430 likes | 774 Views
UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI INSTITUŢIILE SALE. 1.OBIECTIVE PRINCIPALE ŞI ISTORIC
E N D
UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI INSTITUŢIILE SALE 1.OBIECTIVE PRINCIPALE ŞI ISTORIC Principalele obiective sunt: - promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);- să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţionala dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);- să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare.
Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951, între şase ţări europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda). După cincizeci de ani şi cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria; 2007: Bulgaria şi România), Uniunea Europeană are astăzi 27 de state membre. În prezent (februarie 2007), trei state au statutul de stat candidat: Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia. Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre şi între popoarele acestora, într-o manieră coerentă, având drept suport solidaritatea.
2.SIMBOLURILE UNIUNII EUROPENE Steagul Steagul reprezintă, cu cele 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru, unitatea şi identitatea popoarelor Europei. Cercul solidaritatea si armonia, iar stelele, in numar de 12, reprezinta perfectiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede). Istoria steagului începe în 1955. Întâi, el a fost folosit de Consiliul Europei, organizaţie internaţională apărătoare a drepturilor omului şi valorilor culturale europene. În anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al Comunităţilor Europene (CEE), iar începând cu 1986 el este utilizat de către toate instituţiile Uniunii Europene. Imnul Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, în 1972, că “Oda bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, statele membre UE l-au adoptat, şi ele, ca imn oficial al Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu a urmărit, prin această decizie, să înlocuiască imnurile naţionale ale statelor membre. Alegerea acestei melodii ca imn subliniază aspiraţia spre valorile comune, unitatea în diversitate şi idealurile de libertate, pace şi solidaritate care stau la baza Uniunii Europene.
Ziua Europei Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas către crearea a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. În acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a citit presei internationale o declaratie prin care chema Franta, Germania si celelalte popoare ale Europei sa isi uneasca productiile de otel si carbune, ca “prima fundaţie concretă a unei federaţii europene”. Ţările cărora li se adresa in primul rand aceasta provocare – Franţa şi Germania – fuseseră în război timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape că le distrusese. În 1985, când proiectul construcţiei europene era deja clar conturat, cele zece state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, au hotărât ca ziua de 9 mai să devină Ziua Europei.
Moneda unică Tratatul Uniunii Europene (1992 - Maastricht) introduce Uniunea Economică şi Monetară şi pune bazele monedei unice. Iar în decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide că moneda unică să poarte numele de “euro”. Începând cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis în circulaţie şi în buzunarele cetăţenilor europeni. În acel moment, doar 12 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior li s-a alăturat Grecia. Euro a devenit un simbol al Uniunii Europene. Reprezentarea grafică a monedei unice a fost inspirată de litera grecească epsilon, ea trebuind să facă legătura atât cu leagănul civilizaţiei şi democraţiei europene, cât şi cu prima literă din cuvântul “Europa”. Cele două linii paralele din simbolul grafic sunt un indicator al stabilităţii euro. "Unită în diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosită pentru prima data în 2000 (cu aproximatie) şi a fost pentru prima data menţionată oficial în Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa, încheiat în 2004. Articolul I – 8 enumeră simbolurile UE. Semnificaţia devizei este că, prin Uniunea Europeană, europenii îşi unesc eforturile pentru a lucra împreună pentru menţinerea păcii şi pentru prosperitate, şi că numeroasele culturi, tradiţii şi limbi diferite care coexistă în Europa sunt un atu pentru continentul nostru.
3.INSTITUŢIILE ŞI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
·Comisia Europeană - are 27 de membri, dintre care 1 preşedinte şi 2 vicepreşedinţi. De la 1 noiembrie 2004, Comisia Barroso are un preşedinte şi 5 vicepreşedinţi .Ea este investită cu putere de iniţiativă şi execuţie legislativă. Membrii comisiei acţionează total independent în faţa guvernelor ţărilor membre, având un interes comun, acela al Uniunii Europene. Doar Parlamentul European poate cenzura Comisia;
Comisia îndeplineşte trei funcţii de bază:1. Dreptul de iniţiativă: rolul său de iniţiator al politicilor comunitare este unic. În plus, Comisia funcţionează ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind la respectarea Tratatelor. Ea reprezintă interesul comun şi în mare masură, semnifică personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este aceea de a apăra interesele cetăţenilor Europei.Cei 27 de membri ai Comisiei sunt aleşi din cele 27 de state ale Uniunii Europene, însă fiecare dintre ei depune un juramânt de independenţă. 2. O altă funcţie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor Uniunii Europene, astfel încât legislaţia UE să fie corect aplicată de către Statele Membre, iar toţi cetăţenii şi participanţii la Piaţa Unică să poată beneficia de condiţiile unitare asigurate. 3. Cea de-a treia funcţie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii, având rolul implementării şi coordonării politicilor. Una dintre atributiile sale executive constă în gestionarea bugetului anual al Uniunii şi a Fondurilor Structurale, al căror principal scop de a elimina decalajele economice dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale Uniunii
Consiliul Uniunii Europene- 27 miniştri, reprezentanţi la nivel ministerial ai statelor membre, condus de un preşedinte. Preşedinţia Consiliului este asigurată, prin rotaţie, de fiecare dintre Statele Membre, pe durata unui mandat de şase luni.
