1.04k likes | 1.18k Views
Guvernul Rom â n iei Document realizat de Cabinetul Consilierului de Stat Andreea Paul 1 3 octombrie 2011. Reforme 2009 - 2011. CUPRINS. Relansarea economică Reforme asumate în 2009 – 2011 Impactul economic al deciziilor luate Priorităţi pe termen scurt şi mediu.
E N D
Guvernul RomânieiDocument realizat de CabinetulConsilierului de Stat Andreea Paul13 octombrie 2011 Reforme 2009 - 2011
CUPRINS • Relansarea economică • Reforme asumate în 2009 – 2011 • Impactul economic al deciziilor luate • Priorităţi pe termen scurt şi mediu
RELANSAREA ECONOMICĂ • De unde am pornit? • Viziunea Guvernului în confruntarea cu criza economicăşi financiară 2.1 Evitarea derapajelor economice majore 2.2 Măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar 2.3 Măsuri pentru stimularea relansării economice
1. La preluarea mandatului în 2008 Guvernul a avut trei adversari majori • CRIZA ECONOMICĂ – cea mai severă din ultimii 60 ani • DEFICIT BUGETAR de 5,7%(cf. metodologiei europene) în an cu vârf de creştere economică (7,3%), care a dus la declanşarea procedurii de deficit excesiv de către Comisia Europeană. • UN STAT NEREFORMAT şi DECIZII IRESPONSABILE ale Guvernului Tăriceanu, care a angajat cheltuieli sociale pe datorie, fără nicio acoperire: • 7 acte normative care au acordat majorări salarialeîn 2008 • creşterea punctului de pensie în 2008de la 581,3 lei la697,5 lei.
2. Viziunea Guvernului în confruntarea cu criza economicăşi financiară • 2.1. Evitarea derapajelor economice majore • 2.2. Măsuri pentru diminuarea deficitului bugetarşi însănătoşirea finanţelor publice printr-un efort major al Guvernului, din care: • Două treimi s-au centrat pe eficientizarea şi reducerea cheltuielilor publice; • O treime a vizat creşterea veniturilor bugetare. • 2.3. Măsuri pentru stimularea creşterii economice sănătoasepe termen lung, în condiţiile unor dezechilibre macroeconomice grave acumulate, care au redus spaţiul fiscal necesar redresării economice.
2.1.Evitarea derapajelor economice majore Deficitul bugetului general consolidat s-ar fi apropiat de 10% din PIB în anul 2009 şi de 14% din PIB în anii 2010 şi 2011în absenţa măsurilor de austeritate luate de Guvern:
În trezoreria Statului au intrat 7,6 mld. Euro în urma Acordului cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială Valoarea totală a sumelor trase de către BNR şi MFP până în prezent: 17,4 mld. euro, din care 11,942 mld. euro de la FMI. 7,6mld euro 7 * Plus 1 miliard euro de la BERD şi BEI pentru proiecte de investiţii în sectorul privat (fără nicio implicare a sectorului public )
Diminuarea decalajelor între câştigul salarial mediu brut public şi cel privat între 2008 - 2011 Public Total economie Privat
- modificări procentuale faţă de perioada corespunzatoare a anului precedent, serie brută - 6,0 prognoza 4,0 1,7 2 1,7 2,0 1,5 1,50 0,0 -0,4 -0,6 -1,3 -2,0 -2,2 -2,2 -4,0 Tr. I 2010 Tr. II Tr. III Tr. IV Tr. I 2011 Tr. II Tr. III Tr. IV PIB-trimestrial PIB anual România a ieşit din recesiunea economică Evoluţia PIB 2010-2011 - serie brută 1,4 Sursa: Comisia Naţională de Prognoză, august 2011
Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici 2011-2014 12
Reducerea cu 25% a salariilor din sectorulbugetar, reducerea cu 15% a indemnizaţiilor de şomajşi a celorpentrucreşterea copilului. Reducerea cu 50% a normativelor de cheltuieli privind consumulde carburanţi pentru instituţiile publice şi reducerea cu 20% a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile rămase de executat pe semestrul doi al anului 2010. Restructurarea a 67 de spitale. Blocarea posturilor vacante şi ocuparea a numai 15% din cele vacantate ulterior în sistemul bugetar. Desfiinţarea, comasarea şi reorganizarea a 141 de agenţii guvernamentale. Eficientizarea şi reducerea cheltuielilor publice Îngheţarea valorii punctului de pensie în anii 2010 şi 2011 Interzicerea cumului pensiei cu salariul în sistemul bugetar, pentru pensionarii care au o pensie mai mare decât câştigul salarial mediu brut. Recalcularea pensiilor speciale – a pensiilor de serviciu şi a pensiilor militare de stat – şi includerea acestora în sistemul public de pensii. 2.2.Măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar Măsuri pentru eficientizarea şi reducerea cheltuielilor publice
