esente

1. Cea mai votata poezie “APUSENII , esente martie 2009 – esente

2. Asta se doreşte a fi o introducere…! Sau adunat aici, în a doua ediţie autori remarcabili de poezie, oameni sensibili, cu simţul frumosului… Îmi doresc ca această carte să fie citită de câţi mai mulţi prieteni şi nu numai… Eşti invitat să lecturezi cele mai votate lucrări…!!! Liviu Dogeanu M. Rogoz Stratulat Nicolae Nicoara-Horia Rodica Cernea Simona Adriana Frincu Elena Godeanu Adriana Neacsu Flora Margarit Gabriel Matrana Marin Bunget Stancu Nicolae Violeta Andrei Georgeta Resteman Adrian Paparuz Florentina Craciun Ioana Dobre Bejliu Anne Marie Marioara Visan Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

3. Un câine rătăcit printre maşini (metempsihoză) ...şi cum a putut să tresară văzând-o cum trece cu pasul felin şi sprinţar fin legănându-se – barcă pe valuri femela distinsă pe cel’alt trotuar. Ca ghilotine din dreapta din stânga maşinile trec într-un iureş barbar. Lunecă lin cu un mers de gazelă femela distinsă pe cel’alt trotuar. Ar vrea să arate că-i place în lesă de nici o privire ea n-are habar. Trece-nfoiată şi indiferentă femela distinsă pe cel’alt trotuar. Ea este acolo dar nu va mai fi dispare în lume, s-o chemi e-n zadar nălucă în lesă trecând legănată femela distinsă pe cel’alt trotuar. El scoate un geamăt, atât şi se-aruncă nu-i pasă de nimeni, de ea-i pasă dar năluca se duce, se duce, se duce femela distinsă pe cel’lalt trotuar. Lovit de-o maşină, zvârlit către alta o minge de fotbal jucată-n careu un câine se zbate să treacă şi moare ucis de iubirea ce ucide mereu. Invitat de onoare poetul şi publicistul Daniel Dragan retur

4. TRISTETE Vaporul cu iluzii se scufundaSi ochii ma dor, de atata privit.Nici o boare de vant nu cutreieraGandu ‘n delir ce duhul si–l daPe catarg ca un zeu rastignit.Pustie si neagra e marea tristetiiCand trupu–si izbeste greoaie de stanci.Cu aripi zdrobite in iuresul vietii,Plutesc pescarusii pe apele reci.Cumplite veninuri ucid amintiriSi scrum este–n aer de vant ravasit.Un zvon de durere pe -un tarm ratacitUn cantec amar din adancuri iesitSe spulbera -n zare de valuri zdrobit.Al cui este visul ce–n mare se–afunda?A cui este viata ce n–are temei?A cui e tristetea ce -n ochi se scufunda?Si n–are puterea s–ajunga la zei?A cui e tradarea si -a cui mangaierea?Al cui este dorul ucis de furtuni?A cui este viata si -a cui este vrerea?A cui e iubirea si -a cui e durerea?La cine–i blestemul trimis din strabuni?... Autor Liviu Dogeanu retur

5. Si noaptea asta doare, singuratatea–i sfesnic,Doar vagi dorinte stranii, in inima se–aprind;O secera de luna in zboru -i sovaielnic,Nu cruta nici visarea, ca trupul ti–l cuprind,Cand lacrimi sfinte iara, din ochi mi se desprind.Delir sa strangi in brate naluci fara de viata,Sa mangaii umbre goale, de loc sa n–ai habar,Delir sa–nseli iubirea cu chipuri de paiata,Sa pipai vise goale, cu ochi de chihlimbar,Delir sa cauti sensul, cand varfu -i te strapunge,Sa inventezi iluzii cand viata ti–a apus;Sa mangai si durerea ce inima ti -o frange,Sa faci cosmarul dulce, cand plansul te–a rapus. DELIR Si–n noaptea asta rece, un gand, adanc himeric,Sfasietoare patimi aprinde–n suflet iar;Si doruri dezmortite din visul meu feeric,Se vor razbate oarbe, in aerul amar.Se vor trezi dorinte, in bezne frematandeSi s–or aprinde intr -una salbatice porniri,Se vor patrunde brate, spre forme moi, plapande,Descatusind senzatii, indemnuri si simtiri.Paienjanis de zvonuri, vor fierbanta visarea,Si -or picura in sange, betia de pacat;Se va preface–n valuri navalnica ardoarea,Inmugurind pustiul de vanturi spulberat.Avant vor prinde iara spasmodice vedenii,Si clipele arzande vor scapara in jur;Vor straluci in noapte, siraguri de matanii,Si dulci fiori de patimi isi vor dura contur.Si noaptea asta–i rece, e goala si e stearpa,Misterioase umbre, in vis or sa–si alungeA patimilor jocuri in sunete de harpa,Si palide impresii cu trupul fara sange,Pluti–vor in tenebre, cu bratele lor ciunge. Autor Liviu Dogeanu retur

6. Am acostat printre stanci, nevoit sa ma ascundDe invalmaseala mare de lucruri pierdute,De sanse si mangaieri rapite simturilorCare acuma, ca niste ganduri tirane,Iesiau la iveala din mare, blestemate capcane,Impiedicandu -ma sa iti primesc cuvantul,Inselator si fierbinte, amagitor,Ca o iluzie fara aripi….Si totusi, doar tu si marea,Care se plimba in ochii taiCu vapoarele ei scufundate demult,Si pianele, care agonizau in ceata morbida,Va destainuiati amintiri imposibileSufletului, ce de departe inca pandea,Abis peste care pescarusii treceau,Croncanind a pustiu… CANTECPriveam aiureaLa tarmul gol,Peste care totusi mai multe pianeTremurau cand norii se apropiau amenintatorSi se faceau tot una cu marea….Avant isi luau atunci pasii taiPe nisipul care ii adancea in crepuscul…Vartej se facea in jurul parului tauCum vartej se facea in patima ta,Pasiune rascolita de vant…Si atunci mi–ai soptit ceva, doar de tine stiut,Lasand pianele sa iti rapeasca umbraInca mai calda ca asfintitulCu scoici, care se urcau peste tine,Tragand in urma lor scufundate vapoareCu mateloti surghiuniti din rastimpuri uitate. Autor Liviu Dogeanu retur

7. SUNT GANDSunt gând de dor şi de ispităce-ţi ies în cale, pe-nserat,să te sărut, să-ţi fiu iubită,să-ţi fiu cuvântul căutat.Sunt clipă risipită-n florice-mbătrânesc la mal de viaţăplângându-mi roua deseorişi mor pe prag de dimineaţă.Sunt ce-am uitat demult, cândva,în visul sugrumat de timpşi-aud venind de undevatăceri ce-mi ard în ochi, pe chip. PLECAREA...Plecarea ta, şi-a mea şi-a lore clipa ce nimeni n-o ştie,e o speranţă, poate un dorsau setea de veşnicie.Venim în viaţă surâzând;c-un ţipăt ne-anunţăm trăirea,păşim cu viitoru-n gândsperând s-atingem nemurirea.Dar vine ora de trezirecând ne-amintim de un trecutsărac şi fără fericireşi-aflăm că-n moarte ne-am născut.Şi ne-ntrebăm cu groază-n suflet:Unde am fost în ăst răstimp?Ne-am rătăcit în chin şi umbletşi ne-am topit stingheri în timp. Autor Mariana Rogoz Stratulat Autor Mariana Rogoz Stratulat retur

8. TE AUD Te aud în minescâncet de vioară,clipă însetatăde iubiri şi dor.Vino-n vis, iubite,şi-apoi noaptea toatăvom trăi în steletaine până-n zori.Rătăciţi şi singurine strigăm uitareacântecului vechiadormit în munţi...Unde eşti, iubite,unde ne e mareasă plutim aieveaprintre albe stânci?Umbra ta disparecu dorinţi, cu dor...te-am pierdut în lacrimi,ai apus cu zarea,ai zburat în gânduri -dor rătăcitor... NU M-ASTEPTA Nu m-aştepta să vin la tine!Mai bine caută-mă-n nori!Voi fi chiar ploaia cu suspinesau poate lacrima din zori.Nu m-aştepta pe drum de ţarăsă îţi apar aşa cum vrei!Mă vei găsi în primăvară,în toporaşi şi-n ghiocei.Nu m-aştepta în văzul lumiisă-ţi fiu crăiasă-n munţii tăi!Acolo sunt doar heruvimiişi cântecele lor dintâi.Mai bine aşteptă-mă-n cuvântsă-ţi dăruiesc izvorul ţie!Izvor de viaţă şi descânt,de înălţare-n poezie. Autor Mariana Rogoz Stratulat retur

