COOPERARE SI COMPETITIE IN SCOALA

1. COOPERARE SI COMPETITIE IN SCOALA MARIA COMBEI DUMITRU COMBEI COLEGIUL NATIONAL “ION MINULESCU” SLATINA

2. Psihologia socială clasică a pus accentul pe interacţiunea de grup, dar a făcut foarte puţine lucruri concrete pentru amenajarea grupului ca mediu de învăţare, mulţumindu-se să studieze interacţiunea elevilor în afara lecţiei propriu-zise şi să proclame influenţa decisivă a climatului afectiv din clasă asupra performanţelor individuale. Atunci când trebuie să realizeze o activitate, membrii unui grup-clasă se pot încadra în una dintre următoarele două tendinţe: o atmosferă de cooperare (când părţile implicate îşi văd scopurile congruente ori acestea coincid) şi o atmosferă de competiţie (când părţile implicate îşi văd în mod reciproc scopurile ca fiind contradictorii). Deşi opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv din colectivele de elevi are o contribuţie hotărâtoare la obţinerea unor performanţe superioare este larg răspândită, mediul şcolar cunoaşte, în general, o organizare competitivă.

3. Scopurile grupului-clasă pot fi structurate în mai multe maniere, fiecare din acestea prezentând atât avantaje, cât şi dezavantaje cu privire la performanţele obţinute de elevi. Un tip de organizare care se întâlneşte relativ frecvent în şcolile noastre este structurarea individuală a scopurilor memrbilor grupului-clasă. Aceasta presupune un nivel relativ redus de interacţiune între elevi şi o independenţa a scopurilor fiecăruia dintre aceştia. Structura individualistă nu creează o motivaţie deosebită, nu stimulează în nici un fel formarea la elevi a abilităţilor necesare comunicării şi interacţiunilor cu ceilalţi.

4. Educarea elevilor în spiritul cooperării presupune formarea conştiinţei şi a conduitei cooperant-participative. Cultivarea conştiinţei cooperante presupune cunoaşterea şi înţelegerea de către elevi a diverselor reguli şi cerinţe pe care le impune viaţa în comun, concomitent cu declanşarea unor trăiri afective, expresie a adeziunii şi acceptării interioare a acestora. Astfel, elevii urmează să cunoască şi să înţeleagă ce înseamnă dependenţa individului faţă de colectiv, a unui colectiv mai mic faţă de unul mai mare, care sunt obligaţiile pe care ei le au faţă de colectiv, în ce sens şi cum urmărirea unor secţiuni colective este şi în interesul lor etc. Declanşarea unor trăiri afective faţă de toate acestea este posibilă numai pe fondul multiplelor relaţii interpersonale ocazionale de acţiuni şi activităţi desfăşurate în colectiv.

5. În mod tradiţional mediul şcolar se constituie ca un mediu competitiv, resimţit ca atare de elevi. Aceasta se întâmplă în principal din cauza manierei de notare practicate de majoritatea profesorilor, care are darul de a stimula competiţia. Dintre cele două modele de apreciere, notarea prin raportarea la grup şi notarea individualizată, primul este cel utilizat cu precădere. Acest model contribuie decisiv la crearea unor norme ce consacră competiţia, elevii înţelegând că nu pot obţine note mari decât dacă unora dintre colegii lor li se atribuie note mici. Situaţia este des întâlnită când, la o întrebare a profesorului, elevii se grăbesc să raspundă ridicând mâna (cei care ştiu răspunsul). Profesorul îl numeşte doar pe unul dintre aceştia şi îi oferă doar lui o notă bună, deşi era evident că şi alţi elevi posedau un răspuns corect; mai mult, ceilalţi îşi doresc ca acesta să greşească pentru a avea ei ocazia să fie întrebaţi, să ofere răspunsul corect şi să primească notă bună.

