Domeniul libertăţii

1. Domeniul libertăţii 1. Conceptul de libertate 2. Justificarea libertăţii 3. Domeniul libertăţii 3.1. Principiul vătămării 3.2. Acţiunil ofensatoare

2. Principiul vătămării Unde se manifestă libertatea? Între ce limite nu e legitimă restrângerea ei? Scopul acestui eseu este de a afirma un principiu foarte simplu ca fiind întru totul îndreptăţit să guverneze pe de-a întregul raporturile bazate pe constrângere şi control, dintre societate şi individ, indiferent dacă mijlocul folosit va fi forţa fizică, sub forma pedepsei legale, sau va fi constrângerea morală a opiniei publice. Acest principiu este următorul: unicul scop care îi îndreptăţeşte pe oameni, individual sau colectiv, la ingerinţe în sfera libertăţii de acţiune a oricăruia dintre ei este autoapărarea; unicul ţel în care puterea se poate exercita, în mod legitim, asupra oricărui membru al societăţii civilizate, împotriva voinţei sale, este acela de a împiedica vătămarea altora. Propriul bine, fizic sau moral, nu constituie o îndreptăţire suficientă. J.St. Mill: Nimeni altcineva nu poate determina care este binele unei persoane: “Asupra lui însuşi, a propriului trup şi spirit, individul este suveran. ”. Circumstanţele aplicării principiului: 1) Persoanele mature 2) Societăţile cu o anumită dezvoltare Nu se exclud femeile!

3. Domeniul de aplicare a principiului care nu îl afectează decât pe autorul lor (self-regarding acts) Distincţia dintre acţiuni • Cele care ţin de: • domeniul lăuntric al conştiinţei: libertatea de conştiinţă, • libertatea de exprimare; • (b) domeniul gusturilor (înclinaţiilor) şi al scopurilor: • libertatea de a-ţi făuri planuri de viaţă; şi • (c) domeniul asocierii indivizilor: libertatea de asociere. Distincţia dintre: care afectează şi alte persoane (other-regarding acts) cuprinde acea parte din viaţa şi conduita unui om care nu-l atinge decât pe el însuşi, sau, dacă îi atinge şi pe ceilalţi, aceasta se întâmplă numai cu participarea şi acordul lor sincer, liber şi voluntar Sfera publică Sfera privată

4. Critica distincţiei milliene. 1 Nici o persoană nu e în întregime izolată. Mill: în mod greşit se consideră că acea acţiune priveţte doar autorul ei, când de fapt îi priveşte şi pe alţii (ex.: vizionez acasă filme cu conţinut violent) e distincţia aceasta una naturală, sau e socială? Uneori ceva apare ca ţinând de viaţa privată, când de fapt exprimă putere. Problemă Ex: viaţa privată a femeilor

5. Critica distincţiei milliene. 2 Obiecţia paternalistă:la fel ca în situaţia retardaţilor mintal şi a copiilor (care nu se pot conduce singuri), societatea nu trebuie să ignore un individ depravat. Trebuie să plecăm de la distincţia dintre două genuri de intervenţie guvernamentală... Guvenarea poate interzice tuturor persoanelor să facă un anumit lucru, sau să îl facă fără să aibă autorizarea ei, sau le poate solicita să facă anumite lucruri, sau o anumită manieră de a-l face atunci când ei au opţiunea de a-l face sau nu. Aceasta este interferenţa autoritară a guvernării. Dar mai există şi un alt gen de intervenţie, care nu e autoritară: atunci când guvernarea, în loc să promoveze o dispoziţie şi să o aplice prin pedepse, adoptă o linie la care se recurge atât de des şi care se poate folosi în cazuri importante, aceea de a da sfaturi şi de a promulga informaţii; sau când, chiar dacă lasă indivizii liberi să-şi folosească mijloacele de care dispun pentru a realiza un obiectiv de interes general, guvernarea – fără să se amestece cu ei, dar nelăsând acel obiectiv doar în grija lor, înfiinţează, alături de ceea ce au făcut ei, o agenţie a sa pentru acel scop. Astfel, e un lucru să menţii o biserică, şi cu totul altul să refuzi tolerarea altor religii sau a persoanelor care nu au nici o religie. E un lucru să oferi şcoli şi colegii, şi cu totul altul să soliciţi ca orice persoană care funcţionază ca instructor să aibă o licenţă guvernamentală în acest scop. Mill: Fiecare persoană rămâne cel mai bun judecător al propriului său interes. Problema bunurilor publice

6. Critica distincţiei milliene. 3 O persoană care îşi produce vătămări este un prost exemplu pentru ceilalţi. Mill: 1) cel mai important rău şi-l face sieşi agentul însuşi 2) faptul că alţii îi pot cunoaşte situaţia are şi valenţe pozitive: căci arată şi la ce consecinţe negative poate duce un astfel de comportament.