esente

1. cea mai votata poezie , SATRA esente februarie 2009 - esente

2. ZIMBESTE IUBITO Zâmbeşte iubito şi-aprinde, sclipirea din ochii de visZâmbeşte şi-ascunde tristeţea, uitată de vremi în abisMăruntelor griji ce apasă, aruncă cu şarm la gunoi,Zâmbeşte icoanei că drumul, spre neant, îl străbatem în doi.Zâmbeşte furtunii în treacăt, ce riduri pe frunte ne sapăGândind ca în viaţă sunt simple, vârtejuri în cana de apă.Ridică privirea spre-naltul şi trece prin nori spre seninZâmbeşte naivelor arcuri, ce-aruncă săgeţi cu venin.Refrenul din cântecul sorţii, iubeşte iubito cu focZâmbeşte speranţei de-o clipă şi clipa opreşte în loc.Arginţi furişaţi pe la tâmple, vor râde şi cere tributOglinzii cu cioburi de viaţă şi viaţă cu timpul pierdut.Zâmbeşte iubito şi-aprinde, sclipirea din ochii de visZâmbeşte şi-ascunde tristeţea, uitată de vremi în abis.Măruntelor griji ce apasă, le-aruncă cu şarm la gunoiZâmbeşte icoanei că drumul, spre neant îl străbatem în doi. PRIETENI VIRTUALI Când greul te apasă iar uneori doboară,Sau când amarul vieţii revarsă de prea plin,Toţi îngerii din ceruri pe unde se coboarăDin neant sau de aiurea ,ai tăi prieteni vin. Când umbrele tristeţii te-nvăluie,te strânge,Când soarele dispare sau a căzut o stea,Tot ei vor fi alături de tine şi vor plângeSau vorbe de speranţă vor spune şi avea. Când drumul se înfundă şi nu-s indicatoare,Sau obosit de viaţă, de singur vrei s-abdici.Pe cenuşiu şi negru vor desena culoareCu sfaturi te îndeamnă să lupţi, să te ridici. De-aceia voi prieteni sunteţi cu toţii rudeCă vă iubiţi semenii, că vreţi să ajutaţiCă daţi un sens iubirii şi vieţii astea crudeVă mulţumesc din suflet că sunteţi, existaţi. Autor Stancu Nicolae

3. SATRA Obosit de-alergătură, după deal bătrânul astruColorează-n roşiatec, cerul pân’acum albastru.Palidă şi somnoroasă-n lac, îşi spală obrazul lunaIar din neant apar pe boltă, stele una câte una.Cu aripa protectoare, noaptea acoperă pământulDoarme tot ce e suflare, doar puţin adie vântul.Fermecat de vraja nopţii, Ionuţ, fiu de-mpăratHoinăreşte prin pădurea, ce-nconjoară al său palat.Luna îi îndreaptă paşi, spre poiana cu narciseLoc de tihnă şi de taină, unde făureşte vise.Deseori îl prinde zorii, aţipind pe muşchiul verdeSau din florile pădurii, împletind cununi şi jerbe.Ochii îi scânteiază-n beznă, ca tăciuni aprinşi în vatrăCând în poieniţă vede, instalat acum o şatră.Ceartă, ţipete şi larma, pângăresc tăcerea nopţiiCâini legaţi de coviltire scheaună cerându-şi porţii. Caii, pasc în iarba grasă şi pe foc cazanu-i plinIar ţiganii beau din ploscă, rubiniul vin pelin.Fetele-mpletesc arginţii, în cosiţe şi în salbePe vreo mâna de fâneaţă, stau bătrâni cu plete dalbe. Mame legănându-şi prunci, picotesc de-a zilei trudăCu picioarele desculţe, zdrenţăroşi copii zburdă.La un semn întreaga şatră, lângă foc se-adună roată,Tamburinele bat ritmul, iar din cort apare-o fată.Vântul şi-a uitat menirea, luna a oprit în locSă privească pe Amanda, cum dansează lângă foc.Fiica codrului şi-a nopţii şi a şatrelor reginăDescreţeşte frunţi umbrite, zâmbitoare şi senină.Zeci de tineri o adoră, prinsă-n dansul avântatIonuţ, ascuns prin preajmă, o priveşte fermecat.Zorile destramă vraja, norii negrii se adunăVântu-şi trâmbiţă prezenţa, prevestindu-se furtună.Străjuiţi de-oşteni călare, şatra pleacă la palat,Răspunzând poruncii date, de temutul împărat. Cu privirile speriate, palizi şi cu faţa suptăSe dau unii după alţii, ascunzându-şi haina ruptă.Doamnele în rochii scumpe şi podoabe fără preţÎi priveşte cu mirare şi-ntorc capul cu dispreţ.V-am chemat s-o daţi pe Amanda pentru a fiului plăcereSă v-o scoatem la lumină, oferindu-i rang şi-avere.

4. Iar voi, părăsiţi ţinutul far’a-ntoarce înapoiSă trăiţi cum vă e neamul, în mocirlă şi noroi.- Din străbuni avem menirea, de a fi în pribegieNe-am născut sub cerul liber, fără patrie şi glie.Alungaţi din ţară-n ţară flămânzind şi în nevoiSuntem pleava spulberată şi-a popoarelor gunoi.Aţi propus să-mi lepăd neamul, oferindu-mi rang şi-avereSă î-mi murdăresc virtutea, pentru-a fiului plăcere?.Cinstea, nu e de vânzare, chiar dacă ţigani suntemPeste şatră sunt regină, nu femeie în harem.Peste dealuri noaptea ţese, pânză deasă de-ntunericStelele-şi desfac corola şi-o cometă-n zbor himeric,Vrajă şi dorinţi împarte ,strălucirea sa prin ani.Prin păduri în miez de noapte, trece-o şatră de ţigani. NU AM CREZUT Nu am crezut, că în apusul vieţii, Uitatele dorinţe, mai freamătă prin minte, Ca poţi spăla trecutul, în roua dimineţii Şi-n strune te alinţi sau pui cuvinte. Nu am crezut că dorul, are taine Şi poţi fi un vulcan în clocot sau o stâncă, Ştiam doar, că-mbrăcasem grele haine Şi dispăruse din vocabular cuvântul, încă. Nu am crezut, dar oare cine crede, Că poţi zbura, cu aripile frânte, Visăm ca orbii,care cred că vede Şi ne-amăgim, în jocuri de cuvinte. Autor Stancu Nicolae

5. Primirea-i zgomotoasă, cu pupături o sută,Ce-i încălzi elanul şi îl făcu cocoş.Uitase de durere, uitase şi de gută,Se avântă ca tigrul, uitase că e moş. Îşi trase brăcinarii, privind spre soare-apune,Ce-i aminti de vremuri când rezolva vreo trei,Acum îi mai rămase, în drum spre altă lume,Să-şi îngrijească guta, să plimbe nepoţei. POVESTE TRAGI-COMICA S-au întâlnit pe-un site la internet,Ea, o frumoasă doamnă, cam trecută,El un bătrân, figură de ascet,Bolnav de neputinţă şi de-o rebelă gută. Au conversat vreo două luni pe mess,S-au cunoscut dar, fără a cunoaşte,Şi-au hotărât că fructu-i de cules,Să se-ntâlnească în a doua zi, de Paşte.În aşteptarea orei, ce-aproape stă să vină,Ea îşi ornează masa, cu bunătăţi angro,El, scoase din dulapul cu multă naftalină,Cravata de mătase şi-un vechi costum maro.Trecu apoi în grabă, să cumpere buchetul,Cu largi semnificaţii, dar şi un fals inel,Ce-i dezechilibrase şi îi răni bugetul,Ţinut cu străşnicie, să se-ngrijească el. Autor Stancu Nicolae

6. INTERIOR Bizar se cern ninsorile prin noi Când tâmplele pulsează argintiu Arbori celeşti, ce-s văduviţi de foi Ne viscolesc tăcerile, târziu... Senine oglizi se prind a se deschide Pe dinlauntruri reflectând doar poze De când pustiuri nu zăceau aride Iar mişcătoarele nispuri erau roze ntorşi în anotimpul fără treacăt Spre un tărâm pe care nu a nins Mai despuiem un vis ţinut sub lacăt Şi rezistăm aici, în necuprins. Autor Violeta Andrei TRIFOI CU PATRU FOI Ţi-aş dărui, de n-ar fi o-ntâmplarenorocul căutat de amândoi,o inimă, în patru exemplare,legată verde-n fruza de trifoi .Aş răsădi-o-n palmă,ca pe-o floarede-ar fi cu lacrimi s-o ud, mai apoişi-atent-aş fi, ca la numărătoare,să fie, întotdeauna, patru foi.Nu pot să ştiu dacă, rătăcitoare,dusă de vânt, îşi va mai şti sorocul,dar am visat, ca orice muritoare,eu să îţi fiu şi tu să-mi fii, norocul!

