Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul

1. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Interesul statului determinǎ acţiunea sa • Necesitatea politicilor derivǎ din competiţia neregulatǎ între state • Calculele bazate pe necesitǎţi pot determina politici care servesc cel mai bine intereselor statale • Succesul este testul ultim al politicii, iar succesul e definit prin prezervarea şi întǎrirea statului (Kenneth Waltz, 1979)

2. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Politica e guvernatǎ de legi obiective care îşi au rǎdǎcinile în natura umanǎ • Principalul reper care sprijinǎ realismul în explicarea relaţiilor internaţionale este conceptul de interes definit în termeni de putere • Puterea şi interesul sunt variabile în conţinut • Principiile universale morale nu pot fi aplicate acţiunilor statelor • Realismul politic refuzǎ identificarea aspiraţiilor morale ale unei naţiuni • Autonomia sferei politice (Morgenthau, 1954)

3. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Sistemul internaţional este anarhic • Statele posedǎ anumite capabilitǎţi militare ofensive, ceea ce le oferǎ capacitatea de a se agresa şi distruge reciproc • Interesul fundamental al statului e supravieţuirea • Statele sunt raţionale (Mearsheimer, 1994) • Unitatea fundamentalǎ a relaţiilor sociale şi politice este “conflictul de grup” • Statele sunt motivate în principal de interesele lor naţionale • Relaţiile de putere sunt o trǎsǎturǎ fundamentalǎ a relaţiilor internaţionale (Gilpin, 1996)

4. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Asumpţia centratǎ pe stat: statele sunt cei mai importanţi actori în relaţiile internaţionale • Asumpţia raţionalitǎţii: politicile mondiale pot fi analizate ca fiind reprezentate de state ca actori raţionali care urmǎresc maximizarea utilitǎţii aşteptate de ei • Asumpţia de putere: statele cautǎ sǎ acumuleze putere şi îşi calculeazǎ interesele în termeni de putere (Keohane, 1986)

5. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Rolul central al statului • Natura anarhicǎ a lumii • Statele cautǎ sǎ îşi maximizeze securitatea şi puterea • Sistemul internaţional este responsabil pentru comportamentul statelor • Statele adoptǎ politici instrumentate raţional în cǎutarea de putere şi securitate • Utilitatea forţei (Frankel, 1996)

6. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Sistemul internaţional este anarhic • Statele naţiune cautǎ sǎ îşi satisfacǎ propriul interes naţional, definit în termeni de putere • Existǎ un scepticism legat de legile internaţionale, instituţii şi idealuri care încearcǎ sǎ depǎşeascǎ sau sǎ înlocuiascǎ naţionalismul • Primordialitatea politicilor echilibrului de putere (Wayman&Diehl, 1994)

7. Abordǎri teoretice în studiile de securitate: Realismul • Oamenii interacţioneazǎ primar în calitate de membri ai grupurilor • Afacerile internaţionale se desfǎşoarǎ într-o stare de anarhie • Puterea este trǎsǎtura fundamentalǎ a politicilor internaţionale • Natura interacţiunilor internaţionalǎ este în esenţǎ conflictualǎ • Politica nu este o funcţie a eticii • Necesitatea şi interesele statului triumfǎ asupra moralitǎţii şi eticii (Schweller, 1997)

8. Realismul explicǎ organizarea intereselor, resurselor, puterii şi capabilitǎţilor militare pentru a asigura existenţa statului într-o structurǎ internaţionalǎ anarhicǎ.

9. Neo-realismul (Kenneth Walts) Sistemele sunt compuse într-o structurǎ de unitǎţi care interacţioneazǎ Structurile politice sunt cel mai bine conceptualizate ca având trei elemente: • un principiu de ordonare (anarhic sau ierarhic). Ceea ce distinge în mod paradigmatic sistemul internaţional de alte sisteme şi ceea ce conferă acestei structuri internaţionale forţă cauzală este caracterul său anarhic. • natura unitǎţilor (funcţionale sau diferenţiate). Din moment ce sistemul internaţional este anarhic, fiecare stat trebuie să aibă singur grijă de toate funcţiile sale esenţiale : nu există o diviziune a muncii în cadrul sistemului mondial al guvernării. Astfel spus, funcţiile sunt diferenţiate doar în cadrul sistemelor ierarhice, cum sunt statele, dar nu şi în sistemul internaţional. • distribuţia capabilitǎţilor. O structură este definită de distribuţia capacităţilor între unităţile sale. Astfel, sistemele urmează să fie diferenţiate după numărul polilor puterii între care are loc competiţia internaţionlă.

10. Douǎ elemente ale structurii internaţionale sunt constante: • lipsa unei autoritǎţi care sǎ se impunǎ la nivel internaţional sugereazǎ cǎ principiul ordonǎrii este anarhic • principiul auto-ajutorǎrii determinǎ o relaţie funcţionalǎ În consecinţǎ, variabila structuralǎ constǎ în distribuţia capabilitǎţilor, semnificativǎ în interpretarea bi-polarǎ sau multipolarǎ a sistemului

11. Procesele şi interacţiunile sistemice, bazate pe indicatori de putere şi capabilitǎţi produc rezultate convergente (cel mai mic numitor comun) • Abordarea sistemicǎ a relaţiilor internaţionale presupune relaţia de influenţare reciprocǎ şi de adaptare a unitǎţilor (statele şi organizaţiile) în contextul unor valori acceptate de participanţi. (globalizare?)