9. CE VOI MAI SCRIE MAINE Te-aud umblând prin gândurile mele-Ce voi mai scrie mâine, nu-ntreba,P O E Z I A, nu-i ca toate cele,Nu ştii când vine şi când pleacă ea!Pictorul se pune şi pictează,Culorile de-a valma lui îi vin,Compozitorul, singur de creează,Toate sunt la timpul lor divin!Acum, se uită-n ochii mei o floare,Ştiu ce gândeşte, ce visează ea,Parfumul ei şi mângâie şi doare-Da! Asta este Poezia mea!Ce voi mai scrie mâine? Ai răbdare!Aici, Acum, acest Poem al meuMai are-atâtea semne de-ntrebare-Când va fi gata? Ştie Dumnezeu... Autor Nicolae Nicoara Horia retur

10. POEZIA NU E MESERIE! Poezia nu e meserie,Nu am câştigatCu eaUn sfanţ,Nici n-am plimbat-oPe la târgVreodată,Precum ţăranii,Vitele de lanţ...De-aceea,Dragii mei,Să nu vă mire,Unii şi-au făcutDin EaCastele,Alţii, cripte,Colo-n cimitire-SingurătateaVa urla prin ele...Ce vină poartăGândul care scrieCu mâna LuiCuvinteleMereu?Nu,Poezia Nu e meserie,Ea esteDarulDe la Dumnezeu!Spusa mea,Să-mi fie,dar,Iertată-El, Harul, nu se vinde,Niciodată! Autor Nicolae Nicoara Horia retur

11. APUSENII În noaptea asta m-am visat cu ei,Cu Munţii mei, aceia de Acasă,Erau mâhniţi puţin, tăcuţi şi greiDe Aurul şi-argintul ce-i apasă...Şi-Acolo sus, pe vârfurile lorTrecea un cal durut, fără stăpân,Galopul lui era aşa uşorŞi-amirosea prin Visul meu a fân...Dar unde-i Călăreţul şi ce face?E sub Gorun, sărmanul şi nu doarme-Cine, Doamne, nu mi-l lasă-n paceDe-i tulbură suspinul cu sudalme?!Iar Celălalt, pe-un Deal de furci anumeStă dezbrăcatul, pironit pe frig,Şi Roata lui se-nvârte peste lumePrin Somnul meu am început să strig.................................................................În noaptea asta am vorbit cu ei,Cu Munţii mei, rămaşi mereu Acasă,Erau mâhniţi puţin, de gânduri greiDin Ţara mea de piatră, preafrumoasă! LASA-MA SA ARD Tu lasă-măSă ard,Nu-mi stingeFocul,Afară-iÎncă noapteŞi e frig,Eu ştiuCăÎmi va fiPrea scurtNoroculŞi nu mai amPutereSă te strig...Deasupra mea,A ta,E-aceeaşi bardă,De Gândul eiÎn lume mă anin,Nu-mi stinge focul,Lasă-mi-lSă-mi ardăLutul acestaŞiAşa puţin... Autor Nicolae Nicoara Horia retur

12. DE-A V-ATI ASCUNSA... Să te ascunzi de mine, tu n-ai unde,Sunt peste tot, în Aer, pe pământ,Aşa mi-a spus aseară Poezia,Eu tot o amăgeam că nu mai sunt,Străinul care-am fost e dus departeŞi nu se mai întoarce prea curând,O veşnicie poate ne desparte,Ea mă privea cu ochii lăcrimândPrecum priveşte mărul o copilă,Flămândă toată de misterul luiŞi m-a cuprins atunci un fel de milăDe cel plecat spre ţara nimănui...Ştiam că e un joc de-a v-aţi ascunsa,Dar nu credeam cum se sfârşeşte el,Acum când scriu mă ţine-n braţe dânsaŞi nu mi-e frig şi nu mi-e rău defel...Şi parcă îi vedeam din ochii uziCum mă privea făptura mea ciudată-De mine tu n-ai unde să te-ascunziŞi n-ai să-mi pleci de-aicea niciodată... Autor Nicolae Nicoara Horia retur

13. CHEMAREA TIMPULUIAud chemarea timpuluiîntr-o existenţǎ care nu e a mea.Navigator pe apele Stixuluiîmi odihnesc privirea pe ternele valuri,cernind amintiri şi vise necontenit,orbecǎind printre trupuri pǎgâne!Trecutul se leapǎdǎ de noiîntr-un viitor incert, orfan de icoane!Prezentul, nu mai vrea sǎ ne ştieiar speranţele noastre deşartefluturǎ flamuri neştiute în noapte,mângâindu-ne trupurile fum!La cumpǎna dintre ziuǎ şi noapte,nisipul clepsidrei macinǎ timpul,alintând aurora cu brizǎ de mare,însângerând zarea, nǎscând curcubee!Punte de suspin între cer şi pǎmânt,iluzia, e rouǎ pe frunza cea nouǎ,fluture de vis, încunutat cu dorinţaatât de simplǎ ... şi-atat de departe! ÎMI PLOUĂÎmi plouă pe buze şi-n plete,îmi plouă cristale din norişi muza va plânge poete,citind poezia-mi în zori!E scrisă în seara de toamnă,când frunzele mor pe alei,când ochiul frumos de codanăîncântat e de fluturi şi zmei!Îmi plouă cu lacrimi şi soare,îmi plouă cu visuri şi flori,când luna din nouri răsareşi-n suflet mi-aduce, mii de fiori!Am sufletul străpuns de durerecând secera lunii îmi seceră vise,viaţa nu mai e o simplă plăcereci-i înţesată cu neguri şi-abise!Îmi plouă pe buze şi-n plete,îmi plouă cristale din nori,ai grijă de tine, ai grijă poete,vei muri, la ivirea primilor zori! Autor Rodica Cernea retur

14. lumea mares-o colinde,să aducă bucurieşi-un surâspe chipul tău,zugrăvindu-ţi fericireaîn culori vii,pastelate,lacrimă de curcubeu,ce uneşte a ta lumecu lumealui D-zeu!El, inchise-a vieţii uşătot aleargăperegrin,să alunge-amorţii mascăce sub fardpecete-i lasăşi un sufletplin de chin!De priveşti acum paiaţa,nu te-ncrede în ce vezi!De-ţi zâmbeştea lui faţăşi-are buzeroşii mac,nu poţi ştice-ascunde masca,cât iubeşte,cât disperă,sau cât estede sărac! PAIAŢAO paiaţăşade-n piaţăvinde viseorişicui,nu pe banisau alte alea,ci pe visul, dumnealui!Are-un vis măreţse pareşi din el taie bucăţi,împărţindla fiecaresâmburi micidin adevar!?Vinde totulla bucatăşi pe ele nu ia bani,ci-un surâs în colţul guriidacă-i daie mulţumit,apoi pleacămai departeca să vîndăînmiit!De îi dai masca deoparte,vezio faţă-nlăcrimată,ce sub fardurise ascundeşi-a lui inimă-i rănităde o coasăce-a scurtatnu de multo paiaţetăla un circ,pe înserat!Şi de-atunciplecă paiaţa, Autor Rodica Cernea retur

15. AMINTIRILumina vie îşi revarsăgraţioase mândre plete,peste umeri albi de feteşi le mângâie duioasă.În crepuscul se iveşteblânda lună maiestoasă,D-ne, cât e de frumoasăcând din cer ea ne priveşte!Cu degetele-i de mătasepe creştet ne va aşterne,amintiri ce peste vremene vor încânta sfioase! ASTEAPTA-MASă m-aştepţi, să nu ai teamă,din izvoru-ţi am să beau,lacrima ce-ţi curge-n geanăsă o sorb, atât eu vreau!Mă voi pierde printre frunzeprintre setele, printre nori,tu, cu braţele-ţi lianemă curinde până-n zori!De mă leageni pe o razăcântă-mi note la pianvisul meu, e doar o fazăeste-un mugur, pe un ram! Autor Rodica Cernea Autor Rodica Cernea retur

16. TRISTETE Trist ai pierdut bătăliaCe-n mine-am crezut că există,Zilele-şi fac datoriaŞi trec stingherit pe fereastră.Se duc şi cocorii cu vântulŞi lupt-al meu ochi în lumină,Îmi văd doar părerea şi gândulPierdute adânc în minciună.E ritm şi cuvânt pe măsurăŞi focuri de-amor rătăcit,Sunt clipele mele-n armurăŞi timpul meu pribegit LUMINA Mi-e clipa departe-n lumină,Cu gândul o caut şi găsesc,O vorbă ce-i mult prea seninăPrin clipa ce azi mai primesc.Mi-e gândul aproape de SoareCând vin pe-nserat lângă mine,Mi-s nopţile, foste şi-amare,Privesc prin lumina ce vine.Din ochi curge versul pierdutPrin inima mea împărţită,Aud cum creionul meu slutMai spune-o părere pripită.Rămân cu maretele gânduri,Cuvântul şopteşte,un "Da",Se pare că-s eu printre rânduri,Lumina mă duce cu Ea. Autor Simona Adriana Frincu retur

