Napoleon Bonaparte

1. “Ce roman a mai fost şi viaţa mea” Napoleon Bonaparte

2. Născut la: 15 Aug. 1769 Locul naşterii: Ajaccio, CorsicaA murit la: 5 Mai 1821Locul morţii: Sf. ElenaCauza morţii: Cancer la stomac Nationalitatea: FrancezăFuncţia deţinută: Împăratul Franţei Tatăl : Carlo Buonaparte Mama: Marie-LetiziaRamolino BonaparteSoţie: Josephine(din 9-Mar-1796, divorţat. 1809)Soţie: Marie Louise (din. 2-Apr-1810)Amante: Marie Walewska (Countesă, an. 1817)Copii: Napoleon II (Împărat al Franţei, între 1811 - 1832)Frate: Joseph Bonaparte (Rege al Neapolelui şi Spaniei, din. 1768, până. 1844)Frate: Lucien Bonaparte (Prinţ deCanino, din. 1775, până. 1840)Soră: Elisa Bonaparte (Mare Ducesă de Tuscany, din. 1777, până. 1820)Frate: Louis Bonaparte (rege al Olandei, din. 1778, până. 1846)Soră: Paulina Borghese(Prinţesă de Guastalla, din. 1780, până. 1825)Soră: Caroline Bonaparte (Regină de Neapole, din. 1782, până. 1839)Frate: Roland Jérôme Bonaparte (Rege de Westphalia, din. 1784, până. 1860) Împărat al Franţei 1804-1814, 1815Francmasonerie 1798-Abdicare 4-Apr-1814Abdicare 22-Iun-1815Exilat pe Elba, 1814Exilat pe Sf. Elena, 1815 Decedat:05.05.1821

3. În anul 1768 conducătorii republicii Genova vindeau insula Corsica regelui Franţei, Ludovic al XV-lea. Când primele trupe franceze au debarcat ca să o ia în primire, corsicanii s-au ridicat la luptă pentru a-şi apăra libertatea. Sub conducerea lui Pasquale Paoli ei au obţinut iniţial unele succese, dar sosindu-le întăriri, francezii i-au înfrânt pe răsculaţi, în anul următor, într-o bătălie sângeroasă (Ponte-Nuovo, 9 mai 1769). Căpetenia învinşilor s-a refugiat în Anglia şi mulţi dintre locotenenţii acestuia, între care şi tânărul Carlo-Maria Buonaparte, s-au raliat noilor stapânitori. Copilaria “Nabulio”

4. În această atmosferă de depresiune generală, după înfrângerea suferită, s-a născut al doilea fiu al lui Carlo-Maria Buonaparte şi a Letiţiei Buonaparte (născută Ramolino), la 15 august 1769, la Ajaccio, căruia părinţii i-au dat numele, puţin obişnuit, de Napolione. El îşi va franţuzi cu timpul atât numele cât şi prenumele şi va intra în istorie ca Napoleon Bonaparte. Numele i-a fost în cinstea unchiului său Napoleone, care murise cu câteva săptămâni inainte în bătălia de la Ponte-Nuovo, iar Napoleon va spune mai târziu Acest nume este înzestrat cu o virtute virilă, poetică şi răsunătoare. Dar în cursul primilor săi ani va fi numit Nabulio, sau cu pronunţia italiană, Nabulione. Ai lui, din pricina caracterului certăreţ al copilului, îl vor porecli Rabulione, adică "cel care se amestecă în toate". • În primul an al domniei lui Ludovic al XVI-lea, Nabulio, în vârstă de cinci ani este dat extern la un pension ţinut de călugăriţe la Ajaccio, o şcoala mixtă instalată într-o veche clădire a iezuiţilor. Se iniţiază în tainele alfabetului, începe şă silabisească în limba italiană şi învaţă să numere. Era deosebit de înzestrat pentru socoteli, maicile uluite l-au poreclit "Matematicianul", la educaţia religioasă avea însă note foarte proaste. Încă de mic Nabulio este fascinat de tot ceea ce înseamnă a fi soldat, printre jucăriile preferate se aflau o tobă şi o sabie de lemn, mănâncă paine neagră tocmai pentru a se obişnui cu traiul din armată (cel puţin aşa spune legenda).