Revenirea la procentelede contribuţii sociale din ian 2008 Extinderea sferei de aplicare a contribuţiei de asigurări de sănătate de 5,5% la pensiile mai mari de 740 lei/lunar. Creşterea cotei standard a taxei pe valoare adăugată de la 19% la 24%. Măsuri pentru creşterea veniturilor bugetare Majorarea nivelului accizelor la unele băuturi alcoolice ţigarete, benzină şi motorină. Lărgirea bazei de impozitare prin impozitarea veniturilor din dobânzi, a tichetelor de masa, a tichetelor cadou şi a altor venituri realizate de persoanele fizice Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice care deţin mai multe clădiri şi impozitului pentru mijloacele de transport cu capacitate cilindrică de peste 2000 cm³. Cresterea gradului de colectare a taxelor şi a impozitelor prin diminuarea evaziunii fiscale. 2.2.Măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar Măsuri pentru cresterea veniturilor bugetare
2.3.Măsuri pentru stimularea relansării economice • Măsuri pentru salvarea locurilor de muncăşi stimularea absorbţiei şomerilor • Stimularea investiţiilor publice • Stimularea investiţiilor private • Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat • Stimularea investiţiilor private prin garanţii de stat • Programe pentru susţinerea industrieişi a dezvoltării durabile • Programul Prima Casă • Programul de promovare a exporturilor • Măsuri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene • Diminuarea poverii administrativ – fiscale • Măsuri pentru sprijinirea contribuabililor aflaţi în dificultate • Modificarea recentă a legii contabilităţii • Măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale • Sprijinirea agriculturii 15
A. Măsuri pentru sprijinirea firmelor care angajează tineri, şomeri sau persoane vulnerabile • Reglementarea şomajului tehnic prin scutirea de la plată a contribuţiilor către bugetul de stat şi al asigurărilor sociale pentru angajator, pe o perioadă de maximum trei luni, urmând ca salariatul să primească 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. • Beneficiari: 548.999 persoane angajate şi 13.459 firme până la 31 decembrie 2010 • Scutirea de la plata CAS pentru firmele care angajează şomeri • Beneficiari: 6.072 persoane angajate şi 3.625 firme până la 31 decembrie 2010
A. Măsuri pentru sprijinirea firmelor care angajează şomeri, tineri sau persoane vulnerabile (cont.) • Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă şomeri în vârstă de peste 45 ani sau şomeri care sunt pãrinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale. • Angajatorii sunt scutiţi pe o perioadă de 1 an de la plata contribuţiilor sociale pentru şomaj aferente persoanelor respective, angajate pe o perioadă nedeterminată. • Subvenţia acordată angajatorilor: 500 lei/lună/persoană angajată, maxim 12 luni. • Angajatorii au obligaţia de a menţine şomerii în activitate timp de cel puţin 2 ani. • 11.545 persoane beneficiare până la 31 iulie 2011 (14.650 estimaţi pentru 2011) • Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă şomeri care mai au 3 ani până la pensionare. • Angajatorii beneficiază lunar, timp de maximum 3 ani, de o subvenţie de 500 lei. • 126 persoane beneficiare până la 31 iulie 2011 (din 315 estimaţi pentru 2011) • Firmele care angajează pe perioadă nedeterminată persoane cu handicapbeneficiază lunar de 500 lei, timp de 12 luni. • Angajatorii au obligaţia de a menţine şomerii în activitate timp de cel puţin 2 ani. • 125 persoane beneficiare până la 31 iulie 2011 (din 250 estimaţi pentru 2011) • Pentru aceste 3măsuri: • Buget 2011: 68,7 mil. lei – în primele 7 luni ale anului au fost cheltuite44,2 mil.lei. Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Silviu Bian, 021.303.98.31,anofm@anofm.ro, ANOFM
A. Măsuri pentru sprijinirea firmelor care angajează şomeri, tineri sau persoane vulnerabile (cont.) • Subvenţii acordate angajatorilor care încadrează în muncă tinerii absolvenţi • Angajatorii sunt scutiţi pe o perioadă de 1 an de la plata contribuţiilor sociale pentru şomaj aferente persoanelor respective, angajate pe o perioadă nedeterminată. • Subvenţia se acordă timp de 12 luni (18 luni în situaţia absovenţilor-persoane cu handicap), perioadă în care beneficiază lunar şi de o sumă diferenţiată în funcţie de nivelul studiilor: • 500 lei pentru nivelul de pregătire primar şi gimnazial; • 600 lei pentru nivelul de pregătire liceu şi post-liceal; • 750 lei pentru nivelul universitar. • Angajatorul este obligat să menţină în activitate angajatul 2 ani după finalizarea subvenţiei. • Buget alocat în 2011: 93,75 mil. lei. • 3.469 persoane beneficiare până la 31 iulie 2011 (10.290 estimaţi pentru anul 2011) • Încurajarea uceniciei şi angajarea tinerilor pe perioada vacanţelor • 250 lei/lună pentru angajatori şi contravaloarea lunară a serviciilor de instruire teoretică a ucenicului, fără a depăşi 100 lei lunar. • 250 lei/lună pe student/elev angajat pe perioada vacanţelor, pentru cel mult 60 zile lucrătoare într-un an calendaristic. • Buget alocat în 2011: 457 mii lei. • 626 tineri au fost angajaţi pe perioada vacanţei până la 31 iulie 2011 18 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Silviu Bian, 021.303.98.31,anofm@anofm.ro, ANOFM