17. PARERE De dimineaţă am întâlnit o părere,Stătea în colţul geamului aburit,Era şi ieri acolo,ascunsă în tăcere,Privind abia,prin sticlă m-a zărit.Vedeam păstrând distanţa,o lumină,Din ochii mei coşmarul a trecut,Eram...nu mai ştiu unde,dar senină,Uitând c-am fost aici,am renăscut.Am stat apoi pe braţele tăcerii,Din mine pentru suflet ,am plecat,O clipă m-a cuprins metafora plăcerii,Pe trepte de lumină,cu ochiul am urcat.Am regăsit pe-aceea care esteDe la-nceput trimisă la răscruce,Ţineam trei clipe-n braţe şi-a Lui zestreUrme n-aveam, de paşi,ci doar o Cruce. A celor patru Universuri ce-s a fi,A Celui care-I Unul,semnătura,Deasupra lor, tronează cu-a IubiŞi ţine-n palmă de Pământ,Făptură.M-am dezbrăcat de mantie atunciŞi parcă făr de mâini eu am făcut-o,Cu sufletu-adunam săruturi ca de prunci,Văzând că sunt Iubire-am spus...iubito!Şi n-a fost timp cu mine, să adunÎn ore sau pe-o dreaptă,a mea trăire,De două zile tace dar mi-a cerut să spunDin geamul meu cu abur,că-i Iubire. Autor Simona Adriana Frincu retur

18. Eşti cel ce ai pus izbăvireaPe capete mii ispăşite,Te-ai dat şi-ai promis mântuireaCu palmele-ţi reci obosite.Ţărâna ta-i vie mereu,În munte stă scris pe un lemnSunt tot ce n-aţi vrut, într-un Eu,Sunt Cel Care Sunt într-un semn.Pe drumul ce duce spre casă,Toiagul tău cade mai des,Cu trudă păşeşti şi nu-ţi pasă,Căci inima ta a ales.Ai dat întrebărilor sensŞi timp ai creat din belşug,Din carul cu vorbe imens,Trădarea ai ars-o pe rug.Condeiul lăsat la-ntamplarePe masa pătrată de lemn,Porni să-ţi însemne iertareCăci nimeni nu-ţi dete un semn.Şi somnul te prinse grăbitPe cufărul vechi de aramă,Te-ai dus de lumină răpit,În vremuri virgine, de-o seamă. JURNALUL UNUI EROU ANONIM Cu gândul ce-ţi cade pe frunteTe pierzi în tăcere o vreme,Ai tâmplele reci şi cărunteŞi sufletu-ţi pare că geme.Şi mâinile moi, tremurândePe foi se revarsă grăbit,Eşti sinele tău ce pătrundePrin sinele meu prăbuşit.Când clipele tale s-au scursAi dat mântuirii alean,Pe ţărmul troian ai ajunsCu timpul grăbit şi viclean.Cu mantia-ţi albă şi veche,Prea grea pentru umerii goiTe-ai dus peste timpuri perecheŞi-ai plâns toate zilele noi.Târziu lângă ceasul tocitDe miile tac-uri mărunteAi plâns idealul dositÎn pletele tale cărunte.Eşti totul purtat de nimicŞi taina rostită cu glasEşti sinele tău într-un ticŞi timpul ce zace în ceas. retur

19. IIIÎn marele templu lumină,Vibrează un sfânt ideal,Iar veşnica voce divinăTe-ndeamnă , bătrâne, la mal.Pe-o rază de soare-ai venitUitând sublima-ţi esenţă,Sosirea-ţi trecu răsăritŞi vorba-ţi aduse fiinţă.N-ai pus stăpânire, nici graniţiŞi mamă-ai numit tu pământulAu stat mărturie doar anii-ţi,Ce şi-astăzi aşteaptă cuvântul.Să-l ţină-n istorii cu slove,Prea albe şi-n aur brodate,Dar timpul se-opreşte în strofe,Vei spune-ntr-o zi mai departe. IICe faci copile, pe noapte?Un tată bătrân întrebă;Îmi spun,tată,stelele-n şoapteCă lupta cu mine se dă.Mi-e ceasul în prag şi-l audŞi tare-aş mai vrea să-nţeleg,De ce nu mi-e sufletul crud?De ce nu pot eu să aleg?Bătrânul,trecut,înţelese,Iubirea din tânăru-i fiu,Cu palma o lacrimă-şi şterse,Dar luna spunea că-i târziu.Plecară apoi căutând,Cărarea să-i ducă acasă,Îşi strânseră mâna sperândCă mama-i aşteaptă la masă. Autor Simona Adriana Frincu retur

20. RONDELUL TACERII În suflet intră frigul, tot de acolo ieseTăcerea-n care chipul pe rând ni-l conturăm.Sub gene tremurânde, cu gesturi ne-nţelese,Copacul îndoielii în noi îl scuturăm.Ieri, slovele-nălţarăm cu sunete aleseÎn ritm de sarabandă; azi, le încătuşăm.Şi-n suflet intră frigul, tot de acolo ieseTăcerea-n care chipul pe rând ni-l conturăm.Ne-am rătăcit cuvântul şi prinşi în două lese,Pe-o filă-ngălbenită, cu el agonizăm.Suntem doar prizonierii ce, fără să ne pese,În straiele minciunii începem să-nvăţămTăcerea-n care chipul pe rând ni-l conturăm. Autor Elena Glodeanu CLIPA EFEMERA (sonet) Clepsidra-acestei zile n-o să mă scurgă-n fugă;Rămân în licărirea acelei clipe rareSă-i simt mireasma caldă, de binecuvântare,Iubirii care astăzi în taină mă subjugă.Luminii ce-o să-mi cadă în suflet ca o rugă,Supusă efemeră ca fulgul de ninsoare,Cu-emoţie, în suflet croi-voi noi tipareSpre-a nu lăsa-ndoiala, cumva, să o distrugă.Şi, cât mă va străpunge cu sabia-i de foc,Voi credita cu vise firescul început.Vom fi, din nou, doi fluturi prinşi în acelaşi jocIar clipei ce-o vom arde pierduţi într-un sărutVoi strânge-n pumni cenuşa, ca taina în ghioc,Şi-am s-o presar, petale, pe tristul meu trecut. Autor Elena Glodeanu retur

21. EU MAI RAMAN SA RATACESCPRIN VISE La ceasul când începe să mă chemeVisarea şi încerc să o desferic,Croiesc poteci prin codrul de-ntunericŞi-ţi scriu în grabă: Nu mă-ntorc devreme !Eu mai rămân să văd cum arde foculÎn răsăritul roşu ca un brâu,Să văd sclipirea pietrelor în râuCând mânjii dimineţii-şi încep jocul.Prin pântecul pădurii de culoareCu fluturii speranţei să roiesc,În jurul lumii clipa s-o-nnoiescŞi să-mpletesc lumini crepusculare.Să zăbovesc la margine de lumeAşa cum am făcut de-atâtea ori,În cufere de dor să strâng comoriŞi fiecăreia să-i dau un nume.Tu să m-aştepţi chiar dacă-i prea târziuŞi ţine-mi calde braţele-ţi deschise.Am să mă-ntorc cu-n teanc de manuscrisePentru poemele ce-am să le scriu. Autor Elena Glodeanu retur

22. O NOUA PRIMAVARA Coboară-mă din stele, prea-i rece printre ele!Coboară-mă-ntre flori, să mă confund cu ele;Preschimbă-mă-n vioară să cânt în simfoniiCu-a florilor nuanţe de primăveri târzii.Mă pune-ntre cocoare să zbor spre zarea largă,Să vin din zări albastre spre primăvara caldă;Sau chiar în firul ierbii aşează-mă timidSă fiu iar crudul verde ce sufletu-mi deschidSpre început de viaţă, spre-o nouă primăvară,Să zburd ca un copil ce griji nu-l înconjoară,Să zboare-n mine fluturi şi-n plete să-mi prinzi floriŞi tot ce-a fost durere preschimbă-n dulci fiori COLT DE RAI Când vin la tine, parcă intru-n rai!Divin mă-mbracă darul împliniriiDe toate dorurile ce îmi daiSădite-n mugurii nemărginirii.Nici nu mai ştiu de mine ce mai suntŞi mă dezbar de tot ce mă-nfiereazăCând te primesc la suflet şi pătrundÎn taina ce chemările-ţi dictează.Voi împleti cărări spre tainic visDin toate dorurile ce îmi dai,Să veşnicim aşa cum ne-am promis:Eu- visul tău; tu- colţul meu de rai! Autor Adriana Neacsu Autor Adriana Neacsu retur

