Rela ţiile internaţionale în perioada interbelică

1. Relaţiile internaţionale în perioada interbelică Clasa a X-a H

2. Suntem elevii clasei a X-a H, de la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu”, Tg. Jiu, dar astăzi ne vom transpune într-o echipă de cercetători istorici, prilej cu care studiem un capitol interesant din ceea ce se numeşte în zilele noastre istoria recentă: “Relaţiile internaţionale din perioada interbelică”.Încercăm astfel să răspundem la unele întrebări care sigur vă macină, cel puţin acum, când participăm la “Comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial”, în incinta Muzeului judeţean: poate istoria, de exemplu, să ne prezică viitorul? sau, s-ar fi putut evita al Doilea Război Mondial? de ce bunicii sau străbunicii noştri au trebuit să-şi piardă viaţa în acest crud război?Noi sperăm ca în materialul realizat de să găsiţi răspunsuri măcar la o parte din întrebările care nu vă dau linişte.

3. Produsul muncii noastre în echipă constă într-o serie de materiale diversificate în care prezentăm cele mai importante evenimente din anii interbelici. Aşadar ne-am împărţit pe grupe, fiecare ştiind exact ce i-a revenit de făcut; într-un jurnal ţinut de o echipă de “cercetători” sunt cuprinse datele semnificative ale Conferinţei de Pace de la Paris(1919-1920) şi interesele urmărite de cei care au organizat-o; într-o scrisoare un ziarist român îl anunţă pe prietenul său cel mai bun cum se desfăşoară Conferinţa în ce priveşte interesele naţionale ale statului nostru; un pliant cuprinde activitatea Ligii Naţiunilor şi scopul său, iar într-un interviu imaginar încercăm să înţelegem care a fost politica externă a celor trei puteri ale vremii – Anglia, Franţa, Germania- şi care au fost scopurile lor la nivel internaţional.În realizarea acestui material am consultat bibliografia ce va fi indicată la finele prezentării.Noi sperăm că ne vom putea atinge interesul precizat la început şi dacă aveţi nelămuriri să ne solicitaţi, provocându-ne în acest mod unei alte etape de cercetare istorică.

4. Jurnalul reporterilor prezenţi la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) 18 ianaurie 1919 Mă numesc Rovenţa Andreea şi mă mândresc că mă număr printre cei prezenţi aici, la Paris, acum că războiul ăsta nimicitor s-a sfârşit. Dar ce s-o stabili începând de azi? că văd că la discuţii intră decât cei “patru mari”, greii victoriei: dl. preşedinte al SUA, Wilson, prim-ministrul Franţei, Clemenceau, şeful guvernului britanic, dl. Lloyd George şi dl. Orlando, prim-ministrul Italiei. Cică lor li se datorează victoria, de asta ei stabilesc noua ordine mondială. Mă rog, sunt curioasă ce-o ieşi de aici, că mulţi sunt nemulţumiţi şi pe bună dreptate. Oricum, să-mi îndeplinesc sarcina mea, să urmăresc acţiunile întreprinse de Franţa, că de-asta mă plăteşte săraca gazetă ce-o reprezint. 27 iunie 1919 Iauzi, cică “Tigrul francez”, adică dl. Clemenaceau, că aşa este porecla lui, vrea să refacă economia statului său pe spinarea Germaniei, să-i plătească reparaţii de război şi datorii în sume cât mai mari. Asta nu-i rău pentru Franţa, dar sunt curioasă cum reacţionează vecina ei, mândră de felul ei de originea sa şi mereu în concurenţă între ele. Se pare că mai mult Franţa a venit cu condiţiile impuse Germaniei,dar tot discută la ele. Cei de aici spun că mâine va semna tratatul şi aflăm şi noi toate prevederile. 28 iunie 1919 L-am văzut pe “Tigrul” nostru după ce a semnat Germania tratatul impus din palatul Versailles; era tare fericit. Treaba lui, crezi că Germania se lasă aşa cu una cu două, cu naţiunea împrăştiată prin statele vecine care împânzesc acum noua hartă a Europei Centrale şi de Est, creată de cei patru. Sunt curioasă ce-o fi peste 20 de ani. Dar oi trăi şi oi vedea şi eu cu ochii mei ce urmări ar putea avea jignirea asta a Germaniei, statul cu cea mai renumită armată de până la războiul ăsta. Şi apoi, locul ales de francezi, la Versailles, să-i lovească pe germani în mândria lor şi alta nu; păi aici, în urmă cu ceva ani, în 1871, se proclama formarea Germaniei, după ce luaseră de la francezi Alsacia şi Lorena. Na, că francezi îşi luară revanşa.

