esente

1. CEA MAI VOTATĂ POEZIE TOATE POEZIILE esente MAI-2010- esente

2. ION LELIA LUMINITA MIOARA VALERIA SANDA CRISTINA PAUL NELI CARMEN MALINA FLORIN IULIA LIDIA ELENA ILEANA ANDRADA GEORGE VIOREL MARIANA VIOLETA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur” GEORGE VIOLETA

3. Primăverile cu-aripe rupte Primăverile cu-aripe rupte, Trec pe-aleea ta din nou plângând, Florile se scutură corupte, În singurătate sângerând, Vântul alb prin noapte te mângâie, Luna mai dansează ca un mânz, Portocale, galbenă lămâie, Eu te gust în fragezimi de prânz, Şi destinul tremură mărunt, Perle strălucind iubirea plânge, Unde eşti, eu unde oare sunt, Noaptea când cu foşnete se scurge. Dimineţile în noi nechează, Alte flori în pumni au înflorit, Ochii tăi acuma scânteiază, Timpul zboară alb spre infinit, Îngerii cu aripe domoale, Cerul lopătează spre apus, Norii trec cu foşnete de poale, Şi-uite-aşa iubirile s-au dus.. De ce plâng crinii cu miresme rare De ce plâng crinii cu miresme rare, Când te sărut şi-n ochii, două lacuri Cresc nuferi albi în noaptea iubitoare Ce se-oglindesc în noi de-atâtea veacuri Şi te-aş lăsa, dar perina ta plânge Înfrigurată de singurătate, Şi-un înger alb călătoreşte-n sânge, Cu buze moi de prunc, nesărutate. Te-mbratisez şi-ţi dăruiesc căldură, Şi-atâtea nebunii fără cuvinte Când te sărut cu patima pe gură Tu simţi cum viaţa merge înainte. AUTOR: ION VANGHELE retur

4. Venirea ta eu am văzut-o-n toamnă  Se scutură cireşii iar de floare  Şi mor pe rând petalele-n gutui,  Iubirea ta adânc de umbre doare  Dar îndărătnic vreau ca să rămâi,  Să îţi ascult tăcerea cum cuvântă,  În pasărea rănită dintre noi,  Şi-n greierii de  patime ce cântă,  Atât de verde noaptea-n caprifoi... Venirea ta eu am văzut-o-n toamnă  Şi-am plâns-o cu al lunii alb priveghi,  Când orele bolnave flori răstoarnă,  Dorinţele tăcutei mele veghi.  Îţi port şi-acum iluzia în sânge,  În umbrele de arbori mistuiţi,  Un înger care-n aripe îşi strânge  Durerea noastră de-a fi despărţiţi,  Şi ne iubim neconsolaţi în vară,  Pe scoicile ce-n carnea ta foşnesc,  Iluzie pierzându-se în seară  Pe vechiul drum ce nu-l mai regăsesc.  Şi-atâta timp eu te-am purtat în mine,  Ca pe o rugăciune sau blestem  În nopţile cu luna voi rămâne  Să te aştept în visul meu etern. AUTOR: ION VANGHELE retur

5. Iubirea ta cu grâu mă împresoară  Sunt condamnat ca tu să-mi fii o cruce, Iubirea ta cu grâu mă împresoară  Pe drumul mărginit seara cu maci, Şi noaptea parcă toată se-nfioară, Când iia ta din şnururi o desfaci.  Şi tremură de dor mărunt făptura, La pieptul meu când aprig te cuprind, Şi te parcurg apoi flămând cu gura, Şi mă agăţ de farmece pe rând, Nici Dumnezeu de dorul tău nu rabdă, Şi mă loveşte cu iubirea-n piept, Iar noaptea peste noi se scurge caldă. Să vină zorii eu nu mai aştept. Şi rugul arde-n noi cu flăcări vaste, Cu pumnii de cenuşă risipiţi, Două grămezi de jar ca două astre, În veşnicie astăzi prăznuiţi. Sunt condamnat ca tu să-mi fii o cruce,  Îmbrăţişarea mea să o suporţi,  Şi paşii să mă urce la răscruce,  Pe o Golgot-a celor vii şi morţi,  Sunt vinovat de ultima ta jale,  De faptul că purtându-mă, ţi-e frig,  De-aceea rănile făcute-n cale,  Pe Dumnezeul Nopţilor, îl strig,  Şi sângera apusurile-n floare,  Şi plânge-n noi, iar îngerul damnat,  O pasăre e cerul care moare  În lebăda cântând pe înserat. retur

6. Când mă strigai, unde eram eu oare? Curge un râu de vorbe printre noi, Când mă strigai, unde eram eu oare? Prin ce grădină rătăceam grăbit, Furând uimit miresmele de floare Ca să le duc cu mine-n asfinţit. Iar tu veneai gonind pe deşălate, Sub lună, pe atâţia munţi şi văi, Cu stelele privirii aruncate Abandonate-acum, ochilor mei.  Şi alergai bolnavă şapte nouri, Ca un priveghi al visului tăcut, Cu dragoste acum să mă înrouri, Ca un poem aflat la început. Şi aşteptai somnul să mă răstoarne, Să ne îmbrăţişăm în mod fatal, O goană printr-o ploaie care doarme, Pe-o uliţă cu nechezat de cal. Şi urcă-n noi, zorii cu ochi albaştri, Cu despletite, lungile cărări, Ce le-mpărţim apoi ca doi sihaştri, Ţie un dor, eu umbra unei mări. Curge un râu de vorbe printre noi, Potopul parcă îl presimţ aproape, Dorinţele se urcă un şuvoi,  Şi dragostele cresc ca nişte ape.   Trec gânduri cu aripe retezate Cu dragostea-mpărţită la noi doi,  Acelaşi râu care ne e aproape, Cu valuri ne desparte şi pe noi,  Rămân strivite florile de crin, În noapte ca o ultimă splendoare Din amintiri ce am păstrat sublim, Sclipiri pierdute-n apa trecătoare.   De ţi-am greşit, te rog să fiu iertat, În cerul tău de vers întunecat. retur