23. MUGUR NOU Iubite, tâmpla ţi-a încărunţitDe când aştepţi în gara fără nume,Te-au nins zăpezile de dor cumplitIar gândurile ţi-au săpat genune.Dar iarna astăzi ţi se va sfârşi.Sosesc c-un tren de dalbă primăvară,Zăpezi cu ghiocei ţi-oi primeni,Iar zările cu cârduri de cocoară.Şi ţi-oi sădi în sânge mugur nouSă înflorească-n clocote de floare,Să înfrunzească iarăşi dorul tăuDe viaţă, de iubire şi de soare! INTOARCEREA ACASA Mamă, am să vin diseară,Din străini purced acum;Vin cu trenul cel de seară,Să m-aştepţi, că sunt pe drum.Nu vin singură, măicuţă,Îţi aduc nepoţi-n prag;Ţi-au cules într-o trăistuţăDoruri multe de-al tău drag.Tu s-aduni la tine-acasăFraţi, surori, să fim din nouAşezaţi cu toţi la masă,Bucuroşi, în jurul tău.Şi s-aprinzi lângă icoanăFir de veghe pentru tata,Să-i şopteşti de sub năframăCă se-ntoarce-acasă fata.Iar de te îndeamnă soarta,Prea devreme să nu pleciChiar de te aşteaptă tata,C-om rămâne trişti şi seci.Mamă, am să vin diseară,Să m-aştepţi, că vin cu dor.Tare-i greu! Şi mă doboarăDe nu te ştiu în pridvor. Autor Adriana Neacsu retur

24. Jalnic plânge Romania,fiii ei plecaţi departe,nici o lege nu-i ajută,nimeni nu le dă dreptate.Nu au fost nomazii lumii,au plecat doar de nevoi,li se-mpuţinează anii,slugărind străini de soi. Plecati sunt Doamne Bieţi români plecaţi departe,slugi pe la străini tocmiţi,aţi lăsat casa, copiiipărinţi bătrâni necăjiţi.Nici o lege nu ajută,să munceşti ogorul tău,nimeni păsul nu-ţi ascultă,poate numai Dumnezeu.Biet român, sărmana-ţi mamă,se usucă de-al tău dor,tot fac semne-n calendare,doar aceia ce nu mor.Ar mai vrea sărmani să-şi vadă,fiii lor că pragu-îl trec,să le spună sărut mâna,să-i strângă cu drag la piept. Autor Flora Margarit retur

25. Sfinxului Sfinxule, pleacă-ţi privirea,Peste munţi şi codrii falnici,Ce uimiră omenirea,Şi-au ferit-o de pârdalnici.Peste cetina măruntă,Rascolită de vârtejuri,Peste cetaţuia sfântă,Care chiamă la vecernii.Babele ţi se închină,În pământ îşi pleacă ochii,Parcă sânt la-nchinăciune,Când sărută poala popii.Munţi şi văi, râuri de vreme,Se înclină în răstimpuri,Alternând culori, miresme-nCele patru anotimpuri. BRADULUI Sub cetina codrului,cer iertare bradului ,pentru sacrificiul lui,munca pădurarului.Transformat în coli de scris,neştiut şi compromis,fără ţepi şi fără strai,bradul însuşi prinde grai.Mi se tânguie amarnic,că din cât a fost de falnic,l-au tăiat, l-au sfărâmat,coli de scris au fabricat.Cum roşeşte alba coală,când o scrijelesc în grabă,scriind slove fără noimă,în loc să-i mai cânt o doină.Falnic brad sărmană coală,tot mai sper să nu te doară,ascuţişul din cuvânt,crivăţul din om cărunt.Cu mireasma-ţi de tămâie,eu mai sper să reânvie,dragostea pentru citit,dacă tot te-am nimicit. Autor Flora Margarit retur

26. Imaculatul din noi.. Prea multe poteci încâlcite,Ai de cutreierat.Imaculatul ce-l cauţi,Nu-i în verdele frunzelor,Nici în albastrul cerului,Nu! Nici apele de cleştar nu-l au,Poate nu-i nicăieri...Dacă nu-i chiar în tine. Sunt doar un vers Sunt şoapta pârâului clipocind printre stânci,un simplu om înotând, prin noianul de gânduri adânci.Sunt aurul holdei de grâu,stropită cu maci,sunt glasul conştiinţei, ce-ndeamnă să taci.Sunt arşiţa verii-ostoită de ploi,sunt şoapta ce-auzi, povestind despre noi.Sunt drumul de coastă străbătut doar în doi,sunt un pas şovăielnic, ce-ar duce spre noi.Sunt frunza ce cântă al crengilor rod,sunt raza de soare, ramasă zălog.Sunt marmura iernii, troiene ningând,sunt unda suavă-n izvor îngânând.Sunt lacrima cerului pe obraz de câmpie,sunt doar un vers, într-o poezie Autor Flora Margarit retur

27. Când omul va scăpa din ale tale mreji,Când va vedea ce gol imens e-ntrânsul,Te va zvârli-ngrozit, cu ochi imenşi,Te va huli, de-o să te-apuce plânsul.Te va zvârli departe, în neguri abisale,Te va zdrobi, cu toată strălucirea-ţi falsă,El sufletu-şi va primeni cu alb,Cu adevărul, căci cugetul...nu-l lasă.Dispari din calea celor drepţi şi buni,Tu poartă-ţi strălucirea-ntre nemernici,Orbiţi de tine-o-ţi face acelaşi drum,Iar eu rămân curat, doar între oameni.Nu căuta să mă ironizezi,Din totdeauna am fost mai puternic,Faţă de oameni, sânt mereu statornic,Iar tu în beznă, în final te pierzi. Minciuna si adevarul Ce trist şi singuratic priveşte adevărul,Ce veselă şi-nconjurată e minciuna,Şi ce triumfătoare-şi ia obolul,Când e nevoie, doar întinde mîna.-Eşti alb,dar rece,adevărule spinos !Îi spuse ea semeaţă într-o seară,Mai leapădă-ţi armura! Hai,fii curajos !Îmbracă haina mea ! fără sfială.Vezi ce strălucitoare sânt mereu?Pe când tu alb, nici nu mai eşti la modă.S-a dus şi vremea când te cântau în odă,Te-ai ars, căci printre oameni domnesc eu.-Oh! Strălucitoare ? da, dar fără minte,Înveţi pe oameni gândul să-şi ascundă,Cuvinte goale-i faci pe unii să îndruge,Nu vezi cât eşti de hâdă? Ia aminte! Autor Flora Margarit retur

28. Alarma Presimt imensă catastrofăDe iarna se-ncapataneazaSă ne menţină-n a ei...cofăŞi nici un pas nu mai cedează !Aşteaptă muguri-n copaciiCe-s biciuiţi de vântul rece,Iar în păduri, iepuri, săraciiAsteapt-omatu-ncet, să plece !Pe sub pământ, gazele ascunseGrămadă stau, visând la soareLa clipa când, prin crengi întinseVor colinda din floare-n floare !Va fi explozie de VERDEŞi de culori, ce bat scenarii !Fiţi precauţi : n-aveţi ce pierde...Deci, pregătiţi-v-ochelarii !!! Te voi regasi... Când ai plecat, ai luat cu tine viaţaŞi-n loc ai pus doar brumă de tristeţiAm şi uitat ce-nseamna dimineaţaŞi cum să dărui florilor bineti !Nici nu speram să te revăd, vreodatăŞi mă-mpacasem cu acest destin...Să-mi caut fericirea inc-odată ?Mi se părea cam...adolescentin !Prea multe ai sădit în al meu sufletAlean şi chin, extaz dar şi fiorNu voi a încerca şi un alt sunetCe-mi va părea şi şters şi-amăgitor !Rămân acelaşi dor care te cheamăVorbindu-ţi trist în gând, de împlinire !Te-aştept cu-acelaşi sentiment de teamăŞi-n şoaptă-mi spun : va fi iar REGĂSIRE Autor Gabriel Matrana retur

