Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

1. Curs Nr 5 Eshatologia Epistolelor I–II Tesaloniceni Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

2. Preliminarii • Tesalonicul - important oraş portuar în golful Thermaic, la Marea Egee - fondat în anul 316 î.Hr., de către Cassandru, un general al lui Alexandru cel Mare • Primeşte acest nume în cinstea soţiei lui Cassandru, Tessalonica, sora vitregă a lui Alexandru Macedon. • În scurt timp, Tesalonicul devine un oraş înfloritor şi deosebit de prosper. poziţiei sale de a fi fost principalul port maritim al provincieiproconsulare Macedonia, datorită aşezării sale pe Via Ignatia, principalul drum comercial, carelegaRoma de extremul Orient

3. Pe timpul Sf. Apostol Pavel, oraşul Tesalonicera capitala provinciei proconsulare Macedonia • În anul 42 î.Hr., Tesalonicul primeşte de la Octavian Augustus statutul deoraş liber şi aceasta pentru că locuitorii oraşului i-au ajutat pe cei doi (Antoniu şi Octavian) în lupta lor împotriva lui Brutus şi Caius. greci romani • Populaţia –cosmopolită orientali colonie de evrei

4. Eshatologia • Eshatologia nu este unica temă teologică, prezentă în epistole, dar este însă cea mai importantă. • Parusia Domnului - în jurul căreia se învârte, în esenţă, teologia epistolelor, urmează să marcheze nădejdea în intervenţia ultimă a lui Dumnezeu, Care va aduce o schimbare totală în viaţa lumii, în relaţiile dintre oameni, pe de o parte, şi în relaţiile acestora cu Dumnezeu, pe de altă parte. • Apostolul subliniază 2 aspecte principale ale acestei teme: începutul unei noi ere în care creştinii vor fi în comuniune cu Domnul Parusia precedată de anumite semne premergătoare, care vor marca începutul noului veac eshatologic -nu se va produce spontan, fără o posibilitate de intuire a ei şi de pregătire

5. Dezvoltarea temei 4, 13 - 5, 11 Conturul eshatologiei pauline: 1. Cei adormiţi întru Iisus -vor fi împreună cu El la a doua Sa venire. Această credinţă este în strânsă dependenţă de acceptarea morţii şi a învierii lui Iisus ca evenimente istorice: „Pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (4,14). Credinţa în învierea lui Iisus este baza comuniunii veşnice cu El (4,14).

6. 2. Prioritatea învierii celor adormiţi:„Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi” (4,16). • Trupurile celor morţi vor învia cu puţin timp înainte de ridicarea la cer a creştinilor aflaţi în viaţă. • În acest context, se ridică o întrebare: Cum vor învia trupurile celor morţi de mii de ani, sau ale celor arşi şi a căror cenuşă a fost aruncată în vânt, sau ale creştinilor care au murit pe mare, iar trupurile lor au fost devorate de peştii mărilor etc? • Dar, cum Dumnezeu a creat universul din nimic, numai prin cuvînt, tot aşa poate să re-adune trupurile tuturor oamenilor, într-o clipă (I Cor. 15,35-58).

7. În ceea ce priveşte interpretarea sunetelor menţionate în acest verset – strigăt, glasul unui arhanghel, trâmbiţa lui Dumnezeu –este dificil de interpretat • Al cui este strigătul? Al lui Iisus însuşi (In.11,43), al arhanghelului Mihail (Dan.10.13; Iuda 9) sau al altui înger? • Este vorba de un sunet literal de trâmbiţă, sau Apostolul a vorbit figurat atunci când s-a referit la intervenţia lui Dumnezeu, prin care El va anunţa revenirea Fiului Său ( cf. I Cor. 15,22) ? • Aceste trei fenomene pot să fie referite toate la unul şi acelaşi lucru, dar probabil că ele sunt trei anunţuri separate, dar simultane ale revenirii lui Hristos. • Concluzia - Revenirea lui Hristos a doua oară, pe pământ, va fi anunţaţă din cer de sunet mare și însoțită de dramatism