5. Napoleon, unul din cei 12 copii ai familiei din care au supravieţuit doar şapte.

6. Pregatirea militara • Familia Buonaparte este tot săracă iar Charles (Carlo) tot speră să obţină burse pentru cei doi băieţi, Joseph şi Napolione. Pentru a li se acorda această favoare, trebuie să facă dovada de nobleţe. Tatăl viitorului împărat reuşeşte să adune documentele menite să dovedească ca este de neam nobil şi poate chiar prezenta blazonul familiei: pe câmp roşu două bare şi două stele de azur, totul sub o coroană de conte. La recomandarea episcopului de Autun şi frate al guvernatorului insulei Corsica, Alexandre de Marbeuf, prinţul de Montbarrey, ministru de război, îl desemnează pe Napoleone pentru a fi înscris într-o şcoală militară. A fost aleasă Şcoala de la Brienne, un orăşel din Champagne, la vreo 180 de kilometri de Paris. • Napoleone părăseşte la 15 decembrie 1778 Corsica, însoţit de tatăl său, ajungând în 15 mai 1779 la Scoala militară de la Brienne, înfiinţată doar cu doi ani în urmă. Tânărul Napoleone, care avea pe atunci doar 9 ani, este plasat în clasa a şaptea. Dorinţa lui cea mai arzătoare era să înveţe franceza corect, îi displac orele de latină dar se afirmă talentul său la matematică şi citeşte cu nesaţ toate cărţile din bibliotecă. Se împrieteneşte cu Bourrienne, care va fi mai târziu secretar al generalului şi al său ca prim consul.

7. După încheierea studiilor au fost trimişi laŞcoala militară de la Paris "toţi bursierii şcolilor mici care doresc să meargă la artilerie, la geniu sau la marină şi care s-au distins prin inteligenţă, bună purtare şi cunoştinţele lor de matematici". Elevul-cadet Buonaparte care tocmai a împlinit 15 ani posedă toate calităţile şi este acceptat. • La 21 octombrie 1787, Napoleone descoperă Parisul. Ajuns la Şcoala militară de la Paris, se distinge în mod deosebit, bun la matematici, mediocru la latină, religie,, are note mai mici decât la Brienne. Tânărul cadet doreşte să intre în rândurile marinei. Lui Napoleon, comandantul şcolii îi refuză recomandarea pentru marină, fiind nevoit să aştepte încă un anpentru a merge la artilerie. La 23 martie 1785, Buonaparte află de moartea tatălui său, survenită cu o lună înainte, la 24 februarie la Montpellier. • În septembrie la concursul de absolvire au participat elevii tuturor şcolilor regale din Franţa. La 28 septembrie se publică rezultatele: din 137 de candidaţi, 58 sunt admişi locotenenţi, din care 4 cadeţi ai Şcolii militare din Paris. Napolione de Buonaparte a fost al 42-lea admis devine astfel la vârsta de 16 ani şi 15 zile ofiţer. • În septembrie 1787 a fost numit, ofiţer , la regimentul de La Fére, cugarnizoana la Valence, la doar 18 ani. Aici după îndeplinrea serviciului, în orele libere citea cărţile aflate în bilioteca oraşului. În 4-5 ani a acumulat enorme cunoştinţe, din toate domeniile (având o predilecţie în special pentru studiile de istorie); toată viaţa avea să fie un cititor pasionat şi ca urmare va deveni unul dintre cei mai culţi oameni din epoca sa.

8. Cariera lui a început în rândurile armatei revoluţionare,când s-a distins în bătălia Toulon-ului,apoi susţinând campaniile din Italia şi Egipt,după care şi-a câştigat o imensă popularitate, în 1799 a înlăturat printr-o lovitură de stat Directoratul, fiind apoi ales Prim Consul al Republicii Franceze, în anul 1804 s-a autoproclamat Împăratat al francezilor, în 1805 rege al Italiei iar în 1806 Protector al Confederaţiei Rinului. A abdicat în 1814 la Fontainebleauşi după un scurt exil a revenit în 1815 pentru cele 100 de zile de domnie, încheiate cu înfrângerea de la Waterloo. Ca militar s-a remarcat în campaniile din Italia,Egipt, Austria, Prusia, Rusia. Printre cele mai răsunătoare victorii ale sale se află cele de la Arcole, Lodi, Marengo, Austerlitz, Jena Friedland, Wagram şi Eylau. El a revoluţionat sistemul legal, politic şi economic din Franţa, prin Codul civil şi a pus bazele unei reforme economice. A fost exhumat la 15 octombrie 1840 şi transferat în Domul Invalizilor din Paris. În Ţările Române ale acelor vremuri, era cunoscut sub numele de „Bunăparte”. Activitatea