7. O linişte de noapte mă-mpresoară,  Din tot ce e, rămâne numai cântul,  Cu notele să curgă obosit, Şi tremură în glasul meu cuvântul, Când îţi urez din nou, "Bine-ai venit"  Singurătatea astăzi ţi-este parte, Cu foşnetul frunzişului te chem, Cu dorul meu de dincolo de moarte, Cu dragostea cu care te blestem. O linişte de noapte mă-mpresoară, Prietenii din jur au dispărut, Mai este-afară încă primăvară, Şi vântul că şi vorba, a tăcut. Unde eşti tu? Te chem singurătate, Şi frunzele în geamul meu foşnesc, Cu glasul lor din fiecare noapte, Numai pe tine, nu te regăsesc. Pustiu aleargă valul peste ape, Cutremurat de zile şi de nopţi, De stelele ce se îneacă poate, Cu istoviri zăcute pe la porţi.  Şi greierii mai ţârâie grăbit, Prin iarba verde să îşi piardă urma,  De sus se las-un colţ de infinit, Să mă îmbrăţişeze iar cu umbra. AUTOR: ION VANGHELE retur

8. Nu-ţi mai ştiu acuma chipul,  Nici de viaţă, nici de sorţi,  Curge ploaia ca nisipul,  Ca o plângere de morţi.  Florile se sting în spaţii,  Frânte aripi de destin  Noaptea plouă-n constelaţii,  Frunză verde de pelin  A-nverzit la geamuri ploaia,  Cu iluziile sale,  Fulgeră târziu odaia,  Cu tăceri autumnale.  Pluvială Plouă, plouă cu albastru,  Şi cu soare şi cu rouă  Cu foşnete de jugastru  Peste visele-amândouă  Plouă frigul pe-amândoi  Cu tomnatece iluzii  Paşii scârţâie-n noroi,  Şi la poartă uzi stau duzii.  Plouă cu nedumerire,  Şi cu zori uitaţi de soare,  Ca o veştedă iubire,  Ce s-a înecat în mare.  Apa nu se mai retrage,  Infinitul curge ud,  Plopii par nişte catarge,  De cenuşă care curg. AUTOR: ION VANGHELE retur

9. Timp... Ca frunzele de nuc Între maluri de dor răstălmăcesc iubirea şi te culeg în palme ca pe vis furat. Către apus mă duc; aş şterge amintirea de s-ar putea să fiu de viaţă dezlegat. Nu sunt culori în frunze câtă durere port şi nu-i nici apa-n mare câte cuvinte-ţi spun; nu înţelegi că viaţa nu e mereu un port în care s-opreşti clipa iar eu să o adun. În fiecare stea e un noian de gânduri nescrise pe hârtie dar scrijelite-n noi. Ca frunzele de nuc ne ducem peste prunduri tot vestejind petale, spălându-ne cu ploi ca să uităm trecutul ce nu mai vrea să plece, sau…sa ne amăgim că buzele de mac săruta asfinţitul şi timpul nu mai trece şi noi suntem aceiaşi cocori fără de leac. Picură timpul în degete iar, secunde apasă pe suflet mereu  şi gustul iubirii îngână amar  paşii pierduţi pe sub curcubeu. Mireasma tăcerii mai doare în noi când frunzele cad sub paşi în amurg; azi sunt o corolă cu gânduri de ploi.  silabele mute în doruri îmi curg AUTOR: LELIA MOSSORA retur

10. Un simplu popas Astăzi vreau să uit ce a fost demult,  ce mi-a fost prădat şi nu mi-a fost dat. Vreau un colţ de rai,  să mai cânte-un nai despre flori de-abis şi de paradis. Vreau să te ucid fie şi cu vid, să simţi cum absenţa este chiar esenţa celor ce doream pe cand Nemuream  doar minciuni deşarte  scrise ca din carte,  să te dor mereu umbra ce-am fost eu -  un verde absint  iubiri împlinind, sângele să-ţi moară pe corzi de vioară Un gol imens azi taie o lună plină-n două; ne prind iar dimineţi fără de somn sub pleoape. Nu vor mai fi aceleaşi îmbrăţişări de rouă şi nici noi doi aceaşi ce trup aveam de ...clape. Nu vom mai poposi pe mări de-albastru stins şi nu vom adormi în legănări de şoapte... Ne-om aminti că dorul acum e demult nins deşi mai arde jarul mocnit sub alba noapte. AUTOR: LELIA MOSSORA retur

11.  şi să nu găseşti tâlcul din poveşti, să cauţi mereu   zicând că eşti EU, floarea de-apus ce ţi-am fost adus că un dar curat  fără de păcat.  Te-aş mai vrea izvor  dacă n-ai fi dor. Te-aş vrea o verbină, trupul meu - tulpină să-ţi fie în veci vorbelor prea reci,  că mi-ai colindat trupul de păcat,  că mi-ai descântat nopţi de neuitat.  şi aş mai vrea să fii  frunzele pustii  ce se scutur toamna fără să-ţi fiu doamna ce ţi-ai fi dorit -  vis neîmplinit. Te-aş fi dus pe zori să te-nvăţ să mori. De iubire-s plină  şi de prealumină.  Însă... ai rămas   un simplu popas  în a vieţii tină  căutându-mi vină chiar de Neiubit   şi de Nenuntit Şi acum mă iartă  că sunt numai soartă ce te urmăreşte   şi te îngereşte ! AUTOR: LELIA MOSSORA retur

12. că iubeşti tot ce sînt al iubirii descânt şi ce fac şi ce nu şi ce simt fără TU. Aş fi leac pentru tot de-aş putea să socot secundele iar ce trec aşa rar peste visele şui... Să încui şi descui uşi închise mereu fără tu, fără EU. M-aş preface-ntr-un mac să ascult şi să tac ; roşul şters pe apus l-aş toarce pe-un fus iubirea să-ţi ţes fără de înţeles... VisMă doare că..eşti şi că...nu eşti a lumii poveşti. Mă doare că pleci mereu pe poteci neştiute de dor al veţii sobor de cântec şi vis, de somn paradis, de vorbe amare şi clipe prea rare, de tot cei ai fi dacă ai şti ce eşti şi ce nu al vieţii un NU, să spui tot ce simţi să nu mă mai minţi retur