7. Cu aripă de geruriÎmi va lua de mână...O lume către ceruri ,Cealaltă, în ţărână ... CUBISM În două lumi, deodată,E-o singură fiinţă !Exist, ca o turnantă,Mânată de-o sentinţă!Când vise prind contur,În lumea din launtruSunt zâmbet imaturAcolo, unde intru!Port, tânăr încă, zborulDe dincolo de pleoapeŞi nu sunt dirijorulPrivirilor mioape ...Cu toate acestea, însăOglinda îmi aratăUn timp cu faţă plânsă,De clipă amânată...Cernit, un înger tristVa despărţi în douăUn paradox cubistTrimis în lume, nouă. Autor Violeta Andrei IMPOSIBILA IUBIRE Gheţarul mai rezistă între stânciÎn timp ce floarea se deschide toatăMirată că, în văile adânci,Lumina e, dar soare, câte-odată...Privind, cu ochii candizi, a visareLa măreţia rece a celui singurTăcerea lui, nepusă-întrebareÎi pare-a fi tărâmul cel mai sigur.Căci de s-ar întâmpla, ca-ntr-o minuneTopit, de dragul ei, să vină-n valeÎmbrăţişarea lor, ca în genuneLe-ar sfărâma iubirea-fără-cale. Sunt două lumi, o şansă efemerăŞi doar iubirea e netrecătoareDar se întâmplă, ca într-o himerăSă afli că din dragoste se moare.

8. DOAR VISUL....!!! Poţi prinde în palmă zefirul ?Din stele şirag poţi să-ţi faci ?Să zbori fără aripi spre cerulAzur ?...sau să dormi printre maci ?Sunt vis ce alină durereŞi gând care vindecă dor...Alături de tine-n tăcere,Sunt sufletului, ambasador...Nu poţi mângâia virtualulCum nu poţi clădi pe nisip...Doar bănui ce este astralulDeşi-ţi spui că nu e nimic... Sunt căi care merg, paraleleSunt ochi ce cu dor se privesc...Si gânduri plutind către steleŞi buze, ce taine şoptesc...Doar visul e liber să zboareFantaste iubiri împletind,Creând alternări uimitoarePe albele pagini, scriind..... Autor Gabriel Matrana DE VREME Ne-am dezobişnuit de...continuitate,De reguli stricte, sau de-un curs firesc...Până şi vremea, cu-ambiguitateŞi-a retranscris scenariul său livresc...Visăm la iarna plină de troieneLa geruri tari, care omoară viruşi,La vânturi reci, cu şuier în refrene...Am vrea normalul iar sa fie...totuşi !Şi vremea se răzbună pe-astă lumeCare-a uitat de mult s-o preţuiască...Ce-a fost şi cum a fost, stă în albume...Dovad-a unei ordini, cred, firească !Poţi spune, chiar corect, că e aiureaŞi vremea e cuprinsă de-anarhie !Dar, resemnaţi, semnăm capitularea :S-a adaptat şi ea-n.....Democraţie !

9. IUBITI N-ar trebui să fie DragobeteNici Valentine's, să se fi inventat...Iubirii nu-i poţi pune eticheteCând eşti îndrăgostit, cu-adevărat !Şi-i greu să îi fixezi o zi anumeÎn care să descoperi că iubeşti !Iubiri trecute, stau în foi de-albumePe care, cu fior, le răsfoieşti !E viaţa însă veşnic în mişcareCu ani ce trec, devii mai înţeleptŞi vrei mereu, să dăruieşti o floareIubirilor, ce se agită-n piept !E vina firii noastre-abstractizanteDe a găsi iubirea-n orice gând ?Sau toate sunt trăiri accelerateDe suflet, de iubiri mereu flămând ?Orice ar fi, iubirea-i frumuseţeŞi o ghiceşti pe chipul orişicuiTrăieşte-aceste clipe, cu blândeţeSau tumultos, căci lumea e a lui ! Dispare-atunci atracţia terestră...Pluteşti, păşind cu capul printre nori,Ne-ncapatoare pare bolt-albastrăAi aripi şi spre nori te-nalţi şi zbori...Eşti gat-a dărui petec de LunăPe-ocean de stele, dragostea s-o porţiIubiri-n păr să-i pui de flori cununăIar tot ce simţi, s-aşterni în mii de cărţi !Iubiţi...indiferent...la orice vârstă !Căci sentimentu-i fără frontiereDoar ea să mai rămână anarhistăÎn lumea noastră, plină de durere... Autor Gabriel Matrana

10. VA CER!... Când iarna încă-şi scutură cojoculŞi vântul se zburleşte-a promoroacă,Încerc cu gândul să-mi forţez noroculVisând la Prima-Vară, care mă provoacă !Se-apropie de noi, ne dă târcoaleDar încă nu-ndrazneste a intraÎn suflete, culcuş să-şi ia, agale,Când totu-i pregătit, doar pentru EA !S-aştepte oare semn suprem de fulgerCe-alarmă să stârnească printre nori ?Urmat de vocea tunetului-îngerCerând de la pământ un pod de flori ?Dacă aceasta este-a ei dorinţă,Deşi nu am puterea unui zeu,Va cer : îngemănaţi a vostra fiinţăSpre-a dărui, ei, Primei, CURCUBEU ! A CUVINTELOR ESENTE Mi s-a părut că sunt şi oameniCare descoperă-n cuvinteŞi forţa de a sparge cremeniDar şi dulceaţa să alinte !Descoperit-am, cu plăcereCă un cuvânt inseamn-o floareDar uneori şi cu durereCă-i norul ce ascunde-un soare...Încerc prin armonii de vorbeSă fac speranţe din tăcereSă nasc polemicile-acerbeSă-nvat, prin alţii, cu plăcere...Aş vrea să cred că armoniaE spiritul ce ne-nsotesteŞi toţi creat-am coloniaDin Vorbe...care ne uneşte !Că sunt Esenţe sau VibraţiiNăscute-s toate din ..CuvinteCe-n noi îşi află aliaţiiCând le-aşezăm în vers, cu...minte ! Autor Gabriel Matrana

11. Autor Nicolae Nicoara Horia RETORICA Mă-ntreabă unii, Poezia ce-i?Mă-ntreabă de aici şi de departe,Dacă ai fost să fii alesul eiCredinţă să îi juri până la moarte!E poezia Duh adevărat,Ferice, dar, de cel spre care vine,Învaţă să te porţi cu ea curatŞi să-i vorbeşti aşa cum se cuvine.Ea este mirul scump şi tu eşti vasul,În lumea asta să miroşi frumos,De i-a fost dat tăcerii tale glasulCuvântului să-i fie de folos!El să-ţi rămână pururea temei,Lumina lui nicicând să nu te vândă-Mă-ntreabă unii, Poezia, ce-i?Dacă mă-ntreabă ea să le răspundă! CINTEC DE TATA..LACRIMA DE MAMA Motto:„Străină străinătate, Rai cu porţile-ncuiate...”Copiii mei lucrează prin străini,Îşi vând acolo tinereţea multă,Aici în ţară, nimeni nu-i ascultă,Aici, în ţara celor mai puţini...Nu le mai pot cu mintea mea cuprindeTristeţea lor trecută-n CalendarŞi-mbătrânesc tăcut, ca un părinteŞi bătrâneţea mea e în zadar...Cum pot să fiu de timpul meu fălos,S-a spulberat şi visul lor de ieri,Au şcoli şi dacă au, cu ce folosLicenţele acestea de şomeri?!...............................................Copiii mei lucrează prin străiniCu braţele, dar sufletul e-acasă,C-aici, în Ţară vremea nu îi lasă,Aici în Ţara celor mai puţini...

