Procesul „Biserica Neagră” – 1958 Corneliu Pintilescu, Aldus, 2008

1. Procesul „Biserica Neagră” – 1958 Corneliu Pintilescu, Aldus, 2008

2. 1. Introducere Lucrarea îşi propune descrierea şi înţelegerea mecanismului prin care Securitatea, Procuratura şi Instanţele militare legalizează represiunea politică, folosind un studiu de caz: Procesul Biserica Neagră. • Sursele utilizate: dosare din fondurile penal (în special cel al dosarului procesului Biserica Neagră), informativ şi documentar ale arhivei fostei Securităţi aflate în custodia CNSAS. • Metoda: decantarea mecanismului instituţional prin care se creează vinovăţia politică: pornind de la urmărirea viitorilor condamnaţi de către informatorii Securităţii până la arestare, anchetă şi proces. • Structura cărţii urmăreşte cele două mize fundamentale: a. descrierea evenimentelor care au fost invocate la proces, b. prelucrarea lor de către aparatul represiv în etape (urmărirea informativă, arestarea, ancheta, procesul).

3. 2. Realităţi prelucrate de Securitate • Avem trei grupuri de persoane implicate ca acuzaţi în proces. Viaţa fiecărui grup s-a desfăşurat în paralel cu a celorlalte, în unele cazuri conexiuni între ei nu au existat, iar în alte cazuri au fost doar sporadice. Pentru a unifica acţiunea celor trei grupuri, Securitatea a realizat o „ţesătură” de conexiuni şi fapte fictive, nodul acestei ţesături construite cu minuţiozitate de Securitate fiind prim-preotul Bisericii Negre, Konrad Möckel (parohia Bisericii Negre este cea mai importantă parohie luterană a saşilor din Braşov /Kronstadt). El este punctul de legătură între cele trei grupuri care altfel ar fi constituit poate trei procese separate. • a - Din primul grup făceau parte prim preotul şi o parte a personalului implicat în administrarea Bisericii Evanghelice Luterane din Braşov: Werner Theil, Fitz Guido şi Friedrich Roth. • Activitatea acestei personalităţi braşovene, Konrad Möckel a stat sub semnul a două idealuri puternic legate unul de altul prin tradiţia istorică a saşilor din Transilvania: idealul religios şi cel naţional

4. Încercând să apere biserica saşilor, el se va opune prin atitudinile şi faptele sale atât nazismului, cât şi comunismului. În perioada 1945-1950, Konrad Möckel ia o atitudine de opoziţie faţă de deportarea saşilor în URSS şi faţă de confiscările care au afectat Biserica Evanghelică şi comunitatea săsească din Transilvania. Între aceste acţiuni remarcăm opoziţia faţă de confiscarea liceului german Honterus din Braşov de către regimul comunist, instituţie administrată până atunci de Biserica Evanghelică. Un alt fapt ce va fi reţinut de anchetă a fost trimiterea în RFG în perioada 1948-1949 a unor statistici care ofereau date despre procesul de deportare al saşilor în Uniunea Sovietică şi despre politica de confiscări a proprietăţilor acestora

5. Biserica Evanghelică din Transilvania a avut întotdeauna un important rol social, rol ce s-a manifestat pregnant prin asumarea misiunii de formare şi educare a tinerilor. Pierzând învăţământul confesional, Biserica Evanghelică a încercat în perioada 1953-1954 prin inţiativele prim-preotului Möckel, precum şi ale altor preoţi, o reactivare a solidarităţilor locale săseşti: „bruderschaft” şi „schwesterschft”, dar şi o atragere a tinerilor din mediul urban printr-o mai bună comunicare cu aceştia. În acest sens s-au realizat acele aşa-zise „ore pentru tineret”, defăşurate în perioada 1954-1956 în sala capelei Bisericii Negre. Preotul a transmis cu această ocazie valorile tradiţionale ale comunităţii săseşti: principiile creştinismului lutheran, spiritul de solidaritate etnică specific minorităţilor de acest fel, îndemnuri de păstrare a identităţii în ciuda programului de nivelare socială şi etnică a regimului.

