230 likes | 339 Views
Cuvântul Vieţii. Septembrie 2010. " Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte " ( Mt 18,22).
E N D
Cuvântul Vieţii Septembrie 2010
"Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte"(Mt 18,22)
Isus, cu aceste cuvinte îi răspunde lui Petru care după ce a ascultat lucruri minunate din gura Lui, i-a pus această întrebare: „Doamne, de câte ori trebuie să-l iert pe fratele meu dacă greşeşte faţă de mine? Până la şapte ori?” Iar Isus i-a zis: “Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte”.
Poate pentru că Petru, sub influenţa predicii Învăţătorului, s-a gândit să se avânte, bun şi generos cum era, pe noua sa cale, făcând ceva ieşit din comun, iertând până la şapte ori. (...)
Dar Isus, răspunzând: „...până la şaptezeci de ori câte şapte”, spune că pentru El iertarea trebuie să fie nelimitată: trebuie să iertăm mereu.
"Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte"(Mt 18,22)
Acest Cuvânt ne aminteşte de cântarea biblică a lui Lameh, un urmaş al lui Adam: “Dacă pentru Cain răzbunarea va fi de şapte ori, pentru Lameh de şaptezeci de ori câte şapte”. Astfel începe să se extindă ura în relaţiile dintre oamenii din lume: se umflă ca un fluviu ce se revarsă.
Acestei răspândiri a răului Isus îi opune iertarea fără margini, necondiţionată, în stare să rupă cercul violenţei.
Iertarea este singura soluţie de a stăvili dezordinea şi de a deschide omenirii un viitor care să nu fie autodistrugere.
"Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte"(Mt 18,22)
Să iertăm. Să iertăm mereu. Iertarea nu este uitare care adesea înseamnă că nu vrem să privim realitatea în faţă.
Iertarea nu este slăbiciune, adică să nu ţii seama de o nedreptate de frica celui mai tare care a comis-o. Iertarea nu constă în a afirma că nu are importanţă ce e grav sau că e bine ceea ce e rău.
Iertarea nu este indiferenţă. Iertarea este un act de voinţă şi de luciditate, deci de libertate, care constă în a-i primi pe fraţi şi pe surori aşa cum sunt, cu tot răul pe care ni l-au făcut, după cum Dumnezeu ne primeşte pe noi, păcătoşii, în ciuda defectelor noastre. Iertarea înseamnă să nu răspunzi jignirii cu jignire, ci să faci după cum spune Sf. Paul: “Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine”
Iertarea constă în a-i deschide celui care îţi face o nedreptate posibilitatea de a întra cu tine într-o relaţie nouă şi deci posibilitatea pentru amândoi de a reîncepe viaţa, de a avea un viitor în care răul să nu aibă ultimul cuvânt.
"Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte"(Mt 18,22)
Cum să facem deci să trăim acest Cuvânt? Petru l-a întrebat pe Isus: “De câte ori va trebui să-l iert pe fratele meu?”
Isus, răspunzându-i, avea în vedere mai ales relaţiile dintre creştini, dintre membrii aceleiaşi comunităţi.
Aşadar, trebuie să ne purtăm ca atare în primul rând cu fraţii şi surorile în credinţă: în familie, la serviciu, la şcoală sau în comunitatea din care facem parte. Ştim cât de des suntem tentaţi să răspundem, cu un gest sau un cuvânt, pe măsura ofensei ce ni s-a adus.
Se ştie că din cauza caracterelor diferite, din cauza nervozităţii sau din alte motive, lipsa de iubire este frecventă între persoanele care trăiesc în acelaşi loc. Ei bine, trebuie să ne amintim că numai o atitudine de iertare, mereu reînnoită, poate menţine pacea şi unitatea între fraţi.
Va fi mereu prezentă tendinţa de a ne gândi la defectele celor din jur, de a ne aminti de trecutul lor, de a-i dori altfel decât sunt…Trebuie să ne facem obiceiul să-i vedem cu alţi ochi, să-i vedem noi şi pe ei înşişi acceptându-i întotdeauna, imediat şi până la capăt, chiar dacă nu se căiesc.
Îmi vei spune: “Dar aşa ceva este foarte greu”. Se înţelege. Însă chiar aici se află frumuseţea creştinismului. Nu degeaba mergem pe urmele lui Cristos care pe cruce a cerut iertare Tatălui pentru cei care l-au osândit la moarte, iar apoi a înviat.
Curaj! Să începem o astfel de viaţă care ne va aduce o pace pe care n-am mai întâlnit-o niciodată şi multă bucurie pe care nu am cunoscut-o până acum.
"Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte" (Mt 18,22) Text de: Chiara Lubich, publicat în septembrie 1999. Cuvântul Vieții este tradus în 96 de limbi și ajunge la milioane de persoane în toată lumea imprimat, prin intermediul radioului, TV sau internet. Pentru mai multe informații: www.focolare.org Varianta electronică tradusă în diferite limbi este publicată pe www.santuariosancalogero.org