270 likes | 475 Views
Căi de comunicare între profesorul de religie şi preot. COMUNICAREA – definire şi scurt istoric. « La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu » (Ioan I.1).
E N D
Căi de comunicare între profesorul de religie şi preot COMUNICAREA – definire şi scurt istoric
«La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.Acesta era întru început la Dumnezeu» (Ioan I.1)
Istoria comunicării vine din adâncurile timpului şi numără mii de ani. În cele ce urmează voi prezenta un scurt istoric al dezvoltării comunicării umane. La inceput omul şi-a împărtăşit sentimentele, ideile, opiniile semenilor prin cuvinte, gesturi, desene, etc. - 3000 î.Hr. Apar primele scrieri ideografice egiptene (hieroglifele) şi sumeriene (cuneiformele)- 2778 î.Hr. Apare prima manifestare a unei literaturi morale – Învăţătura lui Imhotep - 2500 î.Hr. În Egipt papirusurile şi cerneala înlocuiesc tăbliţele de argilă - 1500 î.Hr. La Ugarit pe coasta siriană, apare primul alfabet, cu 29 de caractere 105 d.Hr. Eunucul Ts’ai Lun prezintă la curtea chineză o hartă făcută din fibre vegetale- începutul sec.IIId.Hr. În lumea latină începe să nu mai fie folosit sulul de hârtie din papirus.Acesta este înlocuit cu pagini de pergament, legate precum codicele.
1350 în Europa, hârtia este inlocuită cu pergamentul.- 1447 în Germania la Mainz, Johann Gutengerg pune la punct primul sistem european de imprimare cu caractere mobile, făcute din aliaj de plumb şi antimoniu şi tipăreşte Biblia, prima carte europeană.- 1837 Coock şi Withston inventează telegraful - 1844 Samuel Morse transmite primul mesaj telegrafic în codul care-i va purta numele.- 1873 în SUA apare maşina de scris- 1876 G. Beel realizează telefonul electric -1920 G. Marconi crează în Anglia prima staţie de radio-transmisie publică din lume. În SUA încep primele transmisii radio - 1926 J.L.Baird realizează primul experiment de emisie televizată.- 1932 în Marea Britanie se construieşte primul calculator electronic - 1961 sunt construite în SUA primele videotelefoane şi primele videorecordere
1964 Pentagonul construieşte reţeaua pentru contracte militare şi pentru schimb de informaţii cu universităţiile care se ocupau de cercetare militară. Crearea reţelei civile, activitate costisitoare şi riscantă va atrage curând tot mai multe instituţii şi tot mai mulţi utilizatori, mare parte din ei având deja reţele interne proprii. Internetul= colecţie întinsă de reţele de calculatoare care cuprinde întregul glob, conectând la un larg sistem electronic de servicii, resurse şi informaţii atât instituţii guvernamentale, militare, educaţionale şi comerciale cât şi persoane fizice; se utilizează o serie de convenţii şi instrumente pentru a creea imaginea unei singure reţele, deşi calculatoarele din reţea se bazează pe platforme hard şi soft diferite. - 1970 IBM realizează primul floppy-disk- 1976 APPLE prezintă primul computer personal
După o rapidă trecere în revistă a evoluţiei comunicării vom încerca o definire a acesteia. Dată fiind omniprezenţa comunicării în relaţiile interumane, cel mai adesea, ne asteptăm ca răspunsul la întrebarea ce este comunicarea, să pară o simplă formalitate. Cu toate acestea, formularea efectivă a unei afirmaţii cu valoare de definiţie poate fi pentru mulţi, o situaţie destul de ingrată din care singura iesire o reprezintă apelul la cuvintele „nu stiu”. Ipoteza emisă anterior, ne poate duce cu gândul la celebrele vorbe ale Sfântului Augustin despre timp. Parafrazându-l, am putea spune oricând că „dacă nimeni nu mă întreabă ce este comunicarea, stiu; dar dacă mă întreabă nu mai stiu”Cu toate acestea, domeniul vast al comunicării nu duce lipsă de definiţii.
