1 / 253

ESENTE

CULEGERE DE POEZII PUBLICATE ÎN TRIM I-201 2. REALIZATOR. ESENTE. TRIM.2 - 2012. NUTZU. NUTZU. ROXANA. BORIS. GINA. STELIAN. VIOLETTA. LILIANA. DANIEL. VIOLETA. VASILE. SANDA. VIOREL. VICTOR. MARILENA. GELU. RELY. MARIAN. D OINITA.

kordell
Download Presentation

ESENTE

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. CULEGERE DE POEZII PUBLICATE ÎN TRIM I-2012 REALIZATOR ESENTE TRIM.2 - 2012

  2. NUTZU NUTZU ROXANA BORIS GINA STELIAN VIOLETTA LILIANA DANIEL VIOLETA VASILE SANDA VIOREL VICTOR MARILENA GELU RELY MARIAN DOINITA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

  3. II VIOREL CRINA FLORIN ANA DORIN RALUCA DELIA DANIEL VICHI FLORIN LOLA ION VOICU ELENA ION ROMIȚA IURI CAMELIA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

  4. III GABY HORIA VIOLETA LLELU RODICA JUSTITIARUL DAN FABYOLA VASEA ADELA EUGEN MIRELA AURA STEJĂREL CRISTINA IOAN ICA PREDA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

  5. VIORICA GHEORGHE MIOARA MARIN DORINA IOAN GEORGE AURORA GEORGE CARMEN MIRCEA RODICA INES MIHAI CARMEN OCTAVIAN ELENA GEORGE Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

  6. ELENA DORIA ELENA IONUȚ MARIANA VASILE EUNESCU ELENA GIREL IOANA MARIUS MARIA ADRIANA EMIL VERONICA GEORGE ANI GABRIEL Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

  7. VALENCA ROMEO LUMINIȚA IOAN ELENA ELENA DORINA VALERICA VERONA MARIA FLAVIA VASILICA VASILE Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

  8. Întrebări Banaleleidile Aprind lumina și alerg Prin labirintul unui vis, Tăcerile parcă se șterg, Renasc iubiri dintr-un abis. Ridic cortina și cobor În jocul fluturilor reci, Îmi cântă ploaia, iar un nor Sărută clipe triste, zeci. Privesc un orizont pustiu Și gust culori din curcubeu; E prea devreme sau târziu Să-mbrac în el sufletul meu? Aprind lumina și întreb: E drumul drept? Unde să merg? Sunt un cocor sau doar un breb? Să mă opresc? Să mai alerg? Prin labirintul fără sens Călătoresc, dar n-am bilet, Drumul spre cer este imens, Iar curcubeul violet. Am vrut să-ți dau o lacrimă albastră, Să plâng în poala ta o viață-ntreagă, Petala galbenă, atât de dragă, Eu o păstram în suflet, pe fereastră. Am încercat în fiecare noapte Să te ridic spre infinita zare, Am construit în fața ta altare, Zidind în versuri miile de șoapte. Nu știu de ce ai preferat himere Și valuri care trec spre larg, docile, Nu ți-a plăcut să te înalți spre sfere, Ai savurat iubirile facile. Sorbind cuvinte fade, efemere, Trăiești mereu banalele idile. IOAN GRIGORAȘ retur

  9. Dincolo de tăceri Prin jocul de cuvinte La marginea tăcerilor absurde, Cu amintiri curtate de uitare Și lacrimi reci care cerșesc iertare, Doar valuri mai lovesc stâncile surde. Pe plaja nostalgiilor secrete, Cu turnuri de nisip lângă castele Și poduri cu picioarele-n atele, Îmi lași în inimă semne discrete. Din spuma mării cu petală verde, La capete de țărmuri nisipoase, Sărutul tău de floare se mai pierde În visele cuminți ori prin angoase. În nopțile pustii marea te crede Un curcubeu rămas din veri ploioase. În jocul de cuvinte fără sens,Cu valuri repezi care plâng pe stânciȘi flori ce nu ajung la un consens,Mă scald ca-n ape tulburi și adânci.Din umbre adunate într-un stol,Cu râuri care rătăcesc prin ploi,Pe frunte-mi crește mugur de pistolȘi-n mintea mea albinele fug roi.Tu nu mai vii și fluturii sunt reci,În lampadare se aprind tristeți,Izvoarele de munte, astăzi, seciAscund sub pleoape lacrimi și stricteți.Cuprind în mine gust de răsăritȘi trei octave dintr-un vis absurd,Alung secundele cu pas răritȘi vântul care bate trist și surd.În jocul de cuvinte fără sens,Găsesc un foc ce arde mai intens. AUTOR: IOAN GRIGORAȘ retur

  10. Cabaret Sus ancora! Te-am agățat în cabaret, O cântăreață cu paietă,Aveai în sutien carnet;Mi-ai spus că nu ești proxenetă.Ne-am dus acasă, în duet,Ți-am dat pălinc,-o navetă,Doreai pe viață un poet,Să-i pregătești în zori omletă.Când mi-ai cântat la clarinet,Stăteai cu fundul în chiuvetă,Puțeai a vampă și-a bufet,Dar te jurai că ești brunetă.N-am să mai calc prin cabaret,Las blonde fără verighetă,De astăzi nu mai scriu sonetLa orice târfă-n voaletă. Plutim pe mare, spre apus, O stea sărută un catarg, C-un val doar amintiri mai curg, Se pierd pe undeva în larg. Departe văd un țărm pustiu, Pe un recif plin de corali Vom ancora într-un târziu Să ne iubim, doi imorali. Va bate briza peste noi, Din algă o să facem pat Și vom dormi pe plajă goi, Sub cerul dimineții mat. În golf, pe spume argintii, Se leagănă o luntre-n vis, În jurul ei, speranțe mii Ne poartă către paradis. În zori, sus ancora! Pornim, În croazieră spre apus! Pe punte, dacă ne dorim, A mai rămas ceva de spus. AUTOR: IOAN GRIGORAȘ retur

  11. Ucide-mi zbuciumul... Plângi... Ascultă-mi gândul adormit Și nu-mi topi visul din pleoape; În fir de rouă-am izbutit, În pași de vals să-ți fiu aproape. Simte-mi azi dorul risipit, În ultimele tandre șoapte; Când lacrima din asfințit, Îngenuncheată stă în noapte. Culege-mi ploile din zbor Și cântă-mi fluxul de iubire; Când susurul din blând izvor, Frântură e de amăgire. Topește-mi pașii goi din zori Pe voalul fin, plin de cristale; Și poartă-i tandru către nori, Pictând mărgeane ireale. Sărută-mi umărul lăsat De greutăți și întristare; Când timpul, gol stă aplecat, Gonit și fără apărare. Ucide-mi zbuciumul din trup Și fii a mea dulce scăpare; Vreau, din clepsidră să erup, S-arunc și chin, dar și uitare. Cât de trist e zâmbetul de dor,Cât de pură-i tinerețea-n floare,Se prelinge-n jos mult prea ușorLacrima, pe-obraz- ca o cărare.Dulce-i mierea cea din flori de tei,Blândă-i toamna când se lasă seara;Un cristal în ochii de femei,Este steaua prinsă în volara.Ploaia se adună-n ochii tăi,Soarta nu ți-a fost deloc ușoară;Sufletul e prins în vâlvătăi, Gândul ca o piatră grea, de moară.Plângi acum, ți-e sufletul amar,Plângi, femeie dulce, ca vioara,Plângi femeie-n drumul spre altar,Corpul îți vibrează ca ghitara. AUTOR ROXANA GAVRILUȚĂ retur

