VIAŢA RELIGIOASĂ OGLINDITĂ ÎN CREAŢII POPULARE, ÎN DATINI ŞI OBICEIURI

1. CLASA A IX-A LICEUL TEORETIC “ION AGÂRBICEANU” JIBOU PROFESOR: CRISTINA MUREŞAN VIAŢA RELIGIOASĂ OGLINDITĂ ÎN CREAŢII POPULARE, ÎN DATINI ŞI OBICEIURI

2. . Definiţie:Folclorulreprezintă totalitatea formelor de viaţă spirituală, anonimă şi colectivă a unui popor, văzută mai ales în mediul rural. • FOLCLÓR s.n. 1. Totalitateacreaţiilorartistice (spirituale sau materiale), literare, muzicale, plastice, etc., a obiceiurilorși a tradiţiilorpopulare ale uneiţărisau ale uneiregiuni. 2. Ştiință care se ocupă cu creaţiileartistice, obiceiurileșitradiţiile populare. – Din fr., engl. folklore. • POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparținepoporului, privitor la popor, care provine din popor. 2.Creat de popor; specific unuipopor, caracteristicculturiilui. 3. Care estefăcutpentrupopor, creatpentrunecesitățilepoporului; accesibiltuturor. ♦ (Despreexpuneri, prelegeri, lucrări) Care poatefiînțeles cu ușurință de oricine; simplu, natural. 4. Care esteiubit de popor, care se bucurădesimpatia, de considerațiaopinieipublice; – Din fr. populaire. • SPIRITUÁL, -Ă, spirituali, -e, adj. 1. Care aparținespiritului (Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext.minte, rațiune, intelect), privitor la spirit; ideal, imaterial; sufletesc; intelectual; p. ext. cultural. Prof. Cristina Mureşan

3. . • Poporul român se bucură din plin de bogăţia spirituală cu care este înzestrat şi de o cultură unică, cu un farmec aparte. • Folclorul românesc nu poate fi despărţit de sufletul poporului român şi de religiozitatea lui. Ce exprimă românii prin folclor? Cele mai însemnate calităţi ale sufletului: credinţa, durerea, bucuria, armonia cu natura şi cu Dumnezeu, ospitalitatea. • Creaţiile populare, datinile şi obiceiurile reflecta credinţe privind viaţa, moartea, facerea lumii şi a omului, practici religioase, rituri şi simboluri cosmice. • Manifestările populare sunt integrate ritmului vieţii comunităţii, fiind asociate sărbătorilor calendarului creştin şi agrar, cultului sfinţilor şi al martirilor, vieţii liturgice şi învăţăturilorBisericii. • Creaţia folclorică religioasă nu trebuie confundată însă cu manifestările cultului divin public, ci exprimă forma pe care o ia învăţătura Bisericii în creaţia spirituală a poporului, pe măsura înţelegerii şi a sensibilităţii credincioşilor. Prof. Cristina Mureşan

4. . Componentele creaţiei populare literare, muzicale şi plastice cu specific religios sunt: • Literatura orală de inspiraţie religioasă; • Colindele şi cântecele de stea; • Bocetele; • Sculpturile în lemn; • Icoanele pe sticlă; • Ouăle încondeiate. Aceste creaţii au constituit surse de inspiraţie pentru scriitori, muzicieni şi artişti plastici, care le-au prelucrat în formă cultă. Prof. Cristina Mureşan

