Sunetul, mijloc de comunicare

1. Sunetul, mijloc de comunicare

2. Sunetele sunt produse de surse sonore. Aceste pot fi dintre cele mai diverse: coardele vocale, instrumentele muzicale, difuzoarele, etc. Fenomenul care stă la baza producerii sunetului este vibraţia unei surse sonore, adică mişcarea de o parte şi de alta faţă de poziţia de echilibru. Sunetele se propagă diferit în toate mediile indiferent dacă acestea sunt gazoase, lichide sau solide.

3. Reflexia sunetului Sunetul este guvernat de reflexie, respectând legea fundamentală- unghiul de reflexie este egal cu cel de incidenţă. Rezultatul reflexiei este ecoul. Sistemul de radar subacvatic depinde de reflexia sunetelor propagate în apă.

4. Viteza sunetului Viteza de propagare în aer uscat la temperatura de 0°C este de 331,6 m/sec. Dacă temperatura este mărită, viteza sunetului creşte; astfel, la 20 °C, viteza sunetului este 344 m/sec. Sunetul se propagă, în general, mult mai repede în lichide şi solide decât în gaze. Viteza sunetului în apă, de exemplu, este aproximativ 1525 m/sec la temperaturi normale dar creşte foarte mult când creşte temperatura.

5. Viteza sunetului în cupru este de aproape 3353 m/sec la temperaturi normale şi scade odată cu creşterea temperaturii (din cauza elasticităţii care scade); în oţel, care este mult mai elastic, sunetul se propagă cu o viteză de aproape 4877 m/sec, propagându-se foarte eficient. Undele sonore călătoresc mai rapid şi mai eficient în apă decât în aer uscat, permiţând animalelor cum ar fi balenele să comunice între ele de la distanţe foarte mari. Balenele şi caşaloţii folosesc undele sonore şi pentru a le ajuta să navigheze în ape întunecate, direcţionând şi primind undele sonore la fel ca un radar al unei nave sau submarin.

6. Comunicarea în lumea animală

7. Lupul foloseşte 20 de sunete pentru exprimarea stărilor emotive, cocoşul 13, stăncuţa şi cioara circa 12, gâsca 23. Câinele scoate vreo 30 de sunete diferite ( urlet, scheunat, mârâit, lătrat), iar păsările cântătoare alternează numeroase motive muzicale. Cel mai divers pare a fi teritoriul cariamidelor, berzele- şerpi din America de Sud, care pot emite 170 de sunete deosebite.

8. Comunicarea la peşti, crocodili şi maimuţe

9. În schimb, limbajul sonor al maimuţelor- situate în partea de sus a scării de evoluţie- este destul de sărac. Cimpanzeii- cele mai vorbăreţe maimuţe- folosesc doar 22- 23 de sunete. Crocodilii şi peştii, consideraţi fiinţe mute, au încetat să se mai bucure de această reputaţie. Proverbul „Tace ca un peşte” şi- a pierdut sensul.

10. Organele auditive ale insectelor reacţionează la deplasarea undelor de aer fiind autoredirecţionate instinctiv. Prin rotirea capului se reglează intensitatea percepţiei care devine maximă când aceasta formează unghiurile cele mai adecvate cu direcţia sunetului.

11. Bâzâitul ţânţarilor La ţânţari, bâzâitul aripilor este semnalul de adunare: nori de ţânţari masculi se îndreaptă în direcţia de unde se aude semnalul sonor scos de femele a căror aripi bat de aproximativ 500 ori pe secundă. Pentru a capta semnalul cu această frecvenţă din haosul de zgomote atmosferice, ţânţarii au pe antene amplificatoare şi selectoare acustice formate din perişori care vibrează la unison numai cu oscilaţii de o anumită frecvenţă. Atunci când ţânţarii ameninţaţi de o schimbare bruscă a stării atmosferice fug, ei îşi accelerează zborul iar aripile lor scot un zumzăit caracretistic, pe un diapazon înalt. Acest sunet de alarmă serveşte şi altor ţânţari ca avertisment.

12. Ca şi ţânţarii, albinele nu zumzăie totdeauna la fel. Când zboară încet sau când culeg nectar, albinele se miscă într- un anumit ritm. Dar atunci când se întorc la stup cu o încărcătură grea zumzăie din ce în ce mai tare. De aceea albinele, care străjuiesc intrările în stup, lasă albinele culegătoare să intre în stup. Lucrătoarele mesagere transmit colegelor de muncă informaţii asupra distanţei la care se găseşte sursa de hrană cât şi asupra calităţii şi cantităţii acesteia. Cum comunică albinele

13. Ecolocaţia Pe suprafaţa apelor stagnate, în Deltă întâlnim fugăii sau gândacii vârtej. Sunt insecte de 5- 6 mm, care vânează pe oglinda apei producând mici vârtejuri. Multă vreme, lumea ştiinţifică se întreba cum pot intra în contact astfel de insecte lipsite de mijloace sonore şi chimice de comunicare, care se deplasează sute de metri, vânând individual pe arii destul de întinse. În 1959, Donald Griffin a descifrat taina fugăilor. Ei folosesc la fel ca delfinii ecolocaţia. Emisiile de ultrasunete provocate de frecarea rapidă pe suprafaţa apei le servesc la identificarea spaţială a prăzii şi a duşmanilor, cât şi comunicarea interspecifică.