  12. Nu-i nimeni... Te-am prins ca într-un vers Când totul te-ndeamnă la somn şi visare, Ai vrea să alungi în pustiuri amarul; Alunecă-n tine-ntrebări mai bizare: S-or stinge cândva amintirea şi jarul? Când gânduri albastre, înalte,-şi iau zborul Spre ţărmuri, departe, albite de valuri, Timidă, tăcută, chem iarăşi fiorul - Jasmine miresme sub luna în voaluri. Când ploaia pândeşte, în lacrima mută, Căderea-n zenitul rănit de uitare, Nu-i nimeni s-asculte ninsori în volută; Nu-i nimeni să mângâie dorul ce doare. Mai cauți în neștire, nici tu nu știi ce vrei,Dispari prin mari neanturi, mi-s pașii grei pe-alei;La tine-i totul joacă, iar eu, cu suflet trist,Nici nu mai știu de mine: trăiesc? Nu mai exist?Te-ntrebi ce e cu tine, poate-ți dorești mai mult,Ai vrea doar căi senine, iar eu mereu s-ascult...Aceasta-ți este vrerea, mă rogi doar să aștept,De ce-ai trezit durerea ce amorțise-n piept? Mai pune-ți întrebarea ce ți-am trimis-o-n dar,Apoi alege calea spre sufletu-mi amar;Dar pan'-atunci gândește, nu-s pai de pus pe foc,O inimă-ți vorbește, nu-s un pariu în joc!În cioburi adunate, părerile de răuȘi clipele-așteptate s-au transformat în hău;Te-am mângâiat pe gânduri când sufletu-ți plângea,Lovit-ai cu piciorul cărări din viața mea.Ca și un tren în gară simt viața mea acum,Un vechi clișeu și vise...nu le schimba în scrum!Ți-am luminat obrazul cu-al meu blând univers,Cu brațele deschise te-am prins ca într-un vers. AUTOR ROXANA GAVRILUȚĂ retur

  13. Eterna căutare Clipe de uitare O cruntă apăsare, în ploaie, lin mustește,Iar tremurul din ramuri șoptește blând, în zare;Când focul din amnare în straie se gătește,Clipește fin în geamuri secunda viitoare.Mi-s pașii grei prin vise, în clipe de uitare,Tăcerea nu ascultă aceste răni profunde;Durerea amorțește eterna căutare,Aștept de te îndură, nu te zăresc...răspunde!Alintă-mi dorul negru, sătulă-s de sudalme,Cu tandră cuvântare îndeamnă-l să pășească;Mi-e sufletul integru, tu prinde-l între palme,E-un curcubeu sub soare, mai lasă-l să clipească!Un vals de neputință, un vaiet surd în noapte,Iar voalul peste sânge îmi mângâie tihnitul;Se scurge din ființă, mi-s mâinile inapte,Mă poartă în avalul ce-l prinde infinitul. Te urmăresc prin clipe de uitare, Străbat un gând, înfășurată-n ceață; Cu nopți și zile reci, fără culoare, Pe inimă-i o pătură de gheață. În mersul meu, curată agonie, Cu pașii grei, cum trecem fiecare; Cresc țurțuri pe un vis de elegie, Sub leagănul timid de felinare. Cuvinte fără sens, acum răpuse, Și amintiri ce trec prin palma goală; Iar vise moarte ce au plâns, nespuse Sunt perle fine, calde pe-o petală. Adormi închis în lacrimile mele, Și-aripi de fluturi albi să te îngâne; Să-mi fii și răsărit sau ploi cu stele, Minutul cel de ieri ne mai rămâne! Nu mai aștept nimic, nu am escală, Tot ce s-a stins a fost doar utopie; Un zbor continuu, viața mea banală, Și-un ultim vers pe-o coală de hârtie. retur

  14. CARTEA NEAGRĂ Minunatul poem 1 Văd printr-un fir de nisipMunții Himalayei, Nimic nu se repetă, Întâmplător mă întâlnesc cu mine însumi, O femeie s-a interpusÎntre mine și mine, Velasquez nu are nici o vină, Mă hipnotizează culoarea.Voi scrie cel mai bun poem, Ca un salt mortal.Suferința te face să vezi dincolo.Dar iubita mea este aici. O carte neagră zace în Camarthen, eEi și, vor spune eschimoșii,Urmașul galic va fi nervos, Va tăia gâtul propriului cocoș,Apoi va plânge.Așa se scrie poemul, Cu lacrimi și sânge, Lumea nu este doar câmpie și mare, Nici sufletul femeii nu este nu este vizibil, Nici copiii nu sunt alăturiCând părintele este coborât în pământCa o carte neagră și necitită. AUTOR BORIS MEHR retur

  15. Spre țărm Iubire Tentacule, tentații se desfășoară-n spațiu, Se împreună vise cu geamăt și nesațiu, Întrevăzute glorii uitate în unghere, Spre altă lume caut, sosește o părere. Neînfrățite sfere, ca sânii unui nud, O clipă, te ascunde un întuneric crud, Zâmbești, culori, palete sub ochiul tremurat, Iar vălul cade liber, trăiești neîmpăcat.Din umbre crește cercul, ne înconjoară strâns, Același țărm așteaptă, același râs și plâns, Iar fulgerele toate se-adună la final, Îmbrățișați rămânem în gerul sideral. Spre țărmul Marii-odihne, Cu necuprinse zări, Noi șerpuim în sine, mimând chiar evadări. Va îngheța șuvoiul, Prea mult e frigu-n veac, Ne refuzăm iubireaPrivind cu ochi de rac. Iar culmile-s deșarte, Mai înălțăm un braț, mai scriem o poemă, tot mai săraci-bogați. O altă întocmireNe-așteaptă, pregătimCu vorba și surâsul, Murim, iubim, murim. AUTOR BORIS MEHR retur

  16. Vorbește cu mine Tavanul latră, dă-i osul, vecine, Eu nu mai sunt nicăieri. Uitați de nopți aldebrandine,am cunoscut și fericireaportretul Dominei vecinese vinde-n târg, păstrează-ți firea.Bacantele dansează valsuri,Trei grații, granița cu Franța.Portretul fetei din Fayium, Ochi mari și negri, doi tăciuni,Astfel pe tine te vedeamCântând epitalami. Vorbeşte cu mine Este ultima strigare. Să te fereşti de muşcătura şarpeluiatins la coadă. Se va alia şi cu cel din urmă vulturdoar să te atace. Cu cel din urmă coiot să te atace.Cu oricine. De ce ?Ai refuzat un dialog, o mână întinsă?Mai ştii? Doamne, câte păcate nu avem de ispăşit?Ne trebuie o eternitate să facem penitenţă. În trei părți se fugărescÎnțelesurile, un demon, Doi demoni, trei demoni, Urmele nu se văd,Demonii au intrat în suine, Înainte de....trebuie s-o spun de la început...Înclin să cred...m-am reîntors...nu m-aș încumeta, Faptul că...întruchipare a reproșului. Există prietenii bizare,Unii se mușcă de nas, de urechi,Nu este loc de metafore, Cineva s-a spânzurat în închisoare, Cineva s-a dezbrăcat de piele, Cineva se preface în spin de trandafir, AUTOR BORIS MEHR retur

  17. Visul În veșmintele vântului Și eram două, trei eram, Și fiecare-nmuguream În sensul acelor de vânt (Trăiam în cer și pe pământ). Eu te țineam de mână strâns Cealaltă parcă ar fi plâns, De ce chiar ea, habar n-aveam (Tu mă zideai, eu te salvam). Și mă urmai pe-o lună plină Al treilea dor era de vină Trecea prin iad, mi-era ispită (Ce mai… o torță otrăvită!) Când m-am întors încet în mine Aveam în piept vreo trei albine (Dar câte-or fi pierit pe drum Ucise-n ploaia de parfum?!) Jocul abia a început, călătorule, pașii tăi vor măsura înălțimi enigmatice, acolo mă vei găsi numărând frunzele prin care am înverzit în inima ta. Îngenunchez în imagini învățate pe de rost (amețitor decor), vârtejul setei orbește în foșnet de gală, două rădăcini vrăjite și un felinar au aprins liniștea. Îmi voi despleti crezul pe autograful brațelor tale, sarea în care m-ai zidit aproape cântă la cina noastră, te voi aștepta în veșmintele vântului ca o nimfă pe miezul dragostei. AUTOR GINA ZAHARIA retur