5. . LITERATURA ORALĂ DE INSPIRAŢIE RELIGIOASĂ • Literatura religioasă cultă s-a dezvoltat în paralel cu literatura folclorică religioasă. Baladele şi legendele din literatura populară au fost izvor de inspiraţie pentru mulţi scriitori şi melozi români: Anton Pann, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Nechifor Crainic sau Vasile Voiculescu. • Baladele Mioriţa şi Monastirea Argeşului reflectă diferite aspecte ale vieţii religioase româneşti: natura este dar al lui Dumnezeu pentru om (grija Mioriţei faţă de ciobănaşul moldovean şi credincioşia câinelui), credinţa în viaţa de după moarte (testamentul lăsat de ciobănaş), la moartea fiecărui om cade o stea, dragostea fiului faţă de mamă (Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.), omul se întoarce în ţărâna din care a fost luat, credinţa în vise, orice lucru măreţ se înfăptuieşte prin jertfă, omul cere ajutorul lui Dumnezeu în necazuri, iar divinitatea răspunde, moartea este doar o trecere, mândrul ciobănel, tras ca prin ineleste o prefigurare a lui Hristos, oile-prefigurare a inocenţei şi purităţii raiului, comuniunea om-natură, dar şi comuniunea om - Dumnezeu dincolo de moarte, măicuţa bătrână - Fecioara Maria, acceptarea morţii (supunerea faţă de voinţa Tatălui de a Se jertfi pentru păcatele lumii). Prof. Cristina Mureşan

6. . Pe-un picior de plaiu,Pe-o gură de raiu,Iată vin în cale,Se cobor la valeTrei turme de mieiCu trei ciobăneiUnu-i MoldoveanUnu-i UngureanŞi unu-i Vrâncean.Iar cel Ungurean,Şi cu cel Vrâncean,Mări se vorbiră,Ei se sfătuirăPe l'apus de soareCa să mi-l omoarePe cel MoldovanCă-i mai ortomanŞ'are oi mai multe,Mândre şi cornute,Şi cai învăţaţiŞi câni mai bărbaţi!...Dar cea MioriţăCu lâna plăviţăDe trei zile'ncoaceGura nu-i mai tace,Iarba nu-i mai place.- Mioriţă laie,Laie, bucălaie,De trei zile'ncoaceGura nu-ţi mai tace!Ori iarba nu-ţi place,Ori eşti bolnăvioară,Drăguţă Mioară?- Drăguţule bace!Dă-ţi oile'ncoaceLa negru zăvoi,Că-i iarbă de noiŞi umbră de voi.Stăpâne, stăpâne,Îţi cheamă ş'un câneCel mai bărbătescŞi cel mai frăţesc,Că l'apus de soareVreau să mi te-omoareBaciul UngureanŞi cu cel Vrâncean!- Oiţă bârsană,De eşti năzdrăvanăŞi de-a fi să morÎn câmp de mohor,Să spui lui VrânceanŞi lui UngureanCa să mă îngroapeAice pe-aproapeÎn strunga de oi,Să fiu tot cu voi; În dosul stânii,Să-mi aud cânii,Aste să le spui, Prof. Cristina Mureşan

7. . Iar la cap să-mi puiFluieraş de fag,Mult zice cu drag!Fluieraş de os,Mult zice duios!Fluieraş de soc,Mult zice cu foc!Vântul când a batePrin ele-a răzbate,Ş'oiles'or strângePe mine m'or plângeCu lacrimi de sânge!Iar tu de omorSă nu le spui lor.Să le spui curatCă m'am însuratCu-o mândră crăiasă,A lumei mireasă;Că la nunta meaA căzut o stea;Soarele şi lunaMi-au ţinut cununa;Brazi şi păltinaşiI-am avut nuntaşi;Preoţi, munţii mari,Paseri, lăutari,Păsărele mii,Şi stele făclii!Iar dacă-i zări,Dacă-i întâlniMăicuţă bătrânăCu brâul de lâna,Din ochi lăcrimând,Pe culmi alergând,Pe toţi întrebândŞi la toţi zicând:Cine-au cunoscut,Cine mi-au văzutMîndru ciobănelTras printr'un inel?Feţişoara lui,Spuma laptelui;Mustecioara lui,Spicul grâului;Perişorul lui,Peana corbului;Ochişorii lui,Mura câmpului!...Tu Mioara mea,Să te'nduri de eaŞi-i spune curatCă m'am însuratCu-o fată de crai,Pe-o gură de rai.Iar la cea măicuţăSă nu spui, drăguţă,Că la nunta meaA căzut o stea,C'am avut nuntaşiBrazi şi păltinaşi,Preoţi, munţii mari,Paseri, lăutari,Păsărele mii,Şi stele făclii!... (Balada Mioriţa) Prof. Cristina Mureşan