29. E tânăr ramul, nelovit de vremeŞi-apoi cine-l opreşte să viseze ?E suflet clocotind de stratagemeCe face pan'şi trunchiul să...ofteze !Cu-asemeni aliat, nu e de glumăMai că şi ram-bătrân se-nvioreaza...Speranţele renasc, uită de brumăŞi pofta de-a trăi, se activează...*Privesc spre cer, acolo unde steauaTrasează drum de viaţă tuturor !E încă timp...mi-aprind incet luleauaŞi-uneltele de scris, le scot, usor ! ! Sufletul copac Mi-e sufletul copac cu două ramuriTrăind acum, în sfere diferite...Una-ndreptata, temător spre-abisuri,Cealaltă, spre-orizonturi infinite ...Din cea care-a trăit să-şi vadă viaţaO zbatere continuă de-anotimpuri,Priveşte-ntelepciunea accentuatăA sevei din bătrâni, de peste timpuri !Furtunile n-au reuşit s-o frângăNici gerul, sau chiar trăsnet s-o doboareNimic n-a reuşit să o învingăŞi an de an, se-mpodobea de floare !Acum, că timpul i-a marcat şi scoarţaŞi nu există leac de-mbatranireÎncearcă în alt ram, să-şi mute soartaSperând măcar la strop de nemurire... Autor Gabriel Matrana retur

30. Dar n-aveai timp...Erai prea ocupatăDin alte sentimente să-ţi faci scarăPozai, probabilIar ne-ajutoratăŞi te recomandai timidA fi...fecioară !Probabil alt năucAsemeni mie,Se va plimba târziu,Pe o aleeTrăind acelesi vremuri de beţieGândind, la tine-un lacatIar el, doar altă cheie! Haz!! Păşesc cu calm,Pe-aleile umbriteDe codru des,Uitat aici de vreme...Prin minte,Fulgeră gânduri cernite...Din amintiri,La ele să mă cheme...Nu-s stări trăite,Pline de iubireŞi nici îmbrăţişări sau calde şoapteSunt tresăririDe chin şi amăgireAtunci când încă sper,S-apari din noapte...Cu ce-am greşitCa să-mi înşeli chemareaCând vocea-mi te striga, cu-nfrigurare ?Simţeam că pier,Uitat în aşteptareaAcelui glas,Ce-alungă supărare... Autor Gabriel Matrana retur

31. Sarmanii! Ma-ntreb ce alte realitatiMai misca lumea...Si pare ca nimicNu ne mai doare...Sa fi ramas in noiNumai cruzimea ?Sa nu mai stimSa daruim o floare ?Mi-e greu sa credCa dragostea de-aproapeSe naste doarCand esti indragostit !Poti sa-l iubestiPrivindu-l printre pleoapePe cel ce eDe chinuri incoltit !Sunt multi care asteaptaDoar privireaIn jos, spre ei,Sa o apleci usor...Si vei citi in ochii lorMahnireaSi strigatul lor mut,De ajutor ! Si nu vorbesc acumDe cersetoriiCe insistenti,Ne cauta-n buzunare...Ci de sarmani batrani,La colt de stradaCe-asteapta muti,Un semn de indurare !Sa nu dea DomnulSa traim noi clipaCand sfasiati de chinuriSi nevoi,Le vom lua, plangand,Odata, locul,Negand c-ar existaViata de-apoi ! Autor Gabriel Matrana retur

32. Fata morgana Mi-e dor să-ţi simtIar sufletul, aproape...Nu eşti aici,Dar n-aş lăsa să scapeDorinţa vieDe a-ţi sorbi privireaŞi zâmbetul cel caldCe-mi schimbă firea...Mi-ai spus, cândvaCă ai dori, în tainăSă colindămPădurile, hai-hui !Prin umbra deasăSă zărim lumină...Să rătăcimPe-aripa vântului !Să nu mai ştimDe cei ce ne-nconjoaraSă fim doar noiBărbatul şi FemeiaCe au descoperitTârziu, în searăDin focul stins al dragostei,Scânteia ! Doar vis...Căci nu mai credC-ai sa apari vreodataSperanţele de dorSă-mi împlineşti...Măcar asa , cândvaDin întâmplare,Să te ivesti , să-mi spuiCât mă iubeşti... Autor Gabriel Matrana retur

33. Te voi gasi pe drumuri din poeme Stiu ca existi, asa-i in legea firii.Sunt toate scrise. Adesea prin destin.Nu-i viata, sa nu dea zalog iubirii...Un cant, un vers, o floare, un suspin.Te voi gasi pe drumuri din poeme,Pe care-incerc acuma sa le scriu.Chiar daca anii au trecut prin vreme,Secretul lor, eu inca il mai stiu.Din floarea de cires am luat petale,Parfum am luat din florile de tei.Si le presar in drumul meu pe cale,Ca tu sa sti pe unde sa o iei.Am sa te-astept in capatul de seara,C-asa e scris destinul pentru noi,Din toamna sa ne facem primavara, Primeste-mi dor si daruie-mi iubire!!! Iubito... fii a dorului balsam,Ca leac peste iubire sa te pun.Ma dor atatea doruri cate am,Ajuta-ma din ele sa m-adun.Ia-mi dorul sa te lunec sub priviri,Si dorul de-a ma pierde-n frumuseti.Zideste-le-n frumoase amintiri,Si pune-le inceput de dimineti.Mai lasa-mi doar a inimi bataieCu inima-ti sa bata la un loc.Si-o lacrima pe-a visului vapaie,In ea sa-mi sting din clipele de foc.Alunga de pe fruntea ta un nor,Sa-ti pot vedea a ochilor sclipire.Doar tu poti linisti atata dor...Primeste-mi dor si daruie-mi iubire. Autor Marin Bunget Justitiarul retur

34. E susu-n jos...si josul nu se stie Spunea demult, bunicul cand traiaSi o credeam atunci o vorba buna,Ca n-ai sa vezi nicicand in viata taVre-un hot sa fure si apoi sa spuna.Pacat ca nu mai e, s-a prapaditAsa e viata, scurta, trecatoare...Caci auzea acum, de-ar fii traitCum cei ce fura-o spun in gura mare.Si ii aud si cei ce dupa lege,Ar trebui sa vada, ce si cumAr trebui sa-i prinda si sa-i lege.Dar pentru ei, e ca un joc cu fum.Si ca-ntr-un joc urmeaz-acelas drum.Eu n-as considera a fii un joc.Ca nu se poa-sa iasa atata fum,Pana nu e macar un pic de foc.Si asta-i tot o vorba de gandit...Bunicul le spunea cu vrednicie.Se vede treaba ca toate s-au sucit.E susu-n jos... si josul nu se stie. Ma plec in fata ta minune paminteana Mă plec în faţa ta, făptură minunată,Simbol al vieţii şi dragostei eterne.Eşti fiică, soră şi mamă devotată,În umbra vremii ce peste tine cerne.Un trandafir, ca semn de preţuire,Şi-alăturea o lacrimă din ochii mei.O lacrimă de dor, de pace şi iubire,Să-ţi umezeşti sărutul pentru pruncii tăi.Mă plec în faţa ta, făptură minunată,Simbol al vieţii şi dragostei eterne.Eşti fiică, soră şi mamă devotată,În umbra vremii ce peste tine cerne. Autor Marin Bunget Justitiarul retur

35. Pomana Gheorghe, scoate pe Maria şi în piaţă adunaţiCheamă şi pe Niculae cu ai săi vreo şapte fraţiSe împarte pungi cu hrană, zahăr, carne şi uleiSă votăm analfabeţii, pe ciobani şi pe atei.Piaţa este arhiplină şi de nicăieri un zvonSpune că n-ajung ca toţii, să ajungă la ploconSe împing, se trag de haine, cei bătrâni chiar cad pe josGloata-i calcă în picioare pentru-a prinde-un pic de os.Trist tablou, sărmană ţară, sufletul ţi l-au ucisŢi-au furat şi demnitatea, bunăstarea e un vis.Suntem nimeni pentru dânşii, ne tratează ca pe câiniAruncând din vreme-n vreme câte-un os şi două pâini. Vinovatie... -Alo!Sǎru-mâna mamǎ, te-am sunat a da un sfatSunt în trecere prin Londra, am rǎcit şi sunt gripatTu ce faci? Când vin acasǎ? Nu ştiu, poate peste aniPoate voi gǎsi fereastra de Crǎciun.Tu mai ai bani?-Nu de bani duc lipsǎ mamǎ, dar tu stai printre strǎiniDe când n-ai venit acasǎ au murit vreo cinci veciniDorul ne ucide viaţa,suntem trişti şi singureiA murit şi ţaţa Floarea c-au plecat copii ei.De Crǎciun, în miez de iarnǎ şi la cumpǎnǎ de aniTata o chemǎ la dânsul, mai aproape, sub castani.Plâng şi mǎ cuprinde teama când constat cǎ nu alinǎŞi gândesc cǎ pentru moarte port şi eu puţinǎ vinǎ.Nu de bani ,de bunǎstare sau a strânge mari averiDuc pǎrinţii noştri lipsǎ,ci de-acei care mai ieriLe dǎdea puteri de-nvinge stând aproape lângǎ ei Autor Stancu Nicolae retur

