Ipoteza şi întrebarea de cercetare

1. Ipoteza şi întrebarea de cercetare

2. Ce este o întrebare de cercetare? Este întrebarea la care tu încerci să răspunzi prin cercetarea sau prin raportul de cercetare. Întrebarea de cercetare: trebuie să fie generală sau specifică? Ar trebui să fie cât mai specifică. În unele cazuri se pot formula mai multe întrebări de cercetare pentru a acoperi subiecte complexe.

3. Exemple de întrebări de cercetare: • De exemplu, dacă ne interesează efectul somnului asupra reflexelor putem formula următoarea întrebare: • Care sunt efectele somnului asupra reflexelor? • Similar: • Are somnul efecte asupra reflexelor? • Sau: • Este eficienţa maximă atinsă după opt ore de somn?

4. Ce este o ipoteză? • O ipoteză este o afirmaţie ce poate fi demonstrată sau infirmată. Procesul ştiinţific afirmă că ar trebui să existe doar propoziţii falsificabile (ce pot fi infirmate). O întrebare de cercetare poate fi transformată într-o ipoteză prin reformulări. De ex., a treia întrebare de cercetare (de mai sus) se poate trasnforma într-o ipoteză:

5. Reflexele maxime sunt atinse după opt ore de somn. • Ce este o ipoteză nulă? • Ipoteza nulă (H0) este ipoteza ce trebui infirmată. • Ex: • Reflexele maxime nu sunt atinse după opt ore de somn. • Alta: • Somnul nu are efecte asupra reflexelor.

6. Pentru a respecta regula ştiinţificităţii (Karl Popper) se folosesc ipotezele nule, iar investigaţia ştiinţifică urmăreşte să respingă aceste ipoteze. Procedeul ştiinţific nu se termină niciodată, respingerea unei ipoteze nule duce la alte ipoteze: • De ex. respingem o ipoteză nulă: • Somnul nu are efecte asupra reflexelor.

7. Dacă o respingem am demonstrat că somnul afectează reflexele. Atunci pronim la următoarea ipoteză: • Timpii diferiţi de somn au acelaşi efect asupra reflexelor. • Dacă am respins această ipoteză am demonstrat că reflexele sunt influenţate de timpii de somn, şi putem porni la următorul pas: • Eficienţa maximă nu este atinsă după 8 ore de somn. • Dacă o respingem am demonstrat că 8 ore de somn duce la eficienţă maximă.

8. Care este relaţia între ipoteza nulă şi concluziile cercetării? O formă generalizată a ipotezei finale (dar nu a H0) poate fi folosită ca şi concluzie. De ex. ipoteza finală demonstrată de noi este: • Eficienţa maximă este atinsă după 8 ore de somn. Această afirmaţie poate fi generalizată astfel: • Această cercetare a demonstrat că somnul are un efect asupra reflexelor şi că, de fapt, eficienţa maximă este atinsă după un perioadă specifică de somn.

9. Verificabilitate sau Falsificabilitatea? Verificabilitatea (“Cercul de la Viena” – Rudolf Carnap, Otto Neurath, Moritz Schlick – pozitivismul logic): o afirmație poate să fie demonstrată empiric. Empirism: este nevoie de dovezi directe, observabile, măsurabile Raționalism: epistemologia este bazată pe constructe logico-matematic și pe deducție.

10. Este posibilă verificabilitatea? Falsificabilitatea: dacă o afirmație ar fi falsă, putem demonstra acest lucru (prin observație, experiment etc) (Karl Popper – Logik der Forschung, 1933) Ex: „Toate lebedele sunt albe” arată greșeala metodei inductive. Unele afirmații pot fi infirmate în teorie altele și în practică (sunt testabile) Criteriul esențial al științificității (“un milion de experimente nu pot arăta că am dreptate, un singur experiment poate arăta că mă înșel” – A.Einstein)

11. O teorie care rezistă în timp (testării teoretice și celor practice) o vedem ca fiind coroborată de experiențe/ experimente dar nu este adevărată în sine. Este ușor să confirmăm sau să verificăm aproape orice teorie - dacă căutăm confirmări. Confirmările sunt importante doar dacă sunt rezultatul unor prognoze riscante; adică, dacă suntem nelămuriți de teorie, ar fi trebuit să ne așteptăm la un eveniment care era incompatibil cu teoria - un eveniment care ar fi infirmat teoria.

12. Teoriile științifice „bune” includ interdicții care nu îngăduie anumite lucruri să se întâmple. • O teorie care nu este infirmabilă de nici un eveniment științific posibil, nu este științifică. Infirmabilitatea este o virtute a unei teorii. • Orice test veridic al unei teorii este o încercare de a o falsifica sau infirma. Teoriile care își asumă riscuri mai ridicate sunt mai testabile, mai expuse la infirmare.