9. Când în 1789 izbucneşte revoluţiafranceză, tânărul locotenent era în vârstă de 20 de ani. El era adept înfocat al ideilor înaintate şi valul revoluţionar avea să-l împingă în primele rânduri ale sprijinitorilor revoluţiei. Răsturnând puterea nobilimii şi a clerului şi proclamând principiile libertăţii, egalităţii li frăţiei între toate clasele şi păturile sociale, revoluţia franceză extindea şi consolida bazele unei noi orânduiri sociale. Monarhii feudali din Europa şi forţele sociale care îi sprijineau, simţindu-şi dominaţia ameninţată, şi-au unit eforturile pentru înăbuşirea revoluţiei şi restabilirea în Franţa a vechilor rânduieli. Atunci masele de ţărani şi orăşeni s-au ridicat la luptă, sub conducerea burgheziei, şi însufleţite de idealurile revoluţiei au format, cu piepturile lor, scut de netrecut în faţa agresorilor. Revolutia Franceza si Napoleon

10. Începând să pregătească campania din Italia, el perfectează acel plan de campanie la care se gândeşte de mai mult de doi ani, de când Augustin Robespierre i-a asigurat comanda artileriei armatei din Italia - acel plan conceput în martie 1794 şi care îi entuziasmase pe reprezentantul Ricord şi pe fratele lui Robespierre. Directoratul a hotarât să ducă acest război "de diversiune" cu Piemont-ul şi Lombardia dintr-un motiv foarte simplu şi anume acela de a umple casieria tezaurului, înfiorător de goală. În seara zilei de 11 martie 1796, Bonaparte este anunţat că a primit comanda armatei.Junot, aghiotantul său, şi Chauvet, ordonatorul armatei din Italia îl însoţesc în această primă aventură. Campania din Italia (1796)

11. După victoria obţinută în Italia, primeşt permisiunea Directoratului, de a ataca Anglia în coloniile sale. Plecând în Egipt nu se gândeşte la o banală cucerire ci este obsedat de amintirea lui Alexandru cel Mare şi Cezar. Acest lucru este dovedit în numărul mare de savanţi din toate domeniile luaţi cu el. Ajuns în Egipt deşi era un cuceritor se află în postura de prizonier, mulţumindu-se cu completarea cunoştinţelor sale de istorie şi tot aici el începe o opera civilizatoare ale cărei urme dăinuiesc până astăzi. Primind veşti îngrijorătoare din Franţa se hotăreşte să se îmbarce pentru a putea salva situaţia dezastruoasă a Republicii. CAMPANIA DIN EGIPT

12. Consulatul (1799-1804) Întors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitând de această popularitate,şi cu ajutorul fratelui său,Lucien, a reuşit să înlăture Directoratul impunându-şi dictatura personală în 18 noiembrie1799. Prin acest act, burghezia şi-a consolidat puterea şi au fost salvate cuceririle revoluţiei franceze. Noua formă de conducere s-a numit Consulat, în fruntea căreia se găsea un PrimConsul (Bonaparte), ajutat de alţii doi consuli(Sieycs şi Ducos). Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franţei. Primejdia externă care se abătuse asupra Franţei a fost înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo din anul 1800. El cucereşte Belgia (zone de la Rin şi Italia).Prin Concordatul cupapalitatea, Napoleon a obţinut supremaţia asupra Italiei. În 1802, Franţa a încheiat cu Anglia,Pacea de la Amiens (pacea perptuă), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franţa renunţă la Egipt, iar Angliala teritoriile cucerite în timpul razboaielor anterioare.

13. Acte legislative ŞI Masuri adoptate în timpul consulatului - Constituţia anului VIII, care a favorizat de fapt, instalarea unui regim autoritar, deoarece Prim Consulul avea puteri extinse, prin limitarea puterii legislative; - A creat Ministerul Poliţiei, cu patru arondismente, a căror şefi dadeau raportul ministrului(Fouche), iar acesta Prim Consulului,în acest mod reuşind să impună cenzura,să se facă arestări ale opozanţilor regimului, exilul scriitorilor, etc. - A organizat administraţia franceză,încât marile principii ale organizării dateză până astăzi; - Reforma judiciară; - Reforma învătământului:prin împărţirea lui în trepte(primar secundar şi superior,prin întemeierea unei Universităţii şi construirea de şcoli în fiecare canton);a reorganizat învăţământul militar,prin stabilirea unui regulament specific militar; - A reglementat problema religioasă prin semnarea Concordatului de la 15.07.1801, cu papa de la Roma; - Reforma financiară; - Codul Penal; - Codul Civil;etc.

