esente

1. LAUREAT CONCURS POEZIE IOAN LĂSTUN POEZIA AVATAR esente FEBRUARIE-2010- esente

2. LIDIA FABYOLA ION LUMINITA MIOARA GEORGETA NELY MALINA EMILIA IOANA VIOLETA LELIA PAUL VERONICA GEORGE VALERIA ION FLORY IRINA ION ION Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

3. UMBRA TRANDAFIRULUI În calea soarelui m-aş faceumbrelă , să nu simţi apusulcând trandafirul roşu taceca gura ce nu dă răspunsul.De cade cerul plumburiuca un sărut pe lac şi nuferi,te-mbrăţişez într-un târziudin care pleci să suferi.Ne zboară- n palme ofilirea-din trandafiri-acestei toamne.Pe plajă-s eu şi nemurirea...Singurătatea,dă-mi-o, Doamne:să fiu la triste ţărmuri , farulvăzut de tine la fereastrăşi-n zbor de păsări albe, harulde-a-nlănţui stânca sihastră !Cum stau gândindu-te în şoapte,mă văd plecată-n trandafiri .Mi-e somnul înspinat de noapteşi-mbrăţişat mi-e de iubiri. DORINŢĂUn astru-aş vrea să fiupe cerul tău stinghersă luminez în noapteşi-n dimineţi să piercu o durere mutăşi linişte-ancestralăsă nu-mi vezi suferinţacum cade triumfalădin frunzele zburatede vânt prin pomii goisă nu-mi auzi nici paşiicum vin plecând din ploisă-ţi simt înverşunareacu care m-ai negatcând ţi-am iubit tristeţeadin trupul de bărbatsi să nu-ntrebi de minevreun răsărit de soarecăci orice stea căzutădin cerul tău , îl doare... AUTOR-LIDIA BURDUJA retur

4. PIERDUŢI ÎN CĂUTAREA LUI CRONOS Din gând de vultur,semeţ îţi pleacă privireaspre biserici de tine ştiutecu limbi uitateîn clopotele mutede dor şi de hardin care taina umple izbăvirea.Iubiri divine, în suflet pictate,le oglindeşti în noişi-n aştrii ce răsarcând dimineţi îngânăecoul nopţilor, rar.În pletele-ţi albăstritede zbor înalt în ceruri sfintedorm îngerii pe rând ,luând amintesmereniei taledin gândşi din cuvintece o reverşi pe aripi frânteîn sufletele noastre goale. Ne cade visu-n rugăciunecu închinarea-n amândouăsuflete triste din genuneîn care e târziu şi plouă. AUTOR-LIDIA BURDUJA retur

5. HERGHELII PIERDUTE Sunt verde-n iarba muribundăîmpletită sălbatic în copitele cailorce mă inundăcu ninsorile păpădiilorînstelate,cu visul aromat de cimbrişor.Secunda mi-e veac.Mi-e veacul secundă.Sunt Matusalem şi nu mor.Aşteptând , armăsarul de abanosaude prin nechezat de coamă udă ,iapa albastră galopând fără leac.M-apleacă un gând în genunchi-uşor-s-ascult tresărirea de nară fremătândăa hergheliilor-de timp alergate-şi-mi pare că trece în zborpe-un veac de secundăcrudă,într-o ruşinoasă complicitatecu îngeri negri, chiar Cronosspre-a face linişte-n eternitate. în care plouă veaculcu clipe de-ndurareşoptind duioscanoane-n rugăciuni Secundei i-l aduci pe ierişi orei-binecuvântare...De căutărini-s ochii goi,Mărite Cronos !Ne-alergi ţinându-ne de mâini,pierduţi în tine şi-n iertări.Uitat de mult în rugăciunenu eşti nici azi - timpulnici mâine ... AUTOR-LIDIA BURDUJA retur

6. Cine oare , pleacă din noimult prea urât şi prea sărac,într-un galop cangrenoslăsându-ne desperecheateiepe năvalnice de dor,de armăsari şi mânjii lor-rod al păcatelor canonizateîn ruga din genunchi şi din frumosîn care neantul îmi scufundăcorăbiile toatecu pânze colorate?!Rămâne zarea c-un singur nordin care plâng ploişi ne-am rămas noiatât de goi... AUTOR-LIDIA BURDUJA retur

7. Eu simt fiorii unei primăveri demult apuseCe-ncearcă să dezgheţe fluturii ce-au fost,Cutremur feciorelnic şi iubiri de mult răpuseDe frigul din femeia iubită mult şi fără rost!Acum eu te doresc aşa cum ştii, numai pe tine,Sunt fericit că vrei şi tu ca să rămâi cu mine! DORINŢE VECHITu eşti o stea ce străluceşti pe cerul meuCu tine, primăvara s-ambogăţit cu-o floare,E un Eden ce l-am visat de mult mereuIar tu, un dar dumnezeiesc fără asemanare!Nu mai sunt trist căci cine mi te-a datA rupt blestemul lung de la-nceput de viaţă,Privesc la trupul tău de frumuseţe-nfăşurat,O Penelopă ce mi-ai apărut deodată-n faţă.Eu am vâslit pe valurile vieţii adesea răvăşitŞi trist am fost până să te găsesc pe tine,Dar iată soarele după un veac a răsăritCând am aflat că şi tu, m-ai aşteptat pe mine!Dă-mi mâna ta să o sărut şi să îţi mulţumesc,În ochii tăi iubirea fără de pereche să o scald,Te recunosc în tot ce-am căutat şi nu greşescSpunând, că te-am găsit pe-al vieţii mele vad. AUTOR-FLORENTINA CRACIUN-FABYOLA retur

8. Fulgerele se ţin lanţIar cioplitul e o tainăArmonia, doar o hainăfericită. Un bilanţPe o frescă din Bizanţ SCULPTORUL ORB Lupii verii nesătuiMişună că sunt destuiVârful crestelor abrupteDupă pradă să se-nfrupteÎntr-o ţară-a nimănuiVersurile dintr-o strofăUrcă scările în topDar şi-n fiecare stropTe pândeşte-o catastrofăOri din umbră un ciclopCu ciocanul şi cu daltaParcă-alergi dup-o statuieCare e şi parcă nu eÎn muzeul de la MaltaBine potrivită-n cuieDintr-un bloc amorf de piatrăL-am văzut pe sculptor orbÎn vârtejul unui sorbPe când câinii nopţii latrăCând se-apropie un corb AUTOR-ION UNTARU retur

9. Cu avânt, fără a-vântSăptămâna se gătăCă veni şi sâmbătăTrântind cuşma de pământCâte-aş vrea să fac, să-ncercVăd că-mi ia cu anasânaNu ştiu cine săptămânaŞi mă tot învârt în cerc;Prăbuşit într-un şezlongŞi cu minţile aiureaColindam de mic pădureaCerând viză de Hong KongAsta e butonieraLipsă alb un nastureDacă pui un plasture,Se închide filieraCă de luni şi până luniVinzi răgazul pe nimicuriÎntre tacuri şi-ntre ticuriRispind şi nu aduni CERCULDacă mergi noaptea spre luniGrijă să nu greşeşti drumulCă se risipeşte fumulDupă primii cinci a-luniRău e dacă mergi degeaba,Rău când nu ştii să te-mparţiŞi-o să te trezeşti că marţi,Din senin se-ncurcă treaba;Iar cu linii şi cu cercuriCare nu-ţi sunt de folosIroseşti mergând pe jos,Ceasurile pentru miercuriCe e bun, e bun dar noiN-am aflat nimic sub soareDintre cele noi şi careSă ne-ajungă până joi;Că suntem bătrâni sau tineriFără chiar nici un motivPlauzibil, emotivCalendarul strigă: vineri! AUTOR-ION UNTARU retur