36. Bucuria Un caiet şi-o radieră sau un biet stilou stricatUn compas, o călimară sau o pungă cu rahatCând primeam la zi de nume sau în pom de moş CrăciunErau zile fericite, nu ca cele de acum.Alergam pe străzi cu cercul sau la baltă înotamNe plimbam sub clar de lună şi vreo fată sărutam,N-aveam prânz la oră fixă chiar săream de multe oriDar plesneam de sănătate iar la şcoală silitori.Când la săptămân-odată stârnind colbul de pe stradăMai trecea câte-o Pobeda, se-mbulzeau cu toţi să vadăNoi o petreceam din urmă şi urlam din toţi rărunchiAveam julituri la coate nu mai spun ce-aveau genunchi.Aveam mult aveam puţinul,ce înseamnă bogăţia?Când la ce avem acuma ne lipseşte bucuria.Cei mai scump în astă lume, decât fericit să fiiSă te bucuri de nimicuri să fim iar acei copii Stejarul dezgolit A mai trecut o vară şi frunza ruginie,Dezbracă iar stejarii plutind în ritm de vals.Prin crengi doar vântul cânta, o veche simfonieCu note discordante şi necrezut de fals.Aleile sunt goale, doar frunze ameţiteSe prind în hora morţii făcând un ultim dans.Răcoarea te cuprinde încet pe nesimţiteŞi umbrele-nserării creează un suspans.Închizi o clipă ochii şi-n faţă vezi trecutul,Cu prima întâlnire când ore aşteptai.Credeai că altă fată nu este-ntreg ţinutulŞi luna ai fi dat-o pe-o noapte ca s-o ai.Furai cu îndrăzneală sărutul la o floareHrănind cu-a ei dulceaţă în nopţile de visPlecai în zori la alta s-o prinzi de cingătoareÎntreaga tinereţe a fost un paradis.S-au dus acele vremuri şi toamna e târzie,La tâmple ghioceii de mult au înflorit.Doar frunze cad într-una pe-aleea cea pustieŞi trist priveşte-n zare stejarul dezgolit Autor Stancu Nicolae retur

37. Cersetoarea Cu haina jerpelită, culeasă din gunoi,Dosind bănuitoare bănuţi-n căptuşealăFemeia gârbovită de ani şi de nevoiMergea grăbit acasă, cuprinsă de-ndoială.Intrase în alertă, când pe alei zăriseÎnlănţuită-noapte o umbră furişând,O teamă ancestrală în piept se cuibăriseCu limba face cruce şi-o rugă spune-n gând.Pustiu prin preajmă este şi nimeni să ajuteDe frică glasul piere şi plumb are-n picioare,Se-opreşte îngrozită de forţa unei bruteCe parcă din neanturi în faţă îi apare.Cu o voce răguşită îi cere tot avutulStrâns peste zi cu trudă prin ploaie şi prin vânt,În faţă-i defilează şi vede-ntreg trecutulDar nu cerşeşte milă, nu scoate un cuvânt.În griji lăsaţi de mamă, ce-n alte ţări plecaseAşteaptă pe bunica, acasă, trei copiiSânt mici şi le e foame, nimic nu le lăsase,Doar o buca' de ceapă tăiată în felii. Bănuţii pentru pâine ascunşi cu grijă mare,În căptuşeala hainei culeasă din gunoi.Să-i dea?Mai bine moartea o ia pe-a ei hotare,Femeie gârbovită de ani şi de nevoi.Afară bate vântul şi flacăra din lampăSe stinge-ncet timidă, ca viaţa fără rost,Copiii dorm, că visul le e îndemn şi rampăSpre alte lumi mai bune, în care nu fac post.Şi-n lumea lor cu îngeri, o zână le apareE mama...braţe-ntinse, îi cheamă lângă eaTristeţea se topeşte, parcă nimic nu-i doareNici foamea şi nici frigul, doar dorul de o stea. Autor Stancu Nicolae retur

38. Mamica Stai singuratecă mereuCu gândul dus aiureaCopiii nu-s în jurul tăuŞi tristă-ţi e privirea.S-au dus cu toţi-nalte zăriSă-şi facă viaţa rozăIar tu priveşti în depărtăriDin scrin mai scoţi vreo poză.Un câine-ţi ţine de urâtŞi-n casă doar pisicaDar ce ştiu ei de dor şi câtMai suferă mămica.Te culci cu amintirea lorTe scoli cu amintireaÎn timpul zilei mori de dorŞi-aceasta-ţi e trăirea. Rugaciune Doamne ce-ai creat pământul, te întoarce înapoiŞi ne-apropie de tine şi ne-apropie de noi.Iartă-ţi Doamne păcătoşii, nu ne arunca în hăuŞi ne-arată calea dreaptă, dintre bine, dintre rău.Doamne ce-ai creat sublimul şi l-ai învestit pe omCu putere de gândire, cu putere de atom.Lasă-ne durerea morţii şi fereşte-ne de răuŞi ne dă speranţa vieţii şi credinţa-n Dumnezeu.Doamne ce-ai creat iubirea şi pe om l-ai îmbrăcat,În mătasea-nţelepciunii, cu virtuţi l-ai înzestrat.Iartă-ne greşeala Doamne şi-i primeşte-acolo sus,În oştirile căinţei, sub privirea lui Isus.Doamne ce-ai creat pământul, te întoarce înapoiŞi ne-apropie de tine şi ne-apropie de noi,Lasă-ne durerea morţii şi fereşte-ne de rău,Şi ne dă speranţa vieţii şi credinţa-n Dumnezeu Autor Stancu Nicolae retur

39. Menirea poetului Ce-i pasă lumii dacă tu eşti păstor de viseŞi pentru ele n-aprinzi o candelă în pripăCi arzi ca torţa vie, o viaţă,-n pagini scriseSpre-a străluci ferice, atât, cât ţine-o clipă.Iar dacă se întâmplă, la ceas târziu din noaptePe filele deschise, un ochi să stea de vegheZefirii au pe buze mărturisiri, în şoaptePurtate de vibabraţii ce-s duse mii de leghe.Şi-atunci, ce-i pasă lumii că porţi lacrima eiCa pe o perlă scumpă în sipetul din sufletCând tu din avuţia pământului nu ieiDecât lumina scrisă peste-al durerii umblet.Iubirea ţi-a fost dată de-o aripă de îngerS-o poţi purta-n blândeţe, prin viscole şi gerSpre a îndura zâmbind şi patima de singerPână te vei întoarce cu ea din nou la cer.Şi iar te-ntreb poete, menirea ta să fieDoar rodul din cuvinte cules în vers stingher?Ori, poate, ai norocul să fii în veşnicieAiazma ce sfinţeşte al inimii ungher ... Mereu acelasi De dincolo de gard, visează o floareÎn liniştea grădinii de sub steleŞi freamată-n culori nemuritoareSimboluri adunate în castele.Sunt tot atâtea cercuri în culoareCâte petale are floarea-aleasăVibrează roşu clipa când înfloareSăruta aroma dulce, neculeasă.Împrejmuirea verde mai suspinăLa gândul că privirile nu-l ştiuRămâne aproape, spijin fără vinăAl frumuseţii, prinsă-n nepustiu.Lucirea de smarald ea nu o vedeCând, visătoare, roua o culegeAproape şi departe el va şedeLângă iubirea ce nu-l înţelege.Purtăm cu noi reflexii de-oglinjoarăSub soarele ce-i al Luminii fiuLa depărtări visam când ne-nconjoarăOcrotitoare braţe de gard viu. Autor Violeta Andrei retur

40. N-am sa te iert Sub aşternut de gândte-ai furişat şi nu ştiu cândm-ai invadat, iar clipa mi-e topită...Mi te-ai scuns, ispită ...N-am să te iert,şi n-am să-ţi port, robităaroma-n vene, clocotităbolborosind, ca vinul fiertCu scorţişoară...Ca prima oară,îţi luminează ochii-n focde patimi fără de noroc:mă ceri când nu mă ştii delocşi-arunci tot arsenalu-n joccu risipiri de buze-mierecând tu ascunzi, sub mângâiere,amarul din pelin...Dar, mă înclin...dorinţei am să-i fiu, iar, ţintăşi-ţi voi lasă trupul, să mintăcu foamea care mă poftea ,uitând că numai dragosteae un festin, sofisticat, în doi ,atunci când sufletele-n noinu cad, nicicum, în neputinţade-a se hrăni cu linguriţa,nu echivoc, doar reciproc... Atuncea când... Matricea o aveam, cu mine,când întâmplarea te-a adusşi-ai încăput în ea, mai binedecât oricine mi-ar fi spuscă din frântură de veşmântlăsat de gânduri pribegiten-ai cum, altar de legământsă faci iubirii, logoditedoar în cuvânt, de dor arzândpe buzele încremenitefără răspuns...ce-ai vrut să faci?ce-am vrut să fac?tu taci...eu tac...n-a fost de-ajunsatuncea,când... Autor Violeta Andrei retur