12. RUGACIUNEA MAMEI Aud prin somn înlăcrimând cuvinte,Cuvintele acestea ce mă dor,Şopteşte Maica mea cu glas fierbinte-„Copchilul meu, să nu mă laşi să mor!”Mă uit în ochii ei- în Rugăciune!Neputinciosul, ce-aş putea să-i fac?Tu mai amână sfânta ei minune,Fă-i Doamne Dumnezeule pe plac!Ea e bătrână şi bolnavă, ştiuCă anii ei sunt număraţi de-acuma,Pentrucă este mi-a fost dat să fiu,Să-mi ard aici în Poezie huma...Cât voi purta icoana ei sub tâmpleAcestui Adevăr o să mă-nchinŞi dac’o fi plecarea să se-ntâmple,Tu ocroteşte-i sufletul. Amin. ATUNCI CIND SCRIU E ca şi cum mă rog, atunci când scriu,Dau pălăria verbului deoparte,Aşa am învăţat de când mă ştiu,De mă-nfruptam la cină din bucateÎmi punea mama pâinea rumenităDin Sărbătoare, coaptă în cuptorŞi mi-a rămas sub Cer descoperităFruntea mea în văzul tuturor...Şi-acum, când mâna Gândului mă scrie,Mă-nvăluie aducerea aminteŞi respectul ei dintru pruncie,Pentru merindea pusă înainte... Autor Nicolae Nicoara Horia

13. OCHILOR MEI Ochilor mei,Ce le-a fost datSă vadă,Acel peisajDe-o seamă cu vecia!Trei gemeneSuroriTrecând pe stradă-Muzica,Pictura,Poezia…VeneauÎn faţa meaDe nu-ştiu-undeŞi toateŢintă mă priveauÎn ochi…Doamne,Nici n-aveamUnde m-ascunde!CeFrumuseţe!Să nu le deochi?... DE CE?... De ce-mi vorbeşti, iubito, despre-amurg,Trăieşte-ţi clipa, nu ştii să te bucuri?Soarele e încă sus pe crug,Tu- floare peste mine să te scuturi...De ce-mi vorbeşti, iubito, despre iadŞi despre pomul veşnic interzis,Când în privirea ta e-atâta jad,De ce să laşi cuvântul meu ne-zis?Planeta de pe care-ţi scriu acumDin marginile ei, e tot mai rece,De ce te uiţi în urma ta pe drum-Sfârşitul lumii unde-l vom petrece?!Ziua aceea, fără de lumină,Nici tu, nici eu, nici Fiul Său n-o ştie...Apocalipsa, când va fi să vină,Să te găsească-aici în Poezie! Autor Nicolae Nicoara Horia

14. PRIMAVARA Azi mă strecor în primăvarăsă-i mângâi pletele de flori,să-i fur lumina ancestralăascunsă tainic în culori.O rază mă îmbrăţişează blând,trăiesc în clipa re-nvieriiun sentiment curat; şi-un gândsprinţar sărută cerul primăverii.Atrasă de zvâcnirea unui dorpierdut în căptuşeala iernii,aud strigând departe un cocorşi simt zefirul cald al primăverii.Mă răzvrătesc la frigul dintr-un norce-alungă şoaptele iubiriiivită-n ghiocei şi în izvor,în sufletul neprihănit al firii.Şi toate le cuprind în ochi,în inimă şi în cuvânt,le-arunc apoi în mii de stropipe oameni, pe cărări şi-n vânt. UNDE E TIMPUL?... Timpul ne mângâie unduios şi viclean. Clipe se scurg zi de zi, an de an....Unde mi-e viaţa?Unde sunt eu?M-am rătăcitprin secunde mereu... Trece agale universul prin mine... zadarnic m-agăţ de un pumn de suspine...uitare, chemare...mă spulber în vânt,zburdă ciuliniiîn suflet şi-n gând... lacrimi se sparg de un vis găurit, hohote-n larg mă străpung.......şi-am murit...într-un sunetciudat, dezgolit!Unde e timpul?Abia s-a trezit! Autor Mariana Rogoz Stratulat

15. NOAPTE VIOLETA Flori de zâmbetdăruindDin a soarelui paletă,Ochii-n lacrimimi-i surprind,Aplecaţi spre-o violetă.Mi-ai trimis-ope-o clipireŞi descopărşi în pleteDintr-un farmecde iubire,Un noian de violete.Ba, mai multîntreaga fire,Violetă azi îmi pare.Cum mă ştii,dintotdeuna;Eu iubescastă culoare.Şi-ntr-o noaptevioletă,Imbracată-n violetAm să-ţi vin în vis,cochetă;Tiptil, tandru şi discret. ESENTE Esenţe” e chemarea spre mister,ne-atrag cu blânda, frumuseţea lordin negru, singuraticul ungherîn care ne-am ascuns străvechiul dor.Păşim sfioşi cu temere în gândsă nu rănim floarea de nufăr.Iubire îi jurăm, legândde ea un vis pitit în vechiul cufăr.Ne-apropiem cu sufletu-nfloritde zborul înălţării în „Esenţe”.E tot ce-n viaţă ne-am dorit:să strângem timpu-n chintesenţe. Autor Dobre Ioana Autor Mariana Rogoz Stratulat

16. Autor Dobre Ioana IMBRATISAREA NOPTII DE MATASE Noaptea albăde mătasedacă ne-ar învălui;Ochii aş lăsa,să-ţi soarbătoată vraja inimii,buzele-aş punepecete,frunţii tale ne-ndoios;Aş lăsa,să mă îmbeteroua ei,miraculos!Mâinilemi te-ar cuprinde înîntr-o lungă-mbrăţişareşi în noapteaş aprindecel mai scumpdintre altare!Flacără-fiinţă viem-aş prelinge-n focul eişi-as descrie-o vâlvătaiecu-ale inimii scântei! MUGURI NOI Am bătut la poartasufletului tăuîntr-o dimineaţăde mătase albastră;aveai floarea roşiea iubiriiprinsă la reverulzâmbetului caldşi plin de mireasmă.Am cerut apădin izvorul grădinii taleîntr-o amiazăcu arşiţă cumplită,aveam gura însetată de dor,măinile tremurândeşi ochii strălucinda speranţă...Am vestit primăvaraîmprăştiind ceaţagrădinii-comoară;legănând amândoi,mugurii florilor doldorade viaţăîntr-o îmbrăţişarede îngericu aripile eterne