13. Ţi-aş trimte-ntr-un vis doar culori de cais, doar cântec de dor răsucit în fuior şi verde de mai să-ţi fiu cântec de nai, să m-aduni din furtună şi-ntr-o vară nebună să ne ducem în doi ferecaţi între ploi aşternând pe pământ al iubirii cuvânt, să aprindem în zori sângeratele flori. AUTOR: LELIA MOSSORA retur

14. Cu-a frigurilor muză... Din carnea vieţii muşcă... îmi zbieri rău în timpane.Dar nu te uiţi de curge că e prea plin ulciorul?Oo! Stare deochiată rănită de canoane!Eu tot îţi gust otrava…ea-mi întăreşte zborul. Se scriu în cărţi poveşti de neuitate clipe.Curge din cer o ploaie de arşiţă albastră.Eu cânt în limba mea, descătuşez risipe.Tu umilit de gânduri, săruţi durerea noastră.Nu-mi pune întrebări de mărturii râvnite!Când rătăciţi în doi, ne preumblăm prin viaţă,nici un răspuns nu-mi da la ce mai ai în minte,de ne trezim prin nouri sub acră dimineaţă.Fantomă-n umbra nopţii cu-a frigurilor muză…Spectacolul începe, privirea mi-e confuză.Îmi joc rolul fatal găsind final, o scuză…la trista mea cântare, azi scena e ursuză.Înc-un pustiu albastru din litere şi semneşi înc-o viaţă poate vom amăgi în vreme.Fermecătoare vrajă…durerea ce-o să-ndemne,tot omul la iubirea de care azi se teme. AUTOR: LUMINUŢA SCOTNOTIS retur

15. ă trag spre ele braţe de sunete'ntru totul. De lMa jumate-n gol, din cap îmi deschid ochiul, iar în adânc de mine trei degete-mi bat cepul lăsând un semn alocuri, îmi vărs patima-n cuget. Iar când sfârşitu-n stern se lasă lent... volant, nu-i capăt fără viaţă, nu-i spirit fără chip. Nu-i violet ding-dang şi nici un ceas nu bate, răvăşitor de gânduri. Mi-e cântecul hoinar, când mă îngână vitreg amar de jar nestins. A tot ceea ce sunt, îmi fiu necuvântarea... Arhaică-mpletire... dreptate-n albe file. Arhaica plutire Trădări peste noi vin şi cad în despletire... Mai rece peste timpuri, imaginea-i reală... tristeţea care leagă de sub copac o vârstă. Atins de tine umbră, în puls de ceară-nchis, reliefând un zbor aproape fără vară. Din sunetul culorii, prin zbateri colţuroase, rotunda-nfrigurare, se naşte într-adevăr. Cu braţele întinse, întins în căi ovale... strivind clişeul toamnei, agale trec şi-acum. retur

16. Iluzoriu Mai devreme sau mai târziu, pe spinări himerice vor trece în ritm cadenţat, ca niste elefanţi sacri aducând odă ridurilor, iar în talia oglinzilor se vor aşeza licuricii sunetelor mele... îndepărtata-mi prezenţă Picioarele orelor se depănau, ducându-mi căderea în iluzoriu. La răscrucea drumurilor carnale, nepieritorul ideal, înfrunzind copacul de aur. Ca un ghem de mătase ce-mi absoarbe cerneala clipei, în asfinţitul vieţii, mă încalţ terestru... tot cu timpul meu... zvâcnirea obscură descifrând dreptatea unui muritor. Încă mai foşnesc intrebări cenuşii, în grădina nemărginirii, fără să le găsesc sensul, dezamăgind un rost puritan. Degetele...da, degetele, sărmanele! Cad firesc în linii paralele, să mă pot furişa sub pielea pământului. AUTOR: LUMINUŢA SCOTNOTIS retur

17. În pumnul meu de lut Nu te-a răpus durerea, zadarnic te opreau... nici tot alaiul crâncen, când răni îţi deschideau. Purtai pe umeri Slava... a cerului veşmânt, când viaţă pus-ai Doamne, în pumnul meu de lut! Nu pot trăi oriunde, nu pot muri oricând. De Dracu-şi face punte în Numele Tău Sfânt, Tu porţi pe umeri Slava, prin mine, spre oricând. Purtai pe umeri Slava... a timpului veşmânt. Viclean şi rău un crivăţ te-a scos din cuibul sfânt. Iubire-n veci pluti-vei, căci n-ai să piei nicicând. Usor în taina vieţii, ca floarea răsărind. Învietor de stânci, de gănduri fără soare. Însângerate păsări, tu ai făcut să zboare, în semnul crucii zilnic tămăduind izvoare. Ai preschimbat în zâmbet şi cea mai vagă stare! Plecai ca jertfă vieţii, împodobind lumina şi valurile-ntoarse îţi inundau grădina. AUTOR: LUMINUŢA SCOTNOTIS retur

18. Spiral într-un spaţiu curb un anotimpspirală într-un spaţiu curbfragile cuiburi de frunzişnătângsub tălpi prin iarbă înşiratmărgean de rouăîmi plouă albîncărunţitmiroase-a miere şi a mirun miezde noapte în delirîn zaţul clipei înfăşatiubiri şi inimi de poeţinoroc strivitîn alb sărutpe sânul marmorat şi crudsub flori de liliac AUTOR: MIOARA retur

19. Parte din întreg, într-o continuă căutare al unuia în celălaltlovind te lovesti pe tine însuţiucigând ucizi o parte din tineurând accepti sa te urăsti pe tine însuti.Ţara e şoapta mea când te chem, mâna mea care înveleşte şi mângâie copiiiţara, în fiecare din noi doar o părticicădin care se naşte armonia universului.Ţările nu există.Există doar iubirile noastre împărţitesortite să nu împlinească niciodată întregul.Întinde mâna celuilalt.Doar aşa universulva fi un imperiu de iubire.Fără tine, fără mine, fără el, fără ei niciodată nu vom atinge absolutul.Întinde mâinile.Întotdeauna vor fi alte maini care să te cuprindă.Singur vei rămâne mereu doar o părticică.Împreună, suntem totul. ŢaraŢara e felia de pâine care te hrăneştee visul şi dorulcolbul ce-ţi păstrează urmele paşilor imensul necuprins a tot ceea ce te înconjoarăţara nu are graniţegraniţele sunt înăuntrul tăumereu ,mereu dechide-le.acceptă-l pe celălaltviaţa te-a ales pe tine să mergeţi mereu împreună le-a fost poruncit oameniloraici şi acolo sunt două jumătăţi ale aceluiaşi întreg.Ţara e masa întinsă în aşteptarea celuilaltpatul aşternut călătoruli obositcarafa cu apă şi cupa de vininima ta în aşteptarea altei inimialtă inimă aşteptând altă inimăinimi , multe inimi întregind absolutul.Ţara sunt braţele mele desfăcute seara în aşteptarea tanoaptea noastră de iubire închizând cercul celorlalte iubiri. AUTOR: VALERIA TAMAŞ retur