10. MI-E DORMi-e dor de casa părinteascăŞi de căpiţele de fânDe mine, puiul de român,De tot ce poa' să-mi amintească,De-acea copilărie sfântăCând umblam cu pantalonii scurţi,De droaia de copii din alte curţiCu care mă luam la trântă;Prispa de lut a casei noastreLuminată-n nopţile cu lunăŞi astăzi nostalgiile-mi adunăDe pe întinderile sihastreÎmi cereau părinţii să-i ajutLegam joiana cu un lanţSă pască iarba de pe şanţAlături, cei mai mari, jucau barbutFugeam după amiaza să mă scaldAdeseori mă înţepam pe grundŞi prelungeam distracţia c-un rundŞi cât puteam să fur din timpul cald I AM LOOKING FOR A JOB Ceva de lucru pentru pâine La un şomer de bunăvoie Dar azi. Acuma! Fiindcă mâine, Nu va mai fi, poate, nevoieCeva de lucru cu dispensăNici mai târziu, nici pentru dupăPrecum un fel de recompensăCând n-ai în farfurie supă Că-i şi el tot un muritor Supus la fel de circumstanţă Mai melancolic dacă-l dor Atâtea zboruri într-o stanţăCă trece-aşa ca un stingherŞi neştiut în universDin efemer în efemerPrin ambientul lui advers Ceva de lucru pentru pâine La un şomer. Măcar un an Dar azi! Acuma! Şi nu mâine: Cât ne mai e contemporan! retur

11. Dar ne scula cu-o vorbă blândăTata: - Hai copii la treabăCă vine foamea şi ne-ntreabăBurta: cu ce-o umplem, că-i flămândă?Şi foamea asta ca un dinozaurO minţeam cu câte-o zeamă lungăMai mult cu mămăligă, să ne-ajungăDar visele erau de aur!M-aş întoarce azi să cer azilÎn propria-mi copilărieŞi nimenea să nu mă ştieCând intru sau când ies, tiptil Dereticam prin casă şi ogradăCu aerul de om adultDar dintre toate, cel mai multÎmi plăcea să ţopăi prin livadăBăteam mingea, încingeam o ţurcăAlergam cu zmeele de sfori,De-a v-aţi ascunselea... De câte ori,Nu dădeam părinţilor de furcă!Un cicirâde sau şotronul,Nevinovată joacă de-a părinţiCe au copii şi nu-s cuminţiŞi-şi încasează paraponul;Când ne prindea o burniţă târzieUmblam ca nişte paparudeLa furat de struguri sau de dudeNepăzită când găseam vreo vie;Cădea seara ca un chilipir:Frânţi, peste saltelele de paieNe cosea mama ce putea din straieC-am fi dormit aşa trei zile-n şir! retur

12. STEPELE NOPŢIIBate ploaia noaptea darabanaVânturile, caravane, şesulViselor difuze înţelesulDincolo de care doar capcana,vagi frânturi. Şi două lumi deschiseTotul e o goană de himereCe-ai să faci când vor veni a-ţi cereSlujitorii regelui, permise?Spală noaptea draperii de ploaieViaţa noastră plină de mizeriiSuflete, e greu, să nu te speriiToată lumea s-a umplut de zoaie . PASĂREA MĂIASTRĂ Luncă desfrunzităSingur călăuzăDoruri, care sităCerne şi recuzăFals mărgăritarulCu sclipiri vicleneNopţile, cântarulÎnclinând Selene?Vrăji ce mai adieUn parfum uşorDe melancolieRănind un cocorCrivăţ la fereastrăMor tăciunii-n vatrăPasărea măiastrăSe ciopleşte-n piatră AUTOR-ION UNTARU retur

13. ÎNTOARCEREA Cine eşti tu care-mi taiNopţile din vise?Îmi ştergi urmele. Şi-mi daidoar frânturi ce mi se,Mai perindă câte-un ciobCa printr-o oglindăToată viaţa-i un scrânciobAgăţat de-o grindăParcă mi-a luat cu totulNu ştiu cine, nu ştiu cumNevăzut un înger potulSi-s sărac acumM-aş întoarce dar nu ştiuCare e cărareaMi-am dus viaţa-ntr-un pustiuNumai cu spinareaAm căzut din altă lumeLegănat de undeŞi ce greu e să ştii cum e,Să nu poţi răspunde!Deschid ochii şi vă vădPal şi translucidNe pândeşte un prăpădVeşnic şi lucid ÎN GOLFUL MEUÎn golful meu vin goeleteCu fructe şi colonialeCu băuturi pentru bancheteÎn ambalaje lilialeHamali în straie de sudoareDin josul calei vin cu lăziÎn bronzul lor e-atâta soareDe parcă merg la-mpărţit prăziZbenguie-se pescăruşii. Înalt,Zborul lor un cod sau o parolă,Duc de la un chei la celălaltŢipete în ritm de barcarolăUn invalid dintr-o umilăŞi melancolică, uzatăArmonică, cerşeşte milăZâmbind de fiecare datăŞi noaptea cad imparţialeMărunte ploi, furtuni concreteCând vin din larguri goeleteCu fructe şi coloniale retur

14. Îmi plânge roşul buzelorpeste cuvinteşi dorul de tine mă prăvale rănită,în cea mai dureroasă linişte.Adorm sub paşi-ţi grei de cearăcu ochii pe dos...un vis...un alt ego se prelingepeste coastele arcuite ale nopţii.Te lasă, cu fulgerul iubirii,să-mi despici zorii.Nu-mi e îndeajuns o ploaie de vară,să te ating, să te ascult. EGOUL IUBIRIISub freamătul vântului ascult ploaia,iar ecoul vocii tale-mi fuge.Se pierde...Birjarul Drumuluimi-l desprinde de cerşi mi-l trage prin cercurile rătăcirii.Într-un petec de lume,sub timpanele mele îşi are popasul,dar văd cum îl pierd ca un colapsîn miezul depărtării.Şi iar străbat tunete,fulgere şi ploi.Mă agăţ de limbace-mi dezleagă sunetul iubiriişi “te iubescu-l” tăumi te pictează în inimă, în minte.Văd culorile ce-adulmecănisipul speranţei,când tunetele-mi readuc până în cenuşă,ecoul vocii tale. AUTOR-LUMINIŢA SCOTNOTIS retur

15. prelungind meditaţiidin viaţa ireală,cu atitudini gravede prisosinţă-n van.Şi cu acest statutde tragică-nzestrare,savanţi lăuntrici poate,te vor descoperi.De laşi şi tu ca minetot albul consistentsă curgă în convulsii...atunci,... te voi iubi.Şi la epuizare,să tremuri ca un câineşi să-ţi găseşti sters gândul...de mine să nu ştii. CONVULSII M-ai prins ca-ntr-o minunesă-mi bei din sunet truda.Mi te-ai întins pe ranăsă-mi arzi în focuri albul.M-ai adâncit pe urmede neştiute căişi mi-ai muşcat în sângecu forţă, an de an.Văzut-ai suferinţaşi rugul ai zdrobit,pentru a fi şi azilegenda ce se minte.Grozav ai fost cu tineşi în cuvinte galben,cu aripi fără vârf,încărunţit valoric,condus de spaţii largi...Demonic Bebelus!În taina nopţii lacrimi,stăteau să nu mai cadă,căci desluşeai ecourişi crezuri colective... AUTOR-LUMINIŢA SCOTNOTIS retur