5. 29 iunie 1919 • Îmi notez şi eu ce s-a impus Germaniei, că am apucat să citesc un afiş, că toate ziarele care amintesc acest tratat s-au dar ca pâinea caldă până să apuc să mă trezesc. Iată ce are Germania de făcut: • Germania şi aliaţii ei sunt responsabili pentru războiul ce s-a încheiat • Armata garmană e redusă la 100.000 de oameni • Serviciul militar obligatoriu este suprimat • Demilitarizarea zonei renane • Germania pierde toate coloniile din Africa şi Pacific • Se interzice Anschluss, adică unificarea de orice fel cu Austria • Pierderi teritoriale europene: regiunea Saar (administată de Liga Naţiunilor pentru 15 ani), coridorul polonez ce desparte Prusia Orientală de Germania, oraşul Danzig devine liber, sub egida Societăţii Naţiunilor • Germania pierde în total 8800 kmp şi 8 milioane de locuitori, încorporaţi în statele vecine nou-create etc. • Am auzit astăzi că nemţii sunt foarte dezamăgiţişi supăraţi, parcă au înghiţit un ou fierbinte şi le stă în gât. • Mai ales că n-au fost primiţi la negocieri, decât au fost chemaţi să semneze acest tratat impus şi atât.

6. 2 februarie 1919 Mă numesc Comănescu Cozinia şi sunt însărcinată să notez acţiunile ce le întreprinde dl. preşedinte Wilson ca să le transmit şefilor mei de la Washington. Am eu impresia că ei vor să aibă omul lor de legătură neoficial, că doar pot citi raportul trimis de delegaţie. Eu cred că au mai multă încredere în mine sau, mai ştii, vor să mă pună la încercare. Oricum, eu să-mi văd de treabă, că de-asta sunt aici. Am observat că omul meu îi cam priveşte de sus pe omologii lui din Franţa, Anglia sau Italia. E drept, că e mai înalt, dar mi se pare mie că nu de asta; se simte din alte motive: păi odată că ţara lui nu a fost afectată de Marele Război şi a avut numai de câştigat, financiar vorbind. 20 mai 1919 Iauzi, că dl. preşedinte parcă este Mesia, a venit aici cu gânduri pacifiste şi şi-a mai impus şi “Cele 14 puncte” ale sale. Zice lumea că i-a fost uşor să se posteze într-un pacifist şi un arbitru, că doar el a dat bani şi ajutor Antantei să-i înfrângă pe germani. Înseamnă că dl. Clemenceaua trebuit să aibăgrijă cum se comportă cu creditorul său, deşi vrea să se erijeze într-un mic dictator al Conferinţei, fiind preşedintele comisiei şi gazda de onoare a acestui eveniment care va scria istoria. 31 august 1919 Prin principiile sale, dl. preşedinte a contribuit la crearea unei noi hărţi a Europei, la constituirea unui for internaţional, promotor al păcii mondiale, Liga Naţiunilor, dar am auzit că nu i-a permis Congresul american să ratifice niciun tratat semnat acum la Paris. Şi pe de-asupra, SUA nici nu va fi membră a Societăţii Naţiunilor, deşi este opera lui Wilson. Ce rău trebuie să-i pară d-lui preşedinte, dar aşa este acolo, trebuie să se supună Congresului, care, cică, face presiuni asupra reprezentantului american să promoveze o politică de izolare faţă de lumea extra-americană. 12 ianuarie 1920 Am auzit că datorită pricipiului autodeterminării regăsit în “Cele 14 puncte” au apărut state noi în Europa, că după acest război s-au dezmembrat Imperiile europene Austo-Ungar, Ţarist (de el ştiu din timpul războiului, din 1917, de la revoluţie) şi Otoman. Imi notez şi eu aici câteva: Ungaria, Austria, Turcia, Cehoslovacia, Regatul Sârbo-Croato-Sloven,România (acest stat exista şi înainte dar acum are teritoriul lărgir, că s-au unit cu el nişte provincii româneşti – Basarabia, Bucovina, Transilvania), Polonia, Letonia, Estonia, Lituania.

