Masuri de protectie a persoanelor si mediului inconjurator impotriva efectelor sunetului

1. Masuri de protectie a persoanelor si mediului inconjurator impotriva efectelor sunetului

2. Din punct de vedere fizic sunetele reprezintă "vibraţii ale particulelor unui mediu capabile să producă o senzaţie auditiv”. Sunetul este o formă de energie fizică creată de obiectele care vibrează. Aceste vibraţii se transmit sub forma unor unde de presiune crescută sau scăzută care iradiază de la suprafaţa obiectului. Aceste unde constituie stimuli fizici pentru ureche. Sunetul se propagă sub formă de unde elastice numai în substanţe (aer, lichide şi solide) şi nu se propagă în vid.

3. Poluarea fonică sau sonoră constă în sunete produse de activitatea umană sau utilaje, maşini care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau animalelor.

4. Măsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei de zgomot şi protecţia urechii omului şi a locuinţei, spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Se caută noi materiale de construcţie, cu proprietăţi antifonice, iar arhitectura spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea dormitoarelor astfel încât să nu fie expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu.

5. Direcţia principală în managementul poluării sonore, atât în politicile naţionale cât şi în cea intenaţională, este dezvoltarea unor criterii pentru nivelele de expunere şi promovarea unor măsuri de control al zgomotului, ca parte integrată a programului de protecţie a mediului.

6. Managementul poluării sonore ar trebui să: • monitorizeze expunerea omului la zgomot; • să controleze sursele de poluare sonoră şi nivelul de imisii în special în zone specifice, cum ar fi şcolile, spitalele, zonele rezidenţiale, locurile de joacă, dar şi stabilirea locurilor “sensibile” atât pe perioada zilei cât şi noaptea, controlul sănătăţii în zonele de risc; • să ţină cont de consecinţele zgomotului la planificarea teritorială a transportului; • să introducă sisteme de control a efectelor adverse asupra sănătăţii; • să evalueze eficienţa politicilor de diminuare a zgomotului; • să adopte un ghid pentru zgomotul public, în vederea protejării sănătăţii populaţiei.

7. În general cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în unităţile industriale şi în marile aglomerări urbane. Pentru a nu perturba calitatea activităţii la locul de muncă, au fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor niveluri de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.), organizatorice(căşti de protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice(control medical, alimentaţie cu vitamine, etc.)

8. Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot menţiona: - utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot şi personalul uman; - protecţia individuală cu antifoane; - îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic; - utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje în timpul funcţionării; - alegerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţând criteriul reducerii zgomotelor; - folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc, fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest); - schimbări în structura şi arhitectura halelor; - utilizarea de materiale fonoizolante pentru pereţii camerelor; - rotaţia personalului; - folosirea unor materiale de construcţie care reduc zgomotele. Astfel, plăcile de lemn atenuează zgomotele de 30 - 47 de ori, vata de sticlă de 42 - 88 ori, covoarele de 7 -41 ori, uşile de 20 - 25 ori, ferestrele duble de 30 ori, zidăria de beton de 48 ori, zidăria de cărămidă de 40 ori.

9. În centrele urbane unde traficul este principala sursă de poluare sonoră, proiectarea urbană deficitară poate conduce la poluare sonoră prin amplasarea spaţiilor rezidenţiale în preajma unităţilor industriale. În natură, intensitatea sunetului este în jur de 35 de dB, pe când traficul din zilele noastre produce în unele locuri 90 de dB. Există o serie de posibilităti de reducere a zgomotului pe autostrăzi: bariere pentru sunet, limitarea vitezei de deplasare, modificarea texturii drumului, limitarea accesului maşinilor grele, controlul traficului care să impună reducerea accelerării, dezvoltarea de modele computaţionale adaptate unei anumite locaţii, in funcţie de topografie, meterologie, tub sonor (pe autostrada din Melbourne, Australia) pentru reducerea zgomotului.

10. Marile artere de circulaţie ridică probleme greu de rezolvat: gardurile vii şi copacii contribuie în măsură mică la soluţionarea problemei, iar ecranele de protecţie sonoră construite în Franţa, Japonia sunt inestetice, costisitoare, accentuează monotonia traseului de autostradă, produc acumularea de gaze toxice cu efecte asupra sănătăţii şoferilor. Astăzi se consideră ca aceste ecrane de protecţie sunt o soluţie locală, pe distanţe mici, în zonele urbane populate.

11. Blocurile care se vor construi trebuie să posede un strat fonoabsorbant antiimpact. Ideală ar fi introducerea unor perdele izolante de arbori în jurul surselor industriale de zgomot şi în jurul cartierelor de locuit.

12. O măsură eficientă ar fi realizarea hărţilor de zgomot şi punerea lor la dispoziţia publicului, adoptarea de planuri de acţiune, în baza rezultatelor conţinute de hărţile strategice de zgomot, în vederea prevenirii şi reducerii zgomotului şi a efectelor acestuia în special acolo unde valorile nivelurilor de zgomot depăşesc limitele admise.