B. Stimularea investiţiilor publice • Creşterea alocărilor bugetare pentru investiţii publice: • în anul 2008: 6,3% din PIB (32,6 mld. lei) • în anul 2011: 6,6% din PIB (36,06 mld. lei) • România este a doua ţară din UE, după Polonia, cu cele mai mari alocări bugetare pentru investiţii (Eurostat, 2010). • Adoptarea legii Parteneriatului Public-Privat • Avantaje ale PPP • Diverse surse de finanţare privată pentru proiecte publice. • Creşterea eficienţei ca urmare a managementului privat al proiectelor. • Reducerea costurilor pentru administraţiile locale şi centrale. 19 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Cristina Mitru, 021.314.23.03, cristina.mitru@mfinante.ro, Ministerul Finanţelor Publice
C. Stimularea investiţiilor private a) Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat • 1. Primul pilon: proiecte mari de investiţii • Beneficiari:24 proiecte de investiţiiîn valoare depeste 1,2 mld. euro, carecreazăaprox. 7.000 noi locuri de muncă. Ajutorul de stat aprobat: aprox. 329 mil.euro: • Ajutoare de stat pentru investiţiile de peste 100 mil. euro, care angajează peste 500 de salariaţi.Exemple: • Proiectul de eficientizare energetică Turceni. Investiţia se ridică la 296,5 mil. euro, din care 36 mil. euro reprezintă ajutor de stat. • Fabrica de anvelope Pirelli Tyres Romania la Slatina. Valoarea investiţiei este de 159 mil. euro, din care 28,1 mil. euro reprezintă ajutor de stat. • Susţinerea proiectelor mari de investiţii prin acordarea de ajutoare de stat pentru cele de minimum 5 mil. euro şi care angajează minimum 50 de salariaţi. Exemple: • Renault Techonolgie, Aaylex Prod, Delphi Diesel Systems, Automobile DACIA Piteşti, Premium Aerotec, LUFKIN Industries, REMAR, International Automotive Components, Toro Manufacturing Sales, Palace Sinaia, Rombat Bistriţa, Styria Arcuri, Gral Medical, Honeywell, Metale International, Altius International, Cord Romania, IPORO, Contitech. 20 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Livia Stan, 021.312.41.62,livia.stan@mfinante.ro, Direcţia de ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate, MFP
a) Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat (cont.) 2. Al doilea pilon: susţinerea IMM-urilor • Programul Mihail Kogălniceanu pentru finanţarea IMM-urilor • 2034 aplicanţi până la data de 11 octombrie 2011 • Subvenţionarea amaximum 70% din rata dobânzii aferentă creditului, dar nu mai mult de 6,5% pe an • Garanţii de stat pentru maximum 80% din valoarea creditului, dar garanţia nu poate depăşi 100.000 lei • Programul se derulează online pentru diminuarea birocraţiei • Buget total maxim al subvenţiei (2011-2013): 165 mil. lei • 2011: 24 mil. lei – 4.000 beneficiari potenţiali • 2012: 70 mil. lei – 2.000 beneficiari potenţiali • 2013: 71 mil. lei – 2.000 beneficiari potenţiali • Fond de garantare plafonat la 400 mil. lei. • Linia de credit deschisă nu poate depăşi: • 125.000 lei/an/beneficiar • 30% sau 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni pentru beneficiarii cu alte linii de credit deschise, respectiv beneficiarii care nu au alte linii de credit 21 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Doina Marin, 021.335.26.20,doina.marin@aippimm.ro, AIPPIMM
a) Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat (cont.) • Ajutoare de minimis • Beneficiari: 905 IMM-uriau beneficiat de acorduride principiu pentru finanţareîn 2008- 2010: s-au efectuat plăţi în valoare de 192 mil. lei. • Sprijinirea dezvoltării antreprenoriatului feminin prin programul naţional multianual (2005-2012) pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor • Buget alocat în 2011: 500.000 de lei • Beneficiari: 240 doamneau urmat cursul de formare antreprenorială. • Credit pentru femei antreprenor – EximBank • Linie de credite cu dobândă subvenţionată pentru IMM-urile care au femei ca acţionari majoritari sau sunt administrate de femei care au şi calitatea de acţionar. • Dobândă: 5 puncte procentuale sub dobândă pieţei (ajutor de minimis) • Valoare credit: maximum 100.000 euro 23
a) Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat (cont.) • 3. Al treilea pilon: microîntreprinderi • Programul „Start” pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare • Destinat microîntreprinderilor cu o vechime mai mică de 2 ani. • Alocaţie financiară nerambursabilă: maxim 70% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar • Bugetul alocat: 10 mil. lei ( cu aprox. 30% mai mare faţă de 2010). • Etapa I: 800.000 lei – workshop-uri de pregătire antreprenorială (8 locaţii) • Etapa a II-a: 9,2 mil. lei – finanţarea planurilor de afaceri prin alocaţie financiară nerambursabilă, în limita bugetului alocat. • Beneficiari: 100 firme (din 416 firme aplicante) 24 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Doina Marin, 021.335.26.20,doina.marin@aippimm.ro, AIPPIMM
a) Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat (cont.) • Programul pentru tinerii debutanţi în afaceri • Se acordă fonduri nerambursabile de până la 10.000 euro, dar nu mai mult de 50% din valoarea planului de afaceri. De fondurile nerambursabile poate beneficia atât tânărul care obţine credit, cât şi tânărul care cofinanţează planul de afaceri din surse proprii. • Fondul Naţional de Garantare oferăgaranţii pentru creditele necesare realizării planului de afaceri, în proporţie 80% din valoarea creditului, dar nu mai mult de 80.000 euro. • Noul angajator este scutit de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru maximum 4 angajaţi, dar este obligat să angajeze cel puţin 2 persoane. • În cadrul programului au fost depuse 1.256 dosare; dintre acestea, 807 dosare au fost avizate (s-a atins plafonul maxim alocat) – 11 octombrie 2011. • Până la 7 octombrie 2011 au fost înregistrate la Oficiile Naţionale ale Registrului Comerţului 4644 firme– 3367dintre acestea sunt în momentul de faţă înmatriculate. • Cele mai multe firme au fost înregistrate în Bucureşti (622) şi Cluj (301), urmate de judeţele Dolj (224), Timiş (199), Bihor (182). 25 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Doina Marin, 021.335.26.20,doina.marin@aippimm.ro, AIPPIMM
a) Stimularea investiţiilor private prin ajutoare de stat (cont.) • Programul Naţional multianual 2002 – 2012 de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri. • Buget alocat şi cheltuit în 2010: 2,9 mil. lei (grad implementare 100%) • Buget alocat în 2011: 6,15 mil. lei, dublu faţă de bugetul alocat în 2010 • 3 incubatoare înfiinţate în 2006 • Alba Iulia – 13 firme incubate (86 locuri de muncă create) • Braşov – 17 firme incubate (37 locuri de muncă create) • Sfântu Gheorghe – 17 firme incubate (48 locuri de muncă create) • 2 incubatoare înfiinţate în 2010 • Tg-Mureş – 20 firme incubate • Mangalia – 8 firme incubate • 1 incubator înfiinţat în 2011 până în prezent: Bacău • 4 incubatoare până la sfârşitul anului 2011: Timişoara, Satu Mare, Câmpia Turzii, Dorohoi. 27 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Doina Marin, 021.335.26.20,doina.marin@aippimm.ro, AIPPIMM
b)Stimularea investiţiilor private prin garanţii de stat • Sprijinirea IMM-urilor prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii • Beneficiari: 23.8000 garanţiiîn valoare de peste 1,3 mld. euro, ceea ce adus la crearea şi/sau menţinerea a peste 239.000 locuri de muncă în perioada 2009 – august 2011. • Oferirea de garanţii guvernamentale de 80% din valoarea creditului pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri structurale în domenii prioritare pentru economia românească, pentru maximum 4 ani • Beneficiari: s-au acordat în anul 2010 garanţii în valoare de aprox. 19mil. lei pentru implementarea unor proiecte de investiţii în sumă de aprox. 450 mil. lei • Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în 2011 se ridică la 300 mil. euro. Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Cristina Mitru, 021.314.23.03, cristina.mitru@mfinante.ro, Ministerul Finanţelor Publice 28 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Antoaneta Popescu, 021.302.53.40, antoaneta.petrescu@mfinante.ro, Direcţia Monitorizare, ACIS
D. Programe pentru susţinerea industriei şi a dezvoltării durabile • Programul de creştere a competitivităţiiproduselorindustriale • Criteriu de eligibilitate:să nu fi beneficiat în ultimii 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs, de ajutor de minimis, care, cumulat cu suma solicitată în proiect, să depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro • Fondurialocatepentruanul 2011: 15,102 mil. lei • Contracte în derulare în 2011: 39 • Proiecte depuse şi acceptate în 2011: 23 • Programul de dezvoltareşi modernizare a activităţilor de comercializare a produselorşi serviciilor de piaţă • Criterii de eligibilitate: cifră de afaceri anuală netă de max. 50 mil.euro/ active totale care nu depăşesc43 mil. euroşi maxim 250 salariaţi. • Buget alocat în 2011: 7 mil.lei, cu 40% mai mare faţă de anul 2010. • Beneficiari: 1851 firme au depus 686proiecte, din care 75 au fost deja acceptate (restul fiind în proces de evaluare) Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Danut Ciontea, 021.202.52.30,danut_ciontea@minind.ro, Direcţia Generală Politica Industrialăşi Mediu de Afaceri, MECMA Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Cristian Haiduc, 021.335.26.32, presedinte@aippimm.ro, AIPPIMM