Comunicarea reprezintă una din trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual a oamenilor, fiind o modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între interlocutori, menită să realizeze o relaţie interumană durabilă pentru a determina menţinerea ori modificarea comportamentului individual sau de grup. Comunicarea interumană se realizează cu ajutorul unor limbaje verbale şi non verbale prin care se schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei, sentimente, intenţii) pentru a influenţa, mai ales calitativ, comportamentul celuilalt. Orice structură culturală, orice act individual care ţine de comportamentul social implică, într-un sens explicit sau implicit comunicarea
Etimologic, termenul de comunicare provine din latinescul :comunis,care înseamnă a face ca un lucru să devină comundar şi din latinescul:cuminecare -care se referă la împărtăşirea de la ..., păstrat în terminologia noastră religioasă unde precizează legătura omului cu DumnezeuConstantin Noica insistă asupra ultimei etimologii legate de ritualul împărtăşirii tainei creştine, pentru a deosebi comunicarea unamă de cea dintre masini. Oamenii işi comunică semnificaţii şi subînţelesuri. A comunica înseamnă a pune în comun senzaţii, afecte, idei, emoţii, sentimente şi fapte. Omul emite mesaje atunci când vorbeşte, când scrie, când gesticulează, cand indică un obiect cu degetul, când zâmbeşte, când se îmbracă, etc. Comunicarea umană este un proces de tip tranzactional, prin care oamenii transferă energii, emoţii, sentimente şi schimbă semnificaţii. Ea are întotdeauna un scop, acela de a-l face pe interlocutor să simtă, să gândescă sau să se comporte într-un anumit fel.
Cercetători din diferite domenii au definit comunicarea ca fiind:- un schimb de informatii între 2 sau mai multe persoane- un fenomen social, care presupune o intenţie de emitere şi receptare a unui mesaj- ansamblul proceselor fizice şi psihologice prin care se efectuează operaţia în relaţie cu una sau mai multe persoane în vederea obţinerii unor anumite obiective-un proces prin care una sau mai multe persoane transmit o judecată de valoare, o atitudine sau o stare emoţională (din punct de vedere filozofic) - un transfer de informaţii de la o sursă la alta (din punctul de vedere al teoriei informaţiei)- o transmitere de semnificaţii cu ajutorul semnelor(din perspectiva psiholingvistică )
Comunicarea este o acţiune socială, un act fundamental al fiinţei umane, ce implică întregul comportament al omului, nu doar limbajul; un act ce influenţează comportamentul celorlalţi, o interacţiune vie între actorii care participă la definirea situaţiei existenţiale în care se află. Comunicarea e baza existenţei în colectivitate, e piatra de temelie fără de care nu se poate vorbi de societate, de grupuri sociale bine organizate, ce respectă nişte legi şi sunt dominate de instituţii. Comunicarea este condiţia primară a existenţei umane şi a vieţii sociale, este emblema şi manifestarea spiritului uman, este liantul, factorul de legătură, ţesătura ce-i leaga pe oameni. A trăi înseamnă a comunica, a fi în relaţie cu mediul. Omul comunică prin întreaga sa fiinţă şi prin toate formele de manifestare expresivă, nu numai prin cuvânt. Noile mijloace de comunicare sunt instrumente culturale cu o forţă deosebită în orientarea percepţiilor şi a atitudinilor, în formarea imaginilor despre lume şi în difuzarea unor modele de comportament social.