20. Celor plecaţi... Doar dorul... Se-nşiră cruci pe albul zării Ca-n toamne şiruri de cocori Cu aripi ce se pierd în nori Pe drumul tainic al uitării. Ne-au fost bunici, ne-au fost părinti Sau veri ori poate frate, soră, Şi s-au sfârşit în auroră, Sub lacrimi, ce au curs fierbinţi. Tainică lume, cea plecată Cu-a ei tristeţi şi bucurii Cu râsul candid de copii Şi lacrima cea des vărsată. Au fost aici şi-ncet s-au dus, Toţi călători pe o cărare Şi-n ceas sortit la fiecare S-au aşezat în ceruri sus. Dorul mă ţine suspendată-n  viaţă  În urma lui eu îmi desfac cărare,  La răsărit şi la apus de soare  Rămas să-mi fie clipelor dulceaţă  Tu ai plecat, nu ai să te întorci  Şi între noi ai amendat ce-a fost  Pe lacrimile care mi le storci,  Danseaz-o bucurie fără rost.  Trecutul a murit înjunghiat,  Cu sângele curgând ca un pelin  Şi îngerul spre ceruri a strigat,  Prea răstignit pe crucile de crin. Durerile în suflete ne sapă,  Cu umbra fericirilor trecute,  Dar însetaţi ne plângem că nu-i apă,  Şi florile se scutură tăcute. retur

21. Coboara ziua pe fereastra Adio Adio-mi spui şi lacrima în geneSe-opreşte-ncet în capăt de cărare E drum fără de-ntors, sfâşietoare-i Iubirea cea oprită prea devreme. Sfârşitul unui început.Otrava şi durerea Amorului  tăiat din rădăcină, Trecutul e nimic, tristeţe-i ce-o să vină Cuvintelor  frumoase, le va urma tăcerea! A fost poveste şi iată se sfârşeşte Şi prinţul şi prinţesa s-au rătăcit pe drum, Se-mbată  noaptea de-a teilor parfum E clipa despărţirii venită fără veste. De-atâta plâns şi lacrimi şi oftat, Privighetoare-n crâng, să cânte a-ncetat! Coboară ziua pe fereastră În aburi calzi şi stropi de mir, Ea, îmi zâmbeşte, somnoroasă, În braţe când vreau s-o cuprind. Ard tot  de dragoste, mi-e sete, O ciutură îmi e cu apă vie, Revarsă clipa-n valuri poezie Şi umbre joacă pe perete. Sunt eu şi ea, cuprinşi de frenezie, Privindu-ne se înroşesc bujorii, Mai calzi sunt sânii ei decât pe ceruri sorii Cu-ntregul trup,  la dragoste mă-mbie! Blestem pe gura ei, să-mi fie mie dragă, Să muşc încet din ea de parc-ar fi o fragă. AUTOR: VALERIA TAMAŞ retur

22. Casa cu muscate Două odai la geamuri cu muşcate Icoana-n cap de pat şi busuioc în cui Trec zilele, în ceruri numărate În viaţa ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui. Şi peste tot e mama ce veşnic roboteşte, Sunt mâinile  a casei nestemate, În urma lor, tot locul străluceşte La zi ce se sfârşeste, o alta-i stă în spate. Din zori până-n amurg în râset şi hârjoană unt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină, Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină. Şi-n timpul care curge, iubirea ei tot creşte E sufletul de mamă o pâine ce dospeşte. AUTOR: VALERIA TAMAŞ retur

23. nu mai am trecut, amintiri nu am.între melodiitot sperând să vii,ascult ploaia cum îmi bate-n geam Aşteptând să vii... Între melodii,aşteptând să viiascult ploaia cum îmi bate-n geam.ce păreri de rău…eu, nu mai sunt eu.nu mai am trecut, amintiri nu am.De-ai trimite-n dar,doar un vis hoinarsă-mi alunge dorul ce ţi-l port.ti-l trimit apoi,în primăveri cu ploi,visul, fără tine mi-este mort.Ştiu că n-are rostdar gândind ce-a fost,te iubesc, dar parca ai uitat.dacă ai să viitrebuie să ştii,râde ploaia într-un mod ciudat.Repetări mereufără tine, eu, AUTOR: SANDA NICUCIE retur

24. Visul... Ce lene, mă-ntind şi ce binealunec în somn. şi ce vis…E dorul de tine, iubire,sau ploaia aceasta ţi-a scris Ce lene, mă-ntind şi ce bineam tras draperia. ciudat…mi-e sufletul plin. iubirea de tineşi ploaia mă-ndeamnă la pat.Şoptesc la ureche ‘’iubirea’’îmi spui ne-ncetat ‘’te doresc’’e ploaia de vină, clădirea,ori patul, iubire? firesc,Zîmbeşti, te alinţimă-nfior.ţi-ating geana dreapta-n sărutşi gura, iubire uşor…sărutul coboară spre gît… AUTOR: SANDA NICUCIE retur

