PERSONALITĂŢI ROMÂNEŞTI ALE EPOCII MODERNE Profesor Cornelia Cucu

1. PERSONALITĂŢI ROMÂNEŞTI ALE EPOCII MODERNE Profesor Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

4. În perioada regimului comunist, istoriografia românească a avut în atenţia ei un personaj istoric omnipotent şi omniprezent denumit generic “masele populare”.Sub această denumire,perfect anonimă, au dispărut personalităţile istoriei noastre naţionale (Brătienii, Goleştii, Catargii, Kretzuleştii, Sturdzeştii, Rosetteştii, Ghiculeştii )si au apărut “personalităţi” precum Ana Ipătescu, Mircea Mălăieru, Tănase Constantin (personaje implicate în evenimentele epocii, dar nu de valoarea celor dintâi) sau “revoluţionarii” Constantin Dobrogeanu-Gherea şi Teodor Diamant . Pentru a nu nedreptăţi pe una sau alta din personalităţile perioadei moderne, ele au fost aşezate în ordine alfabetică.

5. ALEXANDRUAVERESCU ( 1859-1938 )

6. - cariera sa poate fi urmărită pe plan militar ( în epoca modernă) şi pe plan politic (în perioada contemporană); - participă la Războiul de Independenţă obţinând gradul de sergent; - în 1894 este numit director al Şcolii Superioare de Război din Bucureşti; - în perioada 1895-1898 este ataşat militar la Berlin; - între anii 1899-1904 conduce Secţia de organizare şi operaţiuni în cadrul Marelui Stat Major; - în anul 1906 obţine gradul de general de brigadă; - între anii 1907-1909 este ministru de război; - în timpul războaielor balcanice este comandant al Corpului I de armată ce participă la campania împotriva Bulgariei; - în timpul Primului Război Mondial se impune ca unul dintre cei mai capabili generali, comandând Armata a II-a în campaniile din 1916 şi 1917; are o contribuiţie hotărâtoare în victoria de la Mărăşti din vara anului 1917.

7. GEORGEBARIŢIU( 1812-1893 )

8. - după studii de teologie, fizicăşi filozofie la Cluj şi Blaj devine profesor de fizică la Blaj şi Braşov; - fondator al publicaţiilor “Gazeta de Transilvania” şi “Foaie pentru minte, inimăşi literatură”; - în 1848 este vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Blaj (3/15-5/17 mai), după revoluţie fiind persecutat de către autorităţile imperiale şi maghiare; - între 1861-1888 este secretarul societăţii ASTRA, apoi preşedintele ei (1888-1893); - între 1887-1890 este preşedinte al Partidului Naţional Român; - în anul 1893 este ales membru al Academiei Române; - luptător neobosit pentru drepturile naţionale româneşti, George Bariţiu şi-a exprimat deseori speranţa în unirea tuturor românilor într-un singur stat.

9. SIMION BĂRNUŢIU (1808-1864)

10. - cel mai important apărător al drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania în prima jumătate a secolului al XIX-lea; - în 1842 protesteazăîmpotriva intenţiilor Ungariei de oficializare a limbii maghiare în Transilvania, numind legea respectivă “o tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă”; - a fost unul din participanţii cei mai activi la Revoluţia de la 1848, elaborând “Manifestul-proclamaţie” din martie şi contribuind la redactarea programului prezentat la Blaj în 3/15-5/17 mai 1848; - a afirmat ca fiind fundamental dreptul naţiunilor la existenţă şi libertate şi a susţinut că “naţiunea română nici nu voieşte a domni peste alte naţiuni nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voieşte drept egal pentru toate”; - dupăînfrângerea revoluţiei se retrage în Moldova, funcţionând, până la încetare din viată, ca profesor la Universitatea din Iaşi.

11. VASILE BOERESCU( 1830-1883)

12. - este unul din susţinătorii ideii unioniste; - ales deputat în Adunarea Electivă de la Bucureşti el este cel care face propunerea de candidatură a lui Al.I.Cuza ca domn al Ţării Româneşti(24 ianuarie 1859), propunere acceptată de marea majoritate a celorlalţi deputaţi; - în timpul domniei lui Al.I.Cuza este de mai multe ori ministru şi vicepreşedinte al Consiliului de Stat; - după februarie 1866 susţine, pe lângă Marile Puteri,alegerea prinţului străin la tronul Principatelor Unite; - este ales în Adunarea Constituantă din 1866 apoi, în mod constant, deputat şi senator; -a fost ministru de justiţie (1868-1870) şi de externe (1873-1875); - este susţinător al independenţei statului român; - în 1874 publică lucrarea “Drepturile românilor bazate pe tratate”; - ideile sale politice erau liberal-moderate , în 1880 intrând în Partidul Liberalilor Sinceri.