Elementele constitutive ale actului de comunicareEmiţător– persoana care transmite o informaţieReceptor – persoana care primeste o informaţieMesajul –este forma fizică prin care emiţătorul codifică informaţia. Acesta poate fi un gând, o idee, un ordin. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea,obţinerea unei actiuni.Codul – sistem de comunicare pe baza căruia se construiesc mesajeleCanalul – mediul prin care se transmite informaţia. Mijlocul de comunicare poate fi formal (comunicare ce urmează o structură ierarhică) sau informal (opinii, idei, zvonuri, etc.)Limbajul de comunicare poate fi verbal ( prin cuvinte), nonverbal (limbajul corpului, timpului, spaţiului, lucrurilor, îmbrăcămintei), paraverbal (prin folosirea tonalităţii, accentuării, ritmului de vorbire)
Etape ale procesului de comunicare- codificarea înţelesului - transmiterea mesajului - decodificarea si interpretarea- filtrarea - feed-back-ulÎn procesul de comunicare urmărim patru scopuri esenţiale:- să fim receptaţi (auziţi sau citiţi),- să fim înţeleşi,- să fim acceptaţi,- să provocăm o reactie - o schimbare de comportament sau atitudine
Regulile comunicării sunt- regula cantităţii – în ceea ce spun ofer informaţia necesară- regula calităţii – ceea ce spun respectă realitatea- regula relaţiei – mesajul vehiculat este adegvat scopului comunicării- regula semnificaţiei – informaţia transmisă trebuie să fie semnificativă pentru contextul şi circumstanţele în care se desfăşoară comunicarea- regula stilului – vorbitorul trebuie să fie clar, coerent, concis şi comprehensiv- regula receptivităţii - emitentul trebuie să-şi adapteze mesajul la caracteristicile receptorilor şi la cunostinţele presupuse ale acestora
Tipologia comunicăriiComunicarea unană cunoaste 4 niveluri : intrapersonal, interpersonal, în grup şi de masă.Comunicarea intrapersonală este consilierea persoanei cu sine însuşi. Astfel se cunoaşte şi se judecă pe sine, gândeşte, analizează, reflectează, evaluează decizii sau repetă mesajele destinate altora.Comunicarea interpersonală este dialogul cu celălalt. Ne ajută să-i cunoaştem pe semeni şi pe noi înşine, prin imaginea lor despre noiComunicarea în grupeste cea care asigură schimburile informaţionale în interiorul grupurilor mici. Aici persoana îşi petrece o mare parte din timp, se împărtăţesc cunoştinţe, se rezolvă probleme, se dezvoltă idei, etc.Comunicarea de masăeste orice ansamblu de mijloace şi tehnici care permite difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale către un auditoriu mai mult sau mai puţin vast şi eterogen.
Comunicarea umană prin calitatea sa de a implica o relaţie, se manifestă prin doua mari forme:Comunicarea directă;Comunicare indirectă.Comunicarea directă presupune prezenţa a doi sau mai mulţi indivizi, în acelaşi spaţiu fizic, indivizi care interacţionează influenţându-se reciproc. Tipul acesta de comunicare se mai numeşte şi comunicare interpersonală.Comunicarea serveşte acţiunii, ea nu este gratuită sau dezinteresată, iar tot ceea ce este legat de acţiune presupune un scop. Prin intermediul comunicării interpersonale, oamenii doresc să înveţe ceva pe cineva; să transmită sau să primească diverse cunoştinţe ; să influenţeze comportamentul celorlalţi ; să exprime sentimente ; să întreţină şi să păstreze legături cu colectivitatea, să clarifice o serie de probleme, să stimuleze interesele proprii în raport cu cei din jur, cu alteritatea
Comunicarea indirectă sau mediată utilizează întotdeauna un suport tehnic şi vizează fie un destinatar individual (telefonul, scrisoarea), fie un destinatar colectiv (afişele electorale, televiziunea, internetul, cărtile, filmele, presa scrisă, radioul) - comunicare de masă. Mass-media traditională - presa scrisă, radioul şi televiziunea - care, de obicei, realizează comunicarea mediatică - nu reprezintă decât o componenta esenţială a comunicării mediate sau indirecte. Dintre toate mijloacele de comunicare – ziare, reviste, radiouri, televiziune sau new media – ziarul, sau mai corect spus, mesajele scrise datează din cele mai vechi timpuri. Popoarele chineze şi coreene foloseau hârtia cu mult înainte ca ea să apară in Europa, de asemenea ei deţineau si secretul tipăritului (foloseau caractere încrustate în lemn pentru tipărire) ; romanii, înainte de Hristos, obişnuiau să afişeze în locuri publice aşa numitele acta diurna; în secolul XVI , la Veneţia se putea cumpăra o foaie mică de ştiri în schimbul unei gazeta (monedă micuţă).
