330 likes | 522 Views
Cadrul Legal (I). PIA ŢA LA DISPONIBIL. CUPRINS. 1. DESPRE BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI 2. DEFINIŢIA MĂRURI FUNGIBILE 3. PIAŢA LA DISPONIBIL 4. CATEGORII DE MĂRURI FUNGIBILE 4.1. PRODUSE FARMACEUTICE 5. AUTORITĂŢI CONTRACTANTE CADRU LEGAL 6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ 7. COTRACTUL DE BURSĂ
E N D
Cadrul Legal (I) PIAŢA LA DISPONIBIL
CUPRINS 1. DESPRE BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI 2. DEFINIŢIA MĂRURI FUNGIBILE 3. PIAŢA LA DISPONIBIL 4. CATEGORII DE MĂRURI FUNGIBILE 4.1. PRODUSE FARMACEUTICE 5. AUTORITĂŢI CONTRACTANTE CADRU LEGAL 6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ 7. COTRACTUL DE BURSĂ 8. GARANŢII 9. EXEMPLE 10. AVANTAJE
1. DESPRE BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI Bursa Romană de Mărfuri este în momentul de faţă singurul administrator al unei pieţe la disponibil, piaţă prin intermediul careia, atât autoritatile contractante, cât şi societăţile comerciale pot achiziţiona mărfuri cu un grad înalt de standardizare sau diverse categorii de materii prime. Piaţa la disponibil a fost organizată în baza Legii 357/2005 privind bursele de mărfuri, lege care reglementează activitatea societăţilor comerciale pe aceasta piaţă. Accesul autorităţilor contractante rezidă din prevederile Legii 357/2005 privind bursele de mărfuri, corelate cu art. 122 lit. f) şi art. 252 lit. f) din OG 34/2006 privind achiziţiile publice.
2. DEFINIŢIA MĂRURI FUNGIBILE Orice marfă cu un anumit grad de standardizare, caracterizat prin omogenitate sub aspect calitativ, astfel încât să existe fără echivoc garanţia că între ceea ce s-a negociat în contract şi ceea ce se va livra nu există nici o deosebire. Ca o condiţie a menţinerii caracterului omogen, produsul trebuie să aibă un grad redus de prelucrare.
3. PIAŢA LA DISPONIBIL Piaţa la disponibil este structurată pe ringuri de produse specializate în cadrul cărora sunt definite activele suport. Pentru fiecare activ suport Bursa defineşte activele de tranzacţionat. De exemplu, în cadrul ringului medicamentelor sunt identificate ca active suport substantele active
3. PIAŢA LA DISPONIBIL • Bursa Română de Mărfuri a dezvoltat, în cadrul Pieţei la Disponibil, ringuri specializate, pe care se pot efectua tranzacţii, după cum urmează: • ●Ringul Produselor Petroliere • ● Ringul Energiei Electrice • ● Ringul Gazelor Naturale • ● Ringul Cărbunelui • ● Ringul Mărfurilor Generale • ● Ringul Cerealelor • ● Ringul Materialelor de Construcţii • ● Ringul Legumelor şi Fructelor • ● Ringul Procesare • ● Ringul Certificate CO2 • ● Ringul Medicamente
3. PIAŢA LA DISPONIBIL Principalele avantaje rezultate din accesarea pieţei la disponibil, se referă la: ● preţul avantajos - obţinut într-un cadru organizat, ca rezultat al confruntării directe dintre cerere şi ofertă. Utilizarea mecanismului de negociere a preţului în cadrul licitaţiei cu strigare conferă posibilitatea îmbunătăţirii suplimentare a preţurilor de către ofertanţi faţă de ofertele financiare iniţiale. În situatia în care preţurile obţinute nu se încadrează în plafonul propus, există posibilitatea de a negocia reducerea acestora cu ofertantul clasat pe primul loc în cadrul aceleiaşi şedinte fără să fie necesară reluarea întregii proceduri; ● termenul redus de desfăşurare a procedurilor - ordInul este programat la tranzactionare în maxim 7 zile din momentul emiterii lui;
3. PIAŢA LA DISPONIBIL Principalele avantaje rezultate din accesarea pieţei la disponibil, se referă la: ● termenul redus de desfăşurare a procedurilor - ordInul este programat la tranzactionare în maxim 7 zile din momentul emiterii lui; ●cotaţiile BRM – oferă avantajul unui sistem de referinţă în ceea ce înseamnă raportarea la preţurile pieţei în tranzactiile realizate prin BRM (www.brm.ro); ●executarea în bune condiţii a contractului în baza sistemului de garanţii utilizat, cât şi ca urmare a atenţei selecţii a ofertanţilor înainte de a fi admişi la tranzacţionare;
3. PIAŢA LA DISPONIBIL Principalele avantaje rezultate din accesarea pieţei la disponibil, se referă la: ● existenta unui număr mare de ofertanţi datorită cantităţilor importante tranzacţionate la nivelul total al pieţei; ● economie de timp şi efort suplimentar legat de valorificarea sau achiziţionarea produselor; ● eliminarea birocraţiei aferente procedurilor clasice de achiziţii publice prin standardizarea mărfurilor şi reducerea numărului de documente solicitate şi depuse.