14. Codul sonor al cârdurilor de peşti Limbajul peştilor a fost multă vreme învăluit în legendă. Secole de- a rîndul s- a crezut că lumea subacvatică este o lume a tăcerii. Doar sirenele, fiinţe fabuloase, jumătate femei şi jumătate peşti, incitau imaginaţia corăbierilor care le atribuiau forţa malefică de a vraji pe oameni cu misteriosul lor cântec şi de a- i ademeni să se arunce în mare după ele. Francezul Lamarck a spulberat mitul arătând că acestea nu sunt decât un fel de vaci de mare, animale inofensive şi foarte leneşe. Încetul cu încetul multe taine ale lumii tăcerii au fost dezlegate. Astfel, s- a descoperit faptul că peştii comunică între ei cu ajutorul sunetelor. Mişcarile operculilor şi frecarea articulaţiilor mobile ale craniului şi coloanei vertebrale produc zgomote complexe. O mare varietate de sunete pot fi obţinute prin crâşnirea dinţilor incisivi, a dinţilor faringieni. În cele mai multe cazuri, cercetătorii au scos în evidenţă faptul ca heringii au un limbaj social. Trăind în bancuri mari, ei comunică între ei printr- un fel de cod telegrafic, prin mijlocirea unor uşoare ciripituri. Se cunosc deja câteva sunete care semnifică: adunarea în grup, pericol, iată duşmanii sau atenţie la schimbarea direcţiei.

15. Comunicarea la broaşte Ceea ce caracterizează emisiile sonore ale broaştelor este în cele mai multe cazuri monotonia. Indiferent de particularităţile lor, sunetele sunt produse de aparatul laringian prevăzut cu o pereche de coarde vocale. Cei doi plămâni comunică cu laringele. Fenomenul sonor este provocat de vibraţia coardelor vocale ca urmare a trecerii aerului evacuat din plămâni spre cavitatea bucală, care stă inchisă în timpul emisiei. La unele specii, masculii prezintă nişte saci la cavitatea abdominală , situaţi sub piele, numiţi şi saci vocali.

16. Comunicarea vocală la păsări Comunicarea prin sunete la păsări capătă o amplă dezvoltare. Cele mai multe sunete sunt produse graţie organului lor fonator, aflat la bifurcarea traheei. Aceste sunete produse de vocea păsărilor le vom numi sunete vocale. În afară de comunicarea vocală păsările comunică prin intermediul unor sunete mecanice pentru producerea cărora se pot folosi de anumite tehnici instrumentale. Lebăda cucuiată produce în timpul zborului un fel de cântec care se datorează vibraţiilor bătăilor de aripi. Cea mai sofisticată comunicare prin sunete mecanice o întâlnim la ciocănitori care pe lângă trâmbiţatul ascuţit îşi semnalează prezenţa şi identitatea printr- un ciocănit în copaci al cărui ritm este caracteristic fiecărei specii. Prin sunetele transmise o pasăre îşi poate arăta specia, sexul, identitatea individuală, curiozitatea, teama, locul unde se gaseşte hrana, etc. Totalitatea acestor sunete alcătuiesc un adevărat limbaj sonor.

17. Când şi cum învaţă păsările să cânte De la început trebuie să subliniem faptul ca nu toate păsările trebuie să înveţe să cânte deoarece unele moştenesc de la părinţi această abilitate. Puii de silvie cu cap negru, izolaţi de părinţi la eclozare au dovedit că pot să- şi dezvolte chemările şi cântecele respectându- le înălţimea, volumul, ritmul. Alte păsări se nasc însă cu abilitatea de a cânta numai nişte triluri, care, cu mici diferenţe sunt comune mai multor specii. Cunoaşterea dicţionarului diferitelor specii de păsări s- a dovedit utilă omului întrucât reproducerea şi intensificarea semnalelor de alarmă, cu ajutorul benzilor de magnetofon, duce la dispersarea, în anumite momente ale anului, a unor stoluri de păsări care produc daune unor culturi agricole. Acelaşi mijloc a fost şi este utilizat cu succes pentru îndepărtarea păsărilor din imediata apropiere a pistelor de decolare şi aterizare a avioanelor ştiut fiind faptul că o pasăre de 2 kg provoacă unui avion cu reacţie un şoc mai puternic decât cel provocat de un proiectil detonat.