16. UN SINGUR DRUM Plâng şi-mi sorb zeii din ochi,fluturi grămadă şi greieri în cete,căci desfacând mistere-deochi,îmi descriu în gând un cer de sonete.Prin mine totul trece şi totu-i un joc,pe toate le trec prin sita vieţii!Întuneric şi rece, lumină şi foc,petrece-le-voi dar, cu umbrele morţii.Şi vânturi şi ape... toate mă ţincurgând prin mine tremurând la vale.Prin mii culori trec şi revin,mi-e viaţă şi moarte pe-aceaşi cărare. DE MOARTE BUNĂ Pe tâmple port o lungă luptă 'n versuri, rime... spuse-n noi. Când viaţa e atât de scurtă mi-s ochii trişti, străini de goi!Şi dacă prin cuţit voi trececu trupul frânt, dezmoştenit,o iarnă, nu-mi va fi prea rece,că toate-n mine s-au răcit. Am să mă-nchid în Raiul cărtii, să mi se-aseze verbu-n plete. Să nu mă pierd de drumul sorţii, sintagme dulci să mă îmbete. AUTOR-LUMINIŢA SCOTNOTIS retur

17. ULTIMA ÎNCĂTUŞARECu simbria depănată,nu-s venită din icoane,nu sunt zid... piatră în piatră,nici un univers sub rame.Mă-nconjoară rotofeie,cea din urmă întâmplare.Alb pălit cu ochi de soare...ultima încătuşare.Valuri prinse-n dor de ducă:Dimineţi, fântâni în hău,crez în hoarda pirostieişi din stele sfint ecou.Vin din sfera derivată,alinare, mătrăgună.Ciob mărunt mă ceartă unii,la cetate-s doar o urmă. ULTIMUL VISDemult, copilul nimănui fiind,rătăceam respiraţia cuvintelor ,în zei tăcuţi, cu priviri întunecate.Gândeam aproape închinatăaşteptând călătorii clandestinec-o metaforă izvorâtă din semne.În şoaptă căutam, numărând stele,şi-apăsat mai călcam peste Ducipal.Îngerul copilăriei mele ridica Dunărea în braţevrăjind suspinul apelor.Ciorile-şi rispeau nucile în scorbura secretelorîn schimbul viermilor din scoarţă.Fugăream aripi de norîn privirea copilului din mine.Acum, fericirea o caut prin trestiica un greiere beteag de drum,şi cânt neatingerea eirăstignind vise pe steaua unui îngercăzut rob disperării. AUTOR-LUMINIŢA SCOTNOTIS retur

18. În zbucium de gănduri, sărutare de rouă,veşnic aproape îţi stau să te urcipe culmile-albastre, de poţi să-mi aduci,tandreţea divină în suflet când plouă.Sunt ceea ce tu, nu poţi să cuprinzi:dorinţă, iubire, speranţă,...mister,iluzia vieţii...sărut efemer,Orice pot să-ti fiu, dacă mă prinzi. SUNT A nopţii regină, sunt vraja-selină,plămada pustie fără dorinţi.Iubire nu caut, tu singur te minţi,zâmbesc a durere şi-a clipă nebună.Faptura de lacrimi cu-amarul în gât,te-nvăluie-n neguri de reci sărutări.În freamăt de dor, un zbor fără zări,azi mă doreşti, dar spune-mi şi cât...Nisip şi cenuşă-mi fulgeră-n urmă,nu-s demon, nici înger de negru pototp.Sunt viermele care în inimă-ţi scurmă,şi gol ai s-apuci alt drum în galop.Te farmec în timp, te-mbăt cu iluzii...Făptură de sânge, crâmpei de lumină!Te macină jocul, singurătate divină,vrei să mă prinzi în unghiuri confuzii?!Vestală pustie, prin rugi de amurg,cutremur păcatul, nu mă mai ard.Te prind în nesomn, te chinui smarald,pe strunele tale durerea-mi s-o curg. AUTOR: LUMINITA SCOTNOTIS retur

19. Îmi bea din adevăr lumina,să mă petrec cu tine-n Rai,şi-apoi ne vom vărsa ţărâna,într-un suspin prelung de nai. BASMUL EFEMERDin clipa despărţirii-n hău,în gânduri ard să mă ascund.Să ning albastru-n părul tău,cu aştri ochii să-mi inund.Purtat de valuri Karmă vagă,sa-ţi dau un biet sărut de ger,blestemul care ne mai leagăsă-ncap în basmul efemer.Să te conduc din zarva lumii,sub pleoapa rece, un mister.Să-ţi caute-n palme nebunii,nevinovat, sfârşit stingher.Din rostul vieţii, preacurată,în febra gleznelor îmi cazi.Cu pretul insomniei...toată,prin cercuri albe-mi vii şi azi.Eu sunt pustiu, tu îmi eşti oază...în frâu spre trecerea slăvită,pe strunele ce mai vibrează,prin constelaţia vrăjită. AUTOR-LUMINIŢA SCOTNOTIS retur

20. PRIMA IUBIRE mi-e dor de vara caldă fără umbrăcu ierburi ca secundele pe ceasprin care ascundeam miros de ambrăşi urma moale-a fiecărui paspurtam în ochi scânteie de luminăaripi de fluturi se zbăteau în noiningea din cer cu flori de lună plinătot universul se-mpărţea la doiîmprăştiam cu râsetele noastrecoroana princiarei păpădiipe aşternut îngust de flori albastrespuneai despre iubire tot ce ştiin-am mai putea iubi ca prima oarăoricât ne-am mai striga acum pe numeşi cât de cald a fost în acea varădoar romaniţa ştie şi nu spune TĂCEREA DIN PARCîn parcul pustiu nu mai sunt trandafiristatuile tac cu privirea în goldoar vântul se laudă că-n risipiricuvintelor-şoapte le este solsalcâmii întind crengi uscate spre cerle scârţâie-n suflet o rugă tăcutăpe scoarţa bătrână crap inimi de gerînsemne fierbinţi dintr-o vară trecutăsurâd unui gând şi-aud ca prin ceaţăcum geme aleea trezită sub paşicu scândura roasă o bancă îngheaţăcerşind în tăcere căldură să-i laşipământul răsuflă spre cer năduşitel tace, eu tac, toate-s reci şi-i târziuo pasăre încearcă cu glas răguşits-alunge tăcerea din parcul pustiu AUTOR- MIOARA retur

21. SPOVEDANIEam păcătuitmi-am făcut ziua ananul l-am îmbătrânittot atât cât mi-am orbit ochiiumbrele,umbrele nu mi le-am recunoscutnici măcar în clipa cândlumina se chinuia să-mi ajungă sufletul din urmănu...nici măcar atunci... O MIE DE ANI uneori uităm de noiuităm unde ne-am lăsatşi nu vom găsi loculniciodată.însă nu e totul pierdut..există speranţasigur,peste o mie de aniun biet olarva pune sufletul luiîn oasele noastrele va uda cu apaşi atunci ne vom fi iarpeste doar o mie de ani AUTOR- MIOARA retur