17. IMPRESII… Impresii aievea-am închisÎn ziduri de piatră,Pământu-I căzut în abisŞi clipa mea zace pe vatră.Păreri efemere s-au spus,Cuvântu-I străbunul diform,Timpul demult a apusÎn carul cu vicii enorm.Dorinţa coboară şi eaAbruptele trepte din zid,În mine trufaşă zăcea,Acum e neantul în vid.Dorinţa-i păreri şi impresii,Săpând adânc în minciună,E umbra ce-mi vinde concesiiŞi soarta ce-şi spune nebună. POVESTE Poveşti fine cu mulţi oratoriAu loc în minţi de fecioare,Scene cu laşi scamatori,Ce-şi caută aleasa onoare.Pagini jucate aleneDe-actori smeriţi doar de vers,Prinţese în rochii cu treneCe-n minţile noastre s-au şters. Iubiri în palme aflate,Chiar noi am scris în poveste,Dar vorbele noastre-s uitateCăci voi uneltiţi fără veste. Viclean trădătorul a plânsFrumoasa mea născocire,Pedeapsa din ură a strânsÎn clipa ce-a fost zămislire. Autor Simona Adriana Francu

18. IUBITE… Autor Simona Adriana Francu Iubite,mi-e fiinţa un glas,Ascuns şi timid prin cuvinte,Aştept să te-apropii un pasŞi merg către tine cuminte.Mi-e sufletul plin de răbdareŞi ziua-i ajunsă în miez,Mi-e trupul uşor şi îmi pareÎn liniştea ta ,că vibrez.Sub ram de stejar ,dimineaţa,Hrăneşti al tău suflet găsind,Un gând să-mi trimiţi,şi dulceaţaBătrânului prieten grăind.Când soarele-i sus pe colină,O rază mă strigă şi ies,Văd timpul aproape să vinăŞi-un vers de tăcere îi ţes.Căldura-mi topeşte necazulŞi sufletu-mi plin se răsfrânge,Te simt cum îmi mângâi obrazul,Cu şoapta mă-ndemni a nu plânge. În umbra ce-mi lasă stejarul,O frunză te simte păşind,Lumina şi-ar trece hotarulDar stă să te vadă venind.Şi vii într-un suflet iubite,Tu ştii că sub ram te aştept,Iar frunzele verzi stau smeriteŞi luna mă strânge la piept. ASCULT Prin durerile mele ascultUn suflet străin ce mă cheamăO fi doar un vis de demultOri timpul sau ceasul din ramă…E visul agale prin foiŞi timpul meu vechi, rătăcitE ceasul ce bate în noiŞi toate doar gând amăgit.Suspină în grotă-i durereaAud doar frânturi de cuvântO lacrimă-şi plânge cădereaŞi-o clipă se pierde prin vânt.

19. Cel ce eşti tu, eu nu mai sunt,Naiv ai fost şi om mărunt,Dar azi,din zori, gest minunat,Eu ţin de mână alt bărbat!Tu ai rămas petrecăreţ,Acelaşi tip prea îndrăzneţ,Dar nu pricep, nu e firescPe-aceeaşi bancă te găsesc?Cine eşti tu? A fost odată,Cine sunt eu? Aceeaşi fată,Eşti singur azi, îmi pare rău,Dar n-am ce-ţi face, aşa zău! CINE? Cine eşti tu ?Cine sunt eu ?Şi cum de te găsesc mereuPe-aceeaşi bancă, pe-nserat,Cu-acelaşi gând însingurat?Cine sunt eu ?Cine eşti tu ?Şi cum de timpul ce trecuSe-ntoarce iar la mine,Şi-ntreaba azi de tine?Ai fost doar tu,la început,De m-ai iubit, tu ai ştiut,Cu tine-am plâns; a meritat?Cu mine-ai râs şi-ai renunţat. Din urmă m-a ajuns iubirea,Tu ai plecat, te-ai dus cu firea,Pe-o bancă albă am găsit,Un alt model, demn de iubit.De-atunci mă-ntreb ce am văzut ?Eram naivă, n-am ştiut,Acei ce mint, că-s trecători,Luaţi de val, adeseori. Autor Simona Adriana Francu

20. să-nalţeviitorul,pe o temeliestrâmbă!Mă-ntreb adesea,unde sunt ceicare-au muritpe baricade,unde-s străbuniice ne-au dato ţară,unde e legea,unde s-a ascunsdreptatea!Doar întrebărila care răspunsurinu găsesc,doar adevărurice acum pălesc,asta e viaţa,asta e tot ce pot avea?Asta e viaţa,pe care mi-o doresc?!E răusă-ţi cauţi împlinirea, AS VREA SA UIT Autor Rodica Cernea Aş vrea să uitde noapteace-mi întinde mâna,de haita hoţilorce sar pe noiîntruna,de crivăţ,de păcate,de neamul omenescîn parte!Aş vrea să uitde clipa care trece,de neaua albăce acoperă urâtul,de foculce mă mistuie uşor,de zilele-mi fugareşi de totce este trecător!Aş vrea să uitde tot ce e minciună,de cei slugarnici,ce se vor conducători,de toţi ce vor

21. INCHID ABIS În zgomot surdce m-a durut,am dezgropatînfriguratun timp nebunce e doar fum!Am slefuitun ochi ştirbitde piază reaşi viaţă grea,de suflet smuls,de gând nespus.M-am ancoratde-un aşteptatce n-a venitcând l-am dorit.Acum mă zbatînfriguratpe rug nearsşi-astept să cadîn strop de cerşi-n gând stingher,în vis nescrisînchid abis! să cauţi sensulşi adevărul vieţii?Să uiţi chemarea,cuvântul,să uiţi de binelece zacecu adevăratîn noi?!Castele de nisipce alţii au clăditdărâmă-le şi ‘nalţăzid, zidit,să nu-l sfărâmenicicând furtunişi ploi,să nu se risipeascăcând e atins de răi!Înalţă-ţi fruntea,tu omule,priveşte drumul drept,nemuritor să fiiprin fapteşi adevăruri dure,nu fi lacheulcelui ce se scaldăveşnic,în minciună! Autor Rodica Cernea

22. CREAŢIECuleg în taină viu parfum de flori,fur după ploaie, de la curcubeu culori,le-amestec mai apoi la întâmplareşi ţes din ele, chipuri de femeie floare!În loc de braţe, eu i-am dăruit liane,să te îmbrăţişeze, când ţi-e dorul mare!Iar buzele-i flămânde din petale mac,pecete de iubire, pe veci, ca să te-mpac!Un suflu, din blândul Zefir i-am plăsmuitşi coapse fremătânde, aşa cum ţi-ai dorit!Icoana ei, smerit, s-o porţi mereu în gând,cu-albastrul ochiului, ce te priveşte blând!Va fi pe veci, leagănul viu al pruncilorşi cerul tău albastru, fără nici un nor!Aşa am plăsmuit, dar nu la întâmplarechip de soţie, chip de femeie floare!! VIAŢA ca un NUFẶR!Pe sub razele de lunăse deschide-o mândră floare,este-un nufăr ce din aburpeste ape, blând răsare!Seva-şi ia din mâlul negruşi puterile din ploi,le transformă cu-al ei sufletîntr-o floare printre flori!De o rupi şi-o duci în casă,se va vesteji pe loc,lumea ei, e-oglinda apeiiară seva, sunteţi VOI Autor Rodica Cernea

23. tu, biet poet.Cu elesă zideşti neânţelesuri,iubirii,să-i dai sens!Priveşte,cum olarulmodeleză lutul,cum stânca,e tocităde un râuşor,cum aripa,pe vultur îl înalţăşi focul,te mistuieîn dor!Toatetăcere-au fostla începuturi,când EL,făpturii talei-a dat nume,apoi,în joacăpe buzecuvintele ţi-a pus NAŞTEREDe tacînchisă-n mine,nu strigşi nu mă vaiet,nu înseamnăcă nu trăiesc,ştii tu, prea bine!Închisăîntre zi şi noaptevieţii,caut înţelesurişi floriipuritatea!Vântului,dreptate-i daucând se strecoarălin, şiret,printre năframe colorate,printre stejari,saucreste sfărâmate!Cuvinteleîncerc să le cioplesc‘nainte să le vezi