Una din cele mai importante condiţii pe care trebuie să le îndeplinească un mijloc de comunicare în masă, este credibilitatea. Ca orice nou mijloc apărut, ziarul nu a omis nimic din ceea ce îi putea servi la dezvoltarea şi evoluţia societăţii. Radioul a fost produsul unei serii de realizări – descoperirea undelor electromagnetice, înventarea metodelor pentru încărcarea acelor unde cu mesaje codate, dezvoltarea tehnicilor pentru transformarea vocii umane din şi în astfel de coduri. Radioul este un canal mediatic foarte comod, pentru că receptorul primeste informaţia fără prea mult efort, putând desfăşura chiar activităţi secundare.Istoria mediilor de comunicare a început odată cu apariţia foii volante şi apoi a ziarului, urmată de inventarea radioului. Cea de a treia mare descoperire în domeniu a constituit-o televiziunea, complex şi important mediu de transmitere a informaţiilor pe cale auditivă şi vizuală.
Astăzi, însă, media presupune şi televiziunea prin cablu, prin satelit, Internetul, etc. Complexitatea televiziunii constă tocmai în simultaneitatea transmiterii mesajului vizual cu cel verbal. Noile media electronice se constituie drept componente cheie ale ultimei revoluţii comunicaţionale care tinde să înlocuiască televiziunea. Dincolo de faptul că facilitează distribuirea informaţiilor radiofonice şi televizate, noile media au fost oferite publicului larg sub două forme – teletext şi videotex. Teletextul face posibilă suplimentarea informaţiei pentru telespectatori şi se poate folosi la iniţiativa acestora.Videotexul oferă prin intermediul reţelei telefonice o cantitate mare de informaţii computerizate, ce pot fi folosite de acei utilizatori care sunt conectaţi cu un terminal şi cu un ecran de televizor.Videotexul furnizează şi material tipărit. O altă inovaţie o reprezintă CD-ROM-ul şi DVD-ul, care pun la dispoziţia utilizatorilor, pe discuri magnetice computerizate, o cantitate foarte mare de informaţie ce poate fi foarte uşor accesată de acestia. Comunicarea de masă este, deci, doar una din componentele societăţii informaţionale, însă una importantă care contribuie din plin la schimbările informaţionale din societate.
După modul de transmiterecomunicarea poate fi: - verbală - non-verbală - scrisăComunicarea verbală.Comunicarea verbală este folosită în viaţa de zi cu zi dar şi în relaţiile interumane din cadrul grupurilor. Comunicarea verbală trebuie tratată ca o parte integrantă a responsabilităţii fiecărei persoane faţă de cei din jur.În comunicarea verbală trebuie avute în vedere câteva principii esenţiale:Emiţătorul : – să cunoască ce doreşte receptorul de la el- identificarea părţilor utile din mesaj pe care să le reţină- mesajul să fie credibil şi clar
Orice receptortrebuie să se autoeduce pentru a putea asculta activ, ceea ce înseamnă – crearea unei stări de spirit favorabile ascultării- participarea la discuţie- concentrarea atenţiei asupra esenţialului- ascultarea inteligentă în sensul acordării atenţiei asupra pronunţiei, timbrului vocii, gesturilorComunicarea non-verbală.Limbajul non-verbal se uneşte cu limbajul verbal pentru comunicarea unui mesaj corect. Studiul acestui mesaj non-verbal vine să dea forţa, să ne improspăteze cunoştinţele intuitive pe care le avem despre un individ sau un grup. Deşi în relaţiile interumane comunicarea verbală ocupă locul cel mai important, în comportamentul nostru sunt folosite, ca substitut sau în mod complementar faţă de comunicarea verbală, şi diferite alte moduri de comunicare, care nu folosesc limba vorbită sau scrisă.