8. 3. Egala participarea celor vii cu cei morţi la Parusie :„După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh...”( 4,17). • Exprimarea la persoana I plural – noi, cei vii – arată cât de febrilă era aşteptarea Parusiei, Apostolul însuşi socotindu-se unul dintre cei vii, pe care Parusia Domnului îi va surprinde în viaţă. • Aşadar, în concepţia creştinilor celei de-a doua jumătăţi a veacului I creştin, Parusia Domnului era un eveniment iminent - aducea mângăiere (4,18).

9. 4. Schimbarea condiţiei umane la Parusia Domnului. “Răpirea” - nu înseamnă nimic altceva decât faptul că, cei vii, pe care Parusia Domnului îi va surprinde în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă din starea materială a condiţiei lor, într-una spirituală. • 5. Comuniunea cu Domnul înviat va fi veşnică: „... şi aşa pururea vom fi cu Domnul” (4,17).

10. 6. Revelarea acestor adevăruri eshatologice, Apostolul o va fi primit personal, de la Domnul, prin descoperire directă: „Căci aceasta vă spunem, după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte celor adormiţi”( 4,15). • Când, şi în ce împrejurări, se vor fi petrecut toate acestea, nu ni se spune. • Importanţa acestui verset însă este şi una de argument în sprijinul Sf. Tradiţii, a doua cale de transmitere a Revelaţiei.

11. Din propovăduirea Apostolului, tesalonicenii au rămas cu impresia că Parusia este foarte aproape şi că cei care deja muriseră nu vor lua parte la măreaţa procesiune, care va însoţi venirea a doua a Domnului. • Întrebarea pe care ei şi-o puneau era: Care va fi soarta acestora la a doua venire a lui Iisus? • Apostolul Pavel le răspunde - și ei vor fi prezenţi la Parusia Domnului, ba chiar se vor bucura de prioritate faţă de cei vii, în sensul că cei morţi vor învia întâi, astfel că şi ei vor întâmpina pe Domnul în văzduh, dimpreună cu cei vii, care într-o clipă vor fi schimbaţi şi răpiţi în nori(cf. I Tes. 4, 16‑17).

12. Totuşi, Ap. Pavel arată în pericopa I Tes. 5, 1-3 că data Parusiei nu poate fi cunoscută, „Ziua Domnului” venind « aşa ca un fur, noaptea » (I Tes. 5, 2). • Sf. Pavel recunoaşte că în privinţa stabilirii datei Parusiei nu poate afirma nimic precis • Ideea pe care insistă – pregătirea pentru această zi: „De aceea, să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji” (I Tes.5,6).

13. În viziunea sa, Parusia coincide cu judecata obştească, cu răsplătirea celor drepţi şi cu intrarea acestora în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, dar şi cu pedepsirea celor ce nu L-au cunoscut şi nu s-au supus Evangheliei Sale: „Ca dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, spre învrednicirea voastră de împărăţia Sa, pentru care şi pătimiţi...iar vouă, celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer ...”( II.Tes.1,5.7).

14. Ceea ce este surprinzător - Ap. Pavel nu se ocupă în I Tesaloniceni de soarta păcătoşilor. • El vorbeşte doar de învierea celor morţi întru Hristos (4,14.16). • O aluzie, totuşi, la destinul eshatologic al celor răi apare însă în alte două locuri ale Epistolei: - 1, 10 vorbeşte de „mânia cea viitoare” şi de care Iisus Hristos, Cel înviat, îi va izbăvi pe credincioşii Săi; - 5,2-3, el aminteşte de pieirea care va veni pe neaşteptate, „ca durerile peste cea însărcinată”, în „ziua Domnului” şi de care, cei răi, „scăpare nu vor avea”.