  18. Valul cerului Ploaia zidită în rate De ce mă priveşti tăcută, mare desculţă, ţi-au îngheţat îmbrăţişarile neîntrerupte sau ţi-au înflorit rădăcinile în aşteptări verticale ? Nu plânge, marea mea, nu plânge, mugurii zac în adâncuri nedescoperite, ici-colo, lanţuri de dor te sugrumă şi-ţi stabilesc graniţele în secetă, tu te-ai născut lacrimă, eu m-am trezit cer... Trimite-mi sărutul tău pe un pescăruş amar şi încarcă-l cu credinţă... Te voi veghea, mare, promisiunea s-a născut înaintea mea, mi-au lăsat-o moştenire galaxii cu diamante de inimă. Ai încăput în privirile mele cu un val lipsă, unul singur, valul cerului... De aceea mă priveşti tăcută, marea mea? Ce tot cauţi femeie desculţă pe cărări îngheţate, ce rădăcini îţi aduni și ce sens te trimite spre noapte? Jumatate din tine se plimbă pe râu de cuvinte, jumătate priveşte cum gerul lacom te-nghite. Treci peste hohotele sparte prin foc de tăceri, ești ploaia zidită în rate și semnul de dor - singur pe-o carte de mângâieri. Lăsă-ți, femeie, pașii pe stânci, mai aproape de cer hotarele-ți sunt lacrimi adânci îngropate-n mister. AUTOR GINA ZAHARIA retur

  19. Verde uscat ediție de suflet Prin ger străin mi-e rece căutarea Şi nici nu ştiu ce zi în tine sunt, Ne-am rătăcit în ceaţă iar chemarea S-a destrămat în vechiu-i legământ. Iubitul meu, e-aşa târziu în clipe Si ce devreme pentru ce-ar fi fost, In stânci de dor iubirea stă să ţipe Şi să se frângă-n vreascuri fără rost. Văd parcă o ruletă ce trişează În seara asta fără de noroc Şi-n palma noastră, iată, se aşază Un fluture cu aripi arse-n foc. Iubitul meu, dă-i aripile noastre, Gândeşte-te câţi maci au numărat, Cu ele ar atinge zări albastre Şi ne-ar găsit în verdele uscat. sub teiul din inimă astăzi bate mai puțin vântul acolo și-a adus merindele femeia de vineri seara - poduri întoarse din zori și creioane de safir sângerase ușor la glezna tăcerii dar marcase cu lumină frunzișul în care înnebuneau ferestre nostalgice cu gust de fructe coapte iertase toate pariurile care-i trecuseră prin piept de luni până joi și împletise câteva șoapte dragi într-un joc de iederă pe brațul stâng prin ochii ei trec dealuri în frac intens spre orizonturi înfometate niciodată n-a fost mai aproape de teiul sub care va scrie ediția de suflet pentru următoarele zile AUTOR GINA ZAHARIA retur

  20. Ai fost iubita mea Te-ai măritat demult, ce mulți trecură anii... Timid și-acum, îți spun, c-ai fost iubita mea. Foșnitoare frunza a părăsit tufanii, Sfioase crengi se-apleacă goale după ea. Ce inocent și liric ardeam în umbra ta... De-atâtea ori părea că mor sau înviez. Un înger trăia-n mine și mă abilita, Să mă simt cu tine, cu cât mă depărtez. Se cască largi prăpăstii la care ai trudit. Fiorul meu prelung țipă în ruine, Iar din păcatu-n care tu m-ai ademenit, Blândul Dumnezeu se va-ntregi cu mine. Te-ai măritat subit, erai atunci frumoasă... Și astăzi ruga mea poartă haine grele; Un înger mi-a dezis credința curajoasă Și e scrum amiaza vremurilor mele. Iubirile adânci Roagă-te iubito, e-o cale nu prea lungă, A-nceput și jocul pe care soarta-l știe. Scânteia ta din ochi mă mistuie flămândă, Bruma de pe tâmplă ne pare utopie. Imperii moi de frunze ca-n basme au pierit, Prin toamne despuiate se-nvârtesc întruna. Zace acuzatoare, trează amintirea Cum în sertarul nopții zace stinsă Luna. Și nici măcar zăpada n-a rămas pe lume, Doar între perdele sângerândul soare. Cu noi merge de mână mută iroseala Iubirii noastre adânci și devoratoare. AUTOR STELIAN PLATON retur

  21. M-am înstrăinat de vise Casa mi se aburise, Cu umbre lungi şi cu moroi, Zâmbetul mi se acrise, În ţara mea cu bieţi eroi. Astăzi curăț de pe mine Fiorii reci ce m-au străpuns, Pasul pe poteci străine Călcând tăceri fără răspuns. Aripi ard în timpul static, Pădurile de falşi poeţi Cântă fals şi hemoragic Un trai deșert de mălăieţi. Şirul lung de generaţii, Anii scurți fără destine Fug neputincioși în spaţii Cu instincte bizantine. Stăm sub fraze ne-ncepute Dormind pe un pat de zgură, Săbii flasce și corupte Sunt legítima alură. Cerul în crengi s-a coborât, Spre noi alt înger va zbura, Iar eu vă spun numai atât: Cred doar în tinereţea mea. AUTOR STELIAN PLATON retur

  22. Tristețea unui emigrant Ne-mprăștiem prin goala libertate crasă, Noi complicii ai unei vremi cu duh posomorât. Acriți și cinici ne-am îndepărtat de casă, Am închis în casă vânt și am pus cheia de gât. Ne-am hotărât să fim și teribil credincioși, Bătrâni avem și fii care se-ngrijesc de toate. Suspină-n val oceanul sfidat de albatroși Și drumul nostru ars de atâta libertate. De ar avea ecou durerea mea sub umăr, S-ar speria și-acolo, pândind zeloși din umbră Eroii mei văzuți în filme fără număr, Dându-mi azi prilej de muncă și o viață sumbră. Rătăcim aici și nu mai suntem un nume. Suntem doar idei înscrise pe listele de sclavi. Purtăm în geamantane lacrima prin lume, Plecați din țara flască și ruinată de gângavi. Și cine poate ști câți mai mișunăm sub soare ? Un Bilderberg doar, ce-a plănuit să ne omoare. Nimeni nu o să știe Se-aprind păsări sfinte în vag gălbui de vară, Sfârâie lumina în prăpăstii mari de cer. De fulgere strivit, m-aș prinde cu o mână S-aduc 'napoi trecutul pe care azi ți-l cer. S-a așezat o toamnă la mine în sânge, Miresme ard și astăzi pe trupul meu de lut. Cu mâna răstignită ca o cupă goală N-am putut nici semn, să-ți dărui, ca un sfânt sărut. Doar urmele bonome cuminți pe hârtie, Visând, cuvinte ascunse, trist ți-am dăruit; Din tăioasa rană ideia îmi crescuse, Și prin spărturi de cer vedeam chipul tău cioplit. Nimeni nu o să știe, de unde am venit, Nimeni nu o să știe nici unde am plecat, Și nici că prin plecarea mea prea timpurie Din sat, de acasă, vreodată te-am uitat. AUTOR STELIAN PLATON retur

