230 likes | 422 Views
Protecţia soiurilor de plante în România. ing. Mihaela Ciora. Protecţia prin brevet a noilor soiuri. Soiurile sunt categorii de obiecte brevetabile printr-un sistem special de protecţie a proprietăţii intelectuale numit “sui generis”.
E N D
Protecţia soiurilor de plante în România ing. Mihaela Ciora
Protecţia prin brevet a noilor soiuri • Soiurile sunt categorii de obiecte brevetabile printr-un sistem special de protecţie a proprietăţii intelectuale numit “sui generis”. • Titlulde protecţie se acordă în conformitate cu prevederile Convenţiei internaţionale UPOV.
Legislaţia • Legea nr. 255/1998, privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată, cu modificările ulterioare; • Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 150/2012 privind aprobarea Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. • Protecţia soiurilor la nivel naţionaleste acordată de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS). • Titlul de proprietate obţinut este valabil pe teritoriul României.
Legislaţia UE în domeniu • Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2100/1994 de instituire a unui regim de protecţie comunitară a soiurilor de plante; • Regulamentul Comisiei (CE) nr. 637/2009 privind stabilirea regulilor de aplicare referitoare la eligibilitatea denumirilor soiurilor de plante agricole şi legume.
Dreptul la brevet pentru soi • Aparţine amelioratorului • Poate fi transmis prin cesiune • Dreptul la brevet în comun : • - mai mulţi amelioratori au creat şi dezvoltat noul soi; • - unul sau mai mulţi amelioratori au descoperit soiul şi alt • ameliorator l-a dezvoltat; • - amelioratorul şi o altă persoană declară în scris că sunt de • acord să deţină în comun acest drept; • Amelioratorul care a creat un nou soi în timpul serviciului este îndreptăţit, dacă nu este altfel prevăzut în contractul său individual de muncă, la brevetul pentru soi şi la o remuneraţie echitabilă.
Condiţiile de acordare a brevetului pentru soi în România Soiul trebuie să fie: 1. Nou 2. Distinct 3. Uniform 4. Stabil şi să poarte o 5. Denumire unică
Procedura de examinare a cererii de eliberare a brevetului pentru soi • Examinarea formală a cererii de brevet pentru soi; • Examinarea pe fond a cererii: Verificarea noutăţii, Verificareadenumirii soiurilor, Raportul de examinare tehnică emis de o autoritate UE (ISTIS sau altă autoritate similară); • Examinarea tehnică – Testul DUS (dacă soiul nu a fost testat înainte de depunerea cererii pentru brevet). Testul DUS se efectuează de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, atât pentru înregistrarea noilor soiuri în Catalogul oficial, cât şi pentru acordarea protecţiei juridice.
Verificarea noutăţii Soiul este nou dacă: nu a fost vândut sau nu a fost pus la dispoziţia terţilor de către ameliorator sau cu acordul acestuia în scopul exploatării comerciale: a) pe teritoriul României, cu un an înaintea înregistrării cererii de brevet pentru soi; b)pe teritoriul altor state cu mai mult de 4 ani de la înregistrarea cererii de brevet pentru soi, iar pentru pomi, arbori şi arbuşti ornamentali şi viţă-de-vie, cu mai mult de 6 ani.
Hotărârile ISTIS • Acordarea brevetului pentru soi; • Respingerea cererii de brevet pentru soi; • Publicarea hotărârii se face în primul număr al Buletinului oficial de protecţie al noilor soiuri de plante, care apare după luarea hotărârii. Eliberarea brevetului pentru soi.
Revocarea brevetului pentru soi În urma unei cereri formulate în scris şi motivate, depusă la ISTIS. Dacă: • Soiul nu este nou, distinct, uniform, stabil; • Denumirea nu este corespunzătoare sau încalcă unele drepturi anterioare; • Solicitantul nu a fost persoana îndreptăţită la acordarea brevetului.
Protecţia provizorie Se acordă: • pe perioada de la data publicării cererii de brevet pentru soi, pâna la data acordării brevetului pentru soi. Solicitantul beneficiază provizoriu de aceleaşi drepturi conferite titularului de brevet pentru soi.
Durata de protecţie a soiului Durata de protecţie a soiului se calculează de la data acordării brevetului pentru soi până la sfârşitul celui de al 25-lea an calendaristic care urmează anului acordării; Durata de protecţie pentru soiurile de pomi, viţa-de-vie şi cartofi se calculează de la data acordării brevetului pentru soi până la sfârşitul celui de al 30-lea an calendaristic care urmează anului acordării.