4. CATEGORII DE MĂRURI FUNGIBILE • Lista produselor fungibile este structurată pe categorii de produse, după cum urmează: • ● produse agricole şi agro-alimentare, • ● produse forestiere, • ● produse şi elemente structurale, • ● produse energetice ale industriei extractive, • ● produse neenergetice ale industriei extractive, • ● produse ale industriei metalurgice, • ● produse ale industriei textile, • ● produse ale industriei celulozei şi hârtie, • ● produse obţinute din rafinarea petrolului, • ● produse ale industriei chimice, • ● prelucrarea cauciucului, • ● produse din minerale nemetalice, • ● produse farmaceutice. • Lista produselor fungibile este disponibila pe site-ul www.brm.ro • În consecinţă, aceste produse pot fi tranzacţionate pe Piaţa la disponibil a BRM, • de către autorităţile contractante. • * Nomenclator
5. AUTORITĂŢI CONTRACTANTE CADRU LEGAL • Autorităţile contractante pot efectua achiziţii direct de pe piaţa la disponibil în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006privind achiziţiile publice • OUG 34/2006, aprobată prin Legea 337/2006 • Art. 122 Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri: • f) atunci când produsele sunt cotate la bursa de mărfuri, iar achiziţia acestora se realizează prin operaţiuni pe piaţa de disponibil;”
5. AUTORITĂŢI CONTRACTANTE CADRU LEGAL • Piaţa la disponibil a BRM se adreseazăîn egală măsurăşi autorităţilor contractante ce desfăşoara activităţi relevante în sectoarele de utilitate publică, în temeiul: • art. 252 Pentru atribuirea contractului sectorial, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri: • ... • f) atunci când produsele sunt cotate la bursa de mărfuri, iar achiziţia acestora se realizează prin operaţiuni pe piaţa de disponibil;
5. AUTORITĂŢI CONTRACTANTE CADRU LEGAL • Textul legii este pus în aplicare de prevederile art.59 din HG 925/2006, după cum urmează: • „Art. 59: • (1) În cazurile prevăzute la art. 122 lit. f) şi la art. 252 lit. f) din ordonanţa de urgenţă, autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona numai acele categorii de produse fungibile care sunt cotate pe piaţă la disponibil; în această situaţie, prevederile art. 58 nu sunt aplicabile, procedura fiind iniţiată prin transmiterea către bursă a ordinului de cumpărare. • (2) În sensul prevederilor alin. (1), prin bunuri fungibile se înţelege bunurile determinate generic, care pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii contractuale. • (3) Oferta câştigătoare este aceea care, la finalul tranzacţiei în ringul bursei, a prezentat cel mai scăzut preţ pentru produsul respectiv.”
6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ • A. Accesul pe piaţa la disponibil • ● Accesul pe piaţa la disponibil este permis doar societăţilor de brokeraj pe mărfuri. • ● Societăţile de brokeraj pe mărfuri sunt membri afiliaţi ai BRM sau membri acţionari.
6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ A. Accesul pe piaţa la disponibil sau Vă înregistraţi ca Membru Afiliat, devenând astfel propriul dumneavoastră broker Încheiaţi un contract de prestări servicii brokeraj cu o societate de brokeraj pe mărfuri deja existentă ● Consultaţi statutul membrului afiliat ● Încheiaţi un contract de colaborare cu BRM ● Completaţi cererea de membru afiliat ● Constituiţi dosarul de afiliere care contine urmatoarele documente: - certificat constatator emis de către Oficiul Registrului Comertului, în original sau în copie, cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii - copie a ultimului bilant contabil ● Depuneţi dosarul de afiliere la sediul BRM sau la Terminale ● lista societatilor de brokeraj pe mărfuri poate fi pusă la dispozitie de BRM ● depuneţi dosarul de afiliere la sediul Societăţii de Brokeraj pe mărfuri
6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ • B. Regulamentele Pieţei la disponibil • ● Cititi Regulamentul Pieţei la Disponibil şi procedurile aferente ringurilor pe care întentionati sa tranzactionati. • *Redulamentul Bursa Romană de Mărfuri privind organizarea și funcționarea Piaţei la disponibil. • *Procedura Bursei Romane de Mărfuri de tranzacționare în ringul medicamentelor.