13. ION C. BRĂTIANU( 1821-1891)

14. - în anul 1841 pleacă la Paris unde studiază la Şcoala Politehnicăşi intrăîn societăţile secrete-masonice, ajungând până la gradul de Maestru; - în 1848 se reîntoarce în ţarăşi ia parte activă la revoluţie:membru al Comitetului revoluţionar, secretar al Guvernului provizoriu şi Şef al Poliţiei Capitalei; -dupăînfrângerea revoluţiei se refugiază la Paris unde rămâne pânăîn 1857. În acest timp scrie şi publică broşuri despre situaţia Principatelor Române, prin care face cunoscută problema românească cercurilor intelectuale şi diplomatice franceze; - revenind în ţară, este ales deputat în Adunarea Ad-hoc şi apoi în cea Electivă,susţine alegerea lui Cuza ca domn în Ţara Românească pentru ca, datorită politicii autoritare a acestuia, să contribuie la formarea coaliţiei care-l va detrona pe domnitor; - are un rol decisiv în aducerea în ţară a lui Carol de Hohenzollern şi proclamarea sa ca principe; - ministru de finanţe şi interne (1866-1868), deputat în Adunarea Constituantăşi apoi, până la încetarea din viaţă, în mod constant deputat sau senator;

15. - în 1875, pune bazele Partidului Naţional Liberal ( “Coaliţia de la Mazar-paşa”) al cărui lider a fost pânăîn 1891; - în perioada 1876-1888 formează patru din cele cinci guverne liberale , perioadăîn care România îşi cucereşte Independenţa şi este ridicată la rangul de Regat; - prin caracterul său (total dezinteresat faţă de onoruri şi foloase materiale), perseverenţa cu care urmărea realizarea marilor idealuri pentru ţară, prin spiritul hotărât şi fapta grăbită ( i se spunea în epocă “Firfiricul”), prin cunoaşterea profundă a mersului istoriei şi a oamenilor şi-a dominat contemporanii; - de numele său se leagă marile momente ale istoriei noastre moderne (Unirea, Independenţa, proclamarea Regatului) ca şi reformele adoptate în această perioadă: Constituţia din 1866, reglementarea relaţiilor agrare, încurajarea industriei, reforma monetară etc.).

16. ION(IONEL) I.C. BRĂTIANU( 1864-1927)

17. - este ales deputat în 1895; - în 1909 devine preşedinte al Partidului Naţional Liberal, funcţie pe care o deţine până la moartea sa; - a fost prim-ministru în perioada 1908-1910 şi 1914-1918; - a deţinut în mod constant portofolii ale unor ministere în guvernele liberale (Lucrări Publice, Interne, Externe); - activitatea sa politica s-a desfăşurat în momentele cele mai dificile pentru ţară generate de Primul Război Mondial, devenit pentru România Războiul Întregirii Naţionale; - a determinat o schimbare în activitatea partidului său, susţinând înscrierea în programul acestuia a două reforme importante: agrarăşi electorală; - la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920, a susţinut interesele româneşti protestând cu privire la politica discriminatorie desfăşurată de unele state participante; - numit şi “Sfinxul” de către contemporani, Ionel Brătianu a fost unul dintre oamenii politici care au contribuit decisivla crearea României Mari.

18. CAROL I(1839-1914)

19. - a avut domnia cea mai lungă din istoria românească (1866-1914); - era cel de-al doilea fiu al principelui Carol Anton de Hohenzollern, din familia princiară domnitoare a Germaniei; - avea un remarcabil simţ al datoriei; - conştiincios , sever s-a străduit să impună ţării un regim constituţional, să-şi asigure continuitatea dinastică, să continue procesul de modernizare început de Cuza, să dobândească independenţa României; - la 1 iulie 1866 este adoptată prima constituţie internă a ţării, având ca model constituţia belgiană; - primii ani de domnie s-au caracterizat prin instabilitate, datorită absenţei partidelor politice moderne, a lipsei de tradiţie în sistemul parlamentar; - educat în spiritul ordinii şi al disciplinei prusace, în respectul deosebit pentru lege şi principiul monarhic, principele Carol se va declara adeptul unui regim autoritar;