13. A confirma o dovadă este relevant numai în cazul în care este rezultatul unui test veridic al teoriei; aici, „veridic” înseamnă că decurge dintr-o încercare serioasă, dar eșuată, de a falsifica teoria Unele teorii testabile în mod veridic, atunci când se dovedesc a fi false, sunt în continuare susținute de către apologeții lor - de exemplu introducând ad-hoc o presupunere auxiliară, sau reinterpretând ad-hoc teoria astfel încât să scape infirmarii. O asemenea procedură este oricând posibilă, dar salvează teoria de la infirmare doar cu prețul de a-i distruge, sau afecta serios, statutul său științific.

14. Probleme: • Există numeroase enunțuri ce nu sunt falsificabile: enunțurile etice: să omori este rău. • Există perspective teoretice ce sunt prea generale (teoria reprezentărilor sociale; teoria alegerii raționale;) • R: (Popper) – cel mai grav pericol: încercăm să demonstrăm viziunea noastră, nu să o infirmăm prin teste riguroase dintr-o perspectivă raţional critică.

15. Structura cercetării • În general structura cercetării se aseamănă cu o clepsidră: • Se porneşte de la un domeniu mai larg de interes – problema iniţială pe care cercetătorul vrea să o studieze. • Se poate ca interesul iniţial să fie mult prea general, aşa că ideea este îngustată, transformată să fie cât mai specifică. • Odată ce este stabilită întrebarea de cercetare cercetătorul de implică direct în măsurarea sau observarea domeniului sau fenomenului de interes. • După ce datele sunt culese (prin diferite instrumente), cercetătorul încearcă să le înţeleagă, analizându-le cu ajutorul a diferite metode. • Se pot formula anumite concluzii iniţiale, iar pornind de la acestea se poate generaliza pentru un domeniu mai larg sau pentru alte situaţii asemănătoare.

16. Domeniu larg de interes Întrebarea sau ipoteza de cercetare Concluzii aplicabile unui domeniu mai larg

17. Structura cercetării • Odată ce este stabilită întrebarea de cercetare cercetătorul de implică direct în măsurarea sau observarea domeniului sau fenomenului de interes. • După ce datele sunt culese (prin diferite instrumente), cercetătorul încearcă să le înţeleagă, analizându-le cu ajutorul a diferite metode. • Se pot formula anumite concluzii iniţiale, iar pornind de la acestea se poate generaliza pentru un domeniu mai larg sau pentru alte situaţii asemănătoare.

18. Cele mai multe cercetări sociale pornesc de la probleme generale: • de ex. suntem interesaţi de programe care să ajute clienţii să îşi găsească un loc de muncă. • Problema este foarte generală şi complexă, avem puţine şanse să o clarificăm printr-un singur studiu. Aşa ca vom îngusta problematica la o întrebare de cercetare specifică. Cum facem această reducţie? Prin apel la cercetări anterioare, literatură de specialitate, teorii.

19. De ex. anumite teorii susţin că nu este dificil să găseşti un loc de muncă pentru clienţi ci este dificil ca aceştia să îl păstreze. Astfel, ipoteza de cercetare poate să devină: • Sunt programele de asistenţă a noilor angajaţi mai eficiente (decât lipsa lor) la păstrarea locurilor de muncă pentru persoanele angajate?

20. Problema este că şi această întrebare este tot prea generală, şi nimeni nu poate să îşi dea seama ce se doreşte în acest studiu. O altă restrângere: • Programul „Ajutor pentru noii angajaţi” al AJOFM creşte semnificativ ratele de angajare dunpă 6 luni pentru persoanele proaspăt angajate (ce nu au avut loc de muncă pe durata a cel puţin un an) comparativ cu persoanele care nu au beneficiat de un program comparativ.

21. Componentele unui studiu • Care sunt principalele componente ale unui studiu cauzal? • Studiul cauzal: presupune întrebări descriptive şi întrebări relaţionale - presupun 2 variabile de interes: cauza şi efectul • Cauza: eveniment (divorţul părinţilor), program (participarea într-un program cu scop precis în închisoare). Diferenţe între cauze ce pot fi controlate de cercetător şi ce nu pot fi controlate de cercetător (ex: contextul). • Efectul – de cele mai multe ori este vorba despre rezultatele ce ne interesează. • Unitatea de analiză: individ sau instituţie? Eşantionarea • Efectul – cum îl măsurăm ? • Desiggnul cercetării: efectul este (de obicei) determinat prin comparaţie (condiţii alternative)