25. Parcă, parcă Toate trec (RONDEL) Am fost pentru tine o toană.depozit pe an, ca la CEC.o faşă sterilă pe-o ranăînchisă de mult.Toate trec...Ţi-ating cu sărutulo geană.distrat îmi zîmbeşti -’’am să plec’’.Am fost pentru tine o toană.depozit pe an,ca la CEC.Şi pleci...deja altă morganăatras ca ţînţarul de-alt bec-mai cauţi şi zilnic ţi-s hranăID-uri ce-n busturi mă-ntrec.Am fost pentru tine o toană. Era-ntr-o vară, era joişi toate ne erau permise -Gara de Nord, peronul, noi,sau vineri seara, pare-mi-se.În ochi ni se citea văpaia,în trenul plin de cetăţeni,la clasa-a doua, spre Sinaia,sau parcă, parcă spre Buşteni;Timidă nu spuneam nimic,când mi-atingeai câte o dată,cu buzele un deget mic,sau parcă, parcă mâna toată;Doar ciripeam: “Ah sufleţel!”când mă priveai pe sub sprânceană.am stat la single la hotel,sau parcă-n duplex la cabană- retur

26. Ultramodern... ce draperii!cu mov în dungi şi picăţele,sub geamurile fumurii.sau parcă, parcă, jaluzele;Când în final pe canapeauşor, uşor ne-am aşezat,(ce bine te-asortai cu ea!).sau parcă, parcă era pat,Tu mi-ai şoptit: ‘’Ah, ce noroc,în ochii tăi să văd înaltul!’’şi ne pupam aşa cu foc...sau parcă mă pupam cu altul Trecezi, după zimă îndemnceas de ceassă-ţi mai dau câte-un semn…te mai strig fără glas,dorul meu, unde eşti?dorul meu, de-ai mai fi…intre lucruri fireştitrece zi după zi,din ce-a fost, ce-a rămas?Fruntea-mi cade azi linpe-agonie de vers,iti trimit câte-un semndeşi-l simt fără sens…a fost mult retur

27. din puţinprea putin si ma tem,cand tu stii si eu, cândin zadar te mai chem.Ce-a rămas nerostitnerostit va muriam urât, am iubit…n-ai puterea de-a ştiin zadar te mai chem…in zadar te-oi iubi!zi de zi, ceas de ceasiţi mai dau câte-un semn...Din ce-a fost, ce-a rămas? AUTOR: SANDA NICUCIE retur

28. Acelaşi “OM”... Floarea mea de mac    Fluture fără aripă,   Bate vântul şi-ntr-o clipă   Zborul ţi l-ai luat.   Vis de roşu purpuriu,   Vine seara şi-n târziu,   Floarea ţi-ai plecat.   Piatră peste piatră pusă,   Stă sămânţa ta adusă   Să te-nalţi spre cer.   Lângă grâu, lângă cicoare,   Cât sărută mândrul soare   Florile ce-ţi pier?   Crai peste împărăţia   Câmpului,tu eşti mândria,   Gămălie- n vârf de ac.   Cum se pierde liniştită   Zarea- n roşu adormită,   Floarea mea de mac. Când nimeni nu mai vrea ,tu să spui “DA”.   Când toți mai cer,tu să spui “NU”. Și-ncrezator să fii în clipa grea  Și vertical să stai, același TU.    Să bați din nou la ușa cea închisă.   Roată de lemn să știi să faci din fier.   Doar către cer să ai mâna întinsă, Și steaua să-ți alegi când ele pier.   Să nu rănești când ție -  ți este bine Și calm să fii când e furtună afară ,   Peste nimic,tu doar să crezi în ține Și de ai să crezi, nimic nu te doboară.    Când ultim ești, să crezi în cel dintâi. Și în pustiu tu să sădești o floare.   Când scara ți se rupe , să rămâi   Același Om, cu zâmbet și candoare.  AUTOR: CRISTINA PARALESCU retur

29. DRUMUL   Drumule către apus   tinereţea tu mi- ai dus,   pe aripi de vânt, de stele,   s-au dus visurile mele.  Ce uşor a fost urcuşul   şi ce greu e coborâşul.   Să mai poticnesc aş vrea   câte- un an din viaţa mea.   Să m- agăţ de câte- un dor   care n-are viitor.   Să mă odihnesc pe- o treaptă,   Fiincă mintea- mi înţeleaptă   stie că a mai lăsat   un loc gol, nerezolvat.  Totuşi parcă cine ştie   care e a mea simbrie .   In balanţa lumii strâmbă   care taler mai atârnă ? Ce- am făcut din ce- am promis ?   Am trecut de- un compromis ?   Ce regret din acest drum ?   Ce e gheaţă ? Ce e scrum ?   Cât am râs ? Cât am iubit ?   Ce- am făcut din ce- am dorit?   Cât am dat din darul meu,   Ştie numai Dumnezeu.   Ce-am sădit în calea mea ?   Ce se poate măsura ?   Şi cu ce măsură oare   cântăreşti când rupi o floare ?   Sau cum numeri val de val ?   Câţi prieteni am la mal ?   De privesc azi înapoi,   Ce am împărţit la doi ?   Câte amintiri mai las   când s- o stinge al meu glas ? retur

30. Drumul   Ce- am păstrat ? Ce- am risipit ?   De la ape ce- am primit ?   De la albele ninsori,   De la stele, de la flori ?   Drumule către apus,    .............................   Multe mai rămân de spus. Drumule către apustinereţea tu mi- ai dus,pe aripi de vânt, de stele,s-au dus visurile mele.Ce uşor a fost urcuşulşi ce greu e coborâşul.Să mai poticnesc aş vreacâte- un an din viaţa mea.Să m- agăţ de câte- un dorcare n-are viitor.Să mă odihnesc pe- o treaptă,Fiincă mintea- mi înţeleaptătie că a mai lăsatun loc gol, nerezolvat.Totuşi parcă cine ştiecare e a mea simbrie .In balanţa lumii strâmbăcare taler mai atârnă ? AUTOR: CRISTINA PARALESCU retur

31. Ce- am făcut din ce- am promis ?Am trecut de- un compromis ?Ce regret din acest drum ?Ce e gheaţă ? Ce e scrum ?Cât am râs ? Cât am iubit ?Ce- am făcut din ce- am dorit?Cât am dat din darul meu,Ştie numai Dumnezeu.Ce-am sădit în calea mea ?Ce se poate măsura ?Şi cu ce măsură oarecântăreşti când rupi o floare ?Sau cum numeri val de val ?Câţi prieteni am la mal ?De privesc azi înapoi,Ce am împărţit la doi ?Câte amintiri mai lascând s- o stinge al meu glas ?Ce- am păstrat ? Ce- am risipit ? De la ape ce- am primit ?De la albele ninsori,De la stele, de la flori ?Drumule către apus,Multe mai rămân de spus. AUTOR: CRISTINA PARALESCU retur