20. - în timpul domniei sale, România a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, Carol participând efectiv pe frontul din Balcani, în calitate de comandant al frontului de la Plevna şi sugerând ca aceasta să fie cucerită prin asediu; - în 1878, s-a decis ca principele Carol să poarte titlul de “alteţă regală”; - la 14 martie 1881, statul român se proclamă regat, iar la 10 mai 1881 Carol I este încoronat ca rege al României; - a susţinut întotdeauna lupta de eliberare naţională a românilor din Trandilvania, în urma intervenţiei sale memorandiştii fiind eliberaţi; - ca urmare a răcirii relaţiilor cu Rusia, se orientează, în 1883, spre Tripla Alianţă (Puterile Centrale), actul semnat având un caracter secret; - la declanşarea Primului Război Mondial, în cadrul Consiliului de Coroana de la Sinaia, Carol I a trebuit să se supună majorităţii şi să accepte ideea expectativei armate.

21. PETRE P.CARP(1837-1919)

22. -descendent al unei vechi familii boiereşti moldovene (menţionatăşi de Dimitrie Cantemir în “Descriptio Moldaviae” ) îşi face mare parte a studiilor în Germania (Berlin si Bonn; de aici şi afinitatea sa pentru lumea culturală şi politică germanăşi hotărârea cu care a susţinut menţinerea alianţei României cu Puterile Centrale); - este membru fondator al “Junimii”; - participă la detronarea lui Al.I.Cuza, este numit secretar al Locotenenţei Domneşti; - în 1865 intrăîn politică; în 1870 face pentru prima dată parte din guvern (la Externe- guvernul Manolache Costache Epureanu);în timpul marii guvernări conservatoare (1888- 1895) este ministru la Externe şi al Agriculturii, Industriei şi Comerţului; - este prim-ministru între 1900-1901 şi 1910-1912; - îndeplineşte misiuni diplomatice la Viena, Berlin şi Roma ; - în perioada 1907-1913 este lider al Partidului Conservator;

23. - a desfăşurat o susţinută activitate parlamentară, exprimându-se împotriva politicianismului , a lipsei de idei în programele de guvernare, a frazeologiei şi afacerismului; - s-a pronunţat pentru îmbunătăţirea situaţiei locuitorilor săteni dar şi-a exprimat rezerva faţa de o mai mare participare a acestora la viaţa publică fără o ridicare sprituală a lor; - a sprijinit proiectele de legi privind crearea unei industrii naţionale şi a condamnat politica guvernanţilor maghiari faţa de populaţia românească din Transilvania; - ostilitatea sa şi neîncrederea în politica Rusiei faţă de România l-au determinat să-şi exprime îndoiala în realizarea întregirii teritoriale alături de aceasta.În Consiliul de Coroana de la Sinaia din 3 august 1914 , a fost singurul care l-a susţinut pe Carol I în menţinerea alianţei cu Puterile Centrale.

24. BARBU CATARGIU( 1807-1862)

25. - făcea parte dintr-o veche familie boierească munteană, menţionatăîn documente încă din vremea lui Mihai Viteazul; - face studiile primare la Bucureşti iar pe cele universitare la Paris ( Litere, Drept, Filozofie, Istorie), fiind coleg cu Barbu Ştirbei( viitorul domn al Ţării Româneşti în perioada 1849-1856); - în anul 1842 devine membru al Adunării Obşteşti iar domnitorul Gheorghe Bibescu îl numeşte director la Departamentul Justiţiei; - nu a participat la Revoluţia de la 1848, în schimb a fost un activ susţinător al Unirii Principatelor; - în 1857 redacteazăşi publică un document care conţinea principalele puncte ce trebuiau adoptate de către Adunarea Ad-hoc: autonomia, unirea, principe străin şi instituţii democratice;

26. - a fost membru al Adunării Elective de la Bucureşti şi a votat cu convingere alegerea lui Al.I.Cuza şi ca domn al Munteniei; - la 22 ianuarie 1862 a fost desemnat să formeze primul guvern unic al Principatelor Unite, deţinând totodata şi portofoliu Internelor şi, provizoriu, la Finanţe şi Lucrări Publice; - opoziţia la ambiţiile lui Mihail Kogălniceanu ( în special faţă de reforma agrară) şi faţă de pretenţiile dominatoare ale lui Al.I.Cuza i-au adus duşmănii ,culminând cu asasinarea sa la 8 iunie 1862 pe Dealul Mitropoliei, dupace ieşise din clădirea Adunării Elective.Mai târziu, chiar opozanţii săi politici i-au recunoscut calităţile de om politic şi cetăţean, ridicându-i o statuie pe locul unde a fost asasinat având înscrisă pe soclu propria sa deviză: “Totul pentru ţară, nimic pentru noi”.