·Consiliul Uniunii Europene este principala instanţă de decizie a UE şi asigură reprezentarea intereselor naţionale, a statelor membre şi a guvernelor lor la nivel comunitar fiind compus din miniştrii guvernelor statelor membre, responsabili de un anumit domeniu. Toate lucrările Consiliului sunt pregătite sau coordonate de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), compus din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre la Bruxelles. Lucrările acestui Comitet sunt pregătite de circa 150 de grupuri de lucru compuse din delegaţi ai statelor membre. Reglementarile adoptate sunt obligatorii pentru toate statele membre şi devin parte a legislaţiilor naţionale.
În baza Tratatului de constituire a Comunităţilor Europene, Consiliul are urmatoarele responsabilităţi: • este organismul legislativ al Comunităţii; în rezolvarea unei game largi de probleme comunitare îşi exercită această putere legislativă împreună cu Parlamentul European; • -coordonează politica economica generală a Statelor Membre; • - încheie, în numele Comunităţii, acordurile internaţionale cu alte state sau cu organizaţii internaţionale; • împreună cu Parlamentul European formează autoritatea bugetară care adoptă bugetul Comunităţii. • În baza Tratatului privind Uniunea Europeană, Consiliul are urmatoarele responsabilităţi:- adoptă deciziile necesare definirii şi punerii în practică a politicii de securitate comună, pe baza orientărilor generale trasate de Consiliul European;- coordonează activităţile Statelor Membre şi adoptă măsurile necesare cu privire la cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală. Consiliul Uniunii Europene are sediul la Bruxelles.
Consiliul European - 27 şefi de Stat sau Guvern şi Preşedintele Comisiei Europene; Rolul principal al Consiliului European este definit de Articolul 4 al dispoziţiilor comune din Tratatul asupra Uniunii Europene: "Consiliul European dă Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale şi îi defineşte orientările politice generale". Consiliul European îndeplineşte în principal următoarele funcţii:- funcţia de arhitect al evoluţiei instituţionale a construcţiei europene, toate deciziile importante fiind luate sub impulsul lui;- funcţia de stabilire a orientărilor generale în materia politicii economice şi sociale, precum si în domeniul politicii externe;- funcţia de decizie la cel mai înalt nivel a problemelor care apar în domeniul economic, social, financiar şi al politicii externe; Actele Consiliului European nu intră în competenţa Curţii de Conturi. Sediul instituţiei se afla la Bruxelles.
Consiliul European de la Bruxelles
Parlamentul European– are 786 membri (Romania va avea 36 parlamentari).Reprezintă forumul democratic al Uniunii Europene, ai carui membri sunt alesi prin vot universal din cinci in cinci de catre cetăţenii statelor membre. Membrii parlamentului european sunt grupati in functie de partidele politice carora le apartin si nu in functie de nationalitate. Presedintele PE pentru o perioada de doi ani si jumatate este Josep Borrell Fontelles (Spania).
Sedii ale Parlamentului European
Parlamentul are trei funcţii esenţiale: • Alături de Consiliul Uniunii Europene, are atribuţii legislative, adică adoptă legislaţia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimităţii democratice a textelor adoptate; • 2. Împarte autoritatea în domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin urmare poate modifica cheltuielile bugetare. În ultima instanţă, adoptă bugetul în întregime; • Exercită un control democratic asupra Comisiei. Aprobă desemnarea membrilor Comisiei şi are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea, exercită un control politic asupra ansamblului instituţiilor. • Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde au loc şedinţe o săptămână in fiecare luna. Unele şedinţe, cele pe comisii, se ţin laBruxelles, iar Secretariatul General se afla la Luxemburg.