15. În viziunea Apostolului, la a doua venire şi judecata finală vor fi pedepsite, în special, 2 categorii de oameni: • cei ce-L ignorăpe Dumnezeu (Rom.1,18-32) • cei ce nu ascultă de Evanghelia lui Iisus: „În văpaie de foc,osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui” (II TEs. 1,8). Aceasta este cea mai clară afirmaţie din epistolele pauline despre eternitatea pedepsei viitoare.

16. În cea de-a doua Epistolă adresată Tesalonicenilor, apostolul revine asupra Eshatologiei. • Intervenţia sa era necesară deoarece creştinii tesaloniceni, sau cel puţin o parte dintre ei, sufereau de o dublă rătăcire: - Prima avea caracter teologic - ei crezând că Parusia Domnului este foarte apropiată, - a doua, decurgând din prima, avea caracter practic - mulţi părăsiseră lucrul, socotind că în perspectiva apropiatei sosiri a Parusiei, grijile pământeşti nu mai aveau nici un sens.

17. În ceea ce priveşte modul în care Iisus Hristos va veni a doua oară, Apostolul Pavel enumeră câteva dintre caracteristicile acestei reveniri: - va fi înconjurat de puterile îngereşti; - va fi cuprins în văpaie de foc - va aduce răzbunare asupra celor ce nu s‑au supus Evangheliei: „...la arătareaDomnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale, în văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeuşi pe cei ce nu se supun Evanghelei Domnului nostru Iisus. Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puteri Lui” (II Tes. 1, 7c-9).

18. Focul - nu va fi unul material, nimicitor, ci unul spiritual - o energie dumnezeiască, având putere de a transforma totul, într-o clipă, adică de a trece întreaga materie văzută, întreaga creaţie, dintr-o stare materială, perisabilă a existenţei ei, într-una spirituală, veşnică, nepieritoare. • Parusia va fi precedată de două evenimente semnificative: - lepădarea de credinţă - h` apostasia – - apariţia pe faţă a„omului nelegiuirii - o` anqrwpoj thj anomiaj „Să nu vă amăgească nimeni, în niciun chip. Căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi pe sine să se dea drept dumnezeu ” ( II Tes. 2, 3-4).

19. În ceea ce priveşte „omul nelegiuirii”, pe care Apostolul Pavel îl mai numeşte şi „fiul pierzării”, „potrivnicul”, „cel fărădelege”, acesta este, desigur, acelaşi personaj pe care Ap. Ioan îl numeşte „Antihrist” ( I In. 2,18.22; 4,3; II In.7 ). • Sf. Pavel arată, aici, că Antihristul încă nu a venit şi, mai mult, chiar există cineva, sau ceva, care ţine pe loc taina fărădelegii (II Tes.2, 6‑7), împiedicând manifestarea ei, tocmai pentru că creştinii sunt chemaţi spre mântuire, adică spre dobândirea slavei Domnului Iisus Hristos (II Tes.2,13‑14). • Este greu de spus „cine” sau „ce” constituie acest obstacol în calea manifestării lui Antihrist la care se referă Apostolul.

20. În istoria exegezei această expresie a fost interpretată în modul cel mai diferit şi adesea curios: - Unii exegeţi au văzut în „omul nelegiuirii” – Imperiul roman sau pe unii Cezari romani, în funcţie de atitudinea lor faţă de creştini; - alţii au văzut în ea o referire la diferite figuri ale literaturii apocaliptice iudaice etc. Apostolul se pare că avea în vedere personificarea supremă a răului, a fărădelegii şi a contestării lui Dumnezeu într-o fiinţă umană reală, nu într-un principiu, într-un sistem sau într-o succesiune de persoane. O astfel de persoană nu a fost încă identificată pe scena istoriei.

21. În viziunea Apostolului însă va apărea o forţă, la fel personificată, care va stopa puterea „omului nelegiuirii” şi pe care tesalonicenii, se pare că o ştiau, din propovăduirea anterioară a Apostolului, dar pe care el nu o identifică acum: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, numai că este unul care o ţine acum pe loc, până ce va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. Iar ivirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însoţită de tot felul de puteri, de semne şi de mărturii mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării...”(2,7-10).