  23. ''O clipă de relaxare'' Bătrânii noştri, astăzi Secunde agăţate-ntr-un colţ de asfinţitÎn care vise-albastre de ieri s-ar fi topit,În roşu-ascuns în verde şi galben-auriuSe duc pe aripi clipe, se-adună-ntr-un târziu... La margine de ape, la margine de cerSărutul se îmbracă-ntr-o lume de mister;Mă-nvăluie-nserarea cu zâmbetu-i celestEu îmi adăp uitarea cu un albastru rest Din ziua ce mai trece, cu trena-i de regret;Pictat în ape-adânci...un singur interpretAlunecă pe gene, cu notele-i suspin;A mai trecut o viaţă, a mai murit un chin... Şi-mi fură înserarea amiezi dogoritoareŞi lacrima petalei din neatinsa floareSe-aşează printre gene, născând melancolii;Din asfinţitul tainic, iubire, tu să-mi vii! Nu mai am braţe, alte s-adun atâtea lacrimi;Părinţii, câţi mai sunt, se-ascund pe după uşiN-au bani de acatiste, de rugă şi ce patimiÎndură azi bunicii!...nişte biete păpuşi... Doar paşii obosiţi în drum spre cimitireLe mai alină foamea şi în durerea lor,C-o lumânarea-aprinsă şi-o rugă din PsaltireNu suduie, nu-njură, ci doar scâncesc de dor... Năpăstuiţi, cuminţi, uitaţi în vechi cotloaneCa piese ruginite sub ploi, furtuni şi gerPrivesc neputincioşi, la mii de milioaneCe se topesc în cluburi, iar ei o pâine cer... Nu vor pomeni şi-aşteaptă în linişte să vinăÎn fiecare lună un drept care-i al lor;În umbre şi-ntuneric privaţi de-a lor luminăStrivită li-i mândria şi lipsurile dor... Şi nu se plâng vreodată, şi vorba le e dulceŞi dăruiesc din toate puţine câte sunt;Bătrânii noştri, astăzi cu cea mai neagră cruceCe-au pomenit vreodată creştinii pe Pământ... retur

  24. Călător în timp Furtuna Mi-a amintit ceasornicul în tainăCă undeva, pe cerul plin de steleUn călător cu clipele drept hainăS-a rătăcit timid, printre inele...Secundele s-au rupt în zgomot receŞi s-au împrăştiat printre morminteNimic nu se întâmplă...ce mai trece,Când el, minutul peste clipe minte?Revoltă mare-i în tot UniversulUn hău se va deschide fără timp...Îl mai păstrează-n amintire versulMagiei fiecărui anotimp...Au împietrit şi ură şi iubireÎn iposteze stranii şi cocheteLe-a prins îngheţul într-o-nlănţuireÎn paşi de dans, astrale menuete...S-a scurs lacrima vremii lângă noiAcum, ceva abstract, atemporalAu îngheţat fără de timp şi ploiÎntr-un repaos necesar şi ideal... Un amalgam de vise, pe punţi de întunericSe scaldă fără vlagă, mugind adânc în valuriSe scutură dorinţa, se-amestecă feericAtâta nebunie adulmecând spre maluri. Nimic nu mai contează, doar scâncete se-aud;E tot albastrul-verde misterios, demonicAscuns tot mai adânc sub nebunescul nudAl cântecului morţii, cu zâmbetu-i sardonic. Secundele se-adună într-un mănunchi de doiNu-i cale de întoarceri şi-i pauză de stele,Au mai rămas în noapte doar cântecul din noiŞi visele nebune în dans de vânt şi iele. Adună-mă din valuri şi dă-mi sărutul vieţii!Mă tot scufund şi cerul se sparge-n amănunte;Mai prinde-mă odată în pragul dimineţiiŞi-n amintiri albastre şi-n întrebări mărunte: De ce mă ninge ploaia cu picuri de luminăCând e furtună neagră în mine şi-n cuvânt?De ce mai cântă luna când plouă-atâta vinăPeste furtuni şi lacrimi şi peste legământ? AUTOR VIOLETTA PETRE retur

  25. Valurile destinului Să te pictez pe-albastrul mării M-apasă un val peste creştet şi strigSă-mi spargă timpanul un bocet de frig;Mă prinde-un cârcel şi alunec piezişSpre ţărmul cu faruri, păşesc pe furiş... M-aşteaptă nebunii cu pumnii-ncleştaţiPe ţărmul cu ploi şi cu munţii crăpaţi;Cutremurul sparge bucăţi de zenitO lacrimă plânge un dram de-asfinţit... Pe-o tablă de şah, cu nebuni şi cu regiNe bat şi furtuni şi ne-nlănţuie legiSub valuri ne-ascundem de soartă, şi nu-iNici un ascunziş şi nici cui să îi spui: Că ţi-este urât, sau că ţi-este târziu,Nimic nu te-aşteaptă şi doru-i pustiu;Neunde ne pierdem, în goană şi-n zborCiuntiţi de tenebre, umbriţi de un nor... Ascultă-mă,eu stau şi te sărut la mal Şi-ţi miruiesc cu lacrimi, un val după alt val, Te mângâi cu-n surâs şi gândul îţi trimit; De dincolo de lume, un zbor a răsărit... Am aripi noi, ascunse-n nisipul auriu Aştept doar alizeul, cât încă nu-i târziu Să mi te-aducă-n braţe, din colţul meu de cer, Acolo unde temeri şi frământări, azi, pier... Tu nici nu ştii cum doare atâta aşteptare! Se-nghesuie, iar norii în semne de-ntrebare; De sus se prăbuşesc atâtea zboruri. Ştii, Ce-mi vine să mă-nec în apele pustii! Pe funduri de ocean aş vrea să mă găseşti! Să nu mă cauţi mult şi cu gesturi fireşti, Să mă aduni din scoici ce-şi meşteresc timid Bijuterii de nuntă, ce jurăminte-nchid... Pe glezna fremătând, sub sărutarea ta Iubite, mai pictează-mi un strop din clipa mea În care te-am găsit cu fruntea printre nori Când palmele strângeau, doar pentru mine, sori... AUTOR VIOLETTA PETRE retur

  26. Esti Lumea mea de Mister! UN COLŢ DE CER Ne-am întâlnitcând umblam desculţă prin suflet,dorind să mă iertŞi încercam să trecpeste zi ca o nopte de mister mai departe.A fost o iubire dincolo de cuvinteŞi mai simt la miez de noaptesărutul cu şoapta sufletului.Cu mâinile rupeai fragmente din cerdeschizând Porţile RaiuluiIar vorbele erau râuri învelite în mătasea din zori.Iubirea ta picta dorinţeşi mă ascundea prin viseCe erau efortul sufletului de-a vorbi cu cerul.Şi desenai curcubeul ce ştergea din inimăamprente false de iubire.Râde iubirea când vine...Plânge iubirea când pleacă.Arde visul în palma destinului amariar Marea este gigantica lacrimăde suspine şi speranţe ce apar şi disparîn harta din Cartea Iubirii cu număr impar! Între Cerul azuriu şi Marea nudă Aleargă gânduri de iubire zăludă!Văd colţul de Lună cum sărută marea,Flacăra iubirii cum se topeşte-n ea! Încep să dansez prin petale de rose.Închid ochii... văd o lumină rotundă Pierdută-n magice unduiri pe undă!Păşesc printre lacrimi atârnate de noriPe caldarâm de mătase dulce din flori.Zburăm amândoi printre aştrii dorinţei,Plângând cu suspine visul năzuinţei.Valsăm tăcuţi pe marginea de stâncă,Îmbrăţişaţi într-o visare adâncă!Ridic privirea. Cerul fierbe. Un astruînchide misterul într-un cerc din zare.Văd spirala iubirii ce urcă-n uitare Şi mângâie un colţ din cerul sihastru! AUTOR LILIANA TIREL retur