6. b. Al doilea grup din cadrul lotului este alcătuit din fraţii Herbert şi Marie Luise Roth, a căror singură „vină” a fost înmânarea de către ultima a unei scrisori din RFG preotului Konrad Möckel.c. Iar al treilea grup, cel mai mare, este format din tinerii care s-au strâns în jurul lui Horst Depner, Karl Dendorfer şi Günter Volkmer. Acest grup de tineri, dintre care unii participau mai des, alţii mai rar la întâlniri, se adunau pentru a discuta într-un mediu privat subiecte precum: literatura, ştirile aflate de la posturile occidentale, sportul, excursiile. Era o formă de a petrece timpul liber în afara controlului ideologic comunist şi în acelaşi timp o formă de socializare tipică vârstei. În cadrul acestor întâlniri au fost abordate şi teme politice, mai ales că acestea s-au desfăşurat în cea mai mare parte în a doua jumătate a anului 1956, parţial în paralel cu revolta din Ungaria. Aceste întâlniri au atras atenţia Securităţii, care oricum monitoriza atent comunitatea săsească.

7. 3. Realităţile amintite au fost prelucrate de aparatul represiv în mai multe etape: • a. Urmărirea informativă: în perioada decembrie 1956 – decembrie 1957 activitatea tinerilor din grupul Depner a fost urmărită intens de Securitate. Iar Konrad Möckel a fost probabil supravegheat întreaga perioadă de după cel de-al Doilea Război Mondial. Informaţiile din notele informative privind grupul Depner capătă un caracter grav începând din martie 1957. Ca urmare a acestor note, se deschide în 13 aprilie 1957 o acţiune informativă de grup. Acţiunea informativă de grup era un proces complex care presupunea supravegherea celor vizaţi prin numeroase metode: informatori, filare, ascultarea convorbirilor cu „tehnică operativă”, deschiderea corespondenţei. Se înregistrează faptul că „organele securităţii sovietice” au comunicat Securităţii româneşti date despre Heinz Hahn şi că acesta este supus unei atente urmăriri.

8. Întreaga acţiune informativă de grup se finalizează printr-un raport al Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Regiunea Stalin către MAI Bucureşti, mai exact către ministrul de Interne Alexandru Drăghici, din 24 decembrie 1957. În acest act sunt adunate toate datele selecţionate de centrul regional din dosarul informativ de grup pentru a fi trimise centrului naţional (conducerii Securităţii). Concluziile acţiunii informative erau:   „Din materialul informativ, a rezultat că elementele de mai sus, s-au constituit într-o grupare cu caracter contra-revoluţionar naţionalist german, care desfăşoară o activitate în direcţia menţinerii unităţii naţionale germane, ajutor reciproc a membrilor organizaţiei în caz de nevoie şi preocupare de atragere sub influenţa activităţii acestui grup acelor elemente care se desprind din corpul naţiunii germane.” • ACNSAS, Fond informativ, dos. I 153639, v.1-2, f. 1, Raport al MAI Regiunea Stalin către MAI Bucureşti (ministrul de Interne General Colonel Alexandru Drăghici) din 24 decembrie 1957.

9. b. Arestarea. Arestarea primilor tineri din grupul Depner din decembrie 1957 şi cea a prim-preotului în februarie 1958 este urmată de perchiziţii domiciliare  • c. Ancheta: urmărea obţinerea mărturisirilor prin presiuni fizice (torturi) şi psihice, apoi transformarea acestor informaţii în limbajul ideologic comunist. În acest caz s-au folosit intens ameninţările şi manipularea.

10. d. Referatul procurorului – realiza încadrarea legală a concluziilor propuse în urma anchetei Securităţii. Procurorii au susţinut încadrarea acuzaţilor la infracţiuni deosebit de grave. Pentru cei mai activi tineri ai întâlnirilor din casa lui Horst Depner s-a cerut încadrarea la crima de „trădare de patrie” pentru faptul că ar fi constituit o organizaţie contra-revoluţionară „care în eventualitatea unui război între lagărul imperialist şi cel socialist avea să dea ajutor imperialiştilor din Occident”. Cei consideraţi mai puţin activi la aceste întâlniri au fost încadraţi la „infracţiunea de nedenunţare” pentru că nu au informat Securitatea de activitatea prietenilor lor. Konrad Möckel a fost acuzat de „activitate de spionaj” pentru datele trimise în RFG şi de complicitate la „trădare de patrie” pentru o aşa-zisă poziţie de mentor moral al tinerilor din organizaţia contra-revoluţionară.

