fronturi: • Inovaţie tehnologică- dezvoltare de tehnologii pentru a produce energie, hrană şi alte necesităţi pentru viaţa oamenilor mai eficient şi cu mai puţine deşeuri; • Modificarea modelelor de consum- Indivizii şi organizaţiile preocupate de impactul asupra mediului pot decide să consume mai puţin sau să aleagă produse şi servicii mai puţin nocive pentru mediu; • Stabilirea justă a preţurilor-Unii economişti au solicitat politici publice care să impună taxe asupra produselor sau activităţilor nocive pentru mediu