  27. În Seiful Vieții Gãsești! Găsesti în seiful vieții Marea Carte nesfârşită În care se împleteşte Neştiutul cu Nesfârşitul Aflat pe pedestalul vieţii?! Întrebãri-încuietoare, O minte scormonitoare, O ploaie de gânduri și vise Speranțe, bucurii și tristeți, În seiful vieții gãsești! În seiful vieţii găseşti Mii de-ntrebãri fãrã rãspuns. Stau ferecate sub mii de lăcate Asteptând descifrarea lor Cu magica iarb-a fiarelor. Privesti în oglindã Timpul, Încercând iar sã descifrezi Rãspunsuri prin aburii Ştiinței. De ce bate vântul în noi? De ce suntem uneori goi? De ce când norii sunt triști Plâng cu lacrimi de ploaie Curgând in râuri şuvoaie? De ce, Sub munții-nãlțați din vise Simți cum trupurile firbinți Se scurg prin jgheabul inimii Lichefiate? De ce, În aburii neștiinței Vezi Binele tãind Rãul Gemând la limita Cunoșterii? De ce, AUTOR LILIANA TIREL retur

  28. JOCUL IUBIRII În jocul iubirii, rătăceşti ca un vis pribeag înotând prin pulberi astrale, căutând o caleprintre cioburi de soare.Cioburi sparteîn imaginea measculptatăîn inima tade piatră.În jocul iubirii, rătăceşti ca un robpe un drum de patimişi-nlănţuieşti un dorce-şi sprijină capulde luna ce seteazăun program al durerii,iertării şi al nemuririi.În jocul iubirii, descoperi pistruipe zăpada imaculată a sufletuluice scutură petale de timpîn pânza tremurândăce-acoperă fereastradeschisă spre infinitşi permite inimiisă dansezetangoul iubirii. Sufletul vibreazã de haruri atins Aceastã priveliște minunatã,Neimaginatã de nimeni vreodatãVrãjește muritorii și mintea meaIntr-un somn-miracol, cum n-ai putut vedea!Curg gemând șuvoaie apãsãtoare, Când ploaia cade-n lungi perdele de cristal.Mereu se oglindea strãlucitoarePrecum un curcubeu, pe zidul de metal.Un tãrâm de visare, mult veneratDe-un gând înaripat, zburând netulburat.Tainice acorduri freamãtã cu jindLa fereastra sufletului meu, tãinuind. Un înger mãngâie harpa pe strune.Sufletul imi vibreazã de haruri atins. Gânduri zboarã-n cer cu arcul întinsSi inimi zdrobește, ca pe o minune. AUTOR LILIANA TIREL retur

  29. Rond-el (definiţie) Insomnii de salon (sonet la cap de pat) Rondelul e-un butoi fidel rotaţiei, de orice fel, cântând în sine, puţintel, după rondele (de-i rondel). Învârtitor, împins de cel mai aprig tun, ca un şrapnel, rondelu'-i şi butoi fidel rondelelor, de orice fel. Iar adevăru'-i, gol şi chel, ca o reclamă pentru gel: de-n rond ea nu e la apel,se-nvârte sigur în rond el (rondelul e-un butoi fidel). Simptom ciudat al unei boli apuse mă suie pe tavan, în antiteză, când rostogolul fesei pare freză, iar noaptea-n zorii cefelor hinduse ce sar înalt, ca arcul de proteză, din logoreea ultimă ce nu se urcă la cap destul, încât îmi puse gând rău șeptelul anilor-viteză. Ci-n derapajul levitării mele doinesc febril din fluier de picior tot numărând amestecat la stele și oi într-un efort transhumator lăsat ca moștenire de acele promisiuni că-mi vii...și-adorm, ușor... AUTOR DANIEL BRATU retur

  30. Înmulţirea haitelor a dor I dori când pot să şi mor de am norii aproape iar închişi ochi de corbi să mă-­ngroa... pe la urmă-i nimic ori e noapte de mine un amurg pentru orbi ţipăt ţi... ne petrecem în vis cum sunt umbre în toate iar nervurile-aşterni jumăta... te mai ştiu legănând printre crengi parcă ale prea târziilor ierni rotocoa... le culegi ca pierdute din luna de casă prăbuşită-n zăpezi şi răma... să mă taie de-un ochi şi de-o limbă cu ace în priviri de mă vezi poate-or ta... ce rotund este încă pământul în zori cad mereu ca un sac de nins... ori când fugi te ajung în troiene aproape de plecări mai sărac mă îngroa... pe la urmă-i nespus pare totul aiurea lacuri goale-au sub lac- uri pădur... Ea În haite se-adună, din dulcile oase sorb măduva caldă acei mai de vază şi colţii, prin râuri de sânge rămase, sticlesc înspre cerul pustiu la amiază. Apoi, când deschisă e poarta spre seară, prin fălci se unesc, adunaţi de cântare şi-n balele pline de roşu-i amarăsămânţa ce cântă mai tare, mai tare... În câmp e doar urlet, se urcă pe lunăşi-n miezul de noapte durerea tot creşte, că haită se naşte, de muşcă, nebună, lăuntrul de carne, plin proaspăt, fireşte. În zori, alte boturi, brumate-n mătase, învaţă să muşte adânc, să înghită, din alte fiinţe, şi slabe, şi grase,absorb înmulțirea, cea lor hărăzită. De-s zile ori nopţi, se tot duc, împreună, Pământul se-mbracă în blană de fiară și urlet înghite pre urlet şi lună. Iar haitele-ajung, înmulţite, să piară. retur

  31. spre alte zări din UE, în orişicare scop cum muşcă fără milă din viaţă, un hartan, pe când eu nici o kilă n-am mai gustat de-un an cum zahăr din ulcele îl dă, pe rând, la toţi, când eu, murat la piele, mi-s vârf de idioţi cum dorul meu degeaba se umflă ca un Prut, când ea, se vede treaba, nici nu l-ar fi trecut aşa că-s gata, ploaia de-acum m-a hotărât, m-arunc în... vorba aia, de mult mai sus decât …. dar nu...ia uite-o, vine alene, drăgălaşă („am stat la rând”- în fine…), muşcând dintr-o gogoaşă… cântecel iubirii care nu e iubirea mea-i plecată, surâsul mi-e stingher – afară plouă. Iată, când plâng, plâng cătră cer şi-i totul o stihie, durerea-i fără leac, stau singur şi-o să-mi fie mai crâncen dacă tac mă las cuprins de jale, ca un miner, de lut, prin galerii regale, uitat de la-nceput sunt Tristan rupt la umăr, cu inima pafta, în care picuri număr, cât ploaia nu va sta pe bancă-s, orologiu, încremenit în gol, cu starea-i de elogiu pre limbile de sol nu vine, nu se-arată, din norul triumfal îmi cade apa toată pe jugul encefal că-ncep s-o văd când nu e, cum saltă în galop, AUTOR DANIEL BRATU retur

  32. de-a v-aţi regăsirea cântecul poartă chip cioplit dacă mă cauţi prin mine priveşte cel mai atent un punct luminos mă restrâng din ce în ce într-un pandativ o camee o perlă dacă nu chiar un ametist mă mai gândesc însă neapărat în zona aceea de influenţă a inimii dar tu ştiai nici nu era nevoie să-ţi mai spun cândva m-ai aflat într-un cercel rubiniu ca o cireaşă la urechea verii revărsat în ochii cârpiţi ai  zorilor cântec din ogrăzi şi brusc plânge în mine lumina cu litere de-o şchioapă ca o scrisoare de bun venit vieţii cu moartea luată la palme de luceferi năuci de-atâta visare cu ochi ce-nfloresc a iubire într-o apă mai vie decât un izvor ştiudeodată că-n a şaptea nu s-a odihnit şi-a sculptat chipul într-o lacrimă apoi a dăruit-o cântec privighetorilor ca o cuminecare AUTOR VIOLETA DEMINESCU retur