D. Programe pentru susţinerea industriei şi a dezvoltării durabile (cont.) • Programul Rabla • 2010 • Beneficiari: • 189.323 maşini uzate predate spre casare • 62.550 maşini noi cumpărate din care 25.263 sunt maşini româneşti • Total fonduri alocate: 722 mil. lei • 2011 • Beneficiari până la 11octombrie 2011: • 101.489 maşini vechi colectate • 22.514 maşini noi cumpărate, din care 7.943 sunt maşini româneşti • Total fonduri alocate: aprox. 544,5 mil. lei, din care 88,5 mil. lei plăţi pentru anul 2010 din bugetul alocat pentru anul 2011. 30 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Gheorghe Papuc, 021.317.02.87 (int. 126),gheorghe.papuc@afm.ro, DirecţiaImplementare Proiecte, AFM
D. Programe pentru susţinerea industriei şi a dezvoltării durabile (cont.) • Programul Casa Verde – persoane fizice • Potenţiali beneficiari: proprietar/coproprietar al imobilului care face obiectul proiectului şi nu are obligaţii restante la bugetul de stat. • 2010: • 18.361 dosare depuse, din care 16.146 dosare acceptate • Buget alocat: 110,7 mil. lei • 2011 (sesiunea s-a deschis pe 01.06.2011) • Nr. dosare depuse: 23.938, la data de 11 octombrie 2011 • Buget alocat: peste 144 mil. lei • Programulnaţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe • Potenţiali beneficari: asociaţii de proprietari din blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990 • Bugetul alocat în 2010: 300 mil. lei, din care credite bugetare 150 mil. lei • În anul 2011, creditele bugetare alocate sunt în valoare de 150 mil. lei. • Beneficiari în 2010-2011: 29.000 de apartamente. Contact pentru informaţii suplimentare: Dl.Kato Zoltan, 021.317.86.16, zoltan.kato@afm.ro, AFM 31 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Gina Petrescu, 0372.114.562, gina.petrescu@mdrt.ro, Direcţia Generală Lucrări Publice (MDRT)
D. Programe pentru susţinerea industriei şi a dezvoltării durabile (cont.) • Programul privind creşterea producţiei de energie din surse regenerabile • Criterii de eligibilitate: • Persoane juridice care au activitate economică de cel puţin 6 luni la data depunerii dosarului de finanţare şi cel puţin un exerciţiu financiar anual încheiat • Nu beneficiază şi nu va beneficia de finanţare din alte fonduri publice şi/sau europene pentru aceleaşi cheltuieli eligibile ale proiectului, dacă intensitatea ajutorului de stat depăşeşte 50% • 52 proiecte în curs de finanţare, în valoare de peste 906 mil. lei • Programul “Cumpără româneşte” • Vizează creşterea capacităţii instituţionale a MECMA de a formula, implementa, coordona şi monitoriza politicile publice şi în vederea sprijinirii economiei româneşti. • Finanţarea este de 5,2 mil. lei şi provine din fonduri europene (Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative) • Durata programului este de 1 an de la semnarea contractului de finanţare. 32 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Lucian Pricină, 021.316.02.15, lucian.pricina@mmediu.ro, Ministerul Mediului
E. Programul “Prima Casă” continuă într-o formă îmbunătăţită • Total program Prima Casă (1-4), până la 11 octombrie 2011: • 48.737 garanţii, în valoare totală de 1,96mld. euro. • Prima Casă 4 (de la 1 iunie 2011): • Beneficiari: orice persoană care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul/soţia nicio locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită, fie deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul/soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 mp. • Finanţatorii (băncile) au posibilitatea de a reutiliza un plafon la nivelul a 50% din totalul garanţiilor acordate în cadrul Programului, în condiţiile împărţirii proporţionale a riscurilor şi a pierderilor între stat şi finanţator. 33 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Angela Carabas, 021.319.96.89, angela.carabas@mfinante.ro, Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică, MFP
F. Programul de promovare a exporturilor Promovarea sectoarelor strategice pentru exportul românesc prin acţiuni de publicitate şi reclamă Branduri sectoriale actuale: Romania, your reliable trade partner– brand sectorial industrial Zoom into Romanian Fashion– brand sectorial confecţii România IT, creative talent, technical excellence– pentru industria de IT Wines of Romania– pentru promovarea vinurilor Romanian furniture, style, durability and comfort– pentru mobilă Portalul de informaţii de comerţ exterior, www.portaldecomert.ro Oferă informaţii privind oportunităţile de afaceri, fiind conectat la baza de date a UE. Peste 50.000 de vizitatori în prezent, după un an de la lansare. Finanţarea acţiunilor depromovare a exporturilor: Buget: 36,4 mil. lei, utilizat pentru acoperirea (parţială sau totală) a cheltuielilor necesare acţiunilor de promovare a exportului. Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Costin Lianu,021.401.05.43 costin.lianu@dce.gov.ro, Direcţia Generală Comerţ şi Relaţii Internaţionale