22. DOR DE TINE ne-am rătăcit sub cerul unei steleiubirea ei şi-a nins-o peste noierai albastrul nemuririi melecând sufletul mi se-neca în ploimii de cuvinte se năşteau mai plineşi multe puncte fade prindeau rodcredeam că asfinţitul nu mai vineiar umbrele sunt prinse în năvoddin norii mei eu iţi ningeam doar ţiesărutul meu prin păr ţi-l fulguiammi-era cât un bănuţ de păpădietot sufletul în care te-ascundeamsă-mi spui dacă zăpada mea te-a stins,încă mai pot îngheţul să-l alegdar ştiu că-mi eşti, deşi te crezi învinsşi fără mine nu poţi fi întreg IARNAun anotimpîţi ninge iar pe tâmpleargintul viu din vara-îndepartată.te temi de iarnă?las-o să se-ntâmplefii orb de alb cum n-ai mai fost vreodatănu-i altcevadecât un mers pe sârmă,deasupra unei magice oglinzide te opreştica să priveşti în urmă,în ramuri desfrunzite-ai să te prinziiubeşte-ţi iarna,mângâie-i ninsoareafură-i din geruri albele-i zăpezidoar frigul eialungă-nstrăinareaşi-aprinde-n cer lumina-n care crezi AUTOR:MIOARA retur

23. AMURG RUGINIUpăşind spre veşnicia din zăpezi,printre creneluri,pătrunde toamna furibund…mirosind a ruginiu,amurgul se prăvăleşte fantomaticpeste lumeşi-n glasul nopţii, ţipă culoarea durerii;stele cu sclipiri de jadîşi înfig colţuri în inimi de copaci,păsările nopţii smulg cărnuri lăuntriceşi-n lacrimi desculţe, privirea lunii arde…infuzând ruginiu prin artere,apuse bucurii deschid palma,rostogolind note plumburii...peste ape amărui, ca o punte,ecou de şaradăşi-n vaiet cu miros de piatră, sunete false...un saxofon plânge pierdut... TOAMNA VOINŢEI Văduvite de culoarea şi savoarea de-altădată,Trec secunde plictisite prin hlamida îmbrumată,Pas greoi le adânceşte-n arămiile cadrane,Măsurând exil simţirii prin imunde uragane.Stă voinţa, stă pe gânduri, străjuind umbrita-mi frunteŞi sfioasă mă îndreaptă către foile cărunte;Reclădind un timp în care totul este plăsmuire,Mai încerc în brumă-a scrie vagi poeme de iubire.Simt cum spiritul luminii se întinde peste ape,Botezând negre secunde, de durere să le scape;E şi luna-n suferinţă, vârcolacii o devoră,Stele se-odihnesc în mare, liniştea adoarme-n proră.Numai valul fără tihnă, pălmuind a mării faţă,Sparge liniştea din stele, dar surâsu-i alb îngheaţă;A sfârşit făr’ a pricepe că-mi rănise talpa vrerii,Osu-i ascuţit în scoică şi-n epavele tăcerii. retur

24. CU LUNA STAU LA CINĂPe-arcada înnoptării, în tainicele castre,Zvâcneşte libertatea, şi-n trecerea-i barbarăAleargă herghelia în preerii albastre;Vin cai să se înfrupte din pajiştea stelară.Foşneşte libertatea în temeri infirmate,În colb de stele-i ceasul descătuşat în goană;Cad hamuri de lumină prin coamele-nspumate;Vin cai să se boteze în lumi fără prihană.Ţâşnesc lumini plăpânde din nările-aburinde,Coloane spiralate topite-n depărtare,Şi-n crupele-argintate sudoarea se aprinde;Vin cai să se adape din jgheaburi selenare.Într-un târziu festin, cu luna stau la cină,Albastrul tihnei sorb, din stele muşc lumină. DAR TE IUBESC, BĂTRÂNE TIMP!O, timp bătrân, m-ai vrut mereu tăcută, tristă,Mi-ai dat dureri cât omul nu poate să ducă,Lacrimi desculţe mi-au zdrobit copilăriaŞi-au preschimbat adolescenţa în nălucă.Din fragedă pruncie tu mi-ai luat dreptulDe-a mai rosti cuvântul mamă… apoi tată,Cu aripă de gheaţă ai atins suflareaCelor doi fraţi… iar clipa-mi pare azi trucată.Din faşă mi-ai frânt zborul, iubirea mi-ai ucis!O, timp nemilostiv, ce peşteră adâncăAi conturat în primăvara unui sufletŞi trupul meu de crin l-ai dăltuit în stâncă!Mă tot lovesc de nopţile ce zac în mineCând vântul suflă pânza tăcerilor pustii.Dar timp cărunt, auzi tu pasul cum sfârşeşteStrivind sub tălpi rănite, simţirile târzii?Fii bun te rog, mai lasă-mi doar o clipă-n careSă simt că aş putea iubi, să fiu iubită AUTOR:GEORGETA MUSCĂ OANĂ retur

25. NU MÂ ÎNTORC DIN DRUM!Privirea ta m-ascunde în verdele din ploiCând mă aduni din pleoape grele de visare.Şi pe tulpina clipei pornim dansul în doi:Eu zbuciumul din val, tu, liniştea din soare.Nu pot să te iubesc mai mult decât o clipă,Atât îmi spune cerul că-mi este hărăzit.Şi-mi pare-aşa puţin... el spune că-i risipă…Cum poate răsăritul să fie asfinţit?Peste zăpezi eterne am tot zburat, şi-acum,Când rănile ce dor se-nchid în flori de cală,Când lacrima se stinge, nu mă întorc din drum!Văd trubaduri ce-mbracă straiele de gală,Văd îngerii clădind altare de lumină,Se iscă ploi de stele ce mă înfioară...Contur dau mângâierii când răsar din tinăMagnolii ce deschid fântâna selenară...Îmbracă-mă-n privirea cu irizări din ploiŞi-atinge-mă, cum nimeni vreodat’ n-a mai făcut!Trage cortina peste lume şi-apoi... apoi,Răneşte-mă în taină, cu cel mai cald sărut! AUTOR:GEORGETA MUSCĂ OANĂ retur

26. HOINARI De ce în lume ne-nţeles e cel care iubeşte?De ce în lume fără rost, doar visul hoinăreşte?M-am întrebat de mii de ori fără să ştiu răspunsul,Dar am ştiut că într-o zi, eu voi sorbi apusul. Şi sângeriu îmi va fi iar doar sufletul şi jale...Voi aduna cristale-n ploi şi de pe-obraz visele tale.Şi le voi prinde în cununa cea sfântă de argint,Şi voi zbura spre zări albastre ca vulturul rotit... Voi lua un vis, apoi un altul, le voi lipi de stele,Le voi ascunde-apoi în gând, ca fiind ale mele.Şi nu-mi mai pasă ce vom fi, vom fi poate înaltul,Ni se va pierde urma, apoi, ne va purta pe aripi...vântul... CHEMAREA MEAM-am îmbrăcat în clipa ce mi-anghitit amarulŞi am simţit căldura iubirii ce se-aratăMă arde-a ta chemare, lumina e că farulŞi-aşteaptă ca vaporul să ancoreze-odată.În suflet totu-i liber, prin vaste colidoareAleargă doar iubirea ce frâul şi l-a scos,Nu mai contează clipa, totul e rupt din soareŞi totul e splendoare şi totu-i luminos...Te-aştept în prag iubite, cu blânda-mi fremătare,Cu braţe larg deschise cu doruri din adânc,Lăsat-am tot în urmă şi plouă cu ninsoare Şi în a ta fiinţă eu vreau să mă arunc... AUTOR- CATRINESCU NELI retur

