Metode de creativitate

1. Metode de creativitate

2. Metode de creativitate Metodele care privesc direct antrenarea factorilor intelectuali sunt următoarele: • de abordare logică (metode convergente). • euristice (de tip divergent), • imaginative. 1. Metode de tip convergent: 1.1. Tehnici de definire a problemei Prin problemă se înţelege orice situaţie care reprezintă o lipsă (de exemplu: tehnică, ştiinţifică, artistică, economică, umană). Problemă este situaţia pentru care nu dispunem de mijloace de rezolvare. În cazul în care exisă probleme foarte bine formulate, de specialişti, ele trebuie să fie verificate de fiecare persoană în parte. Problemele trebuie să fie riguros definite (în sensul căutării raţiunilor şi motivele care au dus la formularea lor). Acesta presupune priceperea, înţelegerea foarte exactă a datelor problemei, căutarea soluţiilor, dar în acelaşi timp şi refacerea retrospectivă a drumului care a dus la problema respectivă. Trebui să ştim cum să prezentăm problema, ca să nu apară neînţelegeri.

3. Metode de creativitate 1.1. Tehnici de definire a problemei (continuare) Etape în formularea problemei: • Analiza datelor care au condus la prima formulare a problemei, • Înţelegerea prin mijloace creative a problemei, • Formularea subproblemelor, • Tratarea analogică a problemelor, • Căutarea faptelor semnificative, • Enunţarea (definirea) subproblemelor, • Ierarhizarea subproblemelor definite, • Definirea problemelor

4. Metode de creativitate 1.2. Metode de analiză a problemei Metodele de analiză (există mai multe categorii) sunt foarte importante pentru înţelegerea şi soluţionarea problemei. Prin intermediul lor se pun în evidenţă subproblemele precis delimitate şi cuantificat. Prin intermediul lor se identifică subproblemele care ulterior vor fi abordate prin tehnicile de creativitate. 1.2.1. Analiza funcţională. În cazul unui produs, acesta este descompus în elementele lui componente în timp ce analiza funcţională presupune descompunerea lui în funcţiunile lui principale (elementare). De exemplu, pentru un pod funcţiunile lui elementare sunt: asigurarea legăturii comunicaţiei între maluri, suportarea unor încărcări, durabilitate, permite trecerea unui vehicul cu un anumit gabarit, aspecte de estetica podului etc. Analiza funcţională la rândul ei se desfăşoară pe două etape: căutarea funcţiilor elementare (între elemente şi elemente şi mediu) şi ierarhizarea funcţiilor după importanţă şi utilitate.

5. Metode de creativitate 1.2. Metode de analiză a problemei (continuare) 1.2.2. Analiza morfologică. Această metodă constă în fotografierea unei probleme riguros definite şi determinarea subproblemelor mai importante care să fie abordate prin tehnicile propriu-zise de creativitate. Scopul analizei morfologice constă în studierea principalelor elemente de formă ale unui produs sau tehnologii (în cazul podului: suprastructura, infrastructura (elevaţie, fundaţie), lucrări de apărare şi de dirijare etc. Etape în analiza morfologică: descompunerea obiectului, produsului, tehnologiei, în elemente de formă; căutarea tuturor soluţiilor referitor la elemente; combinarea diferitelor soluţii; alegerea uneia dintre căile optime de soluţionare. 1.2.2. Analiza grafică. Constă în următoarele: definirea sarcinilor elementare, estimarea duratei de realizare a acestor sarcini, stabilirea succesiunilor logice sarcinilor, determinarea aptelor semnificative. 1.3. Metoda de căutare şi evaluare a soluţiilor prin analiză După ce s-au determinat subproblemele se pot căuta idei de soluţionare prin aplicarea tehnicilor de creativitate.

