RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA INIŢIEREA PROCESULUI TERAPEUTIC LA PERSOANE LE CU DIZABILT ĂŢI

1. RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA INIŢIEREA PROCESULUITERAPEUTIC LA PERSOANELE CUDIZABILTĂŢI

2. OBIECTUL DE STUDIU, FUNCŢIILE ŞI APLICAŢIILETERAPIILOR OCUPAŢIONALE • Terapia ocupaţională se bazează principiile psihologiei acţiunii şi pe concepţia conform căreia activitatea voluntară, respectiv ocupaţia persoanei – cu toate componentele sale psihofiziologice, psihomotorii, cognitive, afective, motivaţioale şi psihosociale/interpersonale, poate fi utilizată cu eficienţă pentru împiedicarea apariţiei sau ameliorarea unor disfuncţii, dizabilităţi sau a consecinţelor dezadaptative ale unor maladii.

3. Terapiile ocupaţionale valorizează, pentru atingerea obiectivelor propuse în raport cu fiecare persoană, valenţele formative ale principalelor tipuri de activitate umană: jocul, învăţarea, munca şi creaţia.

4. Asociaţia Americană de Terapie Ocupaţională a propus următoarea definiţie • arta şi ştiinţa de a dirija modul de răspuns al omului faţă de activitatea selecţionată, destinată să promoveze şi să menţină sănătatea, să împiedice evoluţia spre infirmitate, să evalueze comportamentul şi să trateze sau să antreneze persoana cu disfuncţii fizice sau sociale(Willard, Spackman, 1983).

5. terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului la îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a-i restabili, susţine şi spori performanţa, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi productivitate, de a diminua sau corecta aspectele patologice şi de a promova starea de sănătate mintală(Council on Standards, Adjot, 1972).

6. Intervenţiile cu mijloace specifice din cadrul terapiilor ocupaţionale urmăresc realizarea următoarelor obiective majore: • recuperarea, dezvoltarea sau menţinerea nivelului de funcţionare al fiecărei persoane, pe nivelurile posibile prin activizarea/reaactivizarea autenticelor potenţialităţi ale acesteia; • compensarea dizabilităţilor prin preluarea funcţiilor afectate de alte componente neurofiziologice , neuropsihologice ale persoanei sau prin compensare tehnică (vezi rolul tehnologiilor de acces); • reechilibrarea psihică a persoanei, creşterea stimei de sine, revalorizarea sa şi dezvoltarea personală, depăşind restricţiile provocate de dizabilitate sau boală.

7. Obiectivele terapiilor ocupaţionale vor viza, în mod particularizat, diferenţiat, personalizat, următoarele • componentele senzorio-motorii şi psihomotorii; • componentele cognitive; • componentele laturii de eficienţă a personalităţii (deprinderi, aptitudini); • componentele afective şi motivaţioanle; • componentele psihosociale ale persoanei

8. Parcurgerea mai multor etape, care sunt progamate în cadrul unui proiect educativ/reeducativ personalizat : • evaluarea nevoilor persoanei, pornind de la interpretarea diagnosticului şi de la recomandările medicale şi psihologice ; • planificarea intervenţiei, în contextul unei abordări interdisciplinare ; • selecţionarea şi adaptarea echipamentelor, tehnicilor, metodelor şi procedeelor de terapie ocupaţională;

9. înregistrarea şi evaluarea efectelor terapiei ocupaţionale, a progreselor realizate de persoană; • eventuala reevaluare a programului de terapie ocupaţională destinat persoanei.

10. Terapiile ocupaţionale cuprind  • ludoterapia, • ergoterapia, • art-terapia (art-terapiile vizual-plastice) • terapia muzicală.