32. Greseala Ştiu că tu eşti fructul oprit,Din care sigur voi gusta.Păcatul meu, împărtăşitCe greu mi- apasă inima.Tu ştii să dai amoru- n dar,Şi cum s- alung ispita grea?Ştiu că greşesc, dar iar şi iarMă plec către iubirea ta.Tu clipa o îmbraci în visEu nu mai văd nu mai aud,Mă pierd cu tine în abisÎn dulce’ amar, în dulce-crud.Şi cin - să spună când iubeşti,De poţi să ţii o socoteală,Când fericirea-ţi împlineşti,De- i lucru bun sau e greşeală... retur

33. Străvechi zâmbet Ridică-mă din groaza vremii,Zdrobeşte-mi grelele ferecături, exilul!Risipeşte-mă în patru mari laturiLa sânul tău, că bine e acolo. Serbarea zilei s-ancheiatDemult, odată cu apusul.Procesiuni serale în imnuri de focCresc noaptea tot mai mult cu pace.Chipul cel blând Selena, în înaltPeste limpezimi de noapte este.Cu străvechi zâmbet ridicăCruzimea pustiirii, bezna.Cu atingerea-i extaz,Durerea piere şi setea neadăpată.Ţipetele faceri-s spre viaţăIar agonia morţii... piere.Întinde-mi dorită a ta mânăFrumoasa timpurilor vechi, Artemis! AUTOR:PAUL NEGRUŢ (RAMIEL) retur

34. Bun rămas, chip frumos, suverană peste noapte!Peste multe inimi şi peste inima mea.Căci Terra gura şi-o deschide larg,Chemări ce îmi rostesc sentinţa. Nocturnă amară E rece mortuar şi-i noapte,Se aud din ce în ce tot mai aproapeLoviturile-n sicriu,Bulgări grei de pământ apasă.Mă împuţinează viermii raneiDin coastele înţepateDe paloşul blestemat, îndoielileAtâ de... amare!Speranţele de luminăA neprihănitelor vremi,Acum epavă grea în gemete şi regrete.Ceea ce putea fi, dar nu a fost niciodată.Pe mesele orgiilor de voci de veselie se află doarCenuşa şi încleştarea fălcilor, severă şi ultimă.Ridic mâinile ca păgânii din vechimeLa selenarul disc şi tot mai palid, în bun rămas! AUTOR:PAUL NEGRUŢ (RAMIEL) retur

35. Povara... Nu vei mai colinda aiurea....În traista ta, voi pune-a mea iubire,Să îţi sărute ochii-nlăcrimaţiŞi să-ţi alunge-a ta mâhnireSă nu mai spui că sunt uitaţi...Din chinul tău, hrănesc a mea fiinţăŞi-am să alung uitarea în pustiu,Nu ne e bine  astă neştiinţăÎncerc doar să respir şi...nu mai ştiu...Cu umbra ta, îmi caut alinareaCu dorul ce mă mistuie mereu,Fiinţa ta îmi este mângâiereaAcolo îmi găsesc doar eu-l meu...Şi vei dori să mă auzi - ştii bineŞi să mă ţii în braţe când ţi-e greu,Iubirea-mi este vie pentru tineMi-eşti unicul în viaţă...Domnul meu... M-am rătăcit cu plângerea de îngeri,  Neobosită calea căutând,  În florile de-aprilie mai sângeri,  Cu lacrimile rozelor plângând,  Sunt prizoniera unui vis ce urcă,  Dulcele chin în suflet cu tăceri  Mi-e lacrima amară şi adâncă,  Gonind cu mine-n goale încăperi,  Nu vreau să fiu povară vieţii tale,  Nici gândul noaptea când atârnă greu,  Să plângă infinitu-n fiecare,  Cum luna  plânge-n pernă somnul meu AUTOR: NELI CATRINESCU? retur

36. Atingerea De-al tău suflet mă-ndrăgostesc Buclele-mi coboară fine  Şi te mângâie uşor,  Peste trupul tău, ca line  Aripi de lumină-n zbor.  Mângâierea ta-i balsamul  Vindecă rana din noi Se îndoaie iarăşi ramul,  De la veşnicile ploi.  Noaptea se coboară lină  Rătăcind iar în odaie,  Visul meu este-o tulpină,  Ce-a crescut timid  în ploaie.  Te chem iarăşi lângă mine  Să-mi săruţi tot trupul gol  Şi-apoi am să plec din lume,  Pe aripa unui nor... Mă-ndrăgostesc în ziua care trece,  De chipul dulce-al sufletului tau. Şi-n mine simt fiorul noptii rece  Iubirea ta  venind ca un  - un ecou...  De mă răneşti, o parte rupi din mine  Şi-o duci doar în deşertul cel pustiu  Ploaie de vara  lacrima revine  Ca un  Luceafăr lunecând târziu...  Doar nebunia ne mai ţine-n viaţă  Şi-n taină visul ţi-l aud vibrând  Ne prindem mâinile în dimineaţă  Şi-mi încălzeşti tot trupul tremurând... În calea ta, eu sunt doar o copilă Te-mbratisez cu raiul meu de flori, Si-n diminetile trecand ca o  idilă, Eu sunt doar roua care-o sorbi in zori retur

37. M-apasă liniştea Îngerii vor plânge-n şoaptă  Pe un colţ uitat de lună,  Vor lipi aripa boantă Şi-om zbura-n cer împreună! M-apasă liniştea ce este-n tine,Când vrei cuvinte să îmi spui şi taciŞi-apoi mătasea nopţii care vine,Ne-acoperă în câmpul plin de maci.Şi adormim cu stelele-n privireCu luna ce ne mângâie uşor,Numele tău nu va fi amintire,În suflet îmi va fi veşnic izvor...Şi-mi va-nverzi grădina veştejităŞi-n jurul meu doar lumea ta va fi,Îmi voi găsi fiinţa rătăcită,În zâmbetul tău cald din zori de zi... AUTOR: NELI CATRINESCU? retur