Oamenii cred că doar cuvintele sunt capabile să poarte un mesaj , când, de fapt, orice gest, mimică, stil vestimentar,culoare, miros, formă contribuie la creerea dispoziţiei în care omul primeşte cuvintele. De cele mai multe ori cuvintele pot fi manipulate, dar gesturile sunt greu de controlat . Comunicarea non-verbală poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbală având şi un rol regulator şi de control al acesteia.Corpul uman «vorbeşte» şi uneori spune mai multe decât gura. Gesturile omului au o semnificatie aparte şi, în actul de comunicare este bine să ţinem cont de acestea. Prin imaginea pe care o afişăm interlocutorilor le comunicăm în primul rând valoarea pe care o atribuim propriei persoane şi apoi mesajul, care de cele mai multe ori va fi receptat din prisma imaginii create.Orice îmbunătăţire a imaginii de sine este de natură să asigure un plus de eficacitate şi reuşită în relaţiile interpersonale şi profesionale
Comunicarea scrisă Scrisul a îmbrăcat la început forma pictografică. Cu timpul, s-a perfectionat şi transformat ulterior în scrieri cu litere de alfabet. Scrisul şi comunicarea formează unul şi acelaşi proces istoric-dialectic, determinat de schimbarea şi dezvoltarea condiţiilor vieţii materiale şi sociale. Limbajul scris constituie una din cele mai importante şi mai revoluţionare cuceriri dobândite de oameni, în procesul muncii şi în condiţiile vieţii materiale şi sociale. Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală, când nu există alt mijloc de comunicare.
După modul de desfăşurarecomunicarea poate fi: - reciproc directă (faţă în faţă) - reciproc indirectă (la telefon) - unilateral directă (ordine, informare unilaterală) - unilateral indirectă (scrisori, emailuri)După gradul de oficializarecomunicarea poate fi: - formală (cadru oficial) - informală (cadru informal)În funcţie de direcţie, comunicarea poate fi: -descendentă (sef – subaltern) -ascendentă (subaltern – sef) - orizontală (de la egal la egal) - diagonală (de la o subdiviziune la alta)
După finalitate comunicarea poate fi:- defensivă– cu rol de apărare aunei idei sau a propriului punct de vedere- persuasivă – are scop de a determina pe cineva să creadă sau să facă ceva- de întreţinere – are scop de susţinere, suport, sprijin- accidentală– se caracterizează prin transmiterea întâmplătoare de informaţii, ce nu sunt vizate expres de emiţător şi care, cu atât mai puţin, sunt destinate procesului de învăţare dezvoltat de receptor- subiectivă – exprimă direct starea afectivă a interlocutorului, din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma acumulării unei tensiuni psihice.- instrumentală – este focalizată precis de formarea unui comportament şi are capacitatea de a se modifica, în funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şi atinge scopul propus.
În loc de concluzii..... Fiecare dintre noi este unic şi... fiecare comunicăm şi ne comunicăm celor din jur prin tot ceea ce facem sau spunem, depinde însă de întelepciunea receptorului , de modul cum intrepretează mesajul transmis, ce înţelege din el şi ce reuşeste să culeagă pentru desăvârşirea propriei persoane. Desi, uneori suntem înclinaţi mai mult spre a judeca decât spre a învăţa este bine să realizăm că în faţa lui Hristos, noi profesorii de religie, vom răspunde alături de preoti pentru fiecare suflet rătăcit, pentru fiecare cuvânt spus fără dragoste, pentru fiecare gest necugetat care poate a smintit pe cineva. În opinia mea preotul şi profesorul de religie sunt una în Hristos, uniţi de aceeaşi dragoste părintească pentru fiii lor spirituali. Reuşita comunicării lor depinde tocmai de acestă dragoste.
VĂ MULŢUMESC pentru atenţia acordată !!!!! Material realizat deprof. Ilie MagdalenaScoala Vulcana Pandele