27. ALEXANDRU IOAN CUZA( 1820-1873)

28. - primele studii le-a făcut la Iasi, într-un pension francez unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Matei Millo; îşi continuă studiile la Paris, luându-şi bacalaureatul în 1835; - reîntors în ţară, intrăîn armată iar mai apoi este membru al judecătoriei din ţinutul Covurlui; - a fost participant activ al mişcării revoluţionare de la Iaşi, din martie 1848, fiind exilat împreună cu alţi 12 fruntaşi ai acesteia; scăpat de sub escorta care-l ducea la Galaţi , Cuza trece în Transilvania, unde participă la Adunarea de la Blaj din 3/15-5/17 mai 1848, apoi în Bucovina unde formează, împreună cu alţi moldoveni veniţi aici, Comitetul revoluţionar moldovean; - dupăînfrângerea revoluţiei , a avut diferite slujbe: preşedinte al Judecătoriei Covurlui, director în Ministerul de Interne, vornic şi pârcălab de Galaţi, funcţie din care îşi dă demisia în timpul alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc, protestând împotriva falsificării listelor electorale de către caimacamul Nicolae Vogoride, prin acest gest devenind cunoscut în ţarăşi în cercurile diplomatice europene;

29. - în momentul alegerii sale ca domn, Alexandru Ioan Cuza era comandantul oştirii Moldovei, cu grad de colonel; - a rămas în istoria românilor ca fiind Domnul Unirii, personalitatea sa şi Unirea de la 1859 fiind inseparabile; - istoria a reţinut marile înfăptuiri din timpul domniei sale: desăvârşirea Unirii de la 1859, adoptarea primelor reforme care au pus bazele statului român modern (secularizarea averilor mănăstireşti, legea rurală, Legea Instrucţiunii Publice, organizarea justiţiei, organizarea armatei s.a. ), desfăşurarea unei activităţi diplomatice intense pentru acceptarea schimbărilor de către Marile Puteri europene; - la înmormântarea domnitorului, la Ruginoasa, Mihail Kogălniceanu rostea cuvintele: “Nu greşelile lui l-au răsturnat ci faptele lui cele mari. Ele sunt nepieritoare…şi cât va avea ţara aceasta o istorie…cea mai frumoasă pagina va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”

30. ION GHICA( 1816-1897)

31. - îşi face studiile de început în casa părintească (scris, citit), urmează cursurile de franceză ale lui Vaillant şi apoi se înscrie la Colegiul “Sf.Sava” din Bucureşti. Între 1835-1841 studiază la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în Litere (Sorbona) şi Ştiinţe matematice, apoi diploma de inginer de mine; - revenit în ţară, participă la înfiinţarea societăţii secrete “Frăţia” şi participă la activitatea “Asociaţiei patriotice” din Moldova; - în 1843 deschide cursul de Economie politică la Academia Mihăileană din Iaşi; - participă la pregătirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Româneascăşi este trimis la Constantinopol pentru a apăra cauza revoluţiei la Poartă; - cu sprijinul ambasadorului Angliei este numit guvernator al insulei Samos iar sultanul îl face prinţ (bey) de Samos; - descendent de spiţă domnească, spera în alegerea sa ca domn al Principatelor în 1859;

32. - după alegerea lui Cuza a fost numit şef de guvern în Moldova ( martie-aprilie 1859) şi Muntenia (octombrie 1859-mai 1860); - a participat la detronarea lui Cuza ; - a fost prim- ministru de mai multe ori în perioada 1866-1871; - ca lider liberal-moderat participă la constituirea Partidului Naţional Liberal în 1875; - în 1877 se împotriveşte alianţei cu Rusia; - pe plan cultural , în 1874 devine membru al Academiei Române şi este ales preşedinte al acesteia în mai multe rânduri în perioada 1878-1894; - între anii 1881-1889 este ambasadorul României la Londra; - s-a pronunţat pentru apărarea proprietăţii, egalitate în faţa legilor, economie bazată pe liberul schimb, egalitate în relaţiile dintre state.