38. Iubirea... zăvorâte-n capsule întârziate de netimp...când trăirile-mi aleargă, desculţe, pe câmp, căutând o fărâmă de suflet... pictat în violet...iubirea esti tu, unicul meu secret,Iubirea e risipă de sfâşietoaredurere ce-i izgonită în depărtare dar emisfera ta încă mă doare...Iubirea e risipă de... iubire,e o dulce-amăruie amăgire, e desăvârşire, e înşiruire de trăiri divine adunate-ntr-un ciorchine bogat, greu de câştigat...uşor de renegat...Iubirea-i o risipă de... frumos, de preţios...o vioara cântând  printre umbrele toamnai duios Iubirea e risipă de amprente pe trupuri stăpânite de fior... pe pleoapa ta , pe gânduri ce, atente, te înfăşoară-n pătură de dor... Iubirea e risipă de visare pe-a nopţii-ntunecat decor... când eu te vreau, dar lumea mea nu are...spaţiu destul unde să te strecor... Atunci eu te ascund după retină şi nu mai plâng, de teamă că te pierd...iar sufletul de dor nu mai suspină... atunci cand eu cu gandul te dezmierd...Te-ascund după umbra unui cuvânt ce-i găsesc aşezământ,într-un vers sau poate-ntr-o cratimă ce-am şters, într-un acord atât de trist pe care să-l ascult insist în liniştea serii târzii... când miresmele devin infuzii de iluzii, AUTOR:CARMEN SYLVA retur

39. să crească se vor agăţa de-o tufă de sulfină, se vor îndrepta spre lumină... Doar iubireamea desculţă, cu piciorele rănite de-atâta căutare se va opri pe-ocărare ce duce... niciunde. A obosit şi tâmplele cărunte zvâcnesc de-atâta zbor curmat, de aripi ce le-au retezat...Văd umbra-ţi rătăcindîn neştirePlânge, mâinile-mpreunate îşi frângede neputinţă. În ochi ţi se-ascund mii de visece-ţi cer îndurare...iar tu... nu le dai ascultare.Le laşi să umble hoinare, le zideşti în nepăsare, le piteştiîn ungher de uitare... Nu le candamna, Vise... Se-aude-n depărtare o vioarăce cântă trist,a tânguire şi din arcuş împarte nemurire Adună-ntr-un buchet boboci de dor ce dau să plesnească într-o armonie firească Se-nclină brutal un taler la balanţăsunt surprinsă de-o neaşteptată restanţa Simt pulsultimpului bătrân Mă-ntreb... pe-aici cât pot să mai rămân? Mi-s gândurile răvăşite de-o iubire zăludă ce încă e, crudă Şi sentimentele-mi sunt încă mistere ce se prăvălesc în cădere ucisede-a realităţii ghilotină. Se-nfig în pământ şi prind rădăcină într-o grădină de vise. Aici vor putea să respire retur

40. Poveste... nu le judeca! Dă-le viaţă,lasă-le să trăiască!Înaltă-le spre infinitul univers sau... încuie-leîntr-un vers... E târziu E-atât de târziu pentru mine nu ştiu de pot să mă mai amăgesc că undeva, în univers sau în lume, există un suflet anume ce mă aşteptă... Îl strig atât de tare, îl aştept cu răbdareCarnea-nfloreşte şi doarecred că e surd, nici gândul nu-i aud. Unde s-o fi ascuns? În toatecotloanele-am pătruns, cu lacrimi amare am plânsdar nu s-a lăsat înduplecat Am zburat pe aripi de cocor, m-am înălţat în zborîncercând să-l zăresc...O vrăbiuţă micuţă mi-a şoptit la ureche AUTOR:CARMEN SYLVA retur

41. şi-atunci mă amăgesc nu vreau să-l părăsesc Prefer sa il asteptfiindcă-l iubesc aşa cum nimeni nu l-a mai iubit vreodată...E-o poveste dantelată din vremuri vechi cântată că un suflet pereche doar o dată-ntalnestiUnde îl găseştiCând? Cui să i-l cer? Neînţeles mister O frunzăam rugat să-mi spunăMi-a răspuns că-i undeva pe lună O floaremi-a zis că îl găsesc într-o boare ce-obrazul-mi alintă cândprivighetoarea cântă, plăngănd Un val l-a zărit în adâncuri,nisipul- în jocul luminii în crânguriÎn prunduri de ape spălateDe stele căyând luminate.Un înger mi-a şoptit că-n sufletul meu l-a zărit, pitit dup-un  gând, o  cortinăCând va ieşi la lumină?Eu îl aştept cu răbdareDar ziua de toamnă mă doare... AUTOR:CARMEN SYLVA retur

42. Le gonesc... Le alung... Dar ele tot la mine ajung... Se învart în jurul meu Ca un adversar nevăzut... Cine-ar fi crezut...E prea mult pentru tine... Prea puţin pentru mine...Nu ştiu de eşti pedeapsă sau dar... De eşti blestem sau binecuvântare... Vezi? A apărut încă o întrebare... Le urăsc! Vreau să fie totul palpitant, Să fie viu... Nu vreau miros rânced de aşteptare, Nu vreau iz sălciu de visare... Vreau să văd, să simt, să ating... Vreau în universul meu perfect să ajung... E prea mult pentru tine Eu ştiu că frământările mele Te obosesc... Tu să mă ierţi! Nu mai vorbesc... Voi încerca cuvântul să-l strunesc, Să-i pun căluş, Să-l leg de-un gând Si să-l trimit departe, Acolo unde orizontul Infinitul de finit desparte... Răspunsuri nu am să mai cer... Întrebările le voi agăţa în cuier... După uşă, Intre haine prăfuite, Uitate de timp... Încerc, atât de mult, să te-nţeleg, Din privire şi gesturi să culeg Trăiri şi sentimente ce te-ncearcă... Parcă sunt în derivă pe o barcă Ce nu reuşesc la suprafaţă să o ţin... Si întrebările vin... retur