7. 20 februarie 1919 Numele meu este Popescu Mădălina şi sunt trimisa regelui Angliei de fapt, lucrez sub acoperire să aflu ce se întâmplă pe aici, pe la Paris şi să urmăresc acţiunile d-lui Lloyd George. Oare nu are încredre în dl. prim-ministru sau vrea şi o descriere obiectivă a unei persoane care nu are vreo legătură directă cu marele eveniment. Să mă ocup în tăcere de îndeplinirea misiunii mele. 22 mai 1919 Se zvoneşte că dl. prim-ministru tot negociază cu Franţa în ce priveşte îndatoririle Germaniei; cred că nu vrea să creeze o povară prea grea pentru învinşi, pentru că ar risca să cadă în mâinile comuniştilor, sprijiniţi tot timpul de Rusia bolşevică. 28 iunie 1919 Azi s-a semnat tratatul cu Germania. Lloyd George este bucuros; a reuşit ce şi-a propus: să-şi lărgească teritoriul colonial cu posesiuni germane, iar Anglia să rămână în continuare stăpâna mărilor. 10 iulie 1920 Am citit într-un ziar local un interviu cu premierul. M-a fascinat un răspuns al personajului meu la întrebarea cum s-a desfăşurat Conferinţa de la Paris din punctul său de vedere; iată răspunsul: “Destul de bine, având în vedere că am stat între Iisus Hristos şi Napoleon”.

8. 17 ianuarie 1919 Numele meu este Bândac Alex şi sunt delegat al unui ziar italian să trimit un raport despre cele stabilite la Conferinţă în legătură cu ţărişoara mea. Mâine începe conferinţa şi trebuie să am grijă dacă dl. Orlando reuşeşte să obţină ce ne-au promis aliaţii noştri în 1915. 18 ianuarie 1919 Dl. prim-ministru este oarecum dezamăgit că ceilalţi “trei mari” cam desconsideră Italia în rândul puterilor învingătoare şi tare îi e teamă că nu obţine tot ce ni s-a promis. Cică invocarea principiului autodeterminării impus în “Cele 14 puncte” nu-i acordă oraşul Fiume. De asemenea, Orlando vrea Dalmaţia, Albania, sudul Asiei Mici. 12 iunie 1919 Italia e revenit la Conferinţă după ce Orlando se retrăsese în aprilie-mai în semn de protest că nu i se acordă teritoriile solicitate. Printr-un compromis, dl. prim-ministru a reuşit să primească mai multe din teritoriile râvnite, cu excepţia portului Fiume, a coastei dalmate şi a posesiunilor coloniale.

9. Dragul meu prieten, Mă aflu la Paris, locul unde se hotărăşte soarta atâtor popoare asuprite din Europa. Am venit aici să văd cu ochii mei cum “cei patru mari” devin artizanii lumii postbelice. Dintre toate, mă îngrijorează atitudinea faţă de ţărişoara noastră şi de reprezentanţii noştri care se luptă din răsputeri să obţină recunoaşterea Marii Uniri. Dl. prim-ministru Ionel Brătianu a fost foarte revoltat când a fost chemat să semneze tratatul cu Germania la 28 iunie 1919, pentru că i s-a prezentat documentul cu cinci minute înainte de a-l semna, fără să aibă timp să-l studieze. Măcar clauzele cu Germania ne interesau mai puţin, iar în ce ne priveşte ni s-au anulat prevederile tratatului semnat cu învinşii la Bucureşti în 1918. Dar cea mai mare problemă a fost Tratatul de la Saint-Germain, cu Austria din 10 septembrie 1919; aici am fost obligaţi să semnăm concomitent un tratat al minorităţilor, care prevedea că minorităţile naţionale beneficiau de protecţia marilor puteri, deplina libertate a tranzitului de mărfuri pe teritoriul României, vreme de cinci ani; au mai apărut şi nemulţumiri în legătură cu graniţa dintre statul nostru şi Cehoslovacia şi Iugoslavia. Din acest motiv dl. Brătianu a părăsit Conferinţa şi nu a semnat tratatul. Am auzit că şi-a dat demisia şi din guvernul României, dar tu trebuie să ştii mai bine toate amănuntele, că ai rămas acasă şi sigur eşti mai bine informat. Nu ştiu ce i-a determinat pe oficialii noştri, dar cert este că au acceptat să semneze şi ei tratatul cu Austria la 10 decembrie 1919 împreună cu cel al Bulgariei. Măcar să ne bucurăm că ne-au recunoscut unirea Bucovinei cu ţara-mamă, respectiv, graniţa cu vecinii de la sud din 1913.

