290 likes | 587 Views
STRATEGIA NA ŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ. SNAC. STRATEGIA NA ŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ.
E N D
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ • Definiție:SNAC presupune dezvoltarea activităţii de voluntariat realizată de copii/elevi din învăţământul preuniversitar şi studenţi, care permite acestora să devină cetăţeni informaţi şi devotaţi solidarităţii umane. • Scop:Creșterea interacțiunii și a incluziunii sociale. • Organizatori:Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului şi Asociația „Children High Level Group” • Format:un program la care participă copii și elevi din învăţământul preuniversitar, care implică o varietate largă de a activități creative și pline de imaginație, a căror menire, pe lângă mesajul educativ, este de a crește gradul de integrare socială. SNAC
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ ISTORIC: • Februarie – Aprilie 2003:Studiul pilot SNAC în Craiova, organizat de Muir John Potter • Februarie 2004:un Memorandum referitor la SNAC a fost semnat de 5 miniştri şi de primul ministru • Aprilie 2004:a avut loc Conferinţa de lansare a Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară • Octombrie 2006:delegaţi din 12 ţări au participat la Conferinţa internaţională intitulată „Dezvoltarea strategiilor naționale de acțiune comunitară”. Conferința a fost organizată la București și a avut ca scop extinderea modelului românesc și în alte țări. Până la finalul lui 2007, SNAC era pilotată în alte trei ţări. • Decembrie 2006:baroneasa Emma Nicholson şi scriitoarea J. K. Rowling înfiinţează Children’s High Level Group. Asociaţia, cu Muir John Potter ca director de educaţie, a susţinut activ dezvoltarea programelor de acțiune comunitară în Europa: La Cotroceni prezentare program SNAC Liceul “I.H.Rădulescu “ Tîrgovişte. • 2007:apare OMECT nr. 1734, care este baza legală de implementare a Strategiei de Acțiune Comunitară în România
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ LEGISLAȚIE • Ordinul MECTS nr. 3477/08.03.2012privind Strategia Naţională de Acţiune Comunitară - legiferează SNAC în România. El stabileşte obiectivele, modurile de acţiuni şi organizarea, responsabilităţile şi drepturile coordonatorilor, precum şi documentele necesare pentru implementarea SNAC. • Coordonatorii regionali SNAC sunt numiţi în fiecare an de MECTS, coordonatorii judeţeni de inspectorul şcolar general şi coordonatorii pe școală de director la propunerea consiliui de administrație al școlii. • Planul managerial al fiecărei școli cuprinde și un capitol destinat implementării acțiunii comunitare. • Acțiunea Comunitară este o activitate de voluntariat, dar poate fi și CDS. • Coordonatorii și voluntarii primesc Certificate care atestă voluntariatul. • Certificatele voluntarilor și ale coordonatorilor sunt recunoscute la nivel național
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂOBIECTIVE GENERALE • Încurajarea implicării elevilor, ca voluntari, în activităţidesfăşuratecu persoane aflate în dificultate, în scopul susținerii procesului de incluziune socială şi de dezvoltare educaţională personală a acestora; • Realizarea incluziunii şi implicării persoanelor aflate în dificultate, prin angajarea tuturor celor interesaţi într-un program educaţional de activităţi ce promovează intens incluziunea socială; • Includerea persoanelor izolate din punct de vedere social în viaţa comunităţilor lor locale prin activităţi desfăşurate în comun; • Dezvoltarea educațională a voluntarilor.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂOBIECTIVE GENERALE • Includereaînmodactivacopiilorcareprovindinfamiliivulnerabiledinpunctdevederesocialșiacopiilorcunevoispecialedincentreledeplasament,încomunităţilelocale; • Implicareacopiilorcudificultățideadaptare,aprofesorilor,elevilorşiaaltorvoluntariîncadrulunorproiectecevorfirealizateîmpreună; • Realizareaincluziuniişiimplicăriiprinangajareatuturorcelorinteresaţiîntr-unprogrameducaţionaldeactivităţicepromoveazăintens,printrealtele,integrareasocială; • FamiliarizareavoluntarilorcuorganizareapracticășiimplementareaunuiProgramdeAcţiuneComunitară,înscopulsprijiniriidezvoltăriieducaţionalea persoanelor defavorizate;