F. Programul de promovare a exporturilor (cont.) Participarea anuală la aprox. 55 de târguri şi expoziţii internaţionale Hannover Messe – pentru sectorul industrial Cebit – pentru sectorul IT Vinexpo – pentru exportatorii de vin Koln – pentru exportatorii de mobilă Pret a Porter – pentru sectorul confecţii Organizarea de misiuni economice în ţări de interes pentru exportatorii români Realizarea de studii de piaţă, pe baza propunerilor din partea mediului de afaceri. Se acordă ajutor de minimis de 50% din cheltuielile totale prestatorului de servicii. Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Costin Lianu,021.401.05.43 costin.lianu@dce.gov.ro, Direcţia Generală Comerţ şi Relaţii Internaţionale
Principalele ţări partenere la export în anul 2010 (pondere în total exporturi)
Exporturile României pe principalele domenii de activitate în anul 2010
G. Măsuri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene • Acordarea unor facilităţi financiare pentru beneficiari: • Acordarea de prefinanţare şi beneficiarilor privaţi care intră sub incidenţa ajutorului de stat, de până la 35% din valoarea grantului. • Beneficiarii privaţi au posibilitatea de deschidere a conturilor de proiect şi la bănci comerciale. • Eliminarea obligaţiei pentru microîntreprinderi de a asigura co-finanţarea proiectelor europene sub forma contribuţiei proprii la cheltuielile eligibile. • Accelerarea procedurilor de licitare, prin modificarea legislaţiei privind achiziţiile. • Simplificarea ghidurilor pentru solicitanţi:renunţarea la solicitarea unor documente la momentul depunerii proiectului sau înlocuirea cu declaraţii pe propria răspundere a solicitantului. • Introducerea posibilităţii ca Autoritatea de management să semneze contracte de finanţare care să totalizeze o valoare superioară cu până la 20% a alocării aprobate prin programele operaţionale („supra-contractare”), pentru a asigura un ritm mai alert de absorbţie, a compensa economiile realizate pe unele proiecte şi a anticipa eventualele cheltuieli neeligibile neprevăzute. 38 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Antoaneta Popescu, 021.302.53.40, antoaneta.petrescu@mfinante.ro, Direcţia Monitorizare, ACIS
Proiecte majore de investiţii în derulare • POS Mediu • Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea – 419 mil. lei • Extindereaşi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apăşi canalizare în judeţul Călăraşi– 356 mil. lei • Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava – 218 mil. lei • Reabilitarea sistemului de termoficare urbană în Botoşani (2009-2028) – 155 mil. lei • POS Transport • Construcţia autostrăzii Cernavodă – Constanţa – 1,8 mld. lei • Construcţia autostrăzii Arad - Timişoara (inclusiv varianta de ocolire Arad) – 1,7 mld. lei • Construcţia variantei de ocolire a municipiului Constanţa – 946 mil. lei • Construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal – aprox. 160 mil. lei • Sistem de management al traficului de nave pe canalul Dunăre - Marea Neagră şi de informare asupra transportului pe ape interioare – aprox. 19 mil. lei • POS Dezvoltarea Resurselor Umane • „Şanse pentru comunitatea rurală”: conştientizarea populaţiei din mediul rural cu privire la oportunităţile de demarare a unei activităţi independente şi dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor antreprenoriale – 18,5 mil. lei • Asistenţă prin consiliere pentru ocuparea şi revitalizarea dezvoltării mediului rural din Regiunile Vest şi Centru – 5,8 mil. lei 39
Proiecte majore de investiţii în derulare • Programul Operaţional Regional • Centrul de afaceri Sibiu – 66,7 mil. lei • Reabilitare campus universitar Complex Mecanica (Universitatea Craiova) – 48,6 mil. lei • Reabilitarea şi modernizarea Drumului Judeţean 156 A , judeţul Neamţ – aprox. 30 mil. lei • Modernizare ambulatoriu de specialitate, spitalul pt. copii "Sf. Ioan” Galaţi – 11,7 mil. lei • Restaurarea, conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Moldoviţa – 7 mil. lei • POS Creşterea Competitivităţii Economice • Institut de Cercetare Dezvoltare Inovare: Produse High Tech pentru Dezvoltarea Durabilă – 86,2 mil. lei • Acces Naţional Electronic la Literatura Ştiinţifică de Cercetare – 83,7 mil. lei • Institutul de Cercetări pentru Energii Regenerabile – 53,5 mil. lei • Centrala eoliană din Oraviţa, judeţul Caraş-Severin – 34,6 mil. lei • Portal web pentru preluarea online a datelor statistice – 21,4 mil. lei • Achiziţie linie tehnologică pentru producerea de etichete în rolă pe suport de material plastic – 9,5 mil. lei • Centru de Cercetare Dezvoltare POLIPHARMA Industries – 8 mil. lei • Centru de cercetare clinică şi paraclinică de laboratorpentru medicina respiratorie pediatrică – 7,6 mil. lei • Modernizare Secţie Tapiţerie – 0,9 mil. lei 40