27. SUFLETE RATACITEÎn lumea asta, sufletul perecheE hămesit de ploaie şi de vânt,E-n dezacord, ca şi o strună veche,Sau fără rost, ca şi un nerostit cuvânt.Mereu se-ntreaba cum de-i lumea mare,Cum de cărările-s ascunse doar în gând,Cum de minunea, farmec nu mai areŞi cazi în haos din senin, mergând...De ce lumina a-nceput să fieDoar o cărare sub un cer de noriIar lacrimile-ţi de pe-obraz mă-mbie,Să ţi le sorb, să le transform în flori?Poate doar tu eşti sufletul perecheŞi-ncerc durerea-n suflet s-o înving,Te-ating pe lacrimi şi-acum stau de veghe,Ajută-mă te rog, să nu mă sting... AUTOR- CATRINESCU NELI retur

28. BazarÎntr-o dugheană prăfuităUitată într-un colţ de timpStă pe un scaun ghemuităIubirea mea de-un anotimp Pe rafturi stau răsfrânte vise, Sunt rupte filele de cărţi, Trecute-n grabă şi ucise Sau amânate pe alte daţiPe jos stau aruncate lacrimiAtenţie pe unde calci!Să nu te murdăreşti de patimiDe calci pe ele cu bocanci. În două colţuri greieri cântă Război purtând pe lira mea Şi încă inima-mi încântă Cu versuri dragi de catifeaMai dau încă doi bani pe viseŞi mă întorc grăbit din drumLe şterg de praf că sunt promiseSă-aştearnă inimii parfum. DESCÂNTEC DE SÂNZIENEFă noapte şi împodobeşte-mă cu steleSă-mi ardă tâmplele adânc de doruri greleŞi-n frunte pune-mi un rubin de lună plinăSă-mi fie soră,mamă,veşnică luminăPe umeri pune-mi greu, doar amfore cu viseDeschide-mi poarta larg a lumilor promiseÎn zi de Sânziene, fă-mi farmece de dorŞi pârguie-mi iubirea,fii dulcele-mi izvor!Pe buze adânceşte-mi o mare de coraliŞi lasă-mi versul tânăr să veşnicească-n aniO Doină fă-mă peste un anotimp al vieţiiŞi mă voi stinge numai în roua dimineţii. Autor:Romiţa Malina Constantin retur

29. TE CAUT....de mână tu mă prinde...pe-naltul cer de stelemai desenează-mi un apus,din cioburi de cuvântce le-am pierdut cândva;demult; prin vânt...ghenunchii mei juliţide griul gând amar,ajută-mă de vreisă-i oblojesc ...să reapun în palma taîn vise tandre...şi să zburămpe malul argintiual unui nor....pe care sufletu-mia plâns pustiude-atâtea ori... JUDECATA Un condei, un gândNegăsindu-și rând...Situații și-ntâmplăriInceste din păreri.Netimp pentru iubire;Cărări zidind trăire.Efectul lui "de mâine"Regrete și micime...Redat la întâmplareEternul piere-n zare,Galactice simțiriRevin în amintiri.E tot pierdut? e cerul mut?Tăcerea-și cere azi tribut... AUTOR- EMILIA DAMIAN retur

30. GALERIA MEA CU POEME MUTE Din tot ce am, nimic nu-mi aparţine, doar viaţa! Am adus, atâta iubire, în ea încât devenită pictoriţă, am pictat în fiecare zi, câte un poem mut dar atât de viu! Aici, în vârful degetelor, se află totul şi mâinile îmi pun truda în oglindă. Viaţa mea, o galerie cu tablouri vii, poeme mute de atâta culoare şi bucurie! SĂ-ŢI RĂMÂI CREDINCIOS ŢIE ÎNSUŢIAdio, spun, copilului din mineşi-mi dezbrac inimade un cojoc, în plină iarnă!Şi, nici nu ştiu, dacă e binesau dacă focul, adormit în eava rezista în iarna grea.Dar, el nu vrea, să-şi ia, adioşi mă petrec, în umbra luiprin veri şi ierni, drum amărui.Îl simt, de-a stângacu-n surâs, de bun străjer ce devotat,prin graniţi multe m-a purtat.Copile drag, cu ochii marişi inima, cât lumea toată:ţi-am dat o viaţă adevărată!Şi, fiindcă ai rămas cu mineţi-am împlinit, sublimul visce îl purtai în suflet scris. AUTOR-IOANA VOICILĂ DOBRE retur

31. DIMINEAŢA UNUI VIS Azi, îţi vin cu flori, în braţe,Trandafiri albi din grădină,Să-ţi împodobesc cu ei,Casa-n zori şi-a a ta inimă.Mă strecor, pe negândite,Paşi de dans mă ispitesc.Învârtindu-mă, iubite,Eu, la pieptu-ţi mă trezesc!Şi, cu braţele întinse,Universul mi-l cuprinziIar din flori îmi faci coroanăPrintre sărutări fierbinţi.Sunt prinţesă şi sunt zână,În oglinda ta din piept.Şi mi-s vesela stăpânăA iubirii ce-o aştept.Perna mi-e din flori făcută,Patul din mireasma lor.Printre ele, jucăuşăIar îmi bucur al meu dor! DOUĂ INIMI GEMENEPianul, trist în sală şedea şi o iubire mereu aştepta.Degete lungi, îşi imagina, că ar lunecape clapa sa...Şi-atunci pianul cânta: vino, fetiţo,să mă mângâi,Vreau dorul tău sub căpătâi! Sub mânata, să simt că zbor,În noi acorduri, să tresar uşor, să-mifii bucurie şi-amor!Sufletu-aşează-ţi, lângă al meu, săsimt cum rezonează, mereu!Vino, să-mi scrii o poezie şi notedulci îţi dau, o mie,Inima ta, călăuză să-mi fie, viaţă încântec şi poezie! AUTOR-IOANA VOICILĂ DOBRE retur

32. INIMĂ DE DIAMANT Inimă de diamant, apărută din neantplină eşti de strălucire,inimă, îmi eşti iubire!Inimă de diamant, rană dulce din neant,plină eşti de bunătate,inimă, îmi eşti dreptate!Inimă de diamant, în arome de Levantfie-ți cântecele line,revărsate peste mine!Nu sunt inimă de piatră,te iubesc ca niciodatăinimă de diamant, apărută din neant! PRIMĂVARĂ LĂCRĂMIOARĂEu nu ţi-am fost decât o primăvară,Parfum de dor şi dragoste şi rouăCe te-au înobilat întâia oarăC-un nume nou şi cu o haină nouă.Eu nu ţi-am fost decât o primăvarăPrin zecile de primăveri tăcuteŞi am rămas o tristă lăcrămioarăÎntr-o grădină-a florilor pierdute.Eu nu ţi-am fost decât o primăvară,O lacrimă sub raza vieţii taleCe-a aşezat-o sufletul, comoară,În trupul blând al dalbelor petale. AUTOR:IOANA VOICILĂ DOBRE retur