8. . - Nouă meşteri mari,Calfe şi zidari,Ştiţi ce am visatDe când m-am culcat?O şoaptă de susAievea mi-a spusCă orice-am lucra,Noaptea s-a surpaPân-om hotărîÎn zid de-a zidiCea-ntâi soţioară,Cea-ntâi sorioarăCare s-a iviMâni în zori de zi,Aducând bucateLa soţ, ori la frate.Deci dacă vroiţiCa să isprăviţiSfânta monastirePentru pomenire,Noi să ne-apucămCu toţi să giurămŞi să ne legămTaina s-o păstrăm.Ş-orice soţioarăOrice sorioară,Mâni în zori de ziÎntâi s-o ivi,Pe ea s-o jertfim,În zid s-o zidim!Iată-n zori de zi,Manea se treziŞ-apoi se suiPe gard de nuiele,Şi mai sus, pe schele,Şi-n câmp se uita,Drumul cerceta.Când, vai, ce zărea?Cine că venea?Soţioara lui,Floarea câmpului!Ea s-apropiaŞi îi aduceaPrânz de mâncătură,Vin de băutură.Cât el o zărea,Inima-i sărea,În genunchi cădeaŞi plângând zicea:"Dă, Doamne, pe lumeO ploaie cu spume,Să facă pâraie,Să curgă şiroaie,Apele să crească,Mândra să-mi oprească,S-o oprească-n vale,S-o-ntoarcă din cale!"Domnul se-ndura,Ruga-i asculta,Norii aduna, Ceriu-ntuneca.Şi curgea deodatăPloaie spumegatăCe face pâraieŞi îmflă şiroaie.Dar oricât cădea,Mîndra n-o oprea, Prof. Cristina Mureşan

9. . Ci ea tot veneaŞi s-apropia.Manea mi-o videa,Inima-i plângea,Şi iar se-nchina,Şi iar se ruga:"Suflă, Doamne-un vânt,Suflă-l pe pământ,Brazii să-i despoaie,Paltini să îndoaie,Munţii să răstoarne,Mândra să-mi întoarne,Să mi-ontoarne-n cale,S-o ducă devale!"Domnul se-ndura,Ruga-i ascultaŞi sufla un vânt,Un vânt pre pământ,Paltini că-ndoia,Brazi că despoia,Munţii răsturna,Iară pe AnaNici c-o înturna!Ea mereu venea,Pe drum şovăiaŞi s-apropiaŞi, amar de ea,Iată c-agiungea!Meşterii cei mari,Calfe si zidariMult înveseleaDacă o videa,Iar Manea turba,Mândra-şi săruta,În braţe-o lua,Pe schele-o urca,Pe zid o puneaŞi, glumind, zicea:- Stai, mândruţa mea,Nu te spăria,Ca vrem să glumimŞi să te zidim!Ana se-ncredeaŞi vesel râdea.Iar Manea oftaŞi se apucaZidul de zidit,Visul de-mplinit.Zidul se suiaŞi o cuprindeaPân' la gleznişoare,Pân' la pulpişoare.Iar ea, vai de ea,Nici că mai râdea, ………………………- Ca noi, meşteri mari,Calfe si zidari,Alţii nici că suntPe acest pământ!Află că noi ştimOricând să zidimAltă monastirePentru pomenire,Mult mai luminoasăŞi mult mai frumoasă!Domnu-i ascultaŞi pe gânduri sta, Prof. Cristina Mureşan