Curtea Europeana de Justiţie- 27 judecatori si 8 avocati generali.Asigură interpretarea corectăşi implementarea Tratatelor care stipulează că legea Uniunii preleveazăîn faţa legii naţionale;
Curtea de Justiţie, ca instituţie jurisdicţionala a Comunităţii, reprezintă coloana vertebrală a acestui sistem de garanţii. Ea trebuie să asigure uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar în fiecare Stat Membru, menţinerea sa ca sistem comunitar şi aplicarea sa în mod identic tuturor celor care i se supun în toate împrejurările. Sediul acestei instituţii este la Luxembourg.
Curtea Europeană de Conturi - 27 membri 2007.Controlează sistemul de finanţare, verifică din punct de vedere financiar legalitatea şi corectitudinea întregii activităţi, urmărind buna gestionare a resurselor financiare.Curtea Europeană de Conturi garantează astfel cetăţenilor europeni că bugetul UE a fost gestionat şi executat corect şi în modul cel mai eficient posibil. Sediul institutiei este la Luxembourg.
Comitetul Regiunilor - 344 membri in anul 2007.Organism de reprezentare a intereselor locale şi regionale, contribuie la întărirea legăturilor dintre cetăţenii aceleiaşi regiuni, la apropierea şi implicarea acestora în deciziile Uniunii; În prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei instituţii Comunitare (Consiliul, Comisia, Parlamentul). În sistemul instituţional comunitar Comitetul şi-a câstigat un loc bine definit datorită experienţei politice a membrilor săi la diferite niveluri locale şi a cunoaşterii aprofundate a problematicii regionale şi locale. Romania va fi reprezentată, dupa aderarea la UE, de 15 membri. Sediul se află la Bruxelles.
Comitetul Economic şi Social - 344 membri Este format din trei grupuri de membri: patronat, salariaţi şi diferite alte ramuri de activitate. Acesta trebuie consultat înaintea adoptării unui mare număr de decizii şi poate, de asemenea, să formuleze opinii din proprie iniţiativă; Comitetul Economic şi Social (CES) este deci organismul consultativ european, are rolul unui forum de dezbatere si reflexie, atât la nivel european cât şi la nivelul statelor membre. Comitetul Economic si Social are trei misiuni fundamentale:- să ofere consultanţă celor trei mari institutii (Parlamentul European, Consiliul şi Comisia);- să asigure o mai mare implicare/contribuţie din partea societăţii civile la iniţiativa europeana şi să edifice şi consolideze o Europă apropiată cetăţenilor săi;
să sporească rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societăţii civile în ţările nemembre (sau grupuri de tari), iar în acest scop să promoveze dialogul organizat cu reprezentanţii acestora şi să constituie organisme similare în zonele vizate: Europa Centrala şi de Est, Turcia, ţările EUROMED, ACP şi MERCOSUR etc. ("dezvoltare instituţionala"). • Sediul acestei instituţii se află la Bruxelles.
Institutul Monetar European si Banca Centrala Europeana Sistemul European de Banci Centrale (SEBC) este compus din Banca Centrala Europeana (BCE) si toate celelalte banci centrale nationale ale celor 25 de State Membre. Institutie in cadrul Uniunii Economice si Monetare cu scopul de a emite si gira moneda Euro.Euro a intrat in circulatie la 1 ianuarie 2002.Romania este reprezentata in Consiliul General de catre Guvernatorul Bancii Nationale. La momentul aderarii Romaniei la moneda unica, acesta va deveni si membru al Consiliului Guvernatorilor. Sediul institutiei se afla la Frankfurt pe Maine.
Banca Europeană de InvestiţiiAceasta a fost creată pentru a facilita realizarea proiectelor contribuind la dezvoltarea echilibrată, integrarea economica şi creşterea coeziunii sociale în cadrul Uniunii Europene. Conform negocierilor pentru capitolul 30 – Instituţii, România va deveni acţionar al Băncii, reprezentatăîn Consiliul Guvernatorilor de către un membru şi de către un număr adecvat de Directori sau Adjuncţi în Consiliul Director, compoziţia şi funcţionarea acestuia putând fi modificate de Consiliu. Sediul băncii este la Luxembourg.