41. Reflexie E freamăt de culoare şi mireasmăŞi feciorelnică, sfioasă aşteptareÎntruchipare de catapeteasmăRăsfrângeri de Lumină-s într-o floare...Ascunde întristarea între spiniCu dulce amăgire de fantasmă;Ce-adastă în căldura unei mâiniE freamăt de culoare şi mireasmă.Cu nume de răsfăţ ori de descântecDe lacrimă sau castă dezmierdareÎngemănează doruri într-un cântecŞi feciorelnică, sfioasă aşteptare.Se dăruie-n volute la fereastrăŞi-n binecuvântarea de aghiasmaIubire pune-n fiecare glastrăÎntruchipare de catapeteasmă.În orice-nchipuire-i biruinţăCe-o'nfăţişează lumii cu candoareCa semn de împăcare ori credinţăRăsfrângeri de Lumină-s într-o floare...Răsfrângeri de Lumină-s într-o floare...Întruchipare de catapeteasmăŞi feciorelnică, sfioasă aşteptareE freamăt de culoare şi mireasmă Autor Violeta Andrei retur

42. E nebunie oare, beţie sau blestem ?Sau rug aprins de flăcăriArzând spre-adâncul ceri ?E rană sângerândă pe-altarul de cristalDin care se-nfiripă oceanul primordial.O clipă doar de aş puteaSă ştiu ce-nseamnă fericireaŞi-atuncea atârnat de-o steaSă pot cuprinde nemurirea.Şi tot acest mister divinSă-mi cânte pururea iubirea.Şi-apoi din roua îmbrăţişării noastreRăsară mii de sori galacticiCe au să cânte în sunet de chitarăCă suntem călători pe drum de aştrii.Şi ale noastre lacremi vărsate-n întunericSă se preschimbe toate în curcubeu feeric.Din vremi demult apuse făcut-am legământNedespărţiţi trăi-vom mereu pe-acest pământChiar dincolo de moarte vom trece amândoiCăci noi doar unul suntem şi nu mai suntem doiTreziţi din visul cosmic al Mayei gând netotVom şti că toate-s unu şi unu este tot. IUBIREA CA UN INFINIT Fără de rost e-a vieţii tainăTrăită fără de-al iubirii dorO clipă doar sublimu-ţi chipPutea-voi să ţi-l prind din zborŞi-apoi să mor, să mor, să morUcis din dragoste de miticul Amor.Numai cu-n zâmbet doarSă-ţi mângâi adormireaSă pot să spun apoiCă atins-am nemurirea,Iar ochii tăi ca doi luceferiSă-mi lumineze vecinicia.Îmi pare că mi-s ShivaEternul neclintitIar tu că eşti o ShaktiDin visu-i nesfârşit,Mişcat din fiinţa-mi veşnic însinguratăPrivirea ta îmi pare ca de gheaţă.Aievea parcă văd, lumina dintru începutA sufletului care făcutu-s-a trup,Dar ce să fie astă lumină orbitoareCe pârjoleşte totu-n calea ei ?De nu iubirea cea care aţâţăChiar şi pe cei mai îndărătnici dintre zei. Autor Robert Ovidiu Trif retur

43. PEREGRIN SPRE ABSOLUT Rănit cumplit mi-e sufletul iar gându-mi răscolitAdânc chiar din străfunduri mă simt acum golit,Uitat-am de vreodată pe cineva-am iubitSunt trunchi uscat şi veşted de frunze dezgolit.Uitarea aşternută-i pe sufletu-mi pustiuCe-am fost, ce sunt şi fi-voi cum oare să mai ştiu ?Secat pe dinăuntru sunt mort ori poate-s viuCe-am fost putea-voi oare vreodată să mai fiu ?Nimeni nu mă cunoaşte, de nimeni n-am habarStrăinu-mi-s de mine şi mă caut în zadarPierdut sunt pe vecie cu sufletu-mi cobzarPlângând singurătatea-mi pe strune de coşmar.De unde vin şi unde aiurea voi plecaCe sunt, de ce, şi care-i rostul să-mi spună cineva,Sau cine a hotărât că eu voi existaHazard, fatalitate, destin sau altceva ?Prin sufletu-mi pustiul umbla-voi nesfârşitGăsindu-mă pe mine pierdut în infinit,Ştia-voi atunci Doamne, ce sunt şi ce-ai voit ?Cumplitu-mi dor de mine avea-va un sfârşit ?Singurătate oarbă m-apeşi ca un blestemPrin ploi de lacrimi Doamne, la mine eu te chem.,S-a reaprins scânteia ce-n suflet mi-ai săditŞtiindu-mă pe mine, Doamne, pe tine te-am găsit. DIN AL IUBIRII DOR Un fulg de nea din naltul cerCăzutu-mi-a pe pleoape,În noaptea albă învăluită în misterIubita mea te simt tot mai aproape.E noaptea sfântă de CrăciunNăscutu-s-a MântuitorulIar eu la gura sobei stândMă arde iarăşi dorul.Mi-e dor de tine draga meaMi-e dor dintotdeauna,De luna albă de pe cerCe luminează-ntruna.Mi-e dor de glasul tău suavDe zâmbetu-ţi şăgalnic,Ce prinde a bate-n pieptu-mi cel firavUn cântec din a inimii ritm tainic.Mi-e dor de-aprinsul roş al buzei taleDe ochii cei ca două mici mărgăritare,Ce parcă îmblă prin văzduh şi printre stelePurtând cu ei răvaşul tainic al iubirii mele.Mi-e dor de tandra ta îmbrăţişareŞi de sărutu-ţi cel dezmierdător,Aş vrea acum şi pentru eternitateSă fiu cuprins de al iubirii tale dor. Autor Robert Ovidiu Trif retur

44. Când sufletu-ţi de scârbe purificat va fiVei şti să-nveţi pesemne şi arta de-a iubi,Şi tot ce se petrece în cercul vostru strâmtVei şti că poartă în sine eternul legământ.- O, glas serafic, cât-armonie zace ascunsă în ale tale spuseCe par că din nefiinţă vin,Căci cum putea-voi eu cunoaşte şi dezlega acest misterCe-mi pare-a fi divin,Când mai adineaori crezut-am că nu-i enigmă-n lumea astaPe care eu să n-o dezleg…Şi-adâncă taină-mi pare acuma lumea, că nici pe mine însumiNu mă mai înţeleg.„- Era pe când nici timpul nu începu-se a curgeŞi nici pe ceriu stele nu se întrezăreau,Eu singur stam atunce şi cugetam aieveaDe-i bine ori de-i rău puterii glas să-i dauDin mintea-mi prinse viaţă un gând ca şi o razăŞi infinitul cosmic deodată-l luminează,Făclii de stele aprinse, gigantici galaxiiDin mintea-mi necuprinsă pe dată se ivi.Şi glas eu dat-am vrerii prin Unul meu născutCa sori, pământ şi timpul să aibă începutŞi omul peste toate fie stăpân făuritorLiber destin şi spirit, divin, nemuritor. „ A FOST ODATĂ SAU NICICÂND A fost odată de demult când nimeni nu eraNici fiinţa nici nefiinţa nu începuseră a exista,Şi-atunci deodată din nimic creaţia începeaDin neantul fără de sfârşit lumina o năştea.Astă lumină din trecut cum începuse a lumina ?Din neantul fără de-nceput cum reuşise-a apărea ?Cuvântul a trebuit din nou iubirii glas să-i deaSă poată să ţâşnească afară să se transforme-n albă stea.Aşa visa bătrânul schimnic închipuindu-şi facereaUn glas puternic ca de tunet îi tulburase însă liniştea.Cine îndrăznit-a mă-ntrerupe din splendida viziune a mea ?Acum repede răspundă-mi de nu pe veci l-oi blestema.„- Viziunea ta din visu-ţi întrupată, nu prea îmi pare a fi adevăratăMai bine ascultă-mi tainica chemare, căci eu sunt cel ce-n veci nume nu are,Căci fost-a oare un început, e vreun sfârşit ce va să vină ?Sau totul nu-i decât un joc, a Absolutului eternă plăsmuire.Sămânţă a universului e Timpul, iar Adevărul este fiul lui,Şi Maică a stelelor e Cerul, iară Lumina-i umbra Tatălui.Când prin a sufletului zbucium, tu singur vraja lumii o vei descoperiiEliberat de vălul ignoranţei, om al cunoaşterii depline te-oi numi.Când mintea ta putea-va cuprinde infinitulAtunci vei şti că totul e frate cu nemicul,Vei şti că tot ce-n lume îţi pare trecătorPoartă în sine icoana celui nepieritor. Autor Robert Ovidiu Trif retur