33. IUBIRI SEZONIEREBărbatul cu suflet de macAdună-n seminţele-i opiulIubirii, când buzele-i tacŞi numai jăratec 'i-e ochiul.Păcatul, în el, a născutVârtejul ce-aduce furtunăIar patima roşu-a crescutCa fulgerul vara, când tună.Să-i fii pe potrivă-i aduniSeninul rămas după noriŞi-i dărui în muguri cununiCu gustul aprinselor flori.Târziu când amarul te furăRămâne pelinul buimac;Hrăneşte iubirea cu urăBărbatul cu suflet de mac. SOMN În orele în care dorm vise dulci cocoriiCutreier iar cu gândul sihastre depărtăriPrin care ochii nopţii lucesc în iluzoriiContururi de o clipă, deşarte aşteptări.Şi număr în risipa din sfeşnice aprinseAtâtea scânteieri lângă paharul plinCu zâmbetul licorii pe buzele învinseDe gustul dezmierdării şi teama din pelin.Alături, focul sacru mai arde în tăcereaOglinzilor furate în anotimpuri reciCând doar păcatul vrerii coboară în durereaNeanturilor scurse în posturi lungi şi seci.Pe loc pustiu de spinii durerilor trecutePrintre fantasme albe cu mantii de răcoriPluteşte amintirea cu aripi desfăcuteÎn orele în care adorm visând cocori. AUTOR- VIOLETA ANDREI retur

34. DE SEZON CÂND TRECI Pleoapele grele, închise pe seară, Tresar, când bolta luceferi răsfiră În pletele nopţii, grăbite să ceară Mireasmă de floare, cântec de liră. Vântul coboară molateca boare Pe frunza ce-n tremurul ei înfioară Glasul strunei, vibrând până moare Patima strânsă-n arcuş de vioară. . La capătul ploii stau curcubeie. Somnul culorii, gata-i să nşele Ochii treziţi, amăgiri, iar să beie Din cupa iubiriri, întinsă de iele. Aşteaptă, de-o vreme, fila curată, Răbdarea se pierde în dorul de scris- Presar în cerneala, uşor volburată, Cenuşă fierbinte de suflet proscris. În ritmul cuvintelor caut şi-n gând Îmbrac în iluzie clipa când treci; Visarea mă fură, speranţe legând, Şi-n teamă îmi număr silabele reci În dulce amăgire, rămânem prizonierii Speranţelor că, mâine,eterna primăvară Va fi pe locul unde vâslesc gondolierii Către-un liman în care iubirile mai ară Pământul care poartă în el făgăduinţa Fecundelor seminţe, spre răsărit plângând; Pe ramurile ninse, uitându-şi neputinţa, Dorinţele prind muguri sub adieri de gând . Şi tremură amurguri, de teama nopţii rece, Descarcerează vise, pe la apus de soare, Pe când, nepăsătoare, clepsidra timpu-şi trece Prin îngustimea clipei care, ferice, moare. AUTOR- VIOLETA ANDREI retur

35. TĂCERIM-aş întoarce pe-o verbinăsă te-adun într-o culoareşi să mă lipesc - retinăde amurgul tău ce doare.Aş umbla pe vârfuri searalângă tâmpla lunii pline,să te-nec în călimarasufletului plin de tine.Şi-aş lua un fir de rouă,sărutări cu el odată,să-mi adormi în gând,când plouă,iar iubirea-i ferecată. Tot misterul l-aş culegedin păduri tăceri foşnindluceafărul sa dezlegedurerea-ne mângâind. TÂRZIU În orele în care au adormit cocoriimă duce gândul iar către albastre zărişi nu mai ştiu s-ascund sub fruntea rece norii,chemarea prea târzie s-o-mbrac în dezmierdări.Răstălmăcesc cuvinte ce-n mine pribegesc.Mă-ncearc-un dor de-nalt şi de tăcut apus;în trup mi se închină doar macii care-mi crescaripi uitate-n sânge gândindu-te mult sus.Cutreier prin silabe cu vântul care treceprin pletele de noapte să îmi culeagă visul.O tristă amăgire prin carne mai petrececă tu eşti doar păcatul ce îmi sărut-abisul.Prea plină mi-este toamna de amintiri furate;se veştejesc în glastre de umbră amăgiri.S-aprind în mine candeli cu scânteieri uitatepe când tu mă îmbraci în bolnave uimiri. AUTOR- LELIA MOSSORA retur

36. ORGĂ TÂRZIE Cărări de abis în iarnă frământşi duc cu mine cântări de apus.Mă dor amintiri şi dorul înfrântşi visul ce-am fost...şi visul ce nu-s.Caut pe frunze mereu dezmierdareape care voiam să ţi-o dau numai ţie.Nu ştiu de-s culoarea ce-ţi bântuie mareasau orga ce cântă mereu prea târzie.În degete port amiezi de iubireşi cântecul tău ce m-a rupt din trecut.Pe steaua pustie m-aplec cu uimiresă-ţi trec printre gânduri - uitatul tău lutdin care să faci femeia dorităcu chipul de fee şi zâmbet de lună,să-mbraci trupul meu ca pe o iubită,să simţi cum pe zări silabele sună.De ce somnul meu nu-l vindeci de ierişi mă porţi lângă tâmplă, de ce, ca o rană?Prin sânge îmi bântuie veşted tăcERIşi timpul îl beau cu vechea ta cană. VISÎn poartă îmi bat desfrunziri de abisşi lunec spre-nalt cu-aripa de nor;gândesc că doar tu îmi eşti paradisîn ore pierdute pe clape-n sobor.Te-adun în visări de şoapte şi dorsă-mi cânţi în apus dureri învechite,să-mi schimbi al vieţii tomnatic decorcu şoaptele tale în nuferi topite.Aş vrea să aud cum tremură-n noaptesilabe mirate, în sus lunecând.Ridica-mă-n cerul cu stele prea coapteşi fă-mă să uit c-am fost numai vânt !Mereu mă cutreieră glasul divince-l porţi ca pe-un har umbrind amăgireac-ai putea să-mi ghiceşti existenţa în vinc-ai putea să îmi fii de mâine... iubirea. AUTOR- LELIA MOSSORA retur

37. BEZNAÎn adâncurile cele nepătrunseAle întunericului necunoştinţei,Nestatorniciile prind glas:De unde vin ? Ce sunt ?Încotro mă-ndrept ?Care e scopul ?Retorii au înnebunit însprePântecele mistuind, în duhoare şi gunoi,Zădărnicii zădărnicite.Într-u chip şi raţiuneToţi ne naştem din femeie,Toţi ne ducem în pământ.Toţi condamnaţi, parcă,Păşim spre hăul,În marele necunoscut. EŞECÎn sobru marşPăşesc prin timp,Îmbătrânind şovăiala sub mine;Miasmele priveliştilor vechi,Ce-mi înspăimântau, oarecând moşii,Acum mă-ntâmpină pe mine;Glasuri ma cheamă,Şoapte mă-mbieŞi eu nu ştiu încotro.Mai rosteşte-mi numele,Că nu-l ţin minte,Trecere neadormită.Vă blestem pe voi,Cu nădejdile de la-nceput,Urlete învinuitoare.De acum, taceţi, cu toţii !Vreau să mă-ntind,Musai să mă odihnesc. AUTOR-PAUL NEGRUŢ retur