10. . Apoi porunceaSchelele să strice,Scări să le ridice,Iar pe cei zidari,Zece meşteri mari,Să mi-i părăsească,Ca să putrezeascăColo pe grindiş,Sus pe coperiş.Meşterii gândeaŞi ei îşi făceaAripi zburătoareDe şindrili uşoare.Apoi le-ntindeaŞi-n văzduh sărea,Dar pe loc cădea,Şi unde pica,Trupu-şi despica.Iar bietul Manoli,Meşterul Manoli,Când se încercaDe-a se arunca,Iată c-auzeaDin zid că ieşeaUn glas năduşit,Un glas mult iubit,Care greu gemeaŞi mereu zicea:- Manoli, Manoli,Meştere Manoli!Zidul rău mă strânge,Ţiţişoara-mi plânge,Copilaşu-mi frânge,Viţa mi se stinge!Cum o auzea,Manea se pierdea,Ochii-i se-nvelea;Lumea se-ntorcea,Norii se-nvârtea,Şi de pe grindiş,De pe coperiş,Mort bietul cădea!Iar unde cădeaCe se mai făcea?O fântână lină,Cu apă puţină,Cu apă sărată,Cu lacrimi udată! (Fragmente Balada Monastirea Argeşului) Prof. Cristina Mureşan

11. . COLINDELE ŞI CÂNTECELE DE STEA • Colindele exprimă esenţa spiritualităţii româneşti, ca sinteză între viziunea creştină a lumii şi experienţa de viaţă a poporului care le-a dat. Colindele au avut rolul de a învăţa şi de a mişca sufletul. Ele înalţă sufletul spre Dumnezeu, au fost şi vor fi o sursă inepuizabilă pentru cultura noastră modernă. • Colindele însoţesc sărbătorile creştine: Naşterea Domnului, Sfintele Paşti, Boboteaza, Sfântul Ioan, Sfântul Andrei. • Sunt adevărate mărturisiri de credinţă, prelungiri fireşti ale cântărilor de la strană: O, ce veste minunată, La Betleem acolo-n jos, Praznic luminos ... Prof. Cristina Mureşan

12. . Prof. Cristina Mureşan

13. . BOCETELE • În creaţia populară religioasă, evenimentul morţii a determinat apariţia unei specii aparte: bocetul la înmormântare, care presupune existenţa unei melodii simple, triste şi a unor texte în care lângă versuri despre viaţa celui care a murit, apar şi elemente religioase. În Viersul de despărţire al bocetelor, la rugămintea copiilor, mama va spune săpătorilor gropii: …să lase răsuflători, Sa lase patru fereşti: Pe una să vie luna Şi pe una soarele Şi pe una jalele Şi pe una să mai vie Câte-o zi de Liturghie. Prof. Cristina Mureşan

14. . Bocetul de mai jos reflectă diverse credinţe religioase ale poporului nostru (Biserica făcea parte din viaţa comunităţii: nunţi, înmormântări…, ideea că un tânăr necăsătorit este un om ce nu şi-a împlinit destinul pe acest pământ, credinţa că, după moarte, omul petrece în cer cu îngerii, convingerea că oamenii nu ar trebui să se teamă de moarte, cu toate neajunsurile pe care aceasta le lasă în urmă etc.): Prof. Cristina Mureşan

15. . Tu de nuntă te-ai gătat, La mire nu te-ai cătat. Nu de asta ne-am gătat, Ne-am gătat de măritat, C-o venit popa acasă Să te cunune mireasă. Şi în loc de temători Te-or duce şase feciori, Şi în loc de ştergăraşi, Te-or duce doi gropaşi. O, moarte, tu ce-ai făcut? Ai rupt floare di pă rât. Şi-ai rupt floare de săcară Şi-ai dus o fată fecioară. O, moarte, tu hâd cuvânt Multe faci p-aist pământ. De când în sat ai intrat Mulţi tineri ai săcerat. Nu te doare inima Când ne faci aşa ceva? O, bunuţa me fătucă Unde ţi-ai făcut căsucă?! La capătu satului, În fundu’ pământului. Mult la doftori am umblat Leacu nu ţi l-am aflat, De la Cluj în Satu Mare Nu ţi-am aflat vindecare. Toţi doftorii te-o cătat Nici un leac nu ţi-o aflat, Numatri scânduri de brad Şi pământu măsurat. Ţucu-te mama, Nuţucă, N-ai murit când ai fost mică, N-ai murit tu mai demult, Să te-ngroape mai afund. Ai murit acuma, ia Să te-ngroape deasupra. Mândra mamii, tu Nuţucă, Cetere ţi-s clopotele Şi ştergare, praporile. Nu ştiu cum ai holteit, Hainele nu le-ai vechit ……………………………….. Rămas bun, o, scumpă mamă, Îngerii în cer mă cheamă. Rămas bun tată iubit, Ora de mărs mi-o sosit! De vreţi, voi, părinţii mei, Faceţi amu ce vă cei: Colacii de cununie În coarne de boi să fie; Colacii mei de mireasă Puneţi-i popii pă masă. Moarte, moarte, jalnic nume, Mulţi se tem pă astă lume, De-al tău braţ însângerat, De-al tău rece sărutat. (Bocet din Maramureş) Prof. Cristina Mureşan