24. ce vieţiiîi închină viaţă,la zorii,ce-ţi încântă dimineaţa,la râul,care netezeşte piatra,în toate eşti si tu,în toate,făra de elenu este decâtmoarte! şi mângâiere-nsuflet!Aşa pornit-autriluricătre soare,cuvinte aşternutepeste vreme,toate,născut-auşi poemeîn care tu,îţi lauzi gândul,iubirea,apoişi steaua care moare!Dar nu uita,o floare,o furtună,de-i vreme reaori bună,priveşte,la joaca de copil,la cel ce scoatedin lăută tril,la savantul Autor Rodica Cernea

25. Mai lasa-mi timpSa ne unim iubireaSi sa intram in AbsolutSa imbracam in efemerNemarginireaSi sa o luam de l-anceput.Mai lasa-mi timp………. MAI LASA-MI TIMPMai lasa-mi timpSa-ti infasor privireaIn diafanul clipelorDe dor.Mai lasa-mi timpSa ma topescDe fericireSi in clepsidra de SmaraldSa ma transformIn lacrimi calde de iubireMai lasa-mi timpSa pot sa ardPe-altarul dragostei eterneIn flacara de mir si jadMai lasa-mi timpSa-ti sorb fiintaDintr-un pocal de portelanSa-mi pot armoniza credintaCu mosc si ambraIn salbe de margean. Autor Marioara Visan

26. UN ZIMBETVorbeai de zambetDe luminaVorbeai de sufletVorbeai de Iubire DivinaMa imbalsamaiCu ganduri fermecateSi-mi ofereaiSentimente adevarateChiar Universul zambeaCand incalzea in mineSi sufletul si inimaCu emotii ciudateTrimise de tineDin eternitateEra doar pulbere de visSuflata peste mineSa ma trezesc in ParadisSa ma transform in floareAnume pentru tineSa-ti pot zambi in SoareImbiindu-te prin parfumSi prin culori divineSa ma saruti cu infocareSa te abati din drumSperand intr-o eliberare A sufletelor noastreIntr-un dans al iubiriiAl seferlor albastreDin lumea nemuririiCe dincolo de astreDau imensitatii tributUn zambet de luminaO privire seninaO floare cu parfum de smirna" Imi plac zambetele de femeieMi-ai spusPentru ca sunt a iubirii scanteieAbia ieri am inteles............Unde ai stat ascunsTu care dai vietii sens? Autor Marioara Visan

27. VREAU SA TRAIESCIn pragul infinituluiMi-am plans nefiinta,Cu ochiul zenituluiMi-am privit dorinta,In inaltul ceruluiMi-am ascuns credinta.Lumina curcubeuluiMi-a imbracatSfuletul plapandSi , rand pe rand,Ranile sufletului meuS-au transformat in flori,Ce au furat din curcubeuMirifice culori.Si toate razele de soarel-au incalzittransormand-ul intr-o floareCe striga plina de candoare:“Vreau sa traiescSi pentru viata infloresc.”Abia atunci am intelesDe ce viata e nemuritoareIn intregul Univers. DOAR IUBIREE atat de minunatIn armonie cu Universul sa traiestiPe aripile iubirii esti purtatIn tot si-n toate simti ca esti.Mangaiat de-o melodie ancestralaDansezi cu nemurireaSi in lumina sideralaTi se transforma privireaIar dintr-o data trupulTi se relaxeazaTraiesti iar InceputulSi parca , timpul ,Nici nu mai conteazaInsasi infinitulIn nemarginire se aseaza.Simti cum pacea se asterneIn sufletele zbuciumateIar melodia muzicii eterneE doar iubire ,dincolo de moarte. Autor Marioara Visan

28. Suflete ………Esti mai linistit acum Ajuns in eternitateCand nu esti nimicDoar scrum?Cum e dincolo de moarte? IMI MOARE SUFLETULCum poti face sufletul sa inteleagaCa l-a mintit fiinta dragaCa a crezut in van minciunaSi-acum traieste doar furtunaUnui val de neputintaCe-I aduce suferintaSi o cruda umilintaIl izbeste de durereFara pic de mangaiereIl arunca in uitareIl ingroapa-n nepasareIl inchide in firidaDe nespatiu si netimpIar nisipul din clepsidraVietilor indurerateIl aduce in OlimpTransofmandu-l in cenusaCe suflata peste apeSe scufunda ……..Si se uita Autor Marioara Visan

29. NOI E vis, sau e real? Din Ancestral Ai intrupat Gandul curat Mi-ai daruit Timp infinit Pentru iubit. Ai zamislit Din gand negandit Cuvant rostit Fior trait De fericire In struna de iubire Pe-arcus de nemurire. O simfonie de culori Mi-ai daruit Cand m-ai privit Si flori, multe flori. Cand imi vorbesti Iti simt vibratia divina Ce ma transforma in Lumina Si inteleg, da, ma iubesti. Ma-nbat cu-acorduri de Etern Din Energia Prea Inaltului Suprem Redefinesc Intregul Absolut Cu un Cuvant Noi, doar Noi, nimic mai mult. SOMN ETERIC In abisul dintre viseSe ascunde blanda Luna. Sta cu portile inchiseIar lumina ei adunaUmbrele intunecate,Ce danseaza-n intunericValsul viselor scaldateIn parfum de somn eteric.Si in linistea profundaA nerostitului Cuvant,Ma afund in neuitareTransformandu-ma in Cant,Ce se-aude-n departareAdiat pe-aripi de vant.Ochiul meu da sa -si inchidaPleoapa de indurerare.Se transforma in ClepsidraCe se pierde in Uitare,Lasand Lacrima sa plangaIn Oceanul de Visare. Autor Marioara Visan

30. DE SUS IN JOS Vorbind politic, simplu, de vrei sa ma-intelegi,Parlamentarii nostri, sunt pusi sa faca legi.Eu nu zic ca nu fac, dar, ce sa faci cu ele ?De poezii, nu-s bune....si nici sa faci manele.Si sunt atat de proaste, si-atat de circumspecte,Ca nimeni, niciodata, nu poa'sa le respecte.Cand ti-au facut o lege....parca-s cu destu-n gura.Nu stiu dece nu iau, exemplu din natura.Sa-ti dau eu unul, ma rog, daca se poate....Conduci un avion, si asta nu-i pe roate.Ai tras gresit de mansa si s-a oprit motorul,In clipa urmatoare, ai terminat cu zborul.O iei in jos.... ca vantul, nu stiu daca-intelegi ?Si nu din intamplare, si-n baza unei legi.Si-i lege, lege, lege, nu merge s-o'invartestiNu te mai iarta nimeni, daca-ai gresit, platesti. MARIRE TIE ...FRUMOSULE CUVINT Cum poţi să zbori, când aripile-s frânte.Cum poţi să plângi, când lacrimi nu mai sunt.Doar tu cuvânt, născut din vorbe mute,Doar tu ştii asta. Frumosule cuvânt. Tu ştii să mângâi şi suflet şi durere,În faţa neputinţei nu te pleci.Păduri de vise legeni în tăcere,Dând amintiri curate, gândurilor reci. Tu poţi să faci iubirea să ne cânte,Tu poţi să dai durerii un alint.Doar tu cuvânt, născut din vorbe mute,Doar tu ştii asta. Frumosule cuvânt. Autor Marin Bunget “Justitiarul”