38. CASTELE DE NISIP Apele, valuriPulsând,Arată lumiNoi.Aduc nisipMărunt, măruntDinAdânc.Copii jucându-seÎn el, zidesc,Absorbiţi,Castele.Castele de nisip,Plăsmuiri curateAleNevinovaţilor.Poveşti minunate,Cu sfârşit ceNici nuContează.Joacă de copii,Fortăreaţă-ntărităCu porţileÎnchise! FUNERALIA Ziua aceea când,Soarele, ca niciodată,Îmbucura făptura.Glăsuiri uşoare, păsări,Împodobeau văzduhul,Iar vântul, şoptea versuri.Ziua aceea cândStăteam laolaltăŞi faţa ta, plăcut,Se odihnea peste a mea,Mângâindu-miExistenţa.Ziua aceea când,La suflu-ţi viu,Trupescul era netrupesc,Iar eu uitam, ce este,Foamea, somnul,Grijile, durerea.Ziua aceea cândFiinţa-mi era alintată,S-a sfârşit cu tine plecând.Inima-mi, ce nu mai bate,S-a dus cu tineÎn mormânt. retur

39. SATIRICA Iar porumbelul aurit, venit din înălţimeVirtutea, reîntronarea minţii,Cu speranţe aruncă mlădiţe:Odorul cel mult dorit, Înţelepciunea,Lumină ce desluşeşte umbrele,Podoaba cea mai scumpă-n suflet;Fior curat, tăria care ţine suflul,Curajul, în primejdii şi furtună,Cunună voievodală pe creştet de viteaz;Limpezime gândurilor, CumpătareaGonirea patimilor pierzătoare,Pază bună a cetaţiiŞi slobozirea cea mre, Dreptatea,Lege legilor, singură lege,Temelie neamurilor de sub timp.Marea bătălie la răscruce,În a fiinţei cumpănă , cu făgăduinţe!Dar unii cad, iar alţii se ridică. "Je veux etre meître de moi, a tout sens. La sagesse a ses exces et n'a pas moines besoin de moderation que la folie.“ MONTAIGNE Freamăt de lume mă trezeşteÎn cumplitul mormânt al cărniiFăgăduinţă spre putrejune.Cursul firii îmi poartă ţeapăn trupul,Întâmpinat cu Nebunia înfăţişândă,În ţipete fără de sens, politica societăţii.Privelişti ce-nteţesc grozava negurăLaşitatea, ce îndeamnă în şoapte,Că trebuie să mă ascund,La şuierul asurzitor,Veşnica foame, Lăcomia,Cruzime devorândă pe cel slab,Iar chipul cel fals, şarpele rece,Masca cea grea, Minciuna,Este cuib acestora.Iată Viciul! Câine turbat ce muşcă,Cel greu de îndepărtat,Stăpânitorul crud al cadavrelor. AUTOR-PAUL NEGRUŢ retur

40. ROMANŢA SĂRUTULUINavigator de-aş fiPe buzele-ti corăbiiAş strânge pescărusiiLa corbi să smulgă ochii.Aş subjuga pământul,Prin mări aş răscoliSă fur din nou sărutulDin buze sângerii.De voi să smulg furtunaŞi nu găsesc cuvinteŢi-aş aşeza pe frunteSărutul cald, cuminte.De-mi aminteşti cu seteŞi teama ce-am furatSunt generos cu buza,Dau înzecit ce-am luat.Nu te sărut în fugăÎn semn de bun rămas,Adulmec de pe buzeMiresmele din glas.De-ai spune că doreştiFântâna sa mă ştiiNu-mi otrăvi sărutul,Izvor de vrei să-mi fii. PRIBEAGU Din lunga pribegieMă-ntorc acum acasă;Străin mă vede pragulŞi ochiul de fereastră.Merindele-s sfârşite,Ulciorul ars de sete,Cu mine am în grijăDoar tainice regrete.Mă rătacesc adeseaPrin greu ecou de şoaptăÎn aşteptarea mută,Nu se deschide-o poarta.Nu-s nepoftitul careFlămând şi oropsitÎşi plânge jalnic soartaTrăind doar din cerşit.Aşa umil cum suntVoiesc doar adăpostSă-mi odihnesc speranţaApoi să-mi văd de rost. AUTOR: VERONICA SERBAN retur

41. Subumbra frunzei tale palmă,Mă las greu despletităSă mă descânte iarăşi toamnaCu vocea-i ruginită!Cât îmi doresc să gust din plinAroma din castane!Dar oare, nu mi-s prea bătran?Mai pot sări, şotroane? CASTANI, CASTANEPleznesc aricii copţi de ciudăŞi-mi ţopăie în calePe strada înfrunzită, udă,În tumbe curg cărare.Din voi aş vrea să-mi fac abacPe fir de iarbă crudă,În pumnul cuib vă ţin şiragCăldura să-mi ajungă.Cioplesc în coajă chipuri noiŞi suflu fir de viaţă,Nu-mi vine să v-arunc-napoiÎn zloata ce îngheaţă.Dar anul ăsta m-ai surprins,De doua ori în floare!?!E semn divin, aşa mi-am zis,Sub stele căzătoare. AUTOR;VERONICA SERBAN retur

42. Ce spui? Doar atât ne-a rămas?Doar un ceas?Dansează iubito, dansează,Căci timpul, hain, ne presează!Deja, steaua ta,Stă gata să cadăUite şi steaua meaSe uită să vadăUnde-om cădea:Este-o livadă...Ţine-mă strâns, cât mai strâns!Ce faci? N-avem vreme de plâns!Mi-aş dori un surâs...Ai grijă de frunze!Ţine-mă strâns...Aproape de buze... DANSEAZĂ CU MINE, IUBITO! Dansează cu mine, iubito!Între cer şi pământSuspendaţi pe o steaSă dansăm până cândVor cădea pe rândUna câte una...Steaua mea,Steaua ta.Dansează cu mine, iubito!Între cer şi pământNoi suntem într-un gândÎn noaptea stelară plângândAuzim ploaie de stelePeste lume curgândIn lacrimi de perle.Dansează cu mine, iubito,Ca şi cum acesta ar fiUltimul nostru dansSau ultima noastră ziCe ameţitor balans... AUTOR:GEORGE BULAI retur

43. MAI BINE NU TE CUNOŞTEAM Mai bine nu te cunoşteamCă ignoranţa nu te-omoară.De-atâta frumuseţe nu ştiamMi-ai pus pe umeri grea povară.Aveam păstrată-n ochiul stângDoar pentru mama - când s-o duceO lacrimă cu ea să plâng,Dar mi-ai furat-o, dureros şi dulce...Acuma, hai, să încheiem un târg:Învaţă-mă, Lelie, să plâng …Să plângem chiar şi amândoiDe nu... vreau lacrima-napoi!Haide, vrei să facem acest târgSă mă înveţi, te rog, să plâng?Atât de dureros şi dulce,Dar azi, că mâine... mă voi duce! AUTOR: GEORGE BULAI retur