Drepturile titularului de brevet pentru soi • dreptul exclusiv de exploatare a noului soi; • dreptul de a interzice oricărei persoane să efectueze,fără autorizaţia sa, următoarele acte privind materialul de înmulţire sau materialul recoltat aparţinând soiului protejat: a) producerea sau reproducerea, b) condiţionarea în scopul înmulţirii, c) oferirea spre vânzare, d) vânzarea sau orice alta formă de comercializare, e) importul, f) exportul, g) depozitarea pentru unul dintre scopurile prevăzute anterior.
Drepturile pentru materialul recoltat Sunt aplicabile dacă, cumulativ : a) materialul recoltat a fost obţinut fără autorizaţia titularului de a folosi materialul de înmulţire din soiul protejat şi b) titularul a omis să îşi exercite drepturile în legatură cu constituenţii noului soi.
Drepturile titularului de brevet Se aplică şi pentru soiurile care sunt esenţial derivate din soiul protejat, dacă soiul protejat nu este el însuşi un soi esenţial derivat. Soiul esenţial derivat este: • predominant derivat din soiul iniţial sau dintr-un soi care, la rândul său este predominant derivat din soiul iniţial; • distinct faţă de soiul iniţial din care a derivat; • în esenţă identic cu soiul iniţial, în expresia caracterelor care rezultă din genotipul sau din combinaţia de genotipuri dintre ele, cu excepţia deosebirilor rezultate din derivare.
Dreptul la redevenţă Titularul de brevet pentru soi este îndreptăţit să solicite redevenţe pentru exploatarea soiului protejat în cazul acordării de licenţe pe bază contractuală, iar licenţiatul este obligat la plata sumelor de bani convenite. Valoarea redevenţei se va stabili prin contract între titularul de brevet şi cel care multiplică şi exploatează pentru producţie şi/sau comercializează sămânţa şi materialul săditor. Acordul titularului de brevet privind acordarea licenţei pe bază contractuală va fi depus de către operatorii economici, producători de seminţe, în copie la inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor. Litigiile se solutionează de către instanţele judecătoreşti potrivit Codului de procedură civilă.
Excepţii de la drepturile titularului de brevet • folosirea soiului în scop personal şi necomercial; • folosirea soiului în scop experimental, care include crearea de noi soiuri din materialul iniţial; Persoanele care folosesc soiul protejat sunt obligate să informeze titularul despre aceasta;
Privilegiul fermierului Pentru salvgardarea producţiei agricole, micii fermieri pot să cultive soiuri, pentru a obţine recolte pentru folosul propriu, fără a deţine o licenţă de la titular, cu excepţia soiurilor protejate care sunt hibrizi sau soiuri sintetice, din speciile: • Plante furajere(năut, lupin galben, lucernă, mazăre de câmp, raigras italian, bob, mazăriche); • Cereale(ovăz, orz, orez, secară, triticale, grâu comun, grâu dur, grâu spelta); • Cartof; • Plante oleaginoase (rapiţă pentru ulei şi in pentru ulei).
Obligaţiile fermierului Pentru soiurile protejate, care nu aparţin speciilor menţionate anterior, fermierii sunt obligaţi să plătească titularului o remuneraţie echitabilă pentru folosirea seminţei din soiul protejat, mai scăzută decât preţul plătit pentru o licenţă de înmulţire a materialului din categoria biologică minimală acceptată, folosită pentru certificarea oficială a soiului protejat. Valoarea remuneraţiei, modul de plată şi data se stabilesc prin contract între părţi. Fermierii şi procesatorii de sămânţă au obligaţia să furnizeze titularului: • datele lor de identificare, • informaţii în scris despre cantitatea de sămânţă utilizată, • cantitatea de sămânţă obţinută după procesare, • cantitatea livrată pentru procesare.
Protecţia soiurilor de plante în Uniunea Europeană • Protecţia comunitară a soiurilor de plante este acordată de Oficiul Comunitar al Soiurilor de Plante (CPVO); • CPVO acordă certificate comunitare soiurilor noi, distincte, uniforme, stabile şi care poartă o denumire unică; • Titlu de proprietate emis este valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Concluzii • Brevetul pentru soi este un titlu de proprietate, independent, de orice altă măsură legată de comerţ. • Tiularul de brevet pentru soi primeşte redevenţă sau o remuneraţie echitabilă pentru exploatarea soiului protejat. • Protecţia prin brevet încurajează inovarea în domeniul soiurilor de plante din toate genurile şi speciile cultivate existente în ţara noastră. • Este un mijloc important de transfer de tehnologie şi de utilizarea a resurselor genetice ca materie primă pentru crearea de noi soiuri. • Se introduc soiuri valoroase pentru a corespunde cerinţelor consumatorilor şi care duc la obţinerea de beneficii sporite. • Avantajele acordării protecţiei de către ISTIS.
Vã mulţumesc pentru atenţie! ISTIS • istis@easynet.ro • +40 21 318 43 80; Fax: + 40 21 318 44 08 • Internet:www.istis.ro • Testare > Înregistrare si Protectia soiurilor