11. Activităţile incluse în terapiile ocupaţionale constituie un sprijin pentru alte tipuri de acţiuni recuperatorii, compensatorii, formative, având şi efecte psihoterapeutice. • Terapia ocupaţională presupune munca în echipă interdisciplinară, fiind inclusă în programe complexe de terapie

12. intervenţia în trei domenii fundamentale : 1. formarea deprinderilor de viaţă cotidiană; 2. cultivarea capacităţilor de muncă; 3. educarea abilităţilor pentru jocuri şi altor modalităţi de petrecere a timpului liber. • dezvoltarea personalităţii copilului sub aspect senzorio-motor, cognitiv şi psihosocial • organizarea procesului de terapie trebuie să ţină seama de tipul dizabilităţii căruia i se adresează sau, cu alte cuvinte, categoriei de cerinţe speciale ce trebuie satisfăcute

13. Domenii de acţiune în funcţie de tipul dizabilităţii • diversele solicitări ale mediului fizic, social sau cultural impun terapeutului depăşirea anumitor bariere sau obstacole care se diferenţiază în primul rând după tipul dizabilităţii copilului • în cazul deficienţilor de intelect, se pune, în primul rând, problema integrării lor în societate prin formarea de unor deprinderi de viaţă cotidiană adecvate. - nivelul performanţelor, obţinut în cadrul deprinderilor respective, depinde la rândul său de profunzimea deficitului lor intelectual

14. la deficienţii senzoriali, întâietatea este deţinută de formarea deprinderilor implicate în creşterea autonomiei personale. - dezvoltarea comunicării, mobilităţii şi orientării spaţiale • la cei cu dizabilităţi fizice, mai ales cele dobândite în urma unor accidente, se pune problema depăşirii unor traume psihice apărute în urma izolării prelungite prin activităţi de socializare la nivelul grupelor de elevi • cei cu dizabilităţi fizice congenitale trebuie familiarizaţi cu folosirea unor proteze, dispozitive de mers, echipamente adaptate, care să le asigure integrarea corespunzătoare în societate

15. problema selecţionării şi adaptării echipamentului, care reclamă din partea educatorului un efort substanţial de imaginaţie, în vederea proiectării unor dispozitive şi mijloace adaptate nevoilor copilului • Hopkins recomandă construirea de dispozitive adaptate atunci când se constată, în primul rând, deficienţe în coordonarea mişcărilor sau a capacităţii de a apuca şi a strânge Echipamentele adaptate pot consta, spre exemplu - dintr-un prelungitor pentru creion, sub forma unui burete sau a unei mingi, în cazul în care copilul prezintă tulburări de motricitate fină - pentru copiii cu tulburări de motricitate mai mari se poate instala un mâner de lemn suplimentar, care să-i poată ajuta la apucarea obiectelor din jur, cum sunt de exemplu tacâmurile, în cadrul activităţilor de autoservire

16. cazul copiilor cu dificultăţi de coordonare a mişcărilor, se recomandă înlocuirea nasturilor de la haine cu arici sau capse, iar în cazul pantofilor se pot înlocui şireturile cu catarame • cazul copiilor hiperkinetici, caracterizaţi printr-o permanentă agitaţie psihomotorie, se recomandă protejarea acestora pe parcursul activităţilor cu căşti, spre a se evita posibile accidente • proiectarea activităţilor trebuie să ţină seama de specificul vârstei acestora

17. Proiectarea programelor în funcţie de vârstă • în perioada preşcolară, se recomandă să se acorde o atenţie deosebită următoarelor aspecte legate de: a) evaluarea primară şi stimularea dezvoltării funcţiilor şi proceselor psihice aflate în curs de materializare la copil; b) utilizarea activităţilor ludice pentru stimularea personalităţii copilului, în ansamblul său; c) formarea unei imagini de sine adecvată şi stimularea motivaţiei pentru diverse activităţi formative

18. În mica şcolaritate se va continua evaluarea permanentă a performanţelor copilului, urmată de stimularea permanentă a dezvoltării sale a) îmbunătăţirea motricitatii fine şi generale, accentul punându-se pe formarea unui comportament motric esenţial în această perioadă de vârstă; b) formarea unor deprinderi de viaţă cotidiană, care să asigure integrarea adecvată în mediul existenţial; • stimularea dezvoltării cognitive în ansamblul său • În perioada adolescenţei accentul este indicat să se deplaseze către evaluarea capacităţilor de profesionalizare ale individului. - se va acorda o atenţie deosebită organizării unor activităţi implicate în şlefuirea deprinderilor de viaţă cotidiană şi legate de o corectă educaţie sexuală