44. POEM SINGULAR De astăzi voi fi numai al tău iubito,Pe celelte femei lasă-le să mă plângă,Trupul meu va deveni o carafă din careDoar tu îmi vei sorbi iubirea până la ultima picătură. Nu-mi pasă de prieteni, las gândurile despre ei pierduteDoar ţie am să-ţi fac un copac de gânduriCu inima mea bătând în fiecare frunză.Iubirea mea pentru tine e nesfârşită Cum nesfârşite au fost si focurileCe le-am aprins în sufletul altor femeiCare credeau că sunt viu, eu omul de ceară...Viaţa e doar o colivie în care ademenim păsăriSă le îngrădim zborul , să ne ciugulească din palmăSă priveasca înaltul doar prin ochii noştrii.Nu-ţi fie teamă iubito, au mai fost atâtea altele înaintea taCum nici tu nu vei fi cea din urmă...Am învăţat să declam adevărul despre iubireAlegând cuvintele, învelindu-le în poleieli colorate Sunt doar un sfetnic care n-a propovăduit niciodată un păcatCi l-a trăit pe de-a-ntregul. AUTOR: VALERIA TAMAS retur

45. îmi cânţiun cântec de dragosteca un greier timidşi eu te ascult ca o toamnăcare şi-a pierdut veşmintele...mă rog pentru ziua de mâinea iertării totalecând din mine cenuşanu va mai fi în staresă-mi mărturisească păcatele...dacă mă vei iubimă voi topiprecum zapezileîn trupul tăumă vei găsi mereuînflorităfloare primăvăratecă POEME INCHISE IN TRUP Am ridicat mânasă binecuvântezaceastă primăvarăfrumoasa ca o femeieînaintea primei împărtăşaniicând îşi mărturiseşte păcatelegemând...Peste mine arboriivor creşte albaştrivor fi un cer coborâtsă fie mai aproapede o stea care moare...clipele ruginitese adună în orologiuse aşeaza pe catafalc şi moratunci limbile se oprescşi ceasul pentru o clipă tace...întinşi pe albul zăpeziidouă trupuriarzând de o iubireincapabilă să ţină contde anotimpuri... AUTOR: VALERIA TAMAS retur

46. CAII DIN ARMATĂÎmi aduc aminte de acea poveste,Spusă de bunicul, care nu mai este...Când făcea armata, nu ştiu la ce armă,Se-ngrijea de caii din acea cazarmă,Blânzi cu toţi şi harnici, buni pentru povară,Robotind întruna, din zori până-n seară,Se-ntorceau în grajduri, răvăşiţi la coame,Istoviţi de muncă şi lihniţi de foame,Iar bunelul, noaptea, cu înfrigurare,Încerca să-i pună, iarăşi, pe picioare,Ca, de dimineaţă, trupa sa nomadăSă se simtă-n stare s-o ia de la coadă.Dar, din cele spuse, tot spre îngrijireMai avea, se pare, doi cai „ cu scutire”,Care în războiul ce se terminase,Înhămaţi la tunuri, au cărat cât şase,Şi acum aceştia – exemplare rare! –Toată ziulica, leneveau la soareCu mâncare-aleasă şi diverse bunuri,Aşteptând războaie să mai tragă tunuri... MORALA:Chiar şi unii oameni, de o vreme-ncoace,După ce „trag tunuri”, huzuresc în pace! RONDELUL MĂRŢIŞORULUIDe când i-a dat un mărţişor,Se-aprinse "marele amor"Şi, după patru discoteci,Iubire şi-au jurat pe veci.La nunta lor, să tot petreci:Mâncare-aleasă, vin din beci...De când i-a dat un mărţişor,Se-aprinse "marele amor".Trecut-au anii-n viaţa lor,Unii mai greu, alţii - uşor,Dar fără ca să-i mai diseci,Trecut-au ani vreo douăzeci..De când i-a dat un mărţişor! AUTOR: IOAN TODERAŞCU retur

47. APROAPE DE SUBLIMAm fost atât de-aproape de sublim,dar n-am ştiut ce-ar trebui să ştim,ne-am înălţat pe nori şi printre aştri,şi-am revenit aici, ca doi sihaştri.Treceam prin stropi de ploaie fără teamăşi dincolo de nori ne-am avântat,credeam că suferinţa se destramă,credeam într-o iubire fără de păcat.Ce rost mai au cuvintele la noi,când totul ţine de “esenţa firii”,când am lăsat în urmă griji, nevoi,şi-n inimi i-am făcut sălaş iubirii?Ştim bine cât de trecătoare-s toateşi cât de greu este acel drum în doi,pe Bunul Dumnezeu îl rog dacă se poate,să nu-şi întoarcă faţa de la noi. ADÂNCIT ÎN GÂNDURI Ai să cerni cum cerene zarea,stropi de aur peste câmpuri,ai să taci, cum tace lutul,greu şi adâncit în gânduri.Ai să plângi, cum plânge ploaia,stropi, răcoare peste suflet,ai să ceri din nou văpaia,cu adânci mustrări de cuget.Ai să dormi, cum doarme noaptea,şi-ai s-asculţi a nopţii şoapte,ai să suferi în tăcere,implorând un vis, o noapte.Ai să chemi pe aceea care,nu se-ntoarce niciodată,ai să gemi, cum geme vântul,şi-ai să vrei, ce nu se poate. AUTOR:FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU retur

48. NU SUNT MEŞTER FAUR Nu-mi fac din versuri,brăţară de aur,nu sunt meşter faur.Sunt un menestrel,cu doruri şi vise,cu gânduri nescrise,cu speranţe ucise.O pasăre phenix,ce-şi va lua zborul,într-o bună zi,tot fără a ştirostul ei de-a fi. PLÂNGE CERULÎşi plânge cerul tristeţea,în ploaia măruntă de sus,că nu mai vedem frumuseţea,ce ne-a pregătit-o Iisus.Ne pierdem cărarea îngustă,nici ce-i mântuirea nu ştim,pe-alături nu pe calea justă,ne place adesea să fim.Tristeţe şi zbucium în urmă,cât nu cuprinde un suflet de om,c-am fost trecătorii prin viaţă,fără să ştim s-o trăim.Ne chiamă departe un clopot,ne facem că nu-l auzim,doar cerul mai plânge cu ropot,de ploaie târzie, pe pământul arid. AUTOR: FLORA MARGARIT STANESCU retur

49. DULCEAŢA CIREŞILOR AMARE...Unele lacrimi zidescfundaţia unui viitor zâmbet .Gânduri îngheţate plutescumbre se nasc din nimic,cresc, dispar, pier.În oceanul amintirilormantie de stele.În vocea ei simţi lacrima durerii,ce-i zgârie inima la fiecare pas.Cuvinte, clipe, amintirise deşiră in neant,simple proiecţii peste umbreleunei cândvaîntâlniri-regăsiri-iubiri.În urmă pluteşte in ceaţă visul,între mugur şi floare,lumină şi zâmbet,frânturi de viori,cuvinte, silabearoma dulceţii cireşelor amare... CHEMÂND O PĂPĂDIE... Chemând o păpădiese reintoarceîn mii de scânteila chemarea vântului...Se spunecă în vis trăimcontinuarea unei vieţi neperisabile.Se spune,doar se spune,încă nu putem ştii,căci revenind aici,prin tainica uşă,ni se şterg amintirile.Ne ramân frânturi-scântei,care se stingla lumina zilei,lăsându-ne cu amintiri-viziuni,cu neinţelese doruri,cu intrebări fără răspuns... AUTOR- IRINA LUCIA MIHALCA retur

50. Oare prin vis ne continuăm viatadin oglinda timpului necuprinssau e doaro pseudo-poartă deschisă,lăsată muritorilorspre iluzia nemuririi ... ? AUTOR- IRINA LUCIA MIHALCA retur