  33. uitare poezie fără titlu am să mă mint că nici n-ai existat...nici ochii tăi, oceane de-ntuneric,n-au sfredelit un port înfierbântatşi-n trupul mării mele n-au ancorat puternic!...în nopţile iubirii si cerului pânzitn-ai dat prinosul vieţii în pierderea de sine,n-ai ars sălbatic, tandru, cireşul înfrunzit,nici carnea-n rug aprinsă a dorului din mine!şi-am să mă mint--să uit-- am să mă mint mereucă niciodată n-ai fost tu, dumnezeul meu... să-ţi cer ceva  dar ce-aş putea a cerecând visul nici un prag nu a păşitţi-aş cere să revii cu mult mai iuteîn ţara ce minuni din nou a zămislit uimirea-şi poartă trena cu migalăpe treptele castelului din vispe-aleile cu trandafiri în gândurila poarta raiului întredeschis şi mă întreabă-ntruna şi aşteaptăsă vii şi  dacă vii curând de unde eştisă împrumute iar a câta mia oarădin cărţile iubirii volumul cu poveşti povestea toarcă iară un fir urzit cu seteaducă-ne în ţara cu împăraţi miloşiadoarmă-ne în lumea de zâne-cosânzenecuprindă-ne alene în lumi de feţi-frumoşi AUTOR VIOLETA DEMINESCU retur

  34. cu titlu de excepţie priveşti prin vitrină ca în oglindă volume desuete tocmai descoperi cu titlu de excepţie durerea opere complete iubeai ca şi cum ai fi muşcat dintr-o bucată de lună nici s-o ucizi doar cât s-o doară nici să ascunzi linia vieţii la infinit în mâna străină ca-ntr-o zare murdară uneori gând la gând ne-am mai văzut în faţa magazinului cu eternităţi iubirea te-aşează la rând exact unde trebuie ca pe-un necunoscut te uiţi astăzi la mine ca la o ediţie princeps pe care n-ai ştiut c-o ai în bibliotecă iubind iubirea cu un fel de ură acum mă vezi cântecul vieţii care-ţi umblase desculţ fără măsură prin fonotecă AUTOR VIOLETA DEMINESCU retur

  35. Deschide-mi largă poarta, Şi-mi dă din nou bineţe, Că mă aduse soarta, Acum la bătrâneţe. Iar de ne-o fi să vină, A zilelor citire, Să o pornim de mână, În ultimă iubire. Deschide-mi De când eram în şcoală. Mi-e tulbură privirea, Şi vlaga mai domoală. Nu-ţi fie cu obidă, Mă ceartă dacă vrei, Cu vorba cât mai blândă, Şi nu cu-n retevei. Mă dojeneşte iară, Cum o făceai o dată, În miez de Primăvară, Pe şură cocoţată. Atunci, eram mai ţanţos, Când te-alergam pe şură, Să te sărut cu patos, Pe frunte şi pe gură. Dar ne fugea norocul, Când ochiul la tătucă, Îmi măsura cojocul, Cu-o furcă sau măciucă.  AUTOR VASILE CREȚU retur

  36. Pe balansoarTe-aştept de-o vreme, muza mea, Cu inima flămândă. Pe un genunche o lalea, În palma-mi tremurândă. Turnat-am dor în călimări, Şi visele-mi deşarte. În buzunarul de la piept, Te-aşteaptă coli curate. La umbra lui, pe balansoar, Sub teiul de la stradă, Umbrela trasă peste ochi, Ca nime să ne vadă... Tu să aşterni un vers curat, Desprins din nor de stele, Pe sufletu-mi învârtoşat, De-atîtea bagatele. Sub pana mea, de-atâţi fiori, Prelingă-se rimate, O simfonie de culori, Pe versurile toate. Atunci, din suflet vor zbura, Neîmplinite doruri, Şi alte vise, Muza mea, Vor reveni în stoluri.  Pesimistei Când iubirea te loveşte, Drept în suflet, nemilos, Inima-ţi se îndoieşte, "Merit eu, aşa frumos?" Apoi gânduri zvârcolite, Neîncrederi şi temeri, Schimbă zile însorite, În întunecate seri. Dar se duc acele clipe, Ce păreau dumnezeieşti. Dând din frântele-ţi aripe, Iar, şi iar te prăbuşeşti. Lasă-ţi inima să zburde, Ochii lumii să încânte, Lasă gândurile-absurde, Să n-ajungi la .. cele sfinte. De te îndoieşti, femeie, De iubirea ce îţi port, Îmi dau inima holteie, Altui suflet, mult mai ciort.  retur

  37. testament Şarada Ajuns la vârsta-n care, Clepsidra-mpotmolită, Cu relele din lume, Cu ură şi ispită, Nu îmi mai sunt mistere... Morbidele dorinţi, Lăsate moştenire, Părinte din părinţi, Visările aride, În inimi forfotind, Iubirile avide, În suflet tropotind... S-au potolit mai toate, În pieptu-mi scorojit. Doar inima mai bate, În ritmul ei şoptit. Când clopotele toate, Vor amuţi pe rând, Şi toaca n-o mai bate... Eu voi muri, iubind ! Păstraţi-mi amintirea, Când viaţa s-a curmat, Să moşteniţi iubirea, Şi sufletu-mi curat.  Pe-un taler ţi-ai lăsat un dor nebun, Înmiresmat cu-a tale neputinţe, Împăturit în candide dorinţe, La uşa unui suflet în surghiun. Dar n-ai rămas la uşa-ntredeschisă, Un bob de timp să ţi se dea bineţe. Doar scârtâitul porţii, cu tristeţe, I-a dat un semn, şi poarta iar închisă. La colţ de gard te-ai mai oprit o dată, Cu ochiul trist şi plin de înţelesuri, L-ai dojenit, i-ai aruncat reproşuri, Şi-ai dispărut pe strada-ntortochiată. Dar n-ai văzut, sau poate că nu-ţi pasă, Că prin perdea, ţi-a urmărit şarada. Prin darul tău, ai vrea să-i dai dovada, Că porti în piept iubire ne-nţeleasă? Din dorul tău va împleti deseară, Cu dorul lui un preş pentru intrare, Să-ţi dea bineţi cu-o simplă întrebare, "De ce mă chinui ... pentru-a câta oară?"  AUTOR VASILE CRETU retur

  38. Rondelul dragostei Amor cultural Când îmi vorbesti de dragoste, se ştierămân făr' de cuvinte, caut dex.Ce clar de lună,-apusuri, nostalgie?azi, totul se rezumă doar la sex.Textila jos! aceasta-i alchimie;nu siropeli cu potriviri. Perplex,când îmi vorbeşti de dragoste, se ştierămân fără de replici, şi-n reflexte mai răstorn o dată. Teoriete-aş invăta, că sunt expert - am lex,o cameră, -ntuneric, isterieşi-ai devenit şi tu deja o ...ex;Când îmi vorbeşti de dragoste. Se ştie... Azi mi s-a pus pata pe tine,dar nu în mod simplist, banal,mi-atât de rău, că nu mi-e bineşi te doresc. Gramatical! Si bine (zic) c-o să ne fie- nu stau acum de ipoteze -eu – bună rău în prozodie,tu – la cuprins în paranteze. Va fi mortal, aşa rămâne!când virguliţa n-am să ştius-o pun acolo un'se pune,te voi lovi sfios, saşiu, C-o rimă între felinareşi-o tandră replică-n obrazîn pagini ecoliterare;iar tu, atunci, alb de necaz, vei pune, iute, două puncteşi, numărând din doi în doi,gramatical, cu amănunte,vei pune virgula-ntre noi. Va fi amor plin de cultură,cu rimă, ritm. O poezie!tu - moş fără un dinte-n gură,eu - tinerică şi şaşie. AUTOR SANDA NICUCIE retur