14. Napoleon I – Împaratul francezilor (1804-1814,1815) • Având puterea consolidată de realizările guvernării sale din timpul Consulatului,Napoleons-a autoproclamat împărat al francezilor,preluând coroana din mâinile Papei Pius VII, în anul cu1804 (căsătorit Joséphine de Beauharnais, nu beneficia de “privilegiul sângelui albastru”,din acest motiv în 1810 divorţează de ea şi se căsătoreşte cu fiica împăratului Francisc I al Austriei). Fiind încoronat de către Papa Pius VII şi căsătorindu-se cu Maria-Luiza, credea că are legitimitatemonarhică. Pentru a transforma Franţa într-o mare putere şi a-i reda supremaţia economică pe continent a început un lung şir de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste ,Prusia,Austria şi Rusia. • Generalul care a îngenunchiat la 27 ani în Italia marii comandanţii austrieci, la 28 de ani străbătea pustiurile de nisip în căztarea unei coroane în Orient, avea 34 de ani şi era împărat în Occident,însă imaginaţia lui dădea contur unui “Imperiu universal”, unei Europe unite sub conducerea unui singur om:”Unul din marile mele gînduri a fost concentrarea popoarelor (...).Am vrut să fac din acestea un singur corp de naţiuni.ar fi fost începutul, iar sfârşitul ar fi fost reuniunea acestor corpuri naţionale într-un corp universal,”Asociaţiuneaeuropeană”. • Din aceste motive a început seria marilor războaie.

15. “Ce este numele de împărat?Un cuvânt ca oricare altul.Dacă eu nu aveam alte titluri decât acesta pentru a mă pretenta în faţa posterităţii, ea mi-ar râde în nas. Instituţiile mele, binefacerile mele, victoriile mele, iată adevăratele mele titluri de glorie. Că sunt numit corsican, caporal, uzurpator, puţin îmi pasă. Oricât ar încerca să mă suprime, să mă mutileze,le va fi greu să mă facă să dispar complet” Napoleon

16. Razboaiele sale Ambiţia lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu MareaArmată, Napoleon a reuşit să obţină multe victoriiasupra forţelor armate: • -austriece şi ruseşti, în 1805 – la Ulm şi Austerlitz; • - prusace, în 1806 – la Iena; • - ruseşti, în1807 – la Eylau şi Friedland. După obţinerea acestor victorii, negociază cu ţarul Rusiei, Pacea de la Tilsit. Prin Pacea de la Tilsit cei doi împăraţi şi-au împărţit Europa, a fost format Marele Ducat al Varşoviei. Tot aici, Napoleon a obţinut de la ţarul Rusiei impunerea Blocadei economice continentale asupra Angliei. Pentru că, efectele blocadei încep să se vadă, Anglia negociază cu celelalte europene pentru ieşirea din criza economică, silindu-l pe Napoleon să lupte împotriva: • Portugaliei, • Spaniei, • Statului Papal, • Austriei.

17. Campania din Rusia • După Tilsit,Napoleon credea că Tratatul încheiat cu Rusia va fi pus în aplicare de ţarul Alexandru I; că marele imperiu va respecta blocada impusă Angliei o va istovi şi îi va provoca pierderi economice, dar s-a înşelat. Rusia având nevoie de mărfurile englezeşti, încalcă blocada continentală. • Relaţiile dintre Franţa şi Rusia se vor înrăutăţi şi mai mult, deoarece Napoleon se considera suveranul Europei, cerându-şi drepturile, iar de cealaltă parte Alexandru I se prezenta ca un eliberator al popoarelor europene.După încheierea păcii cu Turcia , în urma căreia ruşii ajung la Prut, ţarul începe pregătirile de război, pentru a se opune Franţei. • După ce şi-a asigurat sprijinul Austriei şi al Prusiei, Napoleon pregăteşte Campania din Rusia. • Invadarea Rusiei a început la 24.06.1812, când armata Rusiei a traversat râul Niemen.Napoleon ajunge la Moscova după ce în calea lui găsise numai pământuri arse, case pustii, fără alimente şi nutreţuri. • Moscova din ordinul ţarului este incendiată. Astfel, Napoleon devine încă o dată, după Egipt, împăratul unui pustiu. • După o perioadă de timp realizează că Rusia nu va capitula, dă ordin de retragere.

18. Tilsit

19. Imagini-Campania din Rusia

20. Imagini-Campania din Rusia

21. Campania din Rusia • Retragerea împăratului francez a însemnat şi începutul decăderii sale,deoarece atacat de trupele ruseşti şi confruntându-se cu celebra iarna rusească,forţele franceze slăbite au început să se rărească.Astfel Napoleon trece niemenul cu numai jumătate din armate sa. • Cauzele eşecului:-subestimarea adversarului şi a terenului; - slaba organizare a transportului de provizii; - campania nu aţinut cont de iarna rusească, principalul aliat al ţarului. “M-am înşelat nu asupra scopului şi oportunităţii politice a acestui război, ci asupra felului de al face.Pure accidente, veritabile fatalităţi, o capitală incendiată,rapoarte false,intrigi supărătoare, trădare şi prostie” Napoleon • După Campania din Rusia, Napoleon este înfrânt în anul următor în bătălia de la Leipzig şi nevoit să abdice pentru prima dată.

