Despre psihologia gimnazistului, S. Freud - 1914

1. Despre psihologia gimnazistului,S. Freud - 1914 Daniel Paladiciuc

2. Freud participă la aniversarea a 50 ani de la înființarea liceului K.K. Erzherzog Rainer din Viena unde a studiat de la 10-18 ani.

3. Descrie senzația pe care o are omul când este pus în situația de a scri o compunere, senzație de ”supunere automată”, ciudat cât de repede acceptă, parcă 50 ani nu ar fi însemnat nimic. • Totuși, spune Freud, în prag de a împlini 60 ani, senzația trupului arată cît din lumina trupului vieții a ars.

4. Cu zece ani în urma mergând pe stradă puteai să te întrebi: ce aspect tineresc are profesorul, în timp ce tu însuți ai îmbătrânit? • Este posibil ca acești bărbați, care reprezentau pe atunci pentru noi adulții, să fi fost atît de puțin mai în vârstă ca noi?

5. Atunci prezentul parcă se pierde în întuneric și anii din gimnaziu cu intuițiile și rătăcirile lor, primele contacte cu științele dintre care credeai că poți să alegi pe cea căreia să-i dedici serviciile tale, desigur neprețuite. • Presimțirea unei misiuni care la început se strecura timid, și care la examenul de maturitate se exprimă sub dorința ca în timpul vieții, să aducă o contribuție la știința și cunoașterea noastră omenească.

6. Devine medic, însă de fapt mai degrabă psiholog și întemeiază o nouă disciplină psihologică ”psihanaliza”, care acum ține sub tensiune medicii precum și cercetătorii din țări apropiate/îndepărtate, desigur pe cei din propria patrie cel mai puțin. • Ca psihanalist trebuie să se intereseze mai mult de procesele afective, de viața inconștientă.

7. La întâlnirea cu fostul profesor de gimnaziu mărturisește: ”nuștiu ce ne solicita mai mult și era mai important pentru noi, preocuparea cu științele sau cu personalitățile profesorilor noștri”.

8. Față de profesori simte un flux continuu de atracție, și la mulți drumul spre știință ducea numai prin persoana profesorilor. • Ne imaginăm la ei simpatii sau antipatii, care probabil nu existaseră niciodată, le studiam caracterele și formam sau deformăm după ele propriul nostru caracter. • Ei provocau răzvrătirile noastre cele mai puternice,și tot ei ne forțau la supunere totală.

9. ”În fond, îi iubeam foarte mult, cînd ne dădeau motiv să o facem.” • ”Eram de la bun început egal înclinați atît spre dragoste cît și ură, spre venerație și critică, precizînd că psihanaliza numește această atitudine ambivalentă.”

10. Psihanaliza arată că atitudinele afective atît de importante pentru comportametul ulterior al individului față de alte persoane sunt conturate într-o perioadă nebănuit de timpurie. • Încă de la 6 ani micul om și-a stabilit tonul afectiv al relațiilor sale cu persoanele de acelașii sex și cu cele de sex opus.

11. Persoanele față de care el se fixează sunt părinții și frații săi, iar toți oamenii pe care-i cunoaște mai tîrziu devin persoane substitute ale acestor prime obiecte afective și se încadrează pentru el în rînduri care pornesc de la ”imagines”, ale tatălui, mamei, fraților. • Orice alegere ulterioară a prieteniei sau iubirii are loc pe baza unor ”vestigii de amintiri” lăsate de acele prime modele.

12. Printre ”imagines” unei copilării nemaipăstrate în memorie nu există nici una mai importantă pentru un tînăr decît acea a tatălui său.

13. Băiețelul trebuie să-și iubească și admire tatăl, care i se pare cea mai puternică, bună și înțeleaptă dintre făpturi, care apare din primii ani ai copilăriei. • Foarte curînd tatăl este recunoscut ca factorul superputernic, ce-i perturbă viața instincuală, el devine obiect nu numai de imitat dar și de înlăturat pentru ai lua locul.

14. Pornirea ”delicată și cea ostilă” față de tată continuă să existe în paralel, adesea întreaga viață, fără ca una s-o anihileze pe cealaltă, astfel sălășluiește ceea ce numim noi ambivalența afectivă.

15. În jumătatea a doua a copilăriei se pregătește o modificare a cestei relații față de tată. • Din camera de copil începe să privească afară spre lumea reală, iar descoperirile duc la desprinderea de acest prim ideal.

16. Începe să-l critice, să-l încadreze social. • Tot ce înseamnă speranță, dar și tot ce e necuviincios și evidențiază noua generație au drept condiție desprinderea de tată.

17. În această fază a dezvoltării tînărului are loc întîlnirea cu profesorii, bărbați care nu au fost poate niciodată tați, au devenit pentru noi substitute de tată. • De aceea chiar dacă eram tineri pentru noi apăreau atît de maturi. • Am transferat asupra lor respetul și așteptările legate de tatăl cel atotștiutor.

18. Nutream ambivalența pe care o dobîndisem în familie, și cu ajutorul acestei atitudini ne luptam cu ei, ca și cu tații adevărați. • Fără a ține seama de camera copiilor și de casa familială purtarea noastră față de profesorii noștri nu ar fi de înțeles, dar nici de scuzat.

19. Jubileului școlii îi sunt dedicate gîndurile noastre legate de profesori.

20. Vă mulțumesc pentru ascultare!