6. Metode de creativitate 2. Metode euristice (de tip divergent): Euristica este o disciplină metodologică care se ocupă de mijloacele prin care se fac descoperirile şi invenţiile. Ea reprezintă o metodă de operare intelectuală care utilizează sisteme deschise şi active de tipul întrebării, formulării de ipoteze plauzibile (cuvântul provine din grecescul a afla, a căuta). 2.1. Metoda aplicării unei teorii cunoscute 2.2. Metoda revizuirii ipotezelor se referă la reluarea şi perfecţionarea fundamentelor teoretice sau experimentale care au condus la observaţii privind aceleaşi rezultate. 2.3. Metoda clasificărilor are în vedere ordonarea faptelor, ideilor, datelor cu care operăm, folosind pe rând mai multe criterii de clasificare. Trăsâturi ale clasificărilor: exhaustivitatea - să fie complete, să nu ignore nimic; specificitatea – fiecare element de clasificare posedă o anumită valoare definită şi una singură în raport cu criteriile alese; absenţa ambiguităţilor – nici un element nu trebuie să se găsească simultan în două categorii de clasificare; simplicitate operaţională – criteriile să fie pe cât posibil perceptibile.

7. Metode de creativitate 2. Metode euristice (continuare) 2.4. Metoda punerii din nou se referă la interpretarea modernă a unei teorii vechi pe baza principiului corespondenţei dintre nou şi vechi. 2.5. Metoda combinării –fuzionării” a două teorii permite obţinerea unui grad înalt de originalitate a ideilor, soluţiilor. Originalitatea este cu atât mai înaltă cu cât teoriile “fuzionate” sunt distincte între ele. 2.6. Metoda detaliilor. În timpul experimentării, a demonstrării lor, apar o serie de fapte nesemnificative în raport cu experimentul în ansamblu, sau o serie de fapte pe care nu le puteam explica decât într-o manieră generală şi relativ imprecisă. Orientarea atenţiei către aceste fapte care nu reprezintă importanţă pentru ideea urmărită poate duce la noi descoperiri. 2.7. Metoda dezordinii experimentale. Când nu ştii cu ce să începi un experiment, o teorie, soluţionarea unei probleme, atunci încerci jocul cu idei, metode, principii etc. 2.7. Metoda descoperirilor. Metoda constă dintr-o sintetizate a tuturor relaţiilor esenţiale dintre fenomene care pe baza analizei gradului lor de generalitate să ducă la stabilirea a două criterii (dimensiuni) de clasificare a fenomenelor.

8. Metode de creativitate 2. Metode euristice (continuare) 2.8. Metoda recodificării. Se bazează pe principiul recodificării, al exprimării prin coduri (sisteme de semne) cât mai diferite a unuia şi aceluiaşi concept, fenomen, fapt care ajută la flexibilizarea gândirii. De exemplu, expresia verbală, folosirea unor expresii cât mai diferite de cele verbale. 2.9. Metoda prezentării. Orice cercetător are nevoie de o prezentare a datelor obţinute. Un mod de reprezentare a datelor este reprezentarea grafică. 2.10. Metoda modelării fenomenelor, conceptelor de bază cu care se operează în problemă . Modelele sunt de două feluri: modele materiale şi modele ideale. Modelele materiale ilustrează: însuşiri spaţiale ale obiectelor, dinamica proceselor, interacţiunea factorilor, structurile sau funcţiile unor sisteme. Modelele ideale pot fi: iconice (curba unui sinus, modelul atomului), simbolice (formule matematice), imaginativ-simbolic (graficul, desenul, harta etc.). 2.11. Metoda diferenţierii. Acţionează în domeniul zonei de frontieră între două concepte, fenomene, dintre care unul este cunoscut, pus la punct, iar celălalt este în curs de definitivare.