45. Crez dar tu nu vei ştiică îţi mângâi urmele din zăpadăşi pe cele din nisipul fierbintecă fiecare floare de mărpe care vântul ţi-o aşează prin păro adun şi-o păstrez la mine în suflettu doar alergi înaintenici nu ţi-ai cumparat biletpentru marea călătoriespre pierzaniete-ai aşezat la geamul tristeţiişi aştepţi sfârşitulresemnată recear trebui doar să întorci puţincapul să asculţi un minutţipătul venit chiar din inima tasă priveşti o secundă măcarpoteca pe care ai însengerat-ocu nepasareeu sunt încă acolounde am rămasînainte ca dragostea tasă moarănu mai am lacrimidar mai pot să cred în minuni Fusta soarelui aveai o gaură în fustadăruită de bunicaînainte să moarăşi nu o iubeai neaparatpentru acest faptci pentru că cinevadesenase pe eaun soare imaginarchiar în dreptul găuriiai mai fi dormitnici câinii nu se trezescatât de devremedar porumbulnu ştie asta te aşteaptăsă-i mângâi orgoliulşi pleci fără să mănânciatârnată de sapă fericităcă şi de data aceastaMitică va încercacu degetele lui murdaresă ajungă dincolo de soareporumbul mai poate aşteptaşi apoi ce dacăbabele vor striga speriatecă te-ai îmbrăcat în eclipsăporumbul e mulţumit şi MiticăUniversul începe din fusta bunicii Autor Adrian Paparuz retur

46. Paradoxul tau tu veneai de dincolo de moarteşi nici măcar nu îţi aranjaseipărul pentru astaveneai spre luminădoar cu o ciocolatăca şi cum asta o puteai faceîn fiecare zinoi atârnam în balanţa iubiriiprivindu-te aşa ca la cinemafără să ştim că doar dragosteapentru noite purta către înviereveneai dinspre moartesperând să ne poţi renaştepe noi îngerii şi demonii tăi Orb in trecut te mai caut şi acumpantofii pe care mi-ai dăruitde ziua meaîmpreună cu sărutulmă poartă sisificpe străzile pe care ai putea fisunt un orbce pipăie trecutulcu bastonul iubiriiprivirea mi-a rămas înţepenitădeasupra patuluipe icoana pictatăcândva pentru noichiar de Dumnezeuîn ziua aceea ne făcuse îngerichiar dacăpantofii s-au dezlipit demultşi tălpile mele însângerateadulmecă în vanmirosul iubirii talechiar dacăunui îngeri-au căzut aripilete caut Autor Adrian Paparuz retur

47. Matinală a caninilor Elvireipornise tranzistorularuncat de un turist plictisitmai devreme şi poatenu s-ar fi întâmplatnici atunci nimic dacăCelion Dion nu le-ar fi amintittocmai atunci de TitanicElvira însă bruscnu am mai vrutsă se considere violatăde destin ci în timpce bateriile tranzistoruluiîşi dădeauduhul obştescîl ceru de bărbatpe cel cu care împărţea de o veşnicie Universuldevenise o Doamnă Doamna Elvira Elvira se culcă întotdeaunaînainte să se trezeascăşi asta pentru că are aşao predispoziţe pentru adormirecamera ei nu are ferestrenu din vina arhitectului cipentru că Elvira nu locuieşte undevade aceea în locul acestoradimineaţa deschide mai întâiochiul albastrucând briza oceanuluie încă prea rece şide-abia mai târziupe cel verde astfel încâtspre searăsufletul ei e complet aerisitde mirosurile crude de carneşi tabac rămase de cu searăface asta în fiecare zinumai că azi de ziua eiîşi premise să respire mai multaltfel era o zi ca toate celelaltenumai că azi colegul ei de falezăşchiopul orbit de strălucirea Autor Adrian Paparuz retur

48. Azi m-am gindit la tine azi m-am gândit la tine greşit nu mă puteam gândi la tine pentru că tu ai fost şi azi şi ieri mereu de o istorie încoace chiar gândul meu probabil vei râde eclipsându-l pe Brahms din urechile mele dar lasă-mă măcar să încerc să îţi spun de acel necunoscut dinlăuntrul meu care s-a născut fără să îmi ceară voie doar din atingerea ochilor tăi absurd de luminoşi şi fără să ştiu a crescut atât de mult încât m-a azvârlit afară din mine pentru a te putea cuprinde cu braţele mele să te sărute cu buzele mele pe când eu am rămas rătăcit în deşertul minţii nici nu mai ştiu de fapt ce vroiam să îţi spun pentru că e prea târziu să pot vedea altceva decât liniştea marea linişte a iubirii tale voi adormi strângându-te de mână îţi voi visa visele şi voi respira aerul tău da azi m-am gândit la tine Autor Adrian Paparuz retur

49. pentru care te-am iubit.Iubire vino singur, nimic din amintiri tu să nu ei cu tine,Cu cât vei fi mai blând cu mine cu-atata totul e mai bine.Şi vom chema din largul mării pescarii drumul să ne-arateCa să lăsăm în urmă totul iubindu-ne, cât mai departe..Cu drag din drag te voi chema mereu în marea veşnicieAcolo ca şi-aici, iubire ca a noastra nu poate să mai fie,Sărut lângă sărut am pus în mantia ce trupul tău il infăşoarăŞi aş începe iar şi iar să îţi sărut fiinţa toată ce azi mă înfioară.Aş vrea să-mi fii acum aproape,Mi-e dor de tine, pentru a câta oara...! As vrea sa-mi fii acum aproape Aş vrea să-mi fii acum aproape, să-ţi sărut ochii plânşi şi trişti,Să-mi sprijin fruntea iar de tine să mă conving că mai exişti.Şi-n taină s-mi ascund tristeţea în zâmbetul ce ţi-a-nfloritPe buzele ce-ntrun sărut, trezesc fiori din vremea-n care ne-am iubit.Aş vrea să vezi că-i primăvară şi iarăşi florile-ţi zâmbesc,Iar din cenuşa astăzi stinsă renaşte totul şi-i firesc.Copacii iarăşi au păduri cu tril de păsări în perechi,Ce consfinţesc metamorfoza acelor ritualuri vechi.Eu incă te aştept sub luna ce-a tăinuit iubirea noastră,Lăsând să curgă râuri multe din apa limpede albastră.Aş vrea să-mi fii acum aproape să-ţi mângâi părul răvăşitŞi-n taină să strivesc sărutul cel Autor : florentina crăciun fabyola retur

50. Privind cum trenurile pleacă în viaţă fără noi şi cât ne-au înşelat.Prin sufletele noastre răvăşite se-aud şuierături de trenIar teama de-a rămâne fără noi ne zbuciumă întreaga fire.Te chem din nou iubito, de lacrimi şi durere înca mă mai tem,Şi doar sărutul tău să fie aievea să nu mai cred că-i amăgire.Peronul e intunecat şi gara intristata, un câine urlă a pustiu,Doar două trenuri goale aşteaptă călătorii ce nu mai vor să vină,Şi nu m-ai crede dacă-ţi spun cât te iubesc şi că nu ştiu,De ai ales cu mine să rămâi în viaţa ce-a rămas atâta de puţină. IUBITO !Mă pierd prin săli de aşteptare privind cum călătorii se despart,Şi între pleoape strivesc o lacrimă ce nu ştie sa-ascundă,Durerea despărţirii şi plânsul ce în suflet apare dintrodat,Şi ori şi cât n-aş vrea, când plec de lângă tine tristeţea mă inundă.Trec călători pe lângă noi iubito şi trenurile pleacă-n depărtări,Să ne despartă acuma parcă ar vrea şi cerul şi pământul,Te strâng în braţe şi-aş vrea să fug cu tine în cele patru zări,Iar trenul să nu ştie că nu mai sunt, să nu-mi cunoască gândul.Nu vom mai cumpăra bilete şi nu vom mai pleca spre nicăieri,Vom sta pe-o bancă-ntreaga noapte privind spre cerul înstelat,Şi ne vom spune în cuvinte tot ce simţim de-o veşnicie până ieri, Autor : florentina crăciun fabyola retur