  39. Aşteptând să vii Stare (2) Între melodii,aşteptând să viiascult ploaia cum îmi bate-n geam.ce păreri de rău…eu, nu mai sunt eunu mai am trecut, amintiri nu am. De-ai trimite-n dar,doar un vis hoinarsă-mi alunge dorul ce ţi-l port.ţi-l trimit apoi,în primăveri cu ploi,visul, fără tine mi-este mort. Ştiu că n-are rostdar gândind ce-a fost,te iubesc, dar iată ai uitat.si cum n-ai să viitrebuie să ştii,râde ploaia într-un mod ciudat. Repetări mereufără tine, eu,nu mai am trecut, amintiri nu am.între melodiitot sperând să viiascult ploaia cum îmi bate-n geam. Am obosit de tot şi toate,iar ochiul stâng mi-i tot mai trist.un junghi prin visuri mă străbateşi-n gânduri mi-a crescut un chist.vin felcerii vor să mă-mpartăincompetenti în carantină;executorii-mi pun în soartăun alt sechestru pe retină. nu te iubesc! am smuls din mineşi ultimul surâs al tău;că mă distrug de-atâta bine,ca să-mi revin de-atâta rău. AUTOR SANDA NICUCIE retur

  40. Rondel plictisit S-au pârguit cireşele Adulmecai de-o săptămînăca un pisoi versat, de neamla oala plină cu smîntînă;eu, deh, timidă… aşteptam!Mi-aş fi dorit să-mi iei o mînăşi deşt cu deşt s-o pupi. Visamcum budigăii mei de lînă,de dragul tău i-amanetam.Azi, plictisită, într-o rînăaştept cum şi ieri aşteptam;de nu-ţi spun eu, cine să-ţi spună?c-adulmecai de-o săptămînăca un pisoi versat, de neam. S-au adunat azi babele, şi-n şoapte,pe sanţ, au pus de-o bârfă şi poveşti.s-au pârguit cireşele azi noapteşi-au înflorit salcâmii-n Mironeşti.încă trei plozi de-acum au dinţi de laptepădurea e mai verde de-o priveşti.s-au adunat azi babele, şi-n şoapte,pe şanţ, au pus de-o bârfă şi poveşti…să-mi baţi la poartă fix la ora şaptedacă şi anu’acesta-ţi mai doreşti (pe şanţ, între o  bârfă şi poveşti)să guşti cireşe roşii, mari şi coapte,pietroase, marca City Mironeşti. AUTOR SANDA NICUCIE retur

  41. Între două lumi Vis cu cafea Acolo pe deal este-o cruce. E cheia de-acces către cer Și tot ce drumețul aduce Le lasă să zboare-n eter Privește de sus tot pământul, Privește și-n sufletul său -E greu să fii om, spune gândul Și-oprește drumețul mereu... Să fii pentru-o clipă cât cerul, E rar! Și-și dorește din nou... Se-aud jos cocoșii cum strigă Se-aude de sus Dumnezeu... La drum el pornește agale Și-ar sta ziua-ntreagă visând. -Mai trec eu cândva pe-astă cale! Își spune drumețul în gând... Când mă trezesc de somn buimac Îmi fac cafeaua cu caimac Și simt cum vlaga îmi revine Dar mai visez un pic... La tine! O văd aievea: mă trezea Cu un sărut și o cafea. Sorbind cafeaua, o visez Cu lacrima-mi o diluez... Aromele-i se împletesc Cu chipul ei. Și îmi doresc Zadarnic totul să revină: Ea a plecat... sus... în lumină... Iar ziua-începe tristă, lungă, Abia aștept prânzul s-ajungă La o cafea și-un vis de dor: -Să mă aștepți! Mai am un zbor... AUTOR VIOREL CROITORU retur

  42. Zâmbet divin Pătruns de-a sa lumină Ființa mi-e  senină Mă simt iubit, curat, Mai blând, mai împăcat... Lumina-încet dispare Privesc la lumânare Și-s tare mulțumit: Azi... Domnul mi-a zâmbit! În catedrala mare Stau cu o lumânare Și Domnului i-ofer, Din vise, din ce sper... E liniște adâncă În fața-i, ca o stâncă Nu mișc... Doar ruga mea Spre cer să urce vrea... O pâlpâire-apare, Lumina crește mare, Ușor m-a-înconjurat... Ceva... m-a-înfiorat! O formă de lumină, Cu o mișcare lină, Spre mine a venit Și... Uite! Mi-a zâmbit! Simt pace, bucurie! Cu-n gest de duioșie, M-a mângâiat ușor: -Mai vino când ți-e dor! AUTOR VIOREL CROITORU retur

  43. CHEIE ÎN ALTĂ POARTĂ NOAPTE SFÂNTĂ Risipit am fost prin ani de soartă Şi iubirea am dat-o prin străini, Sufletul mi-e cheie-n altă poartă Lemn uscat şi fără rădăcini. Câte neîmpliniri zac în tăceri, Să le număr ar fi fără rost Trupul mi-e o creangă de poveri, Suflete, cât de copil ai fost! Cheie fără zar nedescuiat, Ruginesti în fierul altei porţi Doar de ploaia rece privegheat, Ca şi sufletele celor morţi. Trupul meu, nu plânge că mă plouă Toamna-mi pregăteşte nunta mea Şi ridică-n crâng o poartă nouă, Aşteaptând o cheie pentru ea !… Blând precum o rugăciune, Peste Noaptea Învierii, Craiul Nou a răsărit Inflorind în raze merii. Şi pe urme de cărări Credincioşi de pe coline, Vin tăcuţi cu pască-n coşuri, Invierii să se-nchine. Să cinsteasca iar pe Fiul, Ce-n adâncuri coborând A călcat moartea pre moarte, Nemurire vieţii dând. Printre candele de ceară, Se strecoară pacea lină, Duhul Sfânt, din cer coboară Aducând cu el lumină... Cântă tineri şi bătrâni Imn de slavă, tămâiat, Peste natul de români Azi, Hristos a Inviat! AUTOR VICTOR BURDE retur

  44. Aşa, eşti tu... Cine eşti tu? Iubito, ce dar divin mi-a fost dat să-ţi pot descoperi frumuseţea; Din ochii tăi se naşte minunea dimineţii, când soarele răsare în stropii de rouă, iar de sub gene, noaptea alunecă pe cai fugăriţi sub clipit de taină nespovedită... Buzele-ţi cuprind mărgeanul însângerat al oceanului în care valul sărută apusul ultimei raze întârziate... În căuşul palmelor, se adună gândurile mele, ca într-un cuib de linişte; Trupul ţi-e mlădiţă mângâiată de vânt, Ascunzând taine ce le va descoperi Doar noaptea nunţii, In care timpul va semăna rod de veşnicie întru nemurirea frumuseţii tale... Cine eşti tu, femeie necunoscută? Un simplu nume, o poză, în care a încremenit timpul, cuvinte puţine, schimbate într-un dialog de convenienţă… Şi totuşi - te simt atât de aproape iar vocea şi chipul tău, îmi amintesc de o iubire neîmplinită în trecut; Ciudat, dar nu-mi pot da seama de vremea şi locul, în care ne-am cunoscut … Îţi privesc fotografia unde zâmbetul, încearcă să ascundă tristeţea ochilor; Neliniştit, mă transpun în personajul din “Adam şi Eva” al cărui suflet îndrăgostit, chinuieşte neîmplinit peste veacuri şi mă cutremur gândindu-mă, că ai putea fi femeia celor şapte vieţi ale mele… Simt, că am mai trăit cândva şi ne-am iubit, Iar sufletu-i acelaşi, în trup reprimenit; Cine eşti tu, femeie şi când ne-am întâlnit?... AUTOR VICTOR BURDE retur