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂOBIECTIVE SPECIFICE • Iniţierea de programedeAcţiuneComunitarăîntreelevii voluntarii din şcoli, organizațiinon-guvernamentale, pe de o parte, și persoanele aflate în dificultate, pe de altă parte; • Organizareadeactivităţi incitante și interesante pentru persoanele aflate în dificultate și pentru voluntari; • Stimularea și dezvoltarea abilităților persoanelor cu nevoi speciale prin activități creative,deimaginaţieşiterapeutice,cumarfiartele plastice, arta dramatică, dansul,sportul,IT,muzica, abilitarea manuală, prinpetrecereatimpuluicu alți copii/adulți; • Încurajarea copiilor și elevilor, în sensul practicării voluntariatului prinparticiparealorlaproiecte de Acțiune Comunitară.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂBENEFICIARI • direcţi: • copii cu dizabilităţi, • copii cu dificultăţi de învăţare şi adaptare şcolară şi socială, • copiii/tineri/adulți din categorii vulnerabile. • indirecţi: • familiile persoanelor aflate în dificultate, • comunitatea, • societatea.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂBENEFICII - PENTRU VOLUNTARI • Promovarea cunoştinţelor şi aptitudinilor lor cu privire la unele aspecte importante ale educaţiei, într-un mod plăcut şi incitant; • O mai bună înţelegere şi conştientizare a nevoilor individuale si a provocărilor cu care se confruntă alte persoane din comunitatea lor; • Încurajarea ingeniozității, inteligenţei şi creativității lor pentru a răspunde nevoilor lor individuale precum şi ale comunităţii din care fac parte; • Obţinerea sentimentului de împlinire în urma întreprinderii de activități competitive și utile; • Dezvoltarea și îmbunătățirea unor calităţi precum toleranța, răbdarea şi devotamentul.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂBENEFICII - PENTRU COPII • Se vor implica, integrându-se în comunitatea lor locală şi se vor bucura de stabilirea unor relaţii de prietenie cu voluntarii; • Vor câştiga încredere în forţele lor, apreciindu-şi mai mult propria valoare, care va fi remarcată și de alții; • Îşi vor dezvolta abilităţile creative şi de comunicare prin stimularea unor activităţi intelectuale şi fizice diverse; • Îşi vor dezvolta noi aptitudini şi abilităţi prin diverse programe şi activităţi; • Vor simţi că fac parte din comunitate şi nu vor încerca sentimentul de marginalizare sau excludere.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ ȘCOLI IMPLICATE • Colegiul Naţional „I. Văcărescu” Târgovişte • Liceul „Ion Heliade Rădulescu” Târgovişte • Colegiul Naţional „Constantin Carabella” Târgovişte • Liceul Teoretic „Petru Cercel” Târgovişte • Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa • Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino” Târgovişte • Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” Târgovişte • Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște • Grup Scolar “Voievodul Mircea” Târgoviște • Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu” Târgovişte • Școala Specială Târgoviște • Centrul de servicii comunitare “Floare de Colț” Târgoviște
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ ȘCOLI IMPLICATE • Școala Postliceală FEG Târgovişte • Şcoala „Grigore Alexandrescu” Târgovişte • Şcoala „Radu Cel Mare” Târgovişte • Școala „M. Viteazul” Pucioasa • Școala “M. Viteazul” Târgoviște • Scoala cu clasele I-VIII Raciu • Școala cu clasele I-VIII Glodeni • Școala cu clasele I-VIII Lucieni • Gradinița “Muguri de anin” Aninoasa • Grădinița Nr. 7 Târgoviște
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ PROIECTE NAȚIONALE • Concursul național de dans „Împreună pentru viitor” (începând cu 2008)cu faze județene, regionale- Arad (2010 Liceul de Arte „Bălașa Doamna” și Școala Specială Târgoviște) • Concursul național „Scrisoare prietenului meu” (2009)cu fază județeană și națională • „Săptămâna cartofului donat”/„Săptămâna legumelor donate” (2010)
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ ACTIVITĂȚI DERULATE cu elevi din Școala Specială • Terapie ocupaţională/art terapie • Confecţionarea de felicitări pentru Crăciun, Paşte, 1 şi 8 Martie, • Confecţionarea de podoabe pentru pomul de Crăciun, mărțișoare • Realizarea de desene, postere, colaje, origami • Meloterapie / dans • Audiţii muzicale • Caraoche. • Loisir • Plimbări în parc • Participare la Balul bobocilor de la Colegiul I.Văcărescu • Participare la serbarea de Crăciun la grădinița • Jocuri în aer liber • Concursuri, jocuri de 1 Iunie
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ ACTIVITĂȚI DERULATE în școli de masă • „Temele, ca un joc!” • „Calculatorul, prietenul meu!” • „Personajul preferat prinde viaţă!” - dramatizare • ”Am talent …şi mândru sunt!” • „Înmormântarea lui… NU POT!” • „Pentru tine, Mama mea!” • „Un dar minunat pentru un suflet curat!” • „Jocul hazliu al cuvintelor” • „Micul pictor talentat” • „Jucăriile copilăriei!” • „Ora veselă!”
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ ACTIVITĂȚI DERULATE în grădiniță • Sprijinirea integrării copiilor din Complexul de Servicii Sociale “Casa Soarelui “ în grădiniţă; • Donaţii de jucării, dulciuri, fructe acestor copii; • Organizarea de jocuri sportive şi recreative în curtea CSS “ Casa Soarelui“; • Oferirea bătrânilor instituţionalizaţi a unor cadouri de Crăciun, Paște din partea copiilor şi părinţilor acestora; • Prezentarea unui recital de colinde bătrânilor; • Oferirea obiecte de îmbracăminte, dulciuri și jucării elevilor școlii speciale; • Realizarea de colaje, desene și organizarea de expoziții în cele 2 instituții partenere(grădiniță, școala specială);
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE ACŢIUNE COMUNITARĂ SUCCES ÎN ACTIVITĂȚILE DE VOLUNTARIAT !