6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ • C. Emitereaordinelor de tranzacţionare • sau Înregistraţi ofertele proprii de vânzare sau cumpărare Răspundeţi unei oferte deja existente în piaţă ● Completaţi ordinul iniţiator conform specificaţiilor dumneavoastră şi transmiteţi-l ulterior ● Completaţi ordinul de sens contrar şi îl transmiteţi ulterior BRM împreună cu documentele solicitate prin ordinul iniţiator (inclusiv dovada depunerii garanţei bursiere)
Nr. ieşire societate brokeraj …………… din data …………… Nr. înregistrare ordin la BRM …………… din data ……………, Terminal ………………… Către, BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI S.A. În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Pieţei la disponibil adminstrate de BRM şi Procedura de tranzacţionare în Rignul Produselor Petroliere, solicităm înregistrarea pentru tranzacţionare în contul clientului nostru, a următorului ORDIN INIŢIATOR de ― CUMPARARE VÂNZARE În cazul tranzacţionării şi încheierii contractului de bursă, ne obligăm să respectăm condiţiile contractuale solicitate prin prezentul ordin iniţiator, conform reglementărilor legale. Societate client Societate de brokeraj __________________________ ___________________________ (Semnătura autorizată şi ştampila) (Semnătura autorizată şi ştampila) Nr. ieşire societate brokeraj …………… din data …………… Nr. înregistrare ordin la BRM …………… din data ……………, Terminal …………………
Nr. ieşire societate brokeraj …………… din data …………… Nr. înregistrare ordin la BRM …………… din data ……………, Terminal ………………… Către, BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI S.A. În conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Pieţei la disponibil administrate de BRM şi Procedura de tranzacţionare în Ringul Produselor Petroliere, solicităm înregistrarea pentru tranzacţionare în contul clientului nostru, a următorului ORDIN DE SENS CONTRAR ordinului nr. …………/……… Am luat la cunoştinţă şi ne obligăm să respectăm condiţiile contractuale solicitate prin ordinul îniţiator, conform reglementărilor legale. Societate client Societate de brokeraj ___________________________ ___________________________ (Semnătura autorizată şi ştampila) (Semnătura autorizată şi ştampila)
6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ • D. Programarea ordinelor la tranzacţionare • ●Ordinul iniţiator este programat la tranzacţionare în maxim 7 zile de la data emiterii; • ● Anterior şedintei de tranzactionare: • - BRM realizeaza publicitatea ordinului • - Sunt primite şi validate ofertele de sens contrar
Licitaţie cu strigare Ordin de sens contrar emis de ofertantul X. Clasament final: Loc 1: Y Loc 2: Z Loc 3: X Ordin initiator emis de autoritatea contractantă. Ordin de sens contrar emis de ofertantul Y. Ordin de sens contrar emis de ofertantul Z. Autoritatea contractanta acceptă preţul lui Y. Autoritatea contractanta nu acceptă preţul lui Y. Contract de bursă între autoritatea contractantă, Y şi BRM. Ordinul initiator este reprogramat pentru următoarea şedinţă de tranzacţionare (în termen de 7 zile) 6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ E. Desfăşurarea sedinţei de tranzacţionare
6. ACCESUL ÎN PIAŢĂ • E. Desfăşurarea sedinţei de tranzacţionare • ● Se analizează documentele depuse conform specificaţiilor din ordinul iniţiator în vederea admiterii la tranzacţionare; • ● Se stabileşte cel mai bun preţ prin licitaţie cu strigare; • ● Se încheie tranzacţia pentru ordinele al caror preţ a fost acceptat.
7. COTRACTUL DE BURSĂ Încheierea angajamentelor conform şedintei de tranzacţionare: ●Încheierea şi semnarea contractului de bursa între BRM, brokerul vânzator şi brokerul cumpărător. Semnarea contractului de bursă reprezintă acordul părţilor în vederea executării contractului de vânzare – cumpărare încheiat pe baza acestuia. ●Semnarea raportului de tranzacţionare. Raportul de tranzacţionare reprezintă acordul celor implicaţi în sedinţa de tranzacţionare cu privire la rezultatele acesteia.
8. GARANŢII Garanţiile pentru piaţa la disponibil a Bursei Române de Mărfuri acoperă atât participarea la şedinţa de tranzacţionare cât şi execuţia contractului de achiziţie, dacă părţile nu convin altfel. Pentru autorităţile contractante Bursa Română de Mărfuri solicită ca şi garanţie dovada existenţei fondurilor alocate achiziţiei. În privinţa vânzătorilor, aceştia depun o garanţie în favoarea BRM ce este pusă la dispoziţia autorităţilor contractante, dacă aceştia suferă un prejudiciu din participarea la şedinţă sau executarea contractului de achiziţie.
8. GARANŢII Restituirea garanţiei bursiere: ● Se realizează pe baza depunerii la sediul BRM a cererii de restituire a garanţiei în original; ●Garanţia mai poate fi mentinută în contul de garanţii pentru participarea la alte tranzacţii programate la BRM.
10. AVANTAJE • Operativitateîn efectuarea tranzacţiilor; • Preţ corect obţinut ca rezultat al confruntării dintre cerere şi ofertă; • Garantarea executării în bune condiţii a contractului; • Existenţa unor cotaţii de preţ publice; • Număr mare de participanţi pe piaţa în care sunt plasate ordinele; • Piaţă bine organizată; • Posibilitatea organizării unei tranzacţii, indiferent de cantitate sau de plafon; • Stabilirea unei cotaţii de referinţă la nivelul pieţei româneşti - achiziţia se realizează la preţ de piaţă cunoscut de achizitor.
BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI (Romanian Commodities Exchange) Piaţa Presei Libere nr. 1, cod poştal 013701, Bucureşti, România Telefon: 004 021/317 4516, Fax: 004 021/317 2878 www.brm.ro