  45. OUL PLOSCA - MAGIE SAU MESAJ Atâtea minţi prealuminate L-au definit în mii de feluri, De mult, chiar din antichitate I-au scris poeme şi rondeluri. Un ou cuprinde lumea-ntreagă, Tot Universul e-ntr-o coajă, Misterul vieţii-n ou se-ascunde, E-o epopee, e o vrajă! Divină e menirea lui! E ciclul vieţii, nemurirea, Mesajul ancestralului, Legenda, mitul, primenirea. Spre bucurie şi-nchinare, Încondeiat a fost de om Cu flori, iubire şi răbdare, Cu linii, frunze de la pom. În haină-aleasă oul poartă Mesaje pline de-nţelesuri, Sunt pentru privitor o hartă, Un alfabet cu multe sensuri. E un crâmpei rotund din trunchiul de copac... Pe care unii-l iau s-apridă câte-un foc,Doar meşterii cu har din el minune fac –O ploscă fermecată ce-aduce mult noroc. Înfăţişarea ei atât de pitorească,E-o lume de mesaje, istoria-ncrustată,La nunta de români nu poate să lipsească,De musafirii toţi pe rând e sărutată.Se-asează-apoi cu grijă pe un ştergar frumosLa masă lângă miri, aproape de nănaşi,Se umple cât mai des cu vinul tămâiosŞi iar mai face-o tură la mese, la nuntaşi.Vesteşte bucuroasă pe cei ce sunt de faţăCă azi în rândul lumii doi tineri au intrat,Îi binecuvântează să aibă-o lungă viaţă,Copii frumoşi şi sprinteni, belşug şi gând curat! AUTOR MARIANA DOBRIN retur

  46. IUBESC Biserica e semn creştin Şi crucea tot creştină este, Simboluri pentr-un neam latin De la puterile celeste. Cunoaşterea, eternitatea, Purificarea, apa, timpul, Gândirea, moartea, pietatea Cu ele ou-şi umple chipul. Se desenează linii fine Orizontal sau vertical, Garoafe, spice şi albine Împodobesc un ou Pascal. Şervetul, iea, steaua mare, Ori brâul popii, grebla, plugul Şi calea rătăcită-apare, Lopata, şarpele şi rugul. Un ou încondeiat transmite Uimire, bucurii-mpăcare, Smerenie – sunt stări ivite Când vezi măiastra lui lucrare. La Paşti un ou se dăruieşte, E obicei înălţător, Culoarea roşie-aminteşte De jertfă şi Mântuitor. Iubesc picăturile ploilorneplouate încă, frunzele neînfrunzite ale pomilor din grădină, încă netreziţi la viaţă.Iubesc din suflet prietenii pe care-i voi întâlniîn zilele ce aşteaptă să mă trăiască.Iubesc nerostitele cuvinteîncărcate de iubire din nedeschisele guri şi nedezlegatele inimi încă.Iubesc muzica izvorâtă din armoniile nemaiauzitelor sunete îngereştia simfoniilor, încă nescrise.Iubesc... până la cer toţi copiii nenăscuţiai copiilor mei, încă nemiri.Am răbdare... nemărginită pentru că iubesc IUBIREA, cu toate bucuriile vieţii netrăite încă.Nu iubesc neiubirea, neîmpărtăşirea. AUTOR MARIANA DOBRIN retur

  47. Hipnotic O amuletă Le simt degringolada, trec hoardele de gânduriprin tigva-mi obosită, spre humă aplecatăşi sunt atât de singur, iar ele-s o armată,ce-nvârte o lopată, cu un miros de scânduri. E-o luptă fără arme, credeam cândva în bine,cu flamura legată de-un ciot de baionetă;captiv între cutume, sunt parte din machetă, legat de compromisuri şi ne-mpăcat cu mine. Citesc într-un oracol desprins din sibilineşi văd cum în oglindă se-ascunde adevărul,îi văd pe-Adam şi Eva cum îşi pasează mărul,iar şarpele hipnotic priveşte către mine. Într-un decor de ciocolatălumina serii vrea să fieextravagantă, sidefie,în mâna ta abandonată. O adiere delicatăîn lumea rece şi gregarăcu trenuri triste, fără gară;o simfonie re-nviată. Arpegii simple către ceruriplutesc în puf de păpădie,iar Andromeda vrea să-nvieargintul rece dintre geruri. Un gând rebel ca o cometăte poartă-n el pentru o clipă,cât o zvâcnire de aripă;îl prind uşor – e-o amuletă. AUTOR IOAN GELU CRISAN retur

  48. Sevraj Pepita Satanicul regizor îmi cerne nemiloaseimagini din arhivă, prin magazii uitate,frânturi de fotograme, atipic remontate pe-un vârf de baionetă ce-mi rugineşte-n oase. Îi simt tăişul rece, e ca o rădăcinăce măduva-mi străbate urcând prin nervi spre creier,acolo întâlneşte cântând pe trepte-un greier,a timpului lucrare pe dune de rugină. Un soare maroniu îmi arde din secunde,iar dealerul pragmatic cenuşa le împarte în doze, albe droguri, întunecată moarte;lumina aş aprinde-o - dar nu mai ştiu de unde. Sevrajul e un câine, iar carnea-n colţi mi-o rupe,durerea îmi pătrunde adânc în interstiţii,sunt ca o cârpă moale, de praf, fără ambiţii, prin faţă-mi defilează cu neputinţă trupe. Prin gândurile mele azi căruntevăd portul nostru, veşnic în derivă,lipsit de hotărârea decisivă,de-a sta în loc, ca valul să-l înfrunte. În mine iernile sunt tare crunte,un spărgător de gheaţă mă tot minteşi se ascunde-n marea de cuvinte,pilotul stă încremenit pe punte. Pe-un rid banal, puţin mai jos de frunte,îmi curge răzvrătit un strop de rouăşi taie-un gând ca un cuţit în două,de-acolo-apari ca o pepită-n munte. Pe visul meu firav, cât un grăunte,pluteşti la fel cum fac în Anzi condorii,eşti vie-ntruchipare a splendorii,spre Atlantida mea, eternă punte. retur

  49. Blegul samaritean Nu cred c-a fost a mea - e cool şi trendy,c-un zâmbet botoxat şi silicoane,cu fiţe ca în filme-americane,ca să o uit mai torn în mine-un brandy. Când am văzut-o terminase şcoaladar nu cu diplomă, mai mult forţată,nu spun de ce dar o făcuse lată,că nu-i ieşise bine socoteala. Şi din neant a apărut eroul,eram chiar eu deştept ca o maimuţă,cu masterat în muzica lui Guţă,şi doctorand în şmenul cu metroul. Ciordeam ca disperatul toată ziuaca să o duc pe diva mea în cluburidar ea avea un fix prins în şuruburi;s-ajungă-n lumea bună, iar eu… piua! Şi îngerul n-a fost o zi acasă,plecase că avea şedinţă-n ceruridar gaborii nu au umor şi-n gerurimi-au dat vreo şase luni altă mireasă. Acum m-am liniştit că ea e bine,mă duc să mai descarc vreo două tiruri,dacă mai ştiţi pe cineva cu birurisă-i spuneţi că eu ştiu să pun pe şine. "Sonata lunii" Ich liebe dich, mein Herr!”, şopteşte lunadar Ludwig nu aude, doar ghiceşte,Perseus fără număr risipeştepe cerul Andromedei, perle-ntruna. Se-aud cântând galactice pianepe corzi de raze prinse între stele,din infinit răzbat acorduri grele,sonatele maestrului - germane. O punte cu divinul se creează,materia în suflet se topeşte,e-un amalgam pe care-l întăreştesublimul ce-i palpabil şi vibrează. AUTOR IOAN GELU CRISAN retur

  50. Suflet de câine Suferință De când ne știm? De-o veșnicie. De prea multă vreme, ca să mai încerc să te schimb. Nu pot decât, să te iau de mână și să umblăm împreună, prin iadul tău. Mințindu-te, mințindu-mă, c-o să fie bine. Restul e tăcere, tăcerea aceea în care știi totul și n-a mai rămas nimic nespus. Sunt aici, unde te aștepți să fiu. E locul meu. Tăcerea lebedei ce știe că încă nu i-a venit vremea să cânte. AUTOR RELY TERNICERI retur

More Related