C. Regiunea mamară

1. C. Regiunea mamară Regiunea mamară este o regiune parietală pereche, suprapusă regiunii costale în partea sa antero-superioară; ea este ocupată de către mamelă. Aproape fără importanţă la bărbat, la care glanda mamară a rămas într-un stadiu rudimentar, ea dobândeşte o mare importanţă la femeie, din punct de vedere fiziologic, patologic şi estetic Mamela este cea care dă forma caracteristică regiunii. Ea are în general forma unei emisfere sau a unui con turtit, care repauzează cu baza pe peretele toracic anterior. Aproximativ în centrul feţei convexe prezintă proeminenţa rotunjită a papilei mamare, înconjurată de areola mamară. în general forma emisferică a mamelei este mai accentuată în jos şi medial, unde se formează - şanţul submamar. Este locul frecvent al intertrigo-ului. între cele două mamele se găseşte şanţul intermamar ce corespunde regiunii sternale. în copilărie, mamelele sunt mici, şi până la pubertate sunt puţin dezvoltate, în perioada puberală ele se dezvoltă brusc, odată cu aparatul genital şi ajung destul de repede la configuraţia lor obişnuită de la femeia adultă. Limitele regiunii mamare sunt următoarele: în sus - coasta a III-a; în jos Coastaa Vl-a sau a Vll-a; medial, marginea sternului; lateral - linia axilară anterioară,în profunzime se întinde până la fascia pectoralului mare

2. STRATIGRAFIA regiunii este următoarea a) Tegumentul - este subţire, fin, neted şi mobil. I se disting două zone: cea periferică are structura şi caracterele obişnuite şi conţine foliculi piloşi, glande sebacee şi sudoripare; zona centrală sau aria papilară, este constituită din areola mamară şi papila mamară

3. b) Planul celulo-adipos premamar - mai gros la periferia mamelei, se subţiază progresiv spre centrul ei, pentru ca să dispară complet la nivelul papilei. Această grăsime este compartimentată în loji prin tracturi conjunctive lamelare. Prezenţa acestora explică de ce un abces mamar poate fi localizat la o singură lojă grăsoasă. în acest plan se găsesc vase sangvine şi limfatice superficiale, precum şi nervii corpului mamelei c) Corpul mamelei - se prezintă ca o formaţiune alb-gălbuie, aproximativ discoidală, care se subţiază spre periferie. Faţa anterioară a corpului mamelei este convexă şi foarte accidentată, datorită unor creste neregulate anastomozatc între ele; sunt crestele fibrobroglandulare, care delimitează fosete ce cuprind în ele periniţele de grăsime. Pe ele se fixează tracturi conjunctive numite ligamentele suspensoare ale mamelei (Cooper). Acestea traversează glanda şi se fixează pe fascia muşchiului pectoral mare. Faţa posterioară a corpului mamelei este plană sau uşor concavă, şi repauzează prin intermediul grăsimii retromamare, pe fascia ce acoperă muşchii pectoral mare şi dinţat anterior.

6. D.Regiunea diafragmatică Este regiunea parietală inferioară a toracelui, constituită de un singur plan, cel al muşchiului diafragma. Ea separă cavitatea toracică de cea abdominală, astfel încât reprezintă în acelaşi timp şi peretele superior al acesteia din urmă. Forma regiunii este cea a diafragmei: ca prezintă pe linia mediană o puternică boltire cu convexitatea în sus, în timp ce periferia regiunii corespunzând inserţiilor musculare, rămâne fixată mult mai jos. În acest fel, conţinutul abdominal se ridică mult în torace în porţiunea mijlocie, în timp ce cavitatea şi viscerele toracice se insinuează spre abdomen la nivelul circumferinţei bolţii diafragmatice. în consecinţă, pe o secţiune transversală trecând prin baza toracelui, vom întâlni atât organe toracice cât şi organe abdominale, deşi cele două cavităţi sunt separate prin diafragmă.

7. Muşchiul diafragma prezintă două porţiuni distincte, una centrală - aponevrotică, şi una periferică - musculoasă Centrul tendinos al diafragmei este porţiunea aponevrotică, în formă de trifoi

8. Componenta musculară are la rândul său trei porţiuni. Porţiunea lombară are două componente. Cea mai puternică dintre ele porneşte de pe vertebrele lombare prin cei doi stâlpi. Stâlpul drept se insera pe corpul primelor trei vertebre lombare şi pe discurile intervertebrale dintre acestea; stâlpul stâng ia naştere de pe primele două vertebre lombare şi de pe discurile învecinate. Marginile mediale, tendinoasc, ale celor doi stâlpi se întâlnesc pe linia mediană, pentru a forma ligamentul arcuat median, situat înaintea aortei; apoi, stâlpii schimbă o serie de fascicule musculare între ei.

9. Cea de-a doua componentă a porţiunii lombare ia naştere de pe două perechi de arcade aponevrotice, situate lateral de stâlpii precedenţi: ligamentul arcuat medial întins de la corpul vertebrei L2 la procesul costal al primei vertebre lombare; pe sub acest ligament trece muşchiul psoas. Cea de a doua arcadă aponevrotică este ligamentul arcuat lateral (arcada pătratului lombelor) care trece ca o punte peste muşchiul pătrat al lombelor; ligamentul se prinde pe procesul costal al vertebrei L1 şi pe coasta Xll-a. Porţiunea costală a diafragmei îşi arc originea pe feţele mediale ale ultimelor şase coaste, prin digitaţii încrucişate cu cele ale transversului abdominal. Porţiunea sternală naşte prin două fascicule de pe procesul xifoid. Toate fibrele musculare ale acestor porţiuni se termină pe centrul tendinos

10. Porţiunea sternală naşte prin două fascicule de pe procesul xifoid. Toate fibrele musculare ale acestor porţiuni se termină pe centrul tendinos.

11. Orificiile diaframei Hiatul aortic este delimitat între vertebra T12, cei doi stâlpi ai diafragmei şi ligamentul arcuat median. Dă trecere aortei şi duetului toracic. Hiatul esofagian, situat pe un plan mai anterior şi superior faţă de precedentul (în dreptul vertebrei T10), este cuprins de cele mai multe ori în grosimea stâlpului drept al diafragmei. Orificiul venei cave inferioare este situat în centrul tendinos, la unirea foliolei anterioare cu cea dreaptă. Pereţii venei aderă de marginile orificiului

12. Raporturi Faţa superioară a diafragmei răspunde: în partea centrală - pericardului care aderă de foliola anterioară, iar de o parte şi de cealaltă - pleurei diafragmatice şi bazei plămânilor. Faţa inferioară a diafragmei, tapetată de peritoneul parietal, răspunde - de la dreapta la stânga - feţei diafragmatice a ficatului, fundului stomacului şi feţei diafragmatice a splinei; în partea posterioară este în raport cu rinichii şi glandele suprarenale. Stâlpii diafragmei vin în raport înainte cu: area nuda a ficatului, cu duodenul şi cu pancreasul, iar prin bursa omentală, cu faţa posterioară a stomacului.