10. Aici ca aici, dar să vezi ce mare tevatură cu Ungaria, la palatul Trianon, în 4 iulie 1920, că nu vroiau să recunoască unirea Transilvaniei. Maghiarii tot susţineau să-şi refacă “Ungaria Mare medievală”, iar noi să ne păstrăm zona intracarpatică. Să ştii că nu ne-a fost uşor să-i păstrăm pe aliaţi de partea noastră. Cu ocazia asta au dat dovadă că nu cunosc cu adevărat problema din Estul Europei şi nici măcar poziţia geografică a unor provincii. Drept argument vin cu expresia lui George Lloyd, premierul britanic, care- nervos- zice la un moment dat: “Unde dracu’ este locul ăsta (Transilvania – n.n ) pe care România este atât de nerăbdătoare să-l aibă ?” Îţi dai seama că astfel de oameni au stabilit noile graniţe ale Europei după război, fără să ştie nişte lucruri esenţiale? Noi suntem pentru “cei patru mari” nişte jucării pe care le plasează unde au ei chef. Norocul nostru că au acceptat să fie a noastră Transilvania după atâţia amari de ani. Să ştii că cel mai greu a fost cu recunoaşterea unirii Basarabiei. Abia în toamna lui 1920 s-a semnat acest tratat, după ce Conferinţa se sfârşise demult. La semnarea lui au participat patru din toate cele cinci state învingătoare în război: Anglia, Franţa, Italia, Japonia. SUA nu au fost, pentru că- probabil ai aflat şi tu- ele nu au ratificat niciun tratat de la Paris. Dragul meu, deşi nu a fost uşor, noi tot am reuşit să ne atingem obiectivele la această controversată Conferinţă.Te îmbrăţişez cu drag şi aştept cu dor clipa revederii. P. S. : Te anunţ că o să mai hoinăresc o vreme prin capitala dragostei, pentru că aici totul a revenit la normal şi vreau să profit oleacă de frumuseţile şi noutăţile de la tot pasul. Cu drag, al tău Scornea Teodor

11. Creată în 1919 • A fost rezultatul iniţiativei SUA – “Cele 14 puncte” ale lui Wilson • obiective: • Membrii acceptă obligaţia de a nu recurge la război • Promovează relaţiile deschise, juste şi cinstite între naţiuni • Respectarea legilor internaţionale şi a relaţiilor civilizate între guverne • Respectarea legilor şi asumarea precisă a tuturor obligaţiilor stabilite prin tratate, în relaţiile dintre popoare • Activitate: • Administrează o serie de teritorii şi oraşe: Saar, Fiume, Danzg, colonii germane etc. • Conferinţe pentru dezarmare: Geneva (1932-1935) • Conferinţe pentru definirea agresorului şi agresiunii (rol important – Nicolae Titulescu) • Limite: • SUA nu sunt membre • Germania este acceptată în 1926 şi iese în 1933 • URSS se înscrie în 1934 • Nu deţine o armată proprie • Emite sancţiuni lipsite de fermitate la adresa statelor care încalcă tratatele internaţionale (ex.: Germania remilitarizează zona renană, realizează Anschluss-ul, ocupă zona sudetă din Cehia etc; Italia atacă Etiopia în 1935; Japonia ocupă Manciuria – 1931; războiul civil din Spania – 1936-1939;) • Nu reuşeşte să împiedice izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial

12. Interviu cu ministrul de externe britanic 4 septembrie 1939 Domnule ministru, ieri aţi declarat război Germaniei. Cum explicaţi că Anglia şi Franţa vin acum în ajutorul Poloniei, dar în septembrie anul trecut aţi acceptat dezmembrarea Cehoslovaciei? Ne-am simţit obligaţi să sprijinim Polonia pentru că suntem garantele ei teritoriale, iar acest stat a fost de trei ori împărţit între vecinii săi. Trebuia să le dăm o mână de ajutor*. Iar problema cu Cehoslovacia este mai delicată. Acest stat nu era constituit într-unul naţional, prea mulţi germani – circa 3000 – în regiunea sudetă care au fost sprijiniţi din exterior să se alipească într-un stat ceh sub protectorat nemţesc. Ce atitudine a avut ţara noastră faţă de Anschluss**? N-am avut de ce să ne opunem. De ce să fi creat un conflict cu Germania? şi apoi Hitler este originar din Austria... se înţelege de la sine acţiunea lui. Dar a fost o încălcare a Tratatului de la Versailles, pe care l-a semnat însăşi Germania. Da, dar atunci avea alţi lideri în frunte ş apoi pacea semnată acolo a fost una impusă de francezi, le era teamă de un nou atac german. Nu consideraţi că atitudinea aceasta conciliatoare din ultimii ani i-a permis lui Hitler să încalce treptat cât mai multe din prevederile tratatului? De exemplu, a remilitarizat zona renană în 1936, a introdus serviciul militar obligatoriu în 1935. Decând este Hitler cancelar german, din ianuarie 1933 s-au încălcat tot mai multe articole de la Versailles; el a reuşit prin ideologia sa nazistă să-i înduplece pe nemţi spre o politică agresivă faţă de vecini şi faţă dreptul internaţional prestabilit prin Liga Naţiunilor. Dar faptul că Germania a renunţat să mai fie membru contractant al acestui for internaţional, noi nu avem nicio putere asupra ei. Nu deţinem mijloacele necesare; de pildă Liga nu posedă o armată proprie pentru a se opune acestui nou lider german. * Deşi au declarat război Germaniei, cele două state nu au iniţiat nicio manevră militară pe frontul de Vest. **Unificarea teritorială dintre Germania şi Austria din 1938.

13. De ce aţi acceptat împreună cu SUA ştergerea unei părţi din datoria de război a Germaniei către Franţa? În primul rând că problema reparaţiilor a fost discutată într-o conferinţă la Londra, în 1924 când au fost acceptate Planul Dawes, iar mai târziu Planul Young (1929) pentru redresarea economiei acestui stat învins. Realitatea este că vecinii lor, francezii, au avut intenţia de a-şi reface economia prin disturgerea Germaniei. Nu puteam permite ca Franţa să devină mare putere pe continent şi să deţină supremaţia în detrimentul nemţilor. Din acest motiv a trebuit să venim în ajutorul lor, fiind spijiniţi de americani, care nu erau nici ei de acord cu planurile francezilor. Repet, intenţia noastră a fost să creăm un echilibru politic pe continent. Ce aşteptări aveţi de la acest război care tocmai a început? Să sperăm că durează puţin şi germanii nu se întorc împotriva noastră; de-alungul acestor ani s-au tot orientat spre Răsărit, spre teritorii unde unde se aflau conaţionali în graniţele altor state. Germani, se pare, vrea crearea unui stat naţional. Consider că politica noastră conciliatoare a fost mulţumitoare pentru Hitler. De fapt datorită nouă Germania a revenit în rândul Marilor Puteri, iar Franţa nu a putut obţine hegemonia în Europa continentală. Aţi amintit despre teritoriile locuite de germani pe care le-a luat Hitler. Nu ţineţi cont astfel că el ar putea revendica Alsacia şi Lorena – acum ale francezilor, dar pe care le-au avut o perioadă şi nemţii? Momentan să nu ne gândim aşa departe. Noi intenţionăm să începem o propagandă pacifistă în rândul nemţilor. Poate opinia publică reacţionează în mod satisfăcător la acţiunile noastre. Consider că am răspuns îndeajuns la întrebările dv. Vă mulţumim pentru timpul acordat

14. Bibliografie Bălan, Angela, Ioniţă, Avidiu, Atlas şcolar de istorie universală, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2006. Brendon, Vyvyen, Primul Război Mondial. 1914-1918, Editura Bic All, Bucureşti, 2003. Mitu, Sorin (coord.), Istorie. Manual pentru clasa a XI-a, Editura Sigma, 1999. Nanu, Frederic, N., Politica externă a României. 1918-1933, Editura Institutul European, Iaşi, 1993. Oane, Sorin, Ochescu, Maria, Istorie. Manual pentru clasa a XI-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003. Zamfie, Zorin, Istoria universală contemporană, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2003.