22. Interpretarea cuvîntului UNUL este la fel de ambiguă ca şi cea referitoare la „omul nelegiuirii”. • Cei mai mulţi exegeţi au văzut în acest „Unul” puterea Duhului Sfânt, care se va manifesta în viaţa creştinilor într-o formă evidentă de apărare a lor în faţa fărădelegii. • După Oscar Cullmann,[1] acel mÕnon Ð katšcwn din text (II Tes.2,7) nu ar fi altcineva decât Apostolul Pavel însuşi, proorocul eshatologic al păgânilor, înaintemergător al sfârşitului lumii. [1]Le caractere eschatologique du devoire missionaire et de la conscience apostolique de Saint Paul. Etude sur la Katekon de II Tes.2,6-7, în „Revue d’Histoire et de Philosophie Religieuses”, XVI, 1930, p. 210. Vezi şi D. Guthrie, The New Testament Theology, Illinois, S.U.A., 1981, p. 808.

23. La întrebarea pe care unii exegeţi şi‑au pus‑o, de ce Apostolul Pavel nu vorbeşte decât foarte puţin, în descrierea Eshatologiei, de păcat şi de chinul veşnic, unii exegeţi[1] au răspuns: 1. Vorbind de Parusie, Sf. Pavel voia să‑i mângâie pe creştini, şi nu să‑i întristeze 2. Pedeapsa n‑a existat în planul veşnic al lui Dumnezeu de creaţie a lumii şi a omului. • Noutatea Eshatologiei I-II Tesaloniceni - cei adormiţi întru Iisus, adică cei pe care moartea îi va surprinde crezând în El şi acceptându-Lca Dumnezeu şi Mântuitor, vor fi aduşi împreună cu El pentru veşnicie. • [1] A se vedea Raymond E. Brown, Que sait-on du Nouveau Testament ? (trad. din engleză a lucrării „An Introduction to the New Testament” ), Paris 1997, p. 505.

24. Bibliografie selectivă • Leon Morris, The First and Second Epistles to the Thessalonians, The New International Commentary on the New Testament, Grand Rapids: Wm.B. Eerdmans Publishing Co., 1959 • S. Legasse, Les Epitres de Paul aux Thessaloniciens, Paris, Ed. Du Cerf, LeDiv. Commentaires, 7, 1999. • J.-N Aletti, L’ Apotre Paul et la Parousie de Jesus/Christ. L’Eschatologie paulinienne et ses enjeux, în RSR 84, 1996, pp. 15-41. • P.-E Langevin, L’Intervention de Dieu selon I Th 5,23-24, in R.F. Collins, „The Thessalonian Correspondence, Louvain, BEThL 87, 1990, pp. 236-266. • R. Kiffer, L’Eschatologie en Thessaloniciens dans une perspective rethorique, în R.F. Collins, „The Thessalonian Correspondence, Louvain, BEThL 87, 1990, pp. 206-219.

25. C.H. Pinnock, The Structure of Pauline Eschatology, în „Evangelical Quarterly” 37, 1965, pp. 9-20. • J. Plevnik, The Taking Up of the Faithful and the Resurrection of the Dead in I Tessalonians 4,13-18, în CBQ 46, 1984, pp.274-283. • Vasile Mihoc, Eshatologia paulină, în R.T. III [75] (1993), nr. 4, pp. 50-68 • Dionisie Stamatoiu, Epistola a II-a către Tesaloniceni – Introducere, traducere şi comentariu, teologia şi actualitatea epistolei, lucrare de doctorat, editura Trinitas, Iaşi, 1996, 202 p. • Idem, Eshatologia paulină, în „Analele Universităţii din Craiova”, seria Teologie, Universitaria, Craiova, VII (2002), nr. 9, pp. 74-90.