19. La vârsta adultă principalele preocupări ale terapeutului se vor centra, în principal, pe structurarea deprinderilor necesare unei existenţe integrate în comunitate - cu accent pe formarea unui comportament social adecvat, bazat pe responsabilităţi şi corecta gestionare a bugetului propriu. - se vor dezvolta deprinderile şi capacităţile implicate în autogospodărirea eficientă şi pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie

20. Alegerea procedurilor • Ş. lonescu - problematica specifică a subiectului, ceea ce implică, în primul rând, „cunoaşterea aprofundată a cazului şi a evoluţiei sale anterioare“ • pe parcursul procesului terapeutic, prezintă importanţă „adaptarea la evoluţia subiectului care determină schimbări în abordarea şi utilizarea tehnicilor disponibile". • calitatea evaluării întregului proces • problema iniţierii unei bune colaborări cu familiile • recomandabil ca educatorul să analizeze, în profunzime, mediul familial şi social în care se dezvoltă copilul • să stabilească care sunt deprinderile prioritare de adaptare solicitate • poate recomanda executarea unor exerciţii specifice necesare consolidării deprinderilor respective şi stabilirii perioadei de timp necesare desfăşurării acestora

21. alternative instituţionale ce permit desfăşurarea activităţilor recuperatorii, în exteriorul şcolii - centrele de zi, atelierele protejate şi comunităţile sau satele pentru persoane cu dizabilităţi

22. VALENŢE FORMATIVE-INFORMATIVE ALE TERAPIEI CORECTIV-COMPENSATORII • care este relaţia dintre elementele formative şi cele informative în cadrul acestui proces complex? • pe parcursul derulării diferitelor tipuri de activităţi specifice cu elevii, se întrepătrund aspectele formative cu cele informative, ponderea deţinând-o, însă, în cadrul acestui tip de terapie, elementele de natură formativă • în cadrul activităţilor de abilitare manuală, elevul primeşte numeroase informaţii despre materialele cu care lucrează, despre tipul şi calitatea lor, despre modul de întreţinere, care sunt aspecte de tip informativ • apoi să-şi dezvolte anumite însuşiri ale mişcărilor: forţa, viteza, precizia şi coordonarea acestora, care sunt aspecte de ordin formativ, deoarece urmăresc crearea şi consolidarea anumitor deprinderi de mişcare, aparţinând structurii personalităţii copilului

23. atenţie deosebită acordată învăţării folosirii unor dispozitive adaptate, prin care se urmăreşte compensarea unor tipuri de deficienţe senzoriale şi fizice • în exersarea folosirii maşinilor de scris în Braille, a protezelor auditive sau a unor dispozitive de mers, se împletesc: - aspectele de ordin informativ, despre caracteristicile, performanţele şi rolul echipamentului respectiv - cu cele de ordin formativ, legate de folosirea lor în condiţii optime • activităţile de expresie plastică şi meloterapie - elevul primeşte, în primul rând, informaţii despre obiectele cu care lucrează: culori, pensule, acuarele, instrumente muzicale etc. - în continuare - un produs artistic în care se exteriorizează şi se dezvoltă deprinderile, capacităţile şi aptitudinile sale

24. anumite forme de art-terapie, desfăşurate cu elevii cu deficienţe severe, contribuie la remodelarea personalităţii, realizând detensionarea şi dezinhibarea acesteia, acolo unde lecţia de tip clasic, bazată pe predarea şi acumularea de informaţii, îşi dovedeşte limitele • latura formativă este mai accentuată în cadrul activităţilor de formare a deprinderilor de viaţă cotidiană şi socializare, care pregătesc personalitatea copilului în ansamblul ei pentru integrarea în cadrul societăţii