31. NE CERNE ALB... PE AMINTIRI UITATE Ne cerne alb, pe amintiri uitate...Miros de iarnă curge spre pământ.Din apă zbor petalele crestate,Doar ele stiu, de-i joc sau legamant.Coboară lin, văzduhul tremurându-lÎn nemişcarea lui de-odinioară.Doar plânsul lui se-aude, ascultându-l;Vedem culori de mantie polară.Ne cerne alb, pe amintiri uitate,Acoperind din răul ce ne doare.E cerul trist... câmpiile-s curate...Şi-n suflete simţim miros de soare.Ne doare ieri, dar mâine n-o să doarăNe-acoperim cu albul purităţii.Va ninge peste noi cu primăvară,Simti-vom iar o primăvară a vieţii. SA NU JURATI IUBIRE Să nu juraţi iubireNiciodată.Iubirea e un lucru sfânt,Nu poate fi legatăDe cuvintePrecum un jurământ.Păstraţi-o simplă,Curată, ca o floare....Faceţi-o doarUn simplu legământ.Cu voi, cu ea,Cu inima ce doare,Cu tot ce areViaţa pe pământ.Curată va trăi.Curată, nu mai moare.Să nu juraţi iubireNiciodată,Trăiţi iubirea.Iubiţi-vă...şi-atât. Autor Marin Bunget “Justitiarul”

32. IUBIREA.... Ce e iubirea ? Dar cine poate şti.Atâtea nume... pentru ea s-ar potrivi.Şi de le-am pune toate la un loc,Ea poate fi pe rând,Şi ură,Şi dragoste,Şi joc,Şi biruintă,Şi tandrete,Şi lacrimă,Şi frumusete,Şi dor nebun,Şi gust amar,Şi fericire,Şi calvar...Dar mai presus de toate,Iubirea este viată, şi viata e iubire.Doar noi putem, s-o facemSă respire. MOARE PAMINTUL Ne cerne alb, pe amintiri uitate...Miros de iarnă curge spre pământ.Din apă zbor petalele crestate,Doar ele stiu, de-i joc sau legamant.Coboară lin, văzduhul tremurându-lÎn nemişcarea lui de-odinioară.Doar plânsul lui se-aude, ascultându-l;Vedem culori de mantie polară.Ne cerne alb, pe amintiri uitate,Acoperind din răul ce ne doare.E cerul trist... câmpiile-s curate...Şi-n suflete simţim miros de soare.Ne doare ieri, dar mâine n-o să doarăNe-acoperim cu albul purităţii.Va ninge peste noi cu primăvară,Simti-vom iar o primăvară a vieţii. Autor Marin Bunget “Justitiarul”

33. TRENUL Păşeam în bezna târziului de seară,Străpuns de ochii luminoşi de cearăAi trenului de fier cu şuierul de fiarăCe-n scrâşnetul prevestitor oprea în gară. Când am urcat atunci eu am văzutCă locurile-s ocupate mai demultDin alte gări şi nimeni nu coboarăIar eu n-aveam bilet cu loc în astă seară. Te-am căutat, crezând că lângă tineE locul gol, dar toate erau plineAm coborât la prima ca ultima fugarăPrivind cum pleacă trenul plin din gară. GINDURI Din ploi de gânduri ce-n alb şi negru curgDoar cele albe caut, dar timpul e-n amurgŞi clipe preţioase din viaţă acum se scurgCu mâna tremurândă prind o bobiţă albăŞi caut că aş vrea să-mi fac din ele salbăDar nu găsesc şi plec fiind în mare grabă.Să nu-mi pierd gândul alb, tezaur de iubirePrezent trăind sau viitor păstrând în tăinuireCând noi, va fi un tu, un eu în albă amintireEşti fericirea de o clipă şi vei fi o comoarăEşti gândul alb ce-mi trece în fiecare searăPrin minte şi prin suflet în viaţa-mi solitară. Autor Chelaru Aurora

34. INFRINGERE În sufletu-mi arid, uscat de vorbe goale,Ce-au îngheţat rodirea în timpuri glacialeEu te-am chemat, iubire să-mi sădeştiCultivator de dragoste crezând că eşti. Dar tu intrata-i cu cizme, grele de noroiDin vremi când încă numărai până la doiŞi ai adus iubiri trădate pline de durere,Făcându-mă să le trăiesc fără de vrere. Ai smuls bobocii din floare de speranţăŞi gânduri răsturnat-ai în nesiguranţă.Prăpăd facut-ai azi din sufletu-mi curat,Lăsându-l pe niciunde frânt şi însingurat. UN VIS Covor de rose-ai aşternut şi mai chemat spre tineEu am păşit spre început fără să ştiu de minePe o cărare de lumină peste o mare de petaleSpre-o lume mai senină ce-o făurea palmele tale.Şi mâna tu mi-ai prins dându-mi cheiţa fericiriiO clipă doar, şi te-ai desprins din braţele iubiriiO! Doamne m-am trezit, dar ce durere cruntă,Ce vis în noapte s-a urzit pe-o inimă înfrântă?Tu ai deschis o poartă, spre umbre din trecut,Ce mi-au ucis pe dată un vis de-abia născut.Punând un zid de piatră la tine să n-ajung,Şi nu-i nici o fereatră şi nu pot să-l străpung Autor Chelaru Aurora

35. Vino şi culege-mi gândul să citeşti cât mi-e de dor,Stelele să lumineze totu-n jur ca-ntr-un decor.Eu te-mbrătişez de-apururi şi mereu in universTe voi căuta pe tine, venic drag vesşic ales." Mă întreb acum de-i taină faptul c eu te-am iubit,Si nu pot s strig la ceruri înainte de sfârşit.De o fi să pun alături Iadul lângă ParadisEu le-oi pune, dar al meu tu vei rămâne,Si acesta nu-i doar vis. VINO Vino şi culege-mi şoapta şi învaţă-mă să râdCând se coc stelele-n ramuri unde visele ajung.Lasă-mi roua peste iarbă şi mă cere înapoi,Rugând murmurul pădurii să ne-ascundă pe- amândoi.Nu privi ziua de mâine ca pe-un rău ce l-ai făcut,C-ai furat pe jumătate sufletul ce m-a durutŞi l-ai împărţit prin tine ca o ploaie cu furtuni,Să-ţi rămână mângâiere in gradina visului.Vino în tăcerea nopţii să faci visului dreptate,Să-mi laşi mie asfinţitul pentru-o altă jumătate.Auriul de pe frunze în priviri să mi-l ascunziŞi cu-amurgurile toate printre gene să pătrunzi.Timpul nostru se măsoară în iubiri fără sfârşit,Intr-o lume prea saraca cu paduri ce-au ruginit,Si prin alte emisfere doar in vis sa te-nfirip,Ascultandu-ti vocea dulce fara timp si fara chip Autor Florentina Craciun

36. ** Dar uite ca si tu ti-ai impletit cununa,Din anii lungi pe care cerul ti i-a dat,Iar mama ta o suta acus din ani aduna,Si chiar de nu o suta,sunt multi la adunat.Acum are privirea greoaie si-obosita,De spate sta adusa privind inspre pamant,Te vede-n ochi pe tine si este linistita,Nu are teama nici de al ei mormant.Sa o privesti atuncea cand ea nu te priveste,Sa-ti imprimi chipul ei intruna obosit,Caci ea de cand tu esti intruna te iubeste,De-atuncea, de-o viata, si pana la sfarsit!Se-apleaca uneori, si-ar vrea, sa fie de folos,Dar este greu, ar vrea, dar salele n-o lasa,Mai varsa-o lacrima, si-ncet se-aseaza jos.Si este mult de cand n-a mai plecat de-acasa! MAMA * Cel mai frumos cuvant de vrei sa-l spui,Si vrei sa-ti incalzeasca inima.Este cuvantul " MAMA " altul nu-i.Este batrana-aceea, da-i mana ta!De vrei s-o sprijini sa mearga inainte,Incearca sa-i oferi puternicul tau brat.Priveste-i ochii-n lacrimi si tine minte,Cum te privea si ea pe tine cu nesat!Si asteptand de-a lungul anilor sa cresti,A suferit, a plans, si poate pe ascuns,Ea s-a rugat la toti sfintii ceresti,Ca din oricat, doar tu sa-i fii de-ajuns!Acum, de cand esti mare e tare implinita,Si din frumoasa floare ce ea era candva,A devenit o mama nespus de fericita.Si-ar vrea sa mai ramana o vreme-asa. Autor Florentina Craciun