9. Metode de creativitate 2. Metode euristice (continuare) 2.12. Metoda emergenţei. Metoda este de fapt procedeul care face să apară discontinuul din continuu, calitativul din cantitativ. În ştiinţele exacte s-a creat un fel de mistică a măsurării, conducând la mentalitatea că ştiinţific nu poate fi decât acel mod de abordare care poate să ducă la măsurări precise ale fenomenelor. Or, dacă există fenomene unde imprecizia rezultă, fie din erori de metodă, fie din incapacitatea tehnică, există alte fenomene unde imprecizia depinde de însăşi natura lucrurilor. 2.13. Metoda criticii. Critica unei teorii, lucrări anterioare publicate constituie un procedeu pentru a găsi bazele unei noi lucrări. 3. Metode de imaginare creativă Imaginaţia este de două feluri: reproductivă şi creatoare. Imaginaţia reproductivă ajută la reconstituirea unor lucrări, a unor cunoştinţe la care nu avem acces direct pentru perceperea lor. Imaginaţia creatoare este orientată numai spre viitor, are un caracter proiectiv şi anticipator şi de referă la elaborarea a ceva nou.

10. Metode de creativitate 3. Metode de imaginare creativă (continuare) 3.1. Metoda actualizării tuturor ideilor trecute. Această tehnică permite unui cercetător să uite, temporar, tot ceea ce cunoaşte sau a gândit în legătură cu o anumită problemă, fiind astfel pregătit să elaboreze lucruri noi. Este o metodă care se aplică după ce s-a definitivat şi analizat problema luată în studiu. 3.2. Metoda Brainstorming. Scopul metodei este de a produce un număr cât mai mare de idei. Principiile metodei sunt: cantitatea generează calitate, orice critică este interzisă, stimularea asocierii de idei, imaginaţia, chiar absurdă este acceptată. 3.3. Metoda bazată pe analogie. Analogia reprezintă o metodă de a stabili relaţii între concepte aparţinând unor domenii diferite p baza găsirii unor elemente comune care se transferă de la un concept la celălalt. 3.4. Metoda identificării. Scopul metodei este determinarea unei direcţii originale de tratare a problemei printr-o abordare extraintelectuală a acesteia. Ea constă în determinarea ideilor problemei din interior spre exterior.

11. Metode de creativitate 3. Metode de imaginare creativă (continuare) 3.5. Metoda cercetărilor analogice. Scopul este obţinerea unor idei originale prin studierea unui domeniu analogic celui al problemei de plecare. Principiul constă în căutarea analogiilor la problema de plecare şi rezolvarea ei prin transfer de soluţii analogice. 3.5. Metoda profilului subiectiv al problemei. Scopul este de a produce direcţii noi plecând de la caracteristicile evoluţiei unui produs, problemă sau unei clase de probleme. 3.5. Metoda profilului analogic al problemei. Scopul este de a căuta direcţii originale prin transpunerea problemei şi a indicatorilor săi intr-un domeniu analogic, folosindu-se în măsură vizualizarea problemei analogice. Această tehnică se află în continuarea celei a profilului subiectiv al problemei. 3.5. Metoda matricei de îndepărtare creativă. Se caută producerea unui număr cât mai mare de idei finite şi direcţii originale prin îndepărtarea de problema de plecare. 3.5. Metoda asociativă cu caracter contradictoriu. Se caută idei finite şi direcţii noi prin studiul elementelor contradictorii. Se caută contradicţiile şi antitezele problemei.

12. Metode de creativitate Concluzii Programul de creativitate presupune următoarele etape. 1. Etapa orientativă. Această etapă presupune studierea profundă a domeniului pentru cunoaşterea atât a tuturor aspectelor esenţiale, cât şi detaliilor. 2. Etapa explorativ - investigatorie. Pe baza rezultatelor etapei precedente se trece la investigarea factorilor care au reieşit a fi specifici domeniului. Se determină direcţiile în care este necesar să se realizeze cercetări pe baza inteligenţei tehnice şi a capacităţii de abstractizare. 3. Etapa activităţii creative. Informaţiile din primele etape sunt folosite în această etapă, care presupune: imaginaţie creatoare, gândire logică, stil în organizarea activităţilor etc.