43. Din amintiri şi vise croit...Voi întoarce, din când în când capul... Voi privi în trecut... Iar timpul, de-l voi ruga, Rănile-mi va alina, Le va vindeca...Eu voi pleca... Voi părăsi lumea ta... Voi părăsi lumea ta Eu voi pleca... Voi părăsi lumea ta... Cu cât mă străduiesc Mai mult să înţeleg, Cu-atât mai mult mă pierd... Mă afund... Sentimentul e-atât de profund... Nu mă mai pot preface Că nu ştiu... că nu văd... În lumea ta eu locul nu-mi găsesc... E-atât de ciudat, atât de nefiresc... Si-apoi, nu vreau nimic să-ţi cer... Va veni timpul când un gând stingher Te va bântui, te va chinui... Voi rămâne în inima ta Ca năluca aceea De care teamă-ţi era S-o atingi, să n-o frângi...Iar eu... voi rămâne cu dorul, Cu lacrima ce a umplut ulciorul AUTOR:CARMEN SYLVA retur

44. Te-ai gândit ? In fiecare zi de marti Sărutând în noapte noriiTe-ai gândit că, poate, euNu voi da nicicând uitării...Te voi urmări mereu?Voi citi în prag de searăSemnul tău de întrebareŞi-n acorduri de chitarăVoi găsi o alinare...În cuvânt, cu dibăcie,De o zi, sau, poate,douăVoi ascunde-o veşnicieŞi o lacrimă ce... plouă. Voi aştepta în fiecare zi de marţi Cu albi conduri să mă încalţi, O rochie de cer senin să-mbrac Iar tu... un frac... Să mă inviţi pe razele de lună Să hoinăresc pe-a gândului cunună Vise să împletesc din amintiri Iar tu... să mă admiri... Să-mi pui în păr trei rosii flori de mac Iar eu cu-n zâmbet să te împac Cu basme să mă amăgesc Şi s-aţipesc... AUTOR:CARMEN SYLVA retur

45. Te-am pierdut Ne plouă Te-am pierdut nu ştiu cum, nu ştiu când, Te-am pierdut cumulândSecunde rebeleÎnşirate pe gânduri, inele,Atat de vide, atat de grele...Privirea ţi-am pierdutÎn hăţişuri de timp nenăscut...Ţi-am rătăcit gândul fugarAtât de ştrengar...Şi-atunci te chemTimpul grăbit îl blestem...Alerg după vise pierduteCe le vreau acum renăscute. Ne plouă gândul răzvrătitCe din senin a răsărit.Eu îl alung, dar el se-ntoarce-La gura sobei basme toarce...Ne plouă în priviri lumina lunii,Ne ard în piept mocnit cărbunii...Vreau să îi sting, dar nu-ndraznescŞi-atunci îi las, mă amăgesc...Ne plouă-n noapte stropi de viseCe sufletul de mult învăluise.Păreau promise, dar n-au fost...Vise ucise... fără adăpost.Ne plouă-n ochi lacrimi ascunseŞi se prelig, de dor străpunse,Rostogolindu-se. Ce joc mişel!Mă simt ca într-un carusel. retur

46. Lasa-ma Tu, lasă-mă să te răsfir pe pernă,să te adun în vise mai târziucând dorul este-o licărir-eternăce noaptea îmi transformă în pustiu!Lasă-m-apoi în păr să mi te prindîn zori, când soarele răsare,să te mângâie vântul adiindcând noaptea către ziuă sare.În palmă să te prind aş vrea,linia vieţii mele să îţi fiecărare - tremurând pe-o steaiar rugăciunea mea - o poezie. AUTOR:CARMEN SYLVA retur

47. Somn.. Trubaduri... În braţe calde adormit-am cerul Când luna se pierdea uşor în steleI-am împletit în cântece misterulCu vorbe i-am închis genele greleAm vrut să-i fur vremelniciei,clipaCând îmi pictai in podul palmei viseŞi-un inger blând ne întindea aripaPe-o punte de iubire cu narciseÎn taină, să trăiesc intens himere,Să-ţi legăn dorul, noaptea cea dintâiChiar de ne pierdem umbre efemereDorinţeleş din ochi, îţi spun: Rămâi... Te aşteptam cu muguri de luminăÎntr-o cetate veche, neştiutăCu flori de iasomie-n păr, cununăŞi-un tânguit firav de alăutăNe aşteptau, in basmul nostru, RegiiSă fim doi tineri menestrei cu liră,Să le cântam din inimă, arpegiiCând Timpul, peste ei, zile deşirăSă fim pe rând, doi prinţi sau doi luceferi,Ori muritori de rând, in piesa noastrăIar de-adormim târziu, pe flori de nuferiSă lăsăm gaj, doar muzica măiastră AUTOR: ROMIŢA MĂLINA CONSTANTIN retur

48. necumpănită frica albastrăzeul atinge lumi sidefatepe catalige trupu-i străbatepraful de stele către amiazăprinsă-n caiele umbra-i vibreazădusă de plaur frunză-i de laursclavul centaur în epidaur Sclav în Epidaur în epidaur sclavulcentaurfrunză-i de laur dusă de plaurumbra-i vibrează prinsă-n caielecătre amiază praful de steletrupu-i străbate pe cataligelumi sidefate zeul atingefrica albastră necumpănităcade salmastră veghea tihnităochii de aur fără o mânăjertfa de taur lângă fântânăsclavul să poarte fierul ce strângestinghera moarte foşnind în sângefoşnind în sânge stinghera moartefierul ce strânge sclavul să poartelângă fântână jertfa de taurfără o mână ochii de aurveghea tihnită cade salmastră AUTOR: FLORIN IONEL CERNAT retur

49. Tristeţe În exterior soare  În interior ploaie  Sântem trişti  Ca roua de pe frunze  Nu simt nimic bun  Nici căldura pielii tale  Nici dimineaţa cu tine  Nu le găsesc un drum...  Eşti aici dar departe  Niciun cuvânt ...  Sunt arse ,iar cenuşa E pierdută,undeva....  AUTOR: IULIA RALEA retur

50. Rondelul ploilor de vara Ploi de vară-n suflet plânseîmi inundă gândurile.Caută-n străfundurileviselor, perlele strânse,iubirea ce-n mine frânseura şi cu zidurile.Ploi de vară-n suflet plânseîmi inundă gândurile.În cer, ca batiste-ntinse,norii-şi leagă nodurile.La-al meu ţărm, fiordurilecheamă-n ceţuri nepătrunseploi de vară-n suflet plânse... AUTOR :LIDIA BURDUJA retur