22. Leipzig • Profitând de situaţia dezastruoasă în care se afla Marea Armată, şi de zvonurile negative care influenţau populaţia Franţei; • Marile puteri europene s-au coalizat împotriva lui Napoleon, şi au reuşit să îl înfrângă la Leipzig. Bătălia de la Leipzig, a adus cu sine, prima abdicare a împăratului francezilor.

23. Lui Napoleon i se permisese să ia cu el în exil câţiva prieteni şi servitori, printre care Henri-Gratien Bertrand, fostul mareşal al palatului, şi contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al aristocraţiei prerevoluţionare. Bertrand era în slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un aderent de ultima oră – după prima abdicare a lui Napoleon se grăbise să-şi ofere serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut de partea împăratului când acesta s-a întors de pe Insula Elba. El o adusese cu sine şi pe tânăra şi atrăgătoarea lui soţie, ale cărei atenţii faţă de Napoleon şi vizitele nocturne pe care le făcea în dormitorul acestuia deveniseră curând subiect de bârfa pe insulă Exilul în Insula Elba

24. Domnia de 100 de zile. Waterloo. Insula Sf. Elena • Imediat după înfrângerea de la Leipzig, întreg imperiul s-a prăbuşit. Burbonii au fost readuşi la tronul Franţei prin Ludovic al-XVII-lea. Aceasta revenire nu s-a bucurat însă de unanimitatea aliaţilor, între care au intervenit repede divergente. Unitatea coaliţiei a fost însă salvată chiar de Napoleon. Înconjurat de dezbinarea aliaţilor, Napoleon părăseşte insula Elba şi începe ceea ce avea să fie aventura celor 100 de zile. Reîntronat, acesta începe să viseze la refacerea marelui imperiu. Obţine chiar câteva victorii. Pentru scurt timp însă, căci este înfrânt în bătălia de la Waterloo (iunie 1815). Silit să abdice din nou, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde a murit în condiţii neclare, câţiva ani mai târziu, la vârsta de 51 de ani (5 mai 1821, se presupune că a fost otrăvit). • A fost otrăvit cu arsenic şi după 6 ani a murit din cauza cancerului la stomac. • A fost înmormântat cu onoruri militare

25. Imagini-Waterloo

26. Imagini-Waterloo

27. Imagini-SFânta Elena

28. Congresul de la Viena După înfrângerea lui Napoleon, în 18.06.1815, de către armatele reunite ale lui Wellington şi Blucher, la Waterloo şi cea de a doua abdicare a împăratului francez, marile puteri s-au întrunit la Viena, pentru a definitiva lucrările Congresului început în 1814. La încheierea lucrărilor Congresului de la Viena( 9 iunie 1815), marile puteri au luat următoarele hotărâri: • Reorganizarea politico-teritorială a Europei : - Franţa redusă la graniţele din 1792; - Austria relua stăpânirea asupra teritoriilor luate de Napoleon: Lombardia, Veneţia, Tirolul, Triestul, Stiria, Dalmaţia, Galiţia; - Rusia: Marele Ducat al Varşoviei şi Finlanda; - Prusia: în zona Rhinului, o parte a Saxoniei şi Poloniei. • Controlul englez în Marea Mediterană; • Unirea Belgiei şi a Olandei într-un singur regat; • Neutralitatea Elveţiei; • Suedia primea Norvegia.

29. Sfânta Alianţă Tot la Congresul de la Viena s-a hotărât şi s-a realizat o coaliţie a monarhilor europeni pentru a păstra pacea şi „spiritul iubirii creştineşti” între: Rusia, Prusia şi Austria. Cele trei state se uneau sub semnul creştinismului, cu toate că aveau confesiuni diferite: ortodoxă,catolică şi protestantă. Alianţa avea drept scop - menţinerea păcii,prin: -înăbuşirea revoltelor sau mişcărilor de eliberare; -cu ajutorul intervenţiei militare.

30. “Oameni de geniu vor fi întotdeauna obiect de admiraŢie, dar Şi cei mai mizerabili dintre ToŢI. Ei sunt meteori destinati sa arda pentru a lumina secolul lor” Napoleon