33. NICOLAE GOLESCU (1810-1878)

34. - este fiul cunoscutului boier luminat Dinicu Golescu; - după studiile făcute într-un pension din Elveţia, în 1830 intrăîn oştirea Ţării Româneşti, ajungând până la gradul de general; - este unul din participanţii activi la Revoluţia de la 1848 devenind membru al Guvernului revoluţionar şi al Locotenenţei Domneşti; - după revoluţie se exilează la Paris, unde acţioneazăîn sprijinul Unirii Principatelor; - candidat la domnia Ţării Româneşti a renunţat pentru alegerea lui Al.I.Cuza, pe care l-a susţinut în prima parte a domniei sale; - înlăturat din armatăîn 1863 de către Al.I.Cuza, participă la detronarea acestuia, fiind membru al Locotenenţei Domneşti până la proclamarea lui Carol ca principe; - a fost o singură datăşef de guvern ( 1868) şi a făcut parte din Parlament, ca deputat sau senator; - în 1877 se instituie cea dintâi decoraţie românească –“Steaua României”, generalul Nicolae Golescu fiind primul român căruia domnitorul Carol i-o acordă.

35. MIHAIL KOGĂLNICEANU (1817-1891)

36. - începând din 1843 studiază ,împreună cu fiii domnitorului Mihail Sturdza, la Paris şi Berlin; - întors în ţarăîşi începe activitatea publicistică (avea tipografie proprie) editând “Dacia literară”,”Arhiva românească”, “Propăşirea”; - a luat parte la mişcarea revoluţionară de la Iaşi din martie 1848, după care se refugiazăîn Bucovina unde redactează “Dorinţele partidei naţionale în Moldova”; - se implicăîn mişcarea unionistă, face parte din Comitetul Central al Unirii de la Iaşi, apoi din Adunarea Ad-hoc şi Adunarea Electivă, susţinând candidatura lui Al.I.Cuza; - a fost principalul colaborator al lui Al.I.Cuza în timpul domniei acestuia, contribuind la adoptarea principalelor reforme; a fost prim-ministru în perioada 1863-1865; - în 1868 este ministru de interne în guvernul lui Dimitrie Ghica;

37. - din punct de vedere politic, Kogălniceanu a fost liberal- moderat constituindu-şi o grupare proprie (“maiştii”- aluzie la lovitura de stat din mai 1864, la care contribuise) pânăîn 1875 , când se alătură celorlalte grupări liberale în constituirea Partidului Naţional Liberal; - în timpul evenimentelor privind proclamarea şi cucerirea Independenţei de Stat , a fost ministru de externe , trimiţând Marilor Puteri documentul cu “cele 7 revendicări” în care cerea recunoaşterea individualităţii statului român şi a denumirii de România; - a făcut parte din delegaţia românească la Congresul de la Berlin din iunie 1878 apărând interesele naţionale.

38. TAKE IONESCU ( 1858-1922)

39. - urmează cursurile liceale la “Sf.Sava” din Bucureşti iar pe cele universitare la Paris unde obţine doctoratul în Drept; - întors în ţară, se înscrie în Partidul Naţional Liberal, în care îşi începe activitatea politică; - în 1886 intrăîn Partidul Conservator ; - între 1891-1895 şi 1899-1900 îndeplineşte funcţia de ministru la Culte şi Instrucţiune Publică iar între 1904-1907 deţine portofoliul Finanţelor; - pentru talentul său oratoric deosebit era numit “Takiţă-Gură de aur”; - a sprijinit mişcarea de emancipare naţională a românilor din Transilvania; - în perioada neutralităţii, a susţinut intrarea României în război de partea Antantei pentru realizarea întregirii naţionale; - din 1908 a fost lider al Partidului Conservator Democrat; - în perioada 1920-1921 a fost ministru deexterne, funcţie prin care şi-a adus o contribuiţie decisivă la constituirea Micii Înţelegeri (România, Iugoslavia, Cehoslovacia).

40. ALEXANDRU MARGHILOMAN( 1854- 1925)

41. - timp de 30 de ani a fost ales în Parlament, ca deputat sau senator; - în timpul marii guvernări conservatoare (1888-1895) deţine succesiv portofoliile ministerelor Justiţiei, Lucrărilor Publice, Agriculturii, Industriei şi Comerţului; - între 1910-1913 a fost pe rând ministru de interne şi de finanţe; - în Consiliul de Coroană de la Sinaia (3 august 1914) se pronunţă pentru neutralitate, el fiind cel care invocă dispoziţiile tratatului cu Austro-Ungaria drept argument pentru neangajarea ţării în război alături de Puterile Centrale; - pe măsura desfăşurării Primului Război Mondial devine din ce în ce mai convins de victoria Germaniei şi îşi manifestă dezacordul cu politica lui Ionel Brătianu; - în timpul ocupaţiei germane a rămas în Bucureşti şi a format guvernul din 18 martie 1918, care încheie pacea cu Puterile Centrale; - în timpul guvernului său are loc Unirea Basarabiei cu România, Decretul –regal de promulgare a acestui act purtând şi semnatura lui Marghiloman.