6. O astfel de viziune asupra procesului de învăţământ oferă într-adevăr cadrul propice de formare a unei atitudini concurenţiale, iată de ce folosirea unei activităţi de echipă care să permită, pe de o parte, implicarea tuturor elevilor şi, pe de alta, oferirea unui feedback pozitiv celor care îşi îndeplinesc activităţile propuse reprezintă o perspectivă optimizatoare asupra procesului de formare-instruire. Alternativa recomandabilă la ceastă modalitate de evaluare nu este notarea individualizată a rezultatelor obţinute de elevi la alte rezultate individuale, ci una care să încurajeze colaborarea. Competiţiei, i se poate reproşa faptul că cel mai adesea se constituie într-un factor ce determină un conflict şi comportamente agresive în grup. Rolul profesorului este de a asigura un echilibru, care trebuie identificat şi dezvoltat, între competiţie şi cooperare în sprijinul învăţării. Principiile învăţării în condiţii de cooperare presupune o largă varietate de forme de interacţiune, de la ajutarea episodică a colegului de bancă de către elevul mai avansat, până la grupurile cooperative de învăţare organizate de profesor după o anume tehnologie educaţională.

7. Dacă interacţiunea elev-elev ia rareori locul interacţiunii profesor-elev în cadrul lecţiei, aceasta se întâmplă pentru că profesorii renunţă foarte greu la rolul lor tradiţional, spre a-l asuma pe cel mai puţin comod, de facilitator şi consultant, Foarte puţini din elvii de liceu ştiu să elaboreze cu alţii la o sarcină comună. De cele mai multe ori profesorul trebuie să dea indicaţii cu privire la diviziunea muncii, la utilizarea resurselor, la sprijinirea celor lenţi. Cooperarea înseamnă înainte de toate un câştig în planul interacţiunii între elevi, generând sentimente de acceptare şi simpatie. Ea instaurează buna întelegere, armonia şi stimulează comportamentale de facilitare a succesului celorlalti. Cooperarea determină creşterea stimei de sine, încrederea în forţele proprii, diminuarea anxietăţii pe care mulţi copii o resimt la contactul cu instituţia educativă şi contribuie la intensificarea atitudinilor pozitive faţă de profesori.

8. Strategia educării cooperante a elevilor implică iniţierea şi desfăşurarea unor activităţi concrete. Condiţiile pedagogice ale strategiei educaţionale cooperante se referă la: • Formularea unor cerinţe clare şi a unor perspective care să mobilizeze energia colectivului. Asemenea cerinţe şi perspective reprezintă sarcini comune pe care colectivul urmează să le înfăptuiască, scopuri pe care să le atingă. Dintre acestea am putea menţiona angajarea colectivului în obţinerea unor rezultate bune la învăşătură, câştigarea unor concursuri etc. Aceste perspective au un efect pedagogic în măsura în care sunt realizabile, sunt stimulative şi atrăgătoare, exprimă năzuinţele elevilor şi îi antrenează.

9. Existenţa unui colectiv pedagogice inchegat. Este condiţia care asigură deprinderea de a inchega uşor relaţii în interiorul colectivului, schimbarea de relaţii etc. • Tradiţiile. Închegarea colectivului presupune cultivarea unor tradiţii legate ale anumite evenimente mai importante din viaţa şcolii şi a elevilor. • Deşi concluzia este că metodele cooperative se dovedesc mai eficiente decât organiyarea competitiva, trebuie să observăm că primele nu elimină total competiţia. Metodele cooperative presupune o îmbinare între cooperare şi competiţie, avem de-a face atât cu atitudini şi comportamente de cooperare cât şi cu o competiţie între grupuri. Astfel este util să ne gândim ce pondere din activitate o gândire cooperativă şi ce pondere competiţională; mai mult, funcţie de anumite persoane din grup, această pondere poate fi gândită în faza de proiectare a acţiunii educaţionale poate să fie schimbată major.

10. Prof: MARIA COMBEI Prof: DUMITRU COMBEI COLEGIUL NAŢIONAL „ION MINULESCU” SLATINA, Jud. OLT Bibliografie: Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob : PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ, Polirom, 1999. Ion Ovidiu Pânişoară : COMUNICAREA EFICIENTĂ, Polirom, 2006. Ioan Nicola : PEDAGOGIE, EDP. BUCUREŞTI, 1994.