Partidele transnaționale ș i alegerile pentru PE

1. Partidele transnaționale și alegerile pentru PE Cum va fi în 2014?

2. First order vs. second-order elections • Analiza alegerilor europene a generat teoria numită ”second-order elections”. • Ea a fost formulată prima dată de către Karlheinz Reif și Hermann Schmitt în 1979, după primele alegeri pentru Parlamentul European. • A fost apoi dezvoltată de Reif în contextul alegerilor din 1984. • Teoria s-a confirmat în toate scrutinele.

3. First order vs. second-order elections • Alegerile de tip ”first-order” sunt cele pentru pozițiile naționale, cele mai înalte în stat, care duc la formarea guvernului și de care publicul este cel mai interesat – e.g. alegerile parlamentare. • Alegerile de tip „second-order” sunt cele care au o miză mai mică – e.g. alegeri locale, regionale, europarlamentare. • Ambele operează în cadrul aceluiași sistem de partide și la ele participă aceleași formațiuni politice.

4. Caracteristicile alegerilor de tip ”second-order” 3 caracteristici principale: • Participare scăzută la vot – de la 69% - 43% - media europeană alegeri naționale vs. alegeri europene • prezența la vot a scăzut continuu • Exemple: Germania 70% vs. 43%, Olanda 80% vs. 37%, UK 61% vs. 34% • In general partidele aflate la guvernare pierd masiv procente la alegerile europene - în medie 7% • In general la alegerile europene partidele mari inregistreaza un regres, cele mici au rezultate mai bune.

5. Caracteristicile alegerilor de tip ”second-order” • Miza mai mică, respectiv beneficiul mai mic așteptat în urma lor, explică participarea mai redusă la alegerile „second-order” și implicarea mai redusă a tuturor actorilor – votanți, partide, media. • Second-order elections înseamnă și: • Mobilizarea partidelor second order: studiile apreciază că acestea investesc între 10-30% din resursele pe care le investesc în campaniile naționale • Acoperirea media a campaniilor pentru europene este tot second-order

6. Caracteristicile alegerilor de tip ”second-order” • Faptul că în cadrul lor nu se alege un guvern ”eliberează” alegătorul de nevoia de a lua în calcul alte consecințe ale votului său (operează în mai mică măsură teoria votului rațional). • La alegerile europene își fac loc partide mici sau partide anti-sistem, care de regulă nu performează în alegeri nationale. • Franta – Frontul National 1984, UK Independence Party – 2004, Suedia – Partidul Piratilor 2009 • Teoria se verifică si in Romania • PLD în 2007 • PRM în 2009 • candidatul EBA în 2009

7. Campaniile anterioare lui 2009 • Partidele europene și-au concentrat strategiile de campanie anterioare anului 2009 pe câteva direcții: • Elaborarea unui angajament electoral sub formă de euromanifest • Evenimente speciale • Prezentarea ca furnizori de servicii

8. Campania din 2009 • Pe lângă elementele campaniilor anterioare în 2009 au existat o serie de diferențe. • În termeni de conținut, criza economică a fost o temă principală de discuție, lăsând în plan secundar integrarea europeană. • Partidele au încercat să implice mai mult publicul în elaborarea manifestelor. • Creșterea intensității atacurilor între grupurile politice. PPE și PES au încercat mai mult să-și contrapună ideile și programele. • Elemente de identitate vizuală • Deficitul EPP – nu au o culoare comuna, acceptata de toate partidele din Europa, socialistii (rosu), verzii (verde, dar si floarea soarelui), liberalii (albastru)

9. Campania din 2009 • Liberalii și-au lansat manifestul primii, în octombrie 2008, după aproape un an de pregătiri. Au optat pentru un document foarte concis (3 pagini), argumentând că în acest fel este mai probabil să fie citit de public și utilizat de membri. • PES a optat pentru consultări largi, renunțând la modul tradițional de adoptare. Cu 18 luni înainte de alegeri au fost implicate în elaborare nu doar partidele membre, ci și sindicate, fundații și reprezentanți ai publicului. • Verzii au optat încă din 2004 pentru o campanie pan-europeană, iar în 2009 au încercat să construiască pe aceeași bază. Elaborarea manifestului a durat mai mult de un an și a inclus trei runde de amendamente din partea formațiunilor membre. • PPE a adoptat manifestul la finele lui aprilie 2009, motivând că acesta trebuie să pornească de la situația curentă a crizei.

10. Formarea grupurilor politice în PE și tema Președintelui Comisiei • Un Presedinte al CE apolitic conform Tratatului, dar in acelasi timp produs al unei majoritati politice • 2004 – respingerea de catre PPE a intelegerii franco-germane privind Presedintia CE – Barrosso ca solutie de compromis • 2009 – Presedintia CE ca rezultat al unei majoritati politice – alegerea a fost amanata 3 luni

11. Ce va fi în 2014? • 2014 ar putea să se înscrie în următoarele două tendințe: • Fie o competiție europeană mai politizată. Ar urma trendul ultimelor alegeri europene • Fie o ”naționalizare”, o regrupare a perspectivelor la nivel național, pornind de la realitatea crizei și consecințelor sale • Pe fondul crizei și al evoluțiilor din diferite state europene, s-ar putea ca în 2014 să asistăm la: • Creșterea interesului pentru alegerile europene, pornind de la constatarea că deciziile europene afectează viața de zi cu zi (Cipru, Grecia etc) • Creșterea reacțiilor anti-sistem și implicit a suportului electoral pentru partide marginale/mici/anti-sistem

12. Ce va fi în 2014? • Raportul Duff privind reforma procedurilor electorale pentru PE • 25 de parlamentari alesi pe liste transnationale, la propunerea partidelor europene • Devansarea alegerilor din iunie in mai, astfel incat PE sa se constituie inainte de desemnarea Presedintelui CE • Raportul Duff a fostrespins, ceeaceindică în sine inapetența pentru o abordaretransnațională a viitorului ciclu electoral european. • Propunerea PES privind desemnarea prin alegeri preliminare a candidatului socialist la Presedintia Comisiei Europene. • Cât va fi competiție între marile familii politice europene și cât vor prima interesele statelor și alianțele dintre ele?