16. Bocitoare în filmul Baltagul Prof. Cristina Mureşan

17. . Sculpturile în lemn, icoanele pe sticlă şi ouăle încondeiate • În toate acestea apar elemente religioase : pridvoarele caselor ţărăneşti sunt împodobite cu sculpturi ce trimit la simbolurile creştine (funia, pomul vieţii, Sfânta Cruce, motive vegetale, zoomorfe, cosmice sau geometrice…), bisericile de lemn au turle ce parcă vor să atingă cerul şi să-i apropie pe oameni de dumnezeire, troiţele, aşezate la răspântii de drumuri, amintesc omului să nu uite de Dumnezeu, icoanele sunt adevărate Biblii pentru cei neştiutori… Prof. Cristina Mureşan

18. . Prof. Cristina Mureşan

19. Biserica de lemn de la Fildu de Sus Prof. Cristina Mureşan

20. . Prof. Cristina Mureşan

21. . Prof. Cristina Mureşan

22. . Prof. Cristina Mureşan

23. . Toate aceste creaţii, indiferent sub ce formă sunt, reflectă originea şi credinţa nestrămutată a poporului român. Bogăţia folclorului religios din ţara noastră conturează trăsătura definitorie a poporului român, un popor credincios care şi-a păstrat cu sfinţenie tradiţia strămoşească. Este important să le păstrăm şi să le promovăm fiind valorile noastre spirituale, valori ale unui popor creştin. Prof. Cristina Mureşan

24. Cântec de înstrăinare. Frunză verde de susai, Mamă, două fete ai, La străini să nu le dai, Destul că m-ai dat pă mine Şi nu mai am niciun bine. Spusu-ţ-am măicuţă bine Să ţâizâlepăntru mine, Să mă dai în sat cu tine. Şi-ai ţânutzâlebugăte Şi m-ai dat mamă departe, Să viu cu desagii-n spate, Cu desagii încărcaţi Si cu ochii-nlăcrămaţi. Tăt de asta te-ai temut: Că oi veni după-mprumut Şi nu ţî l-oi da mai mult. Decât mamă mă făceai, Mai bine un pom sădeai, Făcea poame, nu făcea, Eram în ograda ta. Cine are doar o fată Sepe-i groapa lângă vatră Şi-o acopere cu spini, Să n-o deie la străini. Că străinu-i ca şi spinu, Mai amar ca şi pelinu. De i-ai face apa-n bere La străin, nu-i pă plăcere. De i-ai face apa-n jin, La străin nu-i pă deplin. Cântă cuculeţule Sara, dimineţâle, Numai dimineaţa me’ Taci cucule, nu cânta. Că pân-am fost la părinţi Ţ-am dat voie să-mi tăt cânţi, Da de când m-am străinat, M-am săturat de cântat, De cântatu cucului Şi pânea străinului. Cântă cuce când ti-i duce, Cu tridzâle mai ‘nainte, Să-mi poci lua şi io merinde Şi-oi veni şi io cu tine Cucule, în ţări străine. Tu-i zbura pă sus cântând Şi io pă jos, lăcrămând, Tu ţî cânta puiţî, Io m-oi plânge părinţî, Tu ţî cânta puii tăi, Io m-oi plânge fraţî mei. (Cântec de înstrăinare de pe Valea Someşului) Prof. Cristina Mureşan