42. CONSTANTIN A. ROSETTI ( 1816-1885)

43. - îşi face studiile la “Sf.Sava” unde îl are ca profesor pe Eftimie Murgu; - intrat în oştire (este numit şi adjutant al domnitorului Al.Ghica) îşi dă demisia în 1836 pentru ca în 1842 să fie numit şef al Poliţiei din Piteşti; - în 1845 deschide o tipografie unde vor fi tipărite documentele (apeluri, manifeste) Revoluţiei de la 1848 ; - în timpul revoluţiei a îndeplinit următoarele funcţii: prefect al Poliţiei, secretar al Guvernului revoluţionar, director în Ministerul de Interne în timpul Locotenenţei Domneşti; - dupăînfrângerea revoluţiei este arestat dar reuşeşte să evadeze stabilindu-se la Paris; - revine în ţarăîn 1857, pune bazele ziarului “Românul” şi participă activ la mişcarea unionistă; - se opune politicii autoritare a lui Cuza fiind arestat iar publicaţiile sale suspendate; - participă la detronarea lui Al.I.Cuza şi este numit în guvernul Ion Ghica şi apoi Lascăr Catargiu la Instructiunea Publică; - a fost fondator al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Româna) şi al Partidului Naţional Liberal.

44. DIMITRIE A. STURDZA ( 1833-1914)

45. - studiazăîn Germania, devenind specialist în economie şi finanţe şi având o mare înclinaţie către istorie; - în 1856 intrăîn viaţa politică susţinând lupta pentru Unire; - intrăîn conflict cu domnitorul Al.I.Cuza şi participă la detronarea acestuia; - din 1866 începe o vastă activitate politicăşi culturală, devenind unul din oamenii politici cei mai cunoscuţi; - începând cu anul 1876 deţine succesiv portofolii ministeriale ( cele mai multe la Finanţe) pentru ca în timpul marii guvernări liberale să fie ministru la Externe (1882-1885, semnează Tratatul de alianţă secretă cu Austro-Ungaria, 1883), Instrucţiune Publică (1885-1888) şi Finanţe (1888); - a fost de patru ori prim-ministru: 1895-1896, 1897-1899, 1901-1904, 1907-1908; - între 1892-1909 a fost liderul Partidului Naţional Liberal; - pe plan cultural, a fost membru al Academiei Române (1871) devenind apoi vice-preşedinte ( 1879-1882) , preşedinte (1882-1884) şi secretar al acesteia timp de 30 de ani (1884-1914).

46. BIBLIOGRAFIE: 1. Berindei ,Dan, Românii şi Europa. Istorie, societate, cultură, sec.XVIII-XIX, vol.I, Editura Museion, Bucureşti, 1991 2. Bulei ,Ion, Atunci când veacul se naşte, Editura Eminescu, Bucureşti, 1990 3. Drăganu, Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimuluiparlamentar în România până în1916, Editura Dacia, Cluj,1991 4. Iordache, Anastasie, Goleştii, locul şi rolul lor în istoria României, Buc.,1979 5. Iordache, Anastasie, Originile conservatorismului politic dinRomânia (1821-1882), Editura Politică, Bucureşti, 1987 6. Iordache, Anastasie, Ion I.C. Brătianu, Editura Albatros, Bucureşti, 1994 7.Mamina,Ion, Bulei, Ion, Guverne şi guvernanţi 1866-1916, Ed. Silex, Buc.,1994 8.Nedelea, Marin, Prim-miniştrii României,1859-1918,ideile politice, Editura Niculescu,Bucureşti,1994 9. Pascu,Vasile, Istoria modernă a românilor (1821-1918), Bucureşti,1996 10. Platon ,Gheorghe, Istoria modernă a României, Bucureşti, 1985 11. Scurtu, Ioan, Monarhia în România, 1866-1947, Ed. Danubius, Buc., 1991

47. SFÂRŞIT