37. LACRIMA DE PESCARUS Te-apleacă peste valul înspumatŞi iartă-l dacă după tine încă plânge,Sărută-l dacă pescăruşii n-au aflatCâţi dintre ei la mal vor mai ajunge.Abisuri se mai zbat în căutări de vis,Catargele mai cheamă din valuri pe cei morţi ,In ochiul meu o lacrimă visează-un paradisPrelinsă-n aşteptarea vieţii şi a visatei sorţi.Am naufragiat de mult pe valuri tremurânde,In mine e-ntuneric şi nu găsesc alt drum,Te-aştept să mă salvezi de periculoase unde,Ce par că-s liniştite dar viaţa ţi-o sugrum.Intinde-mi mâna ca să mă tragi la mal,Din braţele-ngheţate ale morţii să mă smulgi,Vom poposi apoi iubindu-ne pe-un val,Şi-apoi s-adormi visând în ale mele braţe dulci. *** Acum saruta-i mana, aseza-te-ngenunchi, Si roag-o sa te ierte de multele facute, Greseli mai mari sau chiar greseli mai mici, Adu-i de ele-aminte nu o lasa sa uite.Uitarea te aduce mereu la capatul de fir, Iar anii ei se-aduna de uiti si tu sa-i numeri, Saruta-i mainile si da-i cu gingasie-un trandafir Imbratiseaz-o strans, cuprinde-o peste umeri. Si de mai are Domnul mila si rabdare pentru ea, Sa o mai lase ca sa mai stea aici cu tine, Fa-i zilele usoare, alint-o, chiar daca ea nu vrea, Iubeste-o cat mai mult, ca sa se simta bine. Sa plangi cat poti de tare, durerea s-o reversi, Atunci cand vei conduce-o pe ultimul ei drum, Si sa-i asezi mormantul intre copacii desi, Si-acolo, tu cu lacrimi sa-ti ei adio si ramas bun ! Autor Florentina Craciun

38. Pentru că ştiu, nu mă iubeşti,Te simţi doar singur, părăsit.Hai, vino să îmi povesteşti,Prieten mi-eşti, dar nu iubit. Vei mai iubi, asta o ştiu,O ştii şi tu prea bine,Eu sunt aici, exemplu viuDar nu te mai iubesc pe tine!Am acceptat prietenia taPrietenă-ţi voi fi mereu,Iubit, nu. Chiar dac-aş mai vreaŞi nu-s de vină eu. NU TE IUBESC Doar perna ştie cât am plâns!Tu, nu vei şti, că nu-ţi voi spune.Ţinând în braţe perna strâns,Şoptind în noapte al tău nume...Crezi că mie mi-a fost uşor,Când te iubeam numai pe tine?Dar mistuită de-al tău dor,Nu mai ştiam de mine.Am acceptat prietenia ta,Era mai mult decât nimic;Şi inima încă spera,Să mă iubeşti şi tu un pic.Degeaba te-ai întors la mine,Acum, îmi eşti prieten doar,Ai vrea să te iubesc pe tine.Te-aş amăgi însă-n zadar. Autor Georgeta

39. SUNT NAIVA Coase-mi un vis, sau dă-mi o speranţãC-am sufletul rece precum o faianţă,Sunt geniul obscur din marea finanţăDa'n faţa ta, iubire, sunt zdreanţă!De mică am zis c-am să fac performanţăŞi-n viaţă să fiu om cu prestanţă.Un om între oameni, cu stil, eleganţă,Să am un discurs de substanţă.Ştiu că-s naivă, dar resping aroganţaSunt tipa ce-i place-ambianţa.Dar, prea des îţi dai atâta importanţăŞi-n vorbe pui ton de romanţă. FII UN LUPTATOR Copiii nu-nţeleg ce vor,Dar pilde le dă mama lor.Şi nu vrea ca al ei fecior,S-ajung-un om tânguitor.Doar mama îi opreşte plansul,Şi-i zice: ,,Tu de mine-ascultă;Ia viaţa-n piept, cu ea te luptă,Să fii mereu învingător!Nu vreau să creşti ca un nemernic.Vreau s-ai un ţel hotărâtor.Să fii ca mine, om puternic!Ca să îmi fii de ajutor.Traiesc doar care vor să lupte,Iar cei fricoşi sfârşesc şi mor.Ştiu, viaţa dură te ascuteDar vei sfârşi biruitor!” Autor Georgeta

40. "Unde te duci femeie?" Zice-o voce ciudată...- "Fugi... stai... te-mpiedici... te scoli şi iar te-apleci"...Cu ochii plini de lacrimi eu îi răspund în şoaptă:-"Plâng că m-a dat uitării... Îl caut pe poteci!"Mi-era cunoscut glasul. Ridic încet privirea...Mă luminez la faţă şi deodat' mă-ncrunt.- „Tu eşti?” Un pas fac către tine şi dau să te sărutDar visul se destramă şi eu îmi plâng iubirea..Deşi nu aţipisem decât de cinci minute,Parcă din altă lume veneam acum, plângând.Multe cuvinte ştiute, rostite sau nerostite,Aş vrea ca de la tine, să mai pot să le-ascult!Cum ai putut iubite, să pleci atunci hoţeşte?Mai pot vre-o dată oare, să cred că m-ai iubit?Sunt singura de-atunci, cea care te jeleşte...Ce mult aş vrea să pot, s-o iau de la-nceput!Vezi dac-ai vrut să pleci... tu, drumu-ai rătăcit.Unde-ai plecat, de-acolo nimeni n-a mai venit!Am plâns de-atunci, să şti că nu mai am nici glas...Din tot ce-a fost frumos, cenuşa unui suflet a rămas! CENUSA UNUI SUFLET Am căutat iubirea şi dragostea cea sfântă,Şi-am dat în viaţa mea numai peste dureri.Azi, lumea-i minunată cu tot ce mă încântă,Că te-am găsit pe tine şi dragoste-mi oferi.De când te ştiu, iubesc şi viaţa-i mai frumoasă.M-am agăţat de tine spunându-ţi: "Bun venit!"Aş vrea să-mi spui: "Iubito, rămâi la mine acasă!"Dar te-am pierdut cu timpul şi nu te-am mai găsit...Te-am căutat iubite, rugând şi trandafiriiSă caute şi ei pe omul cel iubit.Vroiam să sorb cu tine din cupa fericiriiDar ea s-a spart atunci când tu m-ai părăsit.Te-am căutat zadarnic. Dar într-o zi de vară,Tot rătăcind agale, dau peste un voinic.Mergeam de parcă-n suflet aveam o grea povară...Un bolovan mi-e pasul, da-ncet eu mă ridic,Dau ca să fug, dar ceva mi se-agaţă de haină,Şi mă apucă plânsul, dar nu am cui sa spui.M-am rătăcit atuncea şi am privit cu spaimă,Căci nu-ntâlneam nici cum privirea lui. Autor Georgeta

41. DE-AR FI DORUL… ...pasăre de apă,i-aş atinge undeletimid...printre ramuri,rădăcini şi frunzeaş fi fir nisipdin piatra ascunsă,oarbă,rătăcindu-mi drumulîn suspin...într-un fulg de zboraş fi atuncidoar clipă.cântecul l-aş învăţaşi-n pripă,o petală blândă,în Lumină,din culori şi sunetce alină,i-ar fi hainătandră-alunecare,vis sublim,esenţă de sulfină... UN PRUNC ...în palmele-Ţi de abur, sunt.trăirile mi-s Doamne, rug...numai ştiuunde-mi este clipade ce îmi arde-npumni pribegi, aripaiar zborul...a uitatsă-şi cânte frunzaîn dimineţi târziiîşi soarbe-n pripă muza,din roua coborâtă-ncetprin mineÎţi cer?Nu-Ţi cer...Îmi cersă fiuca Tine Autor Bejliu Anne Marie