12. Waltz consideră că scopul fundamental al statelor nu este maximizarea puterii, ci realizarea sau maximizarea securităţii. Cu toate acestea el afirmă că : “Statele, sau cei care acţionează în numele lor, încearcă în moduri mai mult sau mai puţin adecvate să se folosească de mijloacele disponibile pentru a-şi atinge ţelurile propuse.” Aceste mijloace se împart în două categorii : • eforturi interne (de a creşte capacitatea economică, de a spori forţa militară, de a dezvolta strategii potrivite) şi • eforturi externe ( de întărire sau lărgire a propriilor alianţe sau de slăbire şi îngrădire a alianţelor potrivnice)”

13. 1. Un sistem internaţional este stabil (adică în stare de echilibru) dacă nici un stat nu consideră profitabil să încerce schimbarea sistemului; • 2. Un stat va încerca să schimbe sistemul internaţional, dacă se aşteaptă ca beneficiile să depăşească costurile unei astfel de tentative (dacă există un câştig net aşteptat); • 3. Un stat va căuta să schimbe sistemul internaţional prin expansiune teritorială, politică sau economică, atunci când costurile marginale ale schimbării urmările sunt egale cu/sau mai mari decât beneficiile marginale; • 4. Odată ce echilibrul dintre costuri şi beneficii în schimbarea urmărită este atins, tendinţa este ca aceste costuri economice, necesare menţinerii, statu-quo-ului, să crească mai rapid decât capacitatea economică de a menţine statu-quo-ul; • 5. Dacă dezechilibrul în sistemul internaţional nu este rezolvat, atunci sistemul va fi schimbat şi se va stabilit un nou echilibru, care va reflecta redistribuirea de putere

14. Elementul regulator al dezechilibrului sistemului mondial de state, mecanismul care asigură schimbarea a fost de-a lungul istoriei războiul • Acest mijloc hotărăşte care stat (sau după caz grup state) va fi dominant şi va conduce sistemul • Aranjamentele de pace, reordonează bazele politice, teritoriale şi de altă natură ale sistemului. Astfel, ciclul schimbării este completat prin război, iar acordul de pace care urmează creează un nou echilibru, reflectând redistribuirea puterii în sistem şi alte componente ale acestuia

15. Realismul şi neorealismul explicǎ comportamentul statelor ca fiind bazat pe decizii raţionale Perspectiva raţionalistǎ Perspectiva behavioristǎ Perspectiva constructivistǎ

16. Teoria complexului regional de securitate“Şcoala de la Copenhaga” Abordǎrile pronesc de la asumpţia cǎ nu poate fi operaţionalizat un sistem de securitate global, atâta timp cât miza geopoliticǎ şi geostrategicǎ în termeni de securitate este situatǎ la nivel regional (regiunea – unitate a sistemului internaţional) şi sub-regional. Din perspectiva studiilor de securitate regiunea este principalul reper care oferǎ date empirice asupra evoluţiilor de conflict sau cooperare intre state Cadrul de analizǎ a securitǎţii trebuie focalizat pe dimensiunile regionale

17. Definirea complexului de securitate: Un set de state ale cǎror percepţii majore de securitate şi îngrijorǎri sunt atât de relaţionate încât problemele lor de securitate naţionalǎ nu pot fi analizate sau rezolvate rezonabil una de cealaltǎ. Dinamica şi structura formativǎ a complexului regional de securitate sunt generate de interacţiunea dintre preferinţe, aşteptǎri şi preferinţe ale statelor. Intr-un mediu anarhic, statele acţioneazǎ conform intereselor proprii, adaptate realitatilor regionale

18. Particularitǎţile regionale (geopolitice) impun teme de securitate regionalǎ Apare dilema convergenţǎ-divergenţǎ între statele orientate spre funcţionalitate transfrontalierǎ şi statele orientate spre influenţare regionalǎ (în funcţie de resurse şi capabilitǎţi) Sistemele regionale sunt mini-anarhii Structura sistemelor regionale: • distribuţia unitǎţilor (statele) şi diferenţierile dintre ele • tiparele de amiciţie şi ostilitate • distribuţia puterii între unitǎţi Modificǎri majore petrecute la nivel regional pot reconfigura (redefini) complexul de securitate

19. Complexul de securitate poate fi dinamic sau static Factori de influenţare a complexului de securitate regional: • - menţinerea status-quo-ului (distribuţia puterii şi tiparele de securitate sunt aceleaşi) • - transformǎrile interne ale sistemului regional (politici de integrare regionalǎ, modificǎri semnificative în distribuţia puterii sau modificǎri majore în balanţa amiciţie-ostilitate) • - transformǎrile externe – relaţionate expansiunii sau contractǎrii altor spaţii regionale de securitate • - suprapunere – una sau mai multe puteri externe îşi extind influenţa asupra mediului de securitate regional, cu efect direct asupra securitǎţii statelor ce alcǎtuiesc regiunea

20. Regiunile de securitate au urmǎtoarele caracteristici : • sunt compuse din douǎ sau mai multe state • aceste state sunt situate în vecinǎtate/proximitate unul de celǎlalt • relaţia dintre state este influenţatǎ de interdependenţe de securitate (negativ sau pozitiv) şi particularizeazǎ spaţiul geografic ocupat • tiparul de securitate trebuie sǎ fie permanent (negativ sau pozitiv)

21. Aprofundarea complexului de securitate regional trimite catre studiul actorilor nationali si a strategiilor acestora Se distinge nivelul national ca reper de analiza pentru ca: • Incadreaza geografic un teritoriu si populatie • Asuma un sistem politic distinct in relatie cu alte state • Dispune de capacitatea de autogestionare si de alocare a resurselor conform intereselor proprii