11. e. Sentinţa: • Rezultatul procesului Biserica Neagră a fost o sentinţă a Tribunalului Militar Cluj dată în 22 decembrie 1958, în urma căreia Konrad Möckel a primit temniţă grea pe viaţă pentru „tentativă de spionaj” şi „complicitate la crima de trădare de patrie”, iar cei consideraţi mai activi în cadrul întâlnirilor de la Horst Depner au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de „trădare de patrie”. Ceilalţi au primit pedepse cuprinse între 6 şi 25 de ani de închisoare corecţională în cazurile infracţiunilor mai puţin grave şi de muncă silnică şi temniţă grea pentru celepercepute ca fiind mai grave.

12. 4. Concluzii • Procesul Biserica Neagră face parte dintr-un val de represiune din perioada 1958-1962, al doilea ca intensitate din România după cel din perioada 1948-1953, fenomen ce are puternice legături cu revolta din Ungaria. Acest val de represiune poate fi explicat prin cel puţin două contexte ale perioadei. • Pe de-o parte, el poate fi înţeles ca o metodă de a exercita presiuni asupra societăţii într-o perioadă de schimbări sociale şi economice profunde: este vorba de terminarea procesului de colectivizare în România. Astfel de transformări rapide sunt însoţite în regimurile comuniste de rezistenţă din partea populaţie şi ca urmare de intensificarea represiunii politice.

13. Pe de altă parte, puterea comunistă din România a învăţat lecţia evenimentelor de la Budapesta şi a întreprins o represiune preventivă în rândul celor care ar putea iniţia în România o revoltă similară. Nu întâmplător documente ale Securităţii puse în evidenţă de Mihai Retegan evidenţiază atenţia specială pe care Partidul urma să o acorde tinerilor după toamna lui 1956. • Din această perspectivă discuţiile libere pe care tinerii le-au avut în casa lui Horst Depner erau percepute ca nucleul unui bulgăre de zăpadă. Într-o perioadă în care represiunea avea o intensitate mai redusă, participanţii la întâlniri nu au conştientizat pericolul la care se supun. Nu au înţeles de asemenea că participarea unui grup extins de persoane la discuţii libere şi adeseori critice faţă de regimul comunist putea fi perceput de către acesta ca un pericol real.

14. Încercarea lui Möckel de a atrage tineretul săsesc din Braşov către valorile Bisericii Luterane era perceput ca un atac direct asupra monopolului pe care Partidul îl avea asupra educaţiei tinerilor, dar şi asupra spaţiului public în general. Procesul „Biserica Neagră” poate fi văzut astfel şi ca un act preventiv, ca un mesaj către cei care ar fi îndrăznit să se gândească că s-ar putea întreprinde în România o revoltă colectivă împotriva regimului, în special către membrii comunităţii săseşti, percepuţi ca o verigă vulnerabilă a societăţii. Din această perspectivă, implicarea unei personalităţi locale, precum prim-preotul Konrad Möckel, ca mentor moral al celor acuzaţi reprezenta un mesaj special către saşi şi către biserica lor. Prin intermediul unor astfel de procese se intenţiona în general inducerea unui comportament pasiv al indivizilor în raport cu puterea politică.

15. În România comunistă justiţia este, ca şi în cazul modelului sovietic, un organ al statului supus în întregime puterii politice. Justiţia aplică prin procedurile şi sentinţele sale politicile regimului. Putem enumera probleme diverse în abordarea cărora a fost utilizată justiţia: eliminarea oricărei forme de opoziţie din societate, colectivizarea forţată, industrializarea, mărirea eficienţei economice prin creşterea disciplinei muncitorilor sau politica demografică. Intervenţia cea mai brutală a politicului în actul de justiţie o regăsim în cazul proceselor politice care argumentează şi încadrează în legalitate represiunea. Un astfel de caz este şi cel propus în studiul de faţă, cu menţiunea că implicarea unor etnici germani a dat un caracter aparte speţei.