H. Diminuarea poverii financiare şi administrative • În ciuda dificultăţilor bugetare, Guvernul a păstrat cota unică de 16%. • Până în prezent, 237 taxe şi tarife au fost comasate sau eliminate, din 491 existente la începutul anului 2009. • Impozitul minim a fost eliminat de la 1 octombrie 2010. • Declaraţia unică 112 privind contribuţiile sociale şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate a fost implementată de la 1 ianuarie 2011. • În prezent,Declaraţiaunică se depune trimestrial de către micii contribuabili, faţă de obligaţia anterioară de depunere lunară a acesteia. • Beneficiari: cca. 237.000 angajatori, persoane fizice şi juridice, cu maximum 3 angajaţi exclusiv şi o cifră de afaceri de maximum 100.000 euro în anul anterior – 54,7% din totalul celor care depun Declaraţia unică. • Cotă unică de 1% pentru taxa hotelieră indiferent de categoria de cazare, faţă de 1-5% în funcţie de decizia Consiliilor Locale. • Arieratele statului către agenţii economici privaţis-au înjumătăţit în perioada iunie 2010 – iunie 2011, de la 1.847 mil. lei la 927 mil. lei. • A fost creat portalului virtual unic One Stop Shop:www.immoss.ro 41 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Bogdan Preda, 021.319.96.74 (int. 2089), bogdan.preda@mfinante.ro,Serviciu Inspecţia Fiscală, MFP
a)Măsuri pentru sprijinirea contribuabililor aflaţi în dificultate • Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale pentru o perioadă maximă de 5 ani. • Încurajarea plăţii voluntare a obligaţiilor fiscale restante prin: • anularea penalităţilor de întârziere aferente acestora cu condiţia plăţii voluntare a principalului şi dobânzilor până la 31.12.2011 • reducerea cu 50% a penalităţilor în cazul plăţii principalului şi dobânzii aferente până la 30.06.2012 • Reglementarea compensării de drept:stingerea datoriilor statului şi contribuabilului când ambii au datorii unul faţă de celălalt. • Modificarea ordinii de stingere a obligaţiilor fiscale: stingerea cu prioritate a obligaţiilor fiscale principale şi apoi a celor accesorii, în ordinea vechimii. 42 42 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Bogdan Preda, 021.319.96.74 (int. 2089), bogdan.preda@mfinante.ro, Serviciu Inspecţia Fiscală, MFP
a)Măsuri pentru sprijinirea contribuabililor aflaţi în dificultate (cont.) • În certificatul de atestare fiscală se vor trece atât datoriile contribuabilului către stat, cât şi datoriile statului către contribuabil, pentru a acorda posibilitatea participării acestuia la licitaţiile de achiziţii publice. • Colectarea TVA-ului la întocmirea şi acceptarea situaţiilor de lucrări, pentru serviciile care determină decontări sau plăţi succesive şi eliminarea obligaţiei de a colecta TVA la expirarea unei perioade de un an de la data începerii lucrărilor sau de la ultima decontare. • Diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat neachitate la termen la 0,04% pentru fiecare zi de întârziere (14,6% pe an) comparativ cu cel anterior de 0,05% (adică 18,25% pe an). 43 43 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Bogdan Preda, 021.319.96.74 (int. 2089), bogdan.preda@mfinante.ro, Serviciu Inspecţia Fiscală, MFP
b) Modificarea recentă a legii contabilităţii • 2 obiective precise: • reducerea costurilor firmelor cu întocmirea situaţiilor financiare • reducerea birocraţiei în administraţia financiară • Am introdus un sistem simplificat de contabilitate pentru întreprinderile mici care îndeplinesc cumulativ două condiţii: au atât activele, cât şi cifra de afaceri mai mică de 35.000 euro: • aceste firme vor întocmi 2 situaţii financiare în loc de 5; • aceste firme nu mai depun bilanţul semestrial, ci doar bilanţul anual; • bilanţul şi contul de profit vor fi întocmite în sistemul contabil simplificat cu un număr restrâns de elemente componente şi cu un plan de 50 de conturi în loc de 400 de conturi; • semnarea documentelor contabile se va putea face şi de către persoanele cu studii economice superioare, nu doar de către experţii contabili, pe bază de convenţie civilă. • 349.000 firme sunt beneficiarii acestor măsuri (57% din firmele active pe piaţă) 44
I. Măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale • Extinderea controlului persoanelor fizice prin implementarea metodelor indirecte de control în vederea impozitării veniturilor nedeclarate sau a căror sursa nu poate fi identificată. • Acordarea de competenţe lărgite organelor de inspecţie fiscală. • Implementarea controlului comerţului electronic. • Finalizarea sistemului integrat vamal de securizare a graniţelor. • Eliminarea comerţului ilicit cu ţigarete din magazinele duty-free. • Crearea Registrului Operatorilor Intracomunitari, cuprinzând toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare. • Dezvoltarea de sisteme informatice transeuropene, interoperabile, care să susţină funcţiile vamale în cadrul Programului “Vama Electronică”. • Monitorizarea circulaţiei în regim suspensiv a produselor accizabile. România a fost printre primele ţări din Uniunea Europeană care a implementat sistemul informatic de supraveghere şi control la nivel intracomunitar al mişcării acestor produse. • Aplicarea taxării inverse în domeniul TVA pentru livrarea anumitor categorii de cereale si plante tehnice – persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, în locul furnizorului (măsura este valabilă până la 31 mai 2013). 45 45 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Bogdan Preda, 021.319.96.74 (int. 2089), bogdan.preda@mfinante.ro, Serviciu Inspecţia Fiscală, MFP
I. Măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale (cont.) • Rezultate obţinute în primeleşapte luni din anul 2011, de structurile de inspecţie fiscală, Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, ca urmare a 160.518acţiuni de inspecţie şi control: • Sume suplimentare stabilite: 5,979 mld. lei • Valoarea prejudiciilor stabilite: 4,350 mld. lei • Măsuri asiguratorii: 2,278 mld. lei. • Valoarea sumelor restante provenind din deconturile cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, depuse de contribuabili, aproape s-a înjumătăţit din 2008 până în prezent: de la 3,382 mld.lei în decembrie 2008 la 1,671 mld. lei în iulie 2011. • A fost redus numărul de zile de depăşire a termenului legal de soluţionare, reflectat în scăderea numărului de solicitări de rambursare cu termenul depăşit cu peste 90 de zile de la 1.814 solicitări în decembrie 2008, la 801 solicitări în iulie 2011. 46 46 Contact pentru informaţii suplimentare: Dl. Bogdan Preda, 021.319.96.74 (int. 2089), bogdan.preda@mfinante.ro,Serviciu Inspecţia Fiscală, MFP
Veniturile bugetare ale ANAF au crescut cu 11,3% în primele 9 luni • A.N.A.F. a realizat venituri bugetare în primele 9 luni ale lui 2011 de 114,6 miliarde lei. • La bugetul de stat s-au încasat 76,8miliarde lei, în creştere cu 13,02% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut: • Încasările din impozitul pe profitau crescut cu1,97%; • Încasările din impozitul pe venits-au majorat cu 2,47%; • Încasările din TVA au fost cu 25,39% mai mari; • Încasările din accize au crescut cu 13,15%. • Pentru bugetele de asigurări sociale: • la bugetul Fondului naţional unic de asigurări de sănătate veniturile încasate au înregistrat o creştere cu 9,34% faţă de primele 9 luni din 2010; • la bugetul asigurărilor sociale de stat s-a înregistrat o creştere cu 7,75% • la bugetul asigurărilor pentru şomaj s-a înregistrat o scădere cu 3,34%. 47 47
J. Sprijinirea agriculturii • Programul “Primul Siloz” • Beneficiari: 500 certificate de depozitemise din 2009 până la 30 septembrie 2011 • 274 certificateîn circulaţie cu o valoare totală de aprox. 520 mil. lei garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural din sumele alocate de către MADR. • Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (pilon II PAC) • Proiecte finalizate la 7 octombrie 2011: 2.006. • Proiecte depuse: 95.266, în valoare de aprox. 15,16mld. euro. • Proiecte selectate: 47.697, cu o valoare de peste 4,4 mld. euro. • Proiecte contractate (finanţate): 44.880, cu o valoare de peste 4,2 mld. euro. • Plăţile efectuate:2,7 mld. euro (27% din alocarea 2007-2013). • Pentru anul 2011 au fost stabilite 15 sesiunide depunere de proiecte, alocarea financiară totală fiind de 1,51 mld. euro. • Plăţi pe suprafaţă pentru fermieri (pilon I PAC) • În 2011, subvenţia pe ha va depăşi 170 euro, cu 40 euro mai mare faţă de 2010. • Au fost efectuate plăţi în avans pentru 80% din fermieri, până în februarie 2011. • În anul 2011 introducem în cultură peste 2 mil. ha, atingând astfel cea mai mare suprafaţă de terenuri lucrate din ultimii 20 de ani. 48 Contact pentru informaţii suplimentare: Dna. Livia Chivu, 021.307.85.84, livia.chivu@madr.ro, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale