Metode utilizate în cadrul calculației costurilor pentru producător Lect. univ. dr. Adrian Moroşan

1. Metode utilizate în cadrul calculației costurilor pentru producător Lect. univ. dr. Adrian Moroşan

2. După sfera de cuprindere a costurilor, există: - metode de calculaţie absorbante (globale): • metoda globală; • metoda pe faze; • metoda pe comenzi, etc. - metode de calculaţie parţiale: • metoda direct-costing (metoda costurilor variabile); • metoda costurilor directe, etc. Etape ale metodelor de calculație: - evidenţierea cheltuielilor de producţie pe obiecte de calculaţie (faze, comenzi, produse), feluri de activităţi şi tipuri de cheltuieli; - delimitarea cheltuielilor privind produsele finite de cele aferente producţiei în curs de execuţie; - determinarea costului unitar; - calculul abaterilor dintre costurile postcalculate şi cele antecalculate.

3. Metode de calculaţie bazate pe conceptul costului complet Au la bază concepția integrală a teoriei calculației. Modul de determinare a costului complet:

4. Metoda globală Aplicare: entități economice care obțin un singur tip de produse sau producție cuplată (producători de energie, ciment, etc.) În raport cu produsele obținute: - componentele costului complet sunt cheltuieli directe - se recomandă reflectarea pe destinații a cheltuielilor Formula generală de calcul a costului unitar complet (c): unde: Ch.d. – cheltuieli directe componente ale costurilor complete; Ch.i. – cheltuieli indirecte componente ale costurilor complete; Q – producţia.

5. Variante de organizare ale metodei: 1. Pe feluri de costuri V1. Costul unitar complet (c) se determină conform următoarei formule: unde: Ch.mat. – cheltuieli materiale directe; Ch.s. – cheltuieli directe în legătură cu salariaţii; Ch.g.a. – cheltuieli generale de administraţie; Qo – producţia obţinută. Semnificaţia notaţiilor folosite anterior se păstrează

6. V2. Costul unitar complet (c) se determină conform următoarei formule: unde: Qv – producţia vândută. 2. Pe locuri de costuri Costul unitar complet (c) se determină conform următoarei formule:

7. unde: Cn – costul locului n. Qn – cantitatea prelucrată în locul de cost n; Ch.des. – cheltuieli de desfacere. Pentru a egaliza rezultatele obţinute, indiferent de varianta aplicată, considerăm oportună utilizarea următoarei formule de calcul:

8. Metoda pe faze Aplicare: entități economice care obțin producție de masă sau de serie mare (industria textilă, industria sticlei, siderurgie, industria petrolului, etc.), unde produsul finit rezultă în urma unor faze succesive de prelucrare. Obiectul calculației: - fazele de fabricație (analitice pe faze) - produsele obținute în cadrul fazelor (analitice pe produse, în cadrul celor deschise pe faze) Probleme organizatorice: - corecta decupare a fazelor este dificilă - corecta repartizare a cheltuielilor indirecte

9. Variante de organizare ale metodei: 1. Varianta cu semifabricate – utilizată, de regulă, când o parte din semifabricatele obținute se vând, sau ca instrument de control bugetar Costul unitar al semifabricatelor (ci) se determină după fiecare fază, conform următoarei formule: N – numărul de semifabricate provenite din faza anterioară a căror prelucrare este continuată în faza actuală; Ch.i. – cheltuieli indirecte ale fazei în raport cu costul produsului şi cheltuielile dublu indirecte repartizate asupra fazei conform procedeului suplimentării; Ch.d. – cheltuieli directe ale fazei în raport cu costul produsului; CPE – costul total al producţiei în curs de execuţie a fazei; Qi – producţia fazei;

10. 2. Varianta fără semifabricate – utilizată, de regulă, când semifabricatele obținute nu se vând Costul unitar al produsului finit (c) se determină după ultima fază, conform următoarei formule: unde: M – cheltuieli materiale; Ch.d.n – cheltuieli directe aferente fazei n; Ch.i.n – cheltuieli indirecte aferente fazei n; Evaluarea producției în curs: • metoda directă • metoda indirectă (contabilă)

11. Metoda pe comenzi Aplicare: entități economice care obțin producție individuală sau de serie mică (industria electronică, industria constructoare de mașini, industria mobilei, etc.). Obiectul calculației: - comanda (analitice pe comenzi) - în subsidiar, produsele obținute în cadrul comenzilor (analitice pe produse, în cadrul celor deschise pe comenzi) Probleme organizatorice: - volumul semnificativ al producției neterminate - devierile față de costul efectiv sunt suportate de ultima parte a comenzii

12. Variante de organizare ale metodei: 1. Varianta cu semifabricate – poate fi utilizată în cazul aplicării metodei la producția de serie mică Costul unitar complet al produsului finit (c) se determină conform următoarei formule: cn – costul părţii componente n a produsului finit; Nn – numărul de părţi componente utilizate dintr-un anumit sortiment pentru a obţine bunurile care fac obiectul comenzii; Ch.d. – cheltuieli directe privind comanda, altele decât cele efectuate pentru realizarea părţilor componente ale obiectului comenzii; Ch.i. – cheltuieli directe privind comanda, altele decât cele efectuate pentru realizarea părţilor componente ale obiectului comenzii; Qo – cantitatea obţinută din obiectul comenzii;

13. 2. Varianta fără semifabricate – este utilizată pentru producția individuală și poate fi utilizată și pentru producția de serie mică. Costul unitar al producției individuale (c) se determină conform următoarei formule: unde: Ch.d. – cheltuieli directe totale aferente comenzii; Ch.i. – cheltuieli indirecte totale aferente comenzii; Costul unitar al producției de serie (c) se determină conform următoarei formule:

14. Metode de calculaţie bazate pe conceptul costului parțial Au la bază concepția parțială a teoriei calculației. După dependenţa faţă de volumul activităţii (a volumului fizic al producţiei) şi modul de identificare a consumului de resurse pe obiectul de calculaţie, cheltuielile se clasifică în:

15. Metoda costurilor variabile (direct-costing) Categorii de cheltuieli incluse în costul unitar: Modelul de formare a costului parțial și a rezultatului

16. Schema calculației folosită de metoda costurilor variabile Indicatori specifici metodei: • Marja brută pe costurile variabile (Mb/CV) Mb/CV = CA (cifra de afaceri) – CV(costuri variabile) • - Marja brută unitară pe costurile variabile (Mbu/CV) Mbu/CV = PV(preț vânzare)–Cvu(cost variabil unitar) sau (CA-CV)/Q

17. Pragul de rentabilitate (punctul critic) Cantitativ (în unități fizice - Qe) Qe = CF/(PV-Cvu) Valoric (Cifra de afaceri critică - CAcr) CAcr = Qe x PV • Factorul de acoperire (Fa) Fa = (Mb/CV x 100)/CA sau (Mbu/CV x 100)/PV • Intervalul de siguranța (Is) și indicele de siguranță dinamic (Id) Is = CA – CAcr Id = (Is x 100)/CA

18. VĂ MULŢUMESC!