42. AS VREA SA UIT ...că sunt doar bulzde rouă,tot rătăcindcuvintele prin ploi.aş vreao mână caldăsă-mi adune,trupul chircitîn aşteptări,nevoi.aş vrea să fiu,sărutul de Lumină, crescutîn miez de pâine,un fior...plăcerea gustuluitihnit curgând prin liră,să nu mai simtdurere, aspru dor...îmi umplu miezulde tăcerea fină,a astrelor dansând vioiprin cer. în nopţi seninecu parfum sulfină,să-mi curgă sânge,izvor alb - Lumină,prin cuget, suflet,inima-mi de Om... IN OASE ...cântă-n jale armonia.ei au plecat.noi suntem...încă......doare...şi dorul dintre apenu mai moare.ne creşte-n lunăclipa de tămâiesuntem...trăim pe-o coajă finăde lămâiesuntem şi flori, şi fluturi,şi esenţe,ce ard în flăcări albe,ameţitoare...cuprinşi în tainaaromelor ce sfinte,îmbracă sufleteleîn tăcerea lor cumintelăsăm minciuna-n hăulnorilor iluziiputerea ne-o luămdin brazii frunţii,din crestele-adâncite-ncerul mândru,din inimile jararzând potecide gânduri... Autor: Bejliu Anne Marie

43. COPACUL FRINT DIN TRUNCHIUL DE RUGINA e desenat în mine cu mâna ta de plumbsă suflu viața către el? M-astâmpăr,dorm frunzele-i în tample și crengile mă dor,să-l las să crească? Mă abțin -mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă, în ruine,să-l tai atunci din rădăcină? Mă temcă moare primavara în ruga serii, plinăde-amara mea rășină și-atuncisă îl ascult cum crește și vântul să-l aducsă îi boteze cântul cu frunza de alun COROANA DE SPINI marmura lumii o cioplescîn mii de suflete albe,uitate aripidin cele ale zboruluiîngerilor pe cerul icoanei.când apusul moare luminiipe roata carului mareînfloresc mușcatele,amintire din fereastrade lângă nuculcare creștea inimidin amarul pământului,oseminte seci de amintireatunci când fluturiimai sărutau încălumina zorilorcu ultima patimăa celor ramașidintre oameni,stăpân pe-o coroanăde spini... Autor Mirela

44. Aşa că mai avem timpsă mai sugem sentimenteca lipitorile după o zi de ploaiehai să vedem la cinemacum strugurii cresc anapodaîn copacişi melcii mai târâie sentimenteîncolăcite şi verzipe calea mirosind a ambrăşi a mere dulci... ANCESTRALA Cândva culegeam flori şi frunzeaşa se năstea în fiecare an ierbarul.Acum rup sentimente,le lipesc cu litere anapoda,petice de hârtie mirosind a vechi,scriu testamentul cu litere de tipar.Vreau să am la nunta meade ieşire din viaţă,fanfară şi alămurisă se scurgă seva copacilor din cale.Am închis porţile percepţieicu răşină de brad,să nu putrezească privireaîntr-un ochi de baltălăsat în cale de ultima ploaiede lacrimi.Bocitoare mă trezesc la viaţămai am de trecut Stix-uldar încă nu am găsit în pământ,moneda găurităpe care am îngropat-ola intrarea pe poarta lumii. Autor Mirela RUGA SERII cum ruga serii amuți-n cuvinteși steaua-i grea, delirul vorbei creștedoar munții ning apusuri violenteși dorm-adorm picturile rupestredin ochiul patimirilor absente.martir nu sunt, ci devorez, străine,cruntele verbe-n cercuri, în cunună.tăiate-n faguri ador doar alanine-străpunsul cer de sabia străbună,resuscitat în măr, dorit de-albine...

45. Să-mi fii, să fii,albatrosul care rupefâșii de orizont să pansezeo clipă de eternitatecu zbaterea de aripia libertății...să-mi fii...să fii...alb, bob de alb căutândla sânul devenirii meledin ancestrale timpuricătre zdrobirea ființeiîn pietre greleale genelor,cuvântul născutdin două aripi,pereche de zborcătre slove-cheieale tăcerii...să-mi fii…să fii… TU, INGERE Tu, îngere,să-mi fii...să fiisărutul soareluila margine de câmpîn mii de maciînsângerați de asfințit...să-mi fii...să fii linul vis ruptdin cojile de nucăale nopțiiîn licăr de lumină, lină...să-mi fii...să fiialături, lângă sânulfremătând a viață,destulă pentru o palpitațiecare să-ți taie respirațiaîn cuburi de gheață. Autor Mirela

46. RENUNTARI Ai renuntat sa vrei, sa speriAi renuntat la vis de ieri.Incerci sa uiti un vis rotundsau, visul este muribund ?Azi, dor si vis nu mai ingini,Nu legeni dor si vis in brate,Pling stele triste ,in fantini . MAI REVENI-VEI LA IZVOARE ? In cautarea unui ieri,a unui vis , ce inca doare,Ducand in brate dor pribeagMai reveni-vei la izvoare ?Pe drum de taine, pelerinducind la vechile altareDoruri si vise, ca ofrandaMai reveni-vei la izvoare ?In crugul noptii, ratacindpe urma viselor fugare,La fel ca in trecute noptiMai reveni-vei la izvoare ?Cand singura, pe trudnic drumSau, ratacind pe tarm de mareVezi vise prefacute-n scrum,Mai reveni-vei la izvoare ? Autor Beltechi Mihai

47. Mai porti in suflet dor hoinar? Mai tii in brate vis efeb? Trec silnic nopti, si zile trec Ceva in suflet ni s-a frant. Azi , ne privim ca doi straini, Ai chipul pal si obosit. Ceva in suflet ti-a murit. In ochi tu nu mai porti lumini Nici scanteieri de reci luceferi. Nu mai bat vanturi alizee Peste intinderi de ocean. Vrei lumii noi sa ne supunem ? Absurd, pui intre noi taceri. Mor dorurile-orhidee si, poate, drumurile noastre Nu vor ajunge nicaieri. Voi vrea sa stiu daca mai speri Sa fringem tot ce ne separa,sau , ne lasam purtati de vant ?Este uitare, este vant Atunci cand dor si vis s-au frant.Ai renuntat la vis de taina Si , vrei sa uiti un legamint. Vrei lumii noi sa ne supunem sau, sa traim ce visam ieri? De ce ai renuntat la vise ? De ce ai renuntat sa speri ? ESTE UITARE, ESTE VINT Autor Beltechi Mhai Te-am cautat in mii de noptisi ti-am pus dorul meu la porti.La geam , ai dorurile-mi, toate,si patimi care ard in noapte.Mai porti in suflet vis si dorLa ora cand luceferi mor,pe bolta tainica si recesau ,trudnic, vad de drumul lor ?Este uitare, este vantAtunci cand dor si vis s-au frant.Nu imi mai dai visele-ti, toate,Nici dor sa -ti ocrotesc in noapte.Sarman canar , cu trilul frant,nu mai chemi dor sa ne cunune,ca ieri , in noptile nebune.Nu imi mai dai buzele moiSa le sarut, la ceas de seara,Nu mai plimbi vise in gondola.Plang doruri triste pe afaracu glas si lacrimi de viola.Cad silnic nopti peste pamintiar eu, eternul solitar,nu pot macar sa te intreb:

48. Va